Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-07-2013 în dosarul nr. 26887/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 26.07.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. B. A.
GREFIER: L. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petent STERIUȘ N. cu domiciliul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C. cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 19.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26.07.2013, când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 C. proc. civ., instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2012 sub nr._ /2013, petentul S. N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 07.10.2012, exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat precum și restituirea permisului de conducere reținut, în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul precum și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
În fapt, petentul reclamă faptul că la data de 07.10.2012 a fost sancționat contravențional prin procesul verbal contestat, întrucât in timp ce se deplasa cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ dinspre City Park către . depășit viteza legală circulând cu 104 km la oră..
Astfel petentul afirmă faptul că procesul verbal de sancționare a contravenției nu este legal întrucât situația de fapt reținută nu reflectă realitatea susținând că circula cu maximum 60 de km/h.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În apărare a solicitat încuviințarea probei cu martori și înscrisuri
La dosar nu a fost depusă întâmpinare însă au fost atașate la dosar mai multe înscrisuri doveditoare, după cum urmează: dovada comunicării procesului verbal (f.4), un număr de 3 fotografii efectuate cu ocazia întocmirii procesului-verbal contestat (f.14-16), buletin de verificare metrologică (f.17), certificat de aprobare model (f.19), atestat agent constatator (f.18).
La termenul din data 22.02.2013 (f.24) instanța a încuviințat pentru petent proba testimonială cu un martor și din oficiu proba cu martorul asistent.
La termenul din 05.04.2013 martorul propus de petent deși legal citat nu s-a prezentat.
La termenul din data de 10.05.2013 martorul propus de petent nu s-a prezentat, iar la termenul din data de 07.06.2013 apărătoarea reclamantului a solicitat audierea martorilor concomitent instanța amânând judecată pentru data de 19.07.2013 când nici martorii și nici petentul nu s-au prezentat.
Analizând materialul probator instanța constată următoarele:
La data de 24.10.2012 prin procesul verbal de contravenție . nr._ petentul a fost sancționat în temeiul art. 121 alin 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 reținându-se că in timp ce se deplasa cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ dinspre City Park către . depășit viteza legală circulând cu 104 km la oră.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate din oficiu, și pe cale de consecință, instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare iar, conform art. 102 alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța constată că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile rutiere sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere drepturile procesuale specifice materiei penale, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește faptul că în cadrul legislației interne procedură contestării legalității sau temeiniciei unui proces verbal este administrativă, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să i se asigure drepturile specifice procedurii penale. (A. împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumției de nevinovăție)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acestuia i se acordă toate drepturile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Analizând constatarea în mod direct a faptei contravenționale de către un agent al statului învestit cu putere publică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice le interzice în principiu cu condiția ca acestea să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul, totodată fiind necesar să se asigure respectarea drepturilor apărării.
Cu privire la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 07.10.2012, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcției, respectiv de un lucrător al poliției rutiere pe baza unor constatări personale în sensul în care acesta a observat viteza cu care circula petentul prin indicarea de aparatul radar procedând ulterior la oprirea și sancționarea acestuia, astfel încât instanța îi recunoaște valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
Totodată prin imaginile fotografice și cele video surprinse în ziua de 07.10.2013 și depuse la dosar, precum și din imaginile video se observă cum un autoturism marca BMW cu nr. de înmatriculare_ circulă pe un drum public cu o viteză maximă de 104 km la oră, așa cum a fost stabilită de aparatul radar.
De asemenea instanța constată că la dosar au fost depuse toate înscrisurile doveditoare ce sunt necesare pentru a nu exista nici un dubiu cu privire la acuratețea indicării vitezei de aparatul radar și la corectitudinea folosirii acestuia de către lucrătorul de poliție.
Pentru aceste motive, instanța consideră că organul constatator a răsturnat sarcina probei, astfel încât petentul trebuie să facă dovada contrarie situației de fapt reținute în procesul verbal, motiv pentru care instanța va analiza dacă numitul S. N. a îndeplinit obligația ce îl incumbă.
Petentul prin cererea de contestare a procesului verbal, in mod subiectiv susține că nu avea cum să circule cu o viteză mai mare de 60 de km/h fără însă a indica probele prin care să fie dovedit acest lucru. Totodată acesta a solicitat proba cu un martor, încuviințată de instanță însă de-a lungul a patru termene nu s-a putut proceda la audierea acestuia întrucât de trei ori nu s-a prezentat deși a fost legal citat.
În ceea ce privește martorul asistent instanța a încuviințat din oficiu audierea acestuia însă prin prisma faptului că s-a mutat de la domiciliul menționat în fișa de individualizare proba testimonială nu a fost administrată, instanța fiind in imposibilitatea reală de a proceda la audierea martorului.
Având în vedere jurisprudența CEDO, respectiv hotărârea A. contra României, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul a fost greșit înțeleasă de acesta în sensul în care, răsturnarea sarcinei probei în dreptul organului constatator, nu înseamnă că este suficient ca cel sancționat să conteste legalitatea sau temeinicia unui proces verbal pentru ca acțiunea să îi fie admisă, ci acesta trebuie să propună probe prin care să conteste în mod pertinent situația de fapt reținută instanța având obligația de a-i asigura în mod real mijloacele procesuale pentru a face acest lucru.
Astfel petentului i-au fost încuviințate toate probele cerute respectiv proba cu un martor care nu a fost audiat din culpa acestuia iar instanța din oficiu a procedat la citarea martorului asistent chiar dispunând emiterea unui mandat de aducere, insă din motive obiective nu a fost administrată. Astfel având in vedere jurisprudența Curții Europene, cum a fost stabilită prin hotărârea N. G. c. României, prezumția de nevinovăție a petentului nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru aș demonstra nevinovăția, iar instanța a oferit petentului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil acesta insă mulțumindu-se să depună pe tot parcursul procesului doar un înscris, iar atunci când a solicitat încuviințare probei testimoniale nu a depus diligențe necesare pentru a da posibilitatea instanței să o administreze.
Instanța constată că petentul nu a venit la ultimul termen de judecată, martorul propus de el nu s-a prezentat pentru a fi audiat astfel încât se prelungește în mod artificial durata procesului din cauza exclusivă a reclamantului și având în vedere că art. 96 alin 1 din OUG 195/2002 stabilește că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, interpretează pasivitatea petentului ca o renunțare tacită și neechivocă la garanțiile oferite de legislație, numitul S. N. asumându-și riscul ca plângerea lui să fie respinsă. De asemenea instanța își exprimă rezerva cu privire la utilitatea audierii martorului în sensul în care petentul încearcă răsturnarea unei situații de fapt reținute cu ajutorul aparatului radar, singurul lucru contestat de el fiind viteza cu care circula.
Totodată una din garanțiile CEDO o reprezintă proporționalitatea dintre fapta comisă și sancțiunea aplicată, respectiv cea de sancționare cu amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conducere, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția. Astfel instanța reține că petentul este nu este șofer profesionist, iar suspendarea dreptului de a conduce se răsfrânge asupra confortului său, petentul nedesfășurând o activitate lucrativă care să fie în interdependență cu dreptul de a conduce, astfel încât, având în vedere gradul de culpabilitate al reclamantului, a consecințelor ce se puteau produce și a periculozității faptei, instanța consideră că sancțiunea aplicării amenzii contravenționale cât și suspendarea dreptului de conducere sunt necesare în vederea disciplinării rutiere a petentului pentru înlăturărea stării de pericol pe care numitul S. N. o reprezintă față ceilalți participanți la trafic cât și față de pietoni.
În concluzie instanța observă că prin înregistrarea video intimata a demonstrat indubitabil că petentul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, iar acesta nu a putut stabili prin probe pertinente concludente și utilă o altă stare de fapt motiv pentru care instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal drept legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională, formulată de petentul S. N. cu domiciliul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu IPJ C. cu sediul în C., jud. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. B. A. L. S.
Red.Jud.D.B.A./06.08.2013
Tehn.Red.L.S./ex4/07.08.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3737/2013.... → |
|---|
