Pretenţii. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 433/213/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 16.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. C., cu domiciliul în . O. și pe pârâta N. M. L.,cu domiciliul în C., ., ., ., județul C., având ca obiect pretenții .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța a amânat pronunțarea la data de 16.09.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 07.02.2013, sub nr._, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâta N. M.-L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la achitarea sumei de 4000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la domiciliul acesteia din .. O., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul susține că timp de 3 luni în cursul anului 2012 efectuat lucrări asupra imobilului proprietatea pârâtei situat în .. O., în valoare totală de 4000 lei, constând în: edificarea unei camere – sală, de la temelie – zidit, încărcat, tencuit pe interior și exterior, finisare și zugrăvire interior; construirea unui acoperiș constând în modificarea scheletului cu o înălțime mai mare decât cea inițială, construit scheletul din lemn și pus tablă; turnat șapă de ciment în tot imobilul.

Mai arată reclamantul că, deși pârâta, plecată la C., a spus că-i va trimite banii prin mandat poștal, acest lucru nu s-a întâmplat.

În drept, nu au fost dispozițiile legale.

În dovedirea cererii, a fost solicitată proba cu interogatoriu, acte și martori.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Corabia, cu motivarea că obiectul cererii este o acțiune în pretenții, caz în care competența se determină în funcție de domiciliul pârâtei, conf. art. 5 C..

Prin sentința civilă nr. 654/01.04.2013, Judecătoria Corabia a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

S-a reținut că, potrivit HG nr. 337/09.07.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Mun. C. se află în raza teritorială de competență a judecătoriei C..

Cauza a fost trimisă Judecătoriei C., care a înregistrat-o sub același număr, la data de 07.05.2013.

La data de 07.06.2013, reclamantul a invocat, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocând ca temei juridic dispozițiile art. 113 pct. 8 C.proc.civilă.

Instanța a solicitat reclamantului să precizeze dacă înțelege să își întemeieze excepția pe dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, însă reclamantul nu a răspuns acestei solicitări.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 C.proc.civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de reclamant, instanța constată următoarele:

Cauza este supusă dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, datorită momentului în care a fost introdusă, respectiv 07.02.2013.

Reclamantul a indicat ca temei juridic al excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., dispozițiile art. 113 alin.1 oct. 8 NCPC.

Instanța apreciază, recalificând temeiul juridic al cerere, conform dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, că temeiul juridic avut în vedere de către reclamant îl reprezintă art. 10 pct. 1 C.proc.civ. adoptat în anul 1865, care stabilește că, pe lângă instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

Se mai reține că între părți s-a încheiat o convenție de prestări servicii, reclamantul obligându-se să efectueze anumite lucrări de construcție la imobilul pârâtei situat în .. O., iar reclamanta s-a obligat să îi achite acestuia suma de 4000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate.

A mai arătat reclamantul că a convenit cu pârâta ca aceasta să îi trimită banii cu mandat poștal, în . acesta domiciliază.

Față de aceste aspecte, instanța apreciază că litigiul privește executarea contractului încheiat dintre părți, iar obligația de plată a prețului lucrărilor efectuate de către reclamant revenea pârâtei, locul plății fiind .. O..

Se mai reține că, potrivit art. 12 C.proc.civ adoptat în 1865, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, acesta alegând, între instanța domiciliului pârâtei,r respectiv Judecătoria C., și instanța locului executării obligației ce îi revenea pârâtei, respectiv Judecătoria Corabia, să depună cererea la Judecătoria Corabia.

În aceste condiții, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., care a devenit competentă prin admiterea în mod eronat a excepției necompetentței teritoriale a Judecătoriei Corabila, invocată de către reclamantă.

Pe cale de consecință, instanța va constata existența conflictului negativ de competență, conform art. 21 C.proc.civ., și va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență, motiv pentru care va dispune înaintarea dosarului către această instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE.

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Declină competența de soluționare a cauzei civile formulate de reclamantul C. C., cu domiciliul în . O. în contradictoriu cu pârâta N. M. L., cu domiciliul în C., ., ., ., în favoarea Judecătoriei Corabia.

Constată intervenit conflictul negativ de competență.

Sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență și dispune înaintarea dosarului către această instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. C. L. A.

Red. Jud. C.D. / 23.10.2013;

Tehnored. Grf. A.L. / 23.09.2013 / 2 exp.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

CĂTRE:

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Potrivit dispozițiilor instanței, stabilite prin sentința civilă nr._ din 16.09.2013 în dosarul cu nr. de mai sus, în vederea soluționării prezentei cauze civile, vă înaintăm prezenta cauză, spre soluționarea conflictului negativ de competență.

Vă mulțumim.

P. GREFIER

D. C. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CONSTANŢA