Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 4506/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 08.11.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol soluționarea cererii de emitere a somației de plată, formulată de către creditoarea ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 401, cu sediul în C., ., ., uscător, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea D. E., cu domiciliul în C., ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere mențiunile din referatul Compartimentului Arhivă al Judecătoriei C., rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.02.2012, sub număr dosar 4506/ 212/ 2012, creditoarea Asociația de Proprietari nr. 401 a solicitat emiterea unei somații de plată împotriva debitoarei D. E., pentru suma de 1529.10 lei, compusă din cheltuieli de întreținere în cuantum de 1066.06 lei, reparații părți comune de 256.70 lei, penalități de întreținere de 31.34 lei și fond de rulment de 175 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 20.03.2012 (f. 17) instanța, constatând că părțile lipsesc și nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.
Potrivit art. 252 alin. 1 din același cod „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Asupra constatării din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
De la momentul suspendării judecății și până în prezent pricina a rămas în nelucrare, nefiind îndeplinit nici un act de procedura privitor la reactivarea judecății și neintervenind nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării.
Sancțiunea perimării este prevăzută în cuprinsul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă:„Orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”;ea reprezintă o sancțiune procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Perimarea operează de drept, adică prin simpla împlinire a termenului de perimare, însă este necesar ca perimarea să fie constată printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare instanța urmează a analiza dacă în speță sunt îndeplinite condițiile perimării și anume:
- cererea să fi rămas în nelucrare un an – condiția este îndeplinită;
- rămânerea în nelucrare să se datoreze culpei părții - condiția este îndeplinită;
- să nu fi intervenit o cauza de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare - analizând dispozițiile art. 249 și 250 Cod procedură civilă, instanța constată ca și această condiție este îndeplinită;
- să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială - și această condiție este îndeplinită.
Față de aceste considerente, fiind întrunite condițiile de intervenire a perimării, instanța urmează a constata din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către creditoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 401, cu sediul în C., ., ., uscător, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea D. E., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect „somație de plată”.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red.jud. G.M./21.11.2013/2ex
Tehnored. C.B./21.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 9977/2013.... → |
---|