Acţiune în constatare. Sentința nr. 7518/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Judecătoria CONSTANŢA - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 7518/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 10786/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.7518

Ședința publică de la 04.07.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. L. M., domiciliată în Costinești, ., jud. C., și pe pârât . reprez. prin SUCURSALA JUDETEANA CONSTANTA,cu sediul în sector 3, București, .. 5, având ca obiect, acțiune în constatare - constatare clauza abuziva.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 20.06,.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 27.06.2014, și la data de 04.07.2014, când,

I N S T A N T A,

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2013, reclamantul R. L. M., în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. a solicitat constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută la pct. 5 din contractul de credit referitor la dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, cu consecința modificării acesteia, în sensul că dobânda variabilă să fie formată din EURIBOR la 65 luni + 1,20 puncte procentuale – marja fixă, constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută de art. 8 lit. c privind comisionul lunar de administrare, prin eliminarea acestuia, urmând ca acesta să fie calculat la valoarea soldului creditului și nu la creditul inițial, precum și a clauzei prevăzute de pct. 2.10.a din condițiile generale privind modificarea dobânzii fără consimțământul împrumutatului, cu consecința eliminării acesteia.

În motivare, reclamantul a arătat că între părți a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007, în care s-a prevăzut la pct. 5 că dobânda curentă aplicabilă creditului este fixă de 5,8% pe an în primul an și variabilă ulterior, astfel că, după un an, i s-a comunicat un nou grafic de rambursare; s-a mai arătat că prin contract s-a prevăzut la pct. 8 lit. c un comision de administrare de 60 euro lunar reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contactat și nu din valoarea soldului cum putea fi prevăzut; s-a mai învederat că este abuzivă clauza prevăzută de pct. 2.10.a din condițiile generale anexă la contractul de credit, banca rezervându-și dreptul de a modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului în funcție de costul resurselor de creditare.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, art. 1166 și urm .din Codul civil.

În probațiune, reclamantul a depus în copie contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007, condițiile generale de creditare, Sentința civilă nr. 1872/21.10.2011 a Judecătoriei C., Sentința civilă nr._/26.08.2011 a Judecătoriei C., grafic de rambursare.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția nulității cererii, excepția prescripției, iar pe fond a solicitat respingerea cererii; totodată a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat adaptarea contractul de credit dedus judecății în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile, respectiv Euribor la 6 luni plus marja fixă de 8,963 puncte procentuale.

Prin Încheierea din 21.03.2014 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile nulității cererii și prescripției dreptului la acțiune.

Prin Încheierea din 16.05.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părții adverse.

Analizând clauzele contractuale cu verificarea cărora instanța a fost învestită, in raport cu prevederile Legii 193/2000, instanța reține următoarele:

La data de 17.08.2007 între părți, s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483, având ca obiect acordarea unui împrumut in cuantum de 120.000 euro reprezentând credit imobiliar pentru cumpărare imobil, pentru o perioadă de 360 luni care se calculează de la data primei trageri din credit..

Potrivit art. 5 din contract la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 5,8% pe an și este fixă in primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale..

Potrivit art. 2.10.a din Condițiile generale de creditare – Anexă la contractul de credit bancar nr. 483/17.08.2007, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii datorate.

Potrivit art. 2.10.b din Condițiile generale de creditare: pentru creditele cu dobândă variabilă stabilite în funcție de un indice de referință LIBOR/EURIBOR, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia

Potrivit art. 2.11.a din Condițiile generale de creditare: noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii la data intrării in vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării. În cazul liniilor de credit, împrumutatul va lua cunoștință de modificarea dobânzii anuale, precum și de graficul de rambursare actualizat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire/extras de cont eliberat împrumutatului în mod gratuit, la ghișeele băncii. In cazul in care, in urma modificării nivelului dobânzii de către bancă, împrumutatul nu va rambursa restul de credit angajat și dobânzile aferente in termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.

Potrivit pct. 8 lit. c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (…) c. comision de administrare de 60 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.

Potrivit pct. 3.7 din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor in funcție de evoluția pieței financiar-bancare. În cazul modificării nivelului comisioanelor în sensul majorării acestora, banca va notifica împrumutatul în momentul in care intervine această modificare, prin afișare la sediul băncii sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. In cazul in care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul să ramburseze anticipat creditul și să achite dobânzile aferente in termen de 10 zile de la data notificării. In caz contrar, părțile convin că împrumutatul acceptă in mod tacit noile niveluri ale comisioanelor.

Potrivit art. 11 din contract, prezentul contract poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale.

Potrivit art. 19, in cazul in care intre condițiile generale anexate și clauzele din contractul de credit există diferențe, se aplică dispozițiile din prezentul contract de credit.

Instanța constată că dispozițiile contractuale supuse analizei intră sub incidența Legii 193/2000.

Conform definițiilor date de art. 2 din Legea nr. 193/2000 termenilor de comerciant și consumator, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Prin urmare, având în vedere faptul că, la momentul încheierii contractelor de credit, intimatul este o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutații sunt persoane fizice care au acționat în scopuri personale (necomerciale).

Cele două părți au calitatea de comerciant și, respectiv, consumatori, fiindu-le aplicabile în consecință dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre in materie de credit destinat consumului.

Potrivit art. 1 al. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comerciant și consumator, care de altfel a și transpus Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comerciant și consumator pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar potrivit alin. 2 din același text de lege, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Potrivit art. 5 din Legea 193/2000, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte.

Conform art. 1 din Anexa la Legea 193/2000, sunt considerate clauze abuzive: acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale (lit. g); acele prevederi contractuale care obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului (lit. b).

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori:

Art. 4. – „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.”

Art. 1. din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive (anexă a Legii nr. 193/2000) – (1) „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: (…) i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.”

Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului:

Art. 78. – „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.„

Art. 79. – „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”

Art. 80. – „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”

Art. 81. – „Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:

Articolul 3 – „(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

(2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.

(3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.”

Anexă – Clauzele menționate la Articolul 3 alin. (3) (…) (e) „solicitarea de la orice consumator care nu și-a îndeplinit obligația să plătească o sumă disproporționat de mare drept compensație;”

Articolul 6 – (1) „Statele membre stabilesc în privința clauzelor abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația națională, că acestea nu creează obligații pentru consumator, iar acel contract va rămâne obligatoriu pentru părți potrivit acelorași dispoziții, dacă poate subzista fără clauzele abuzive.”

În momentul în care a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice consumatorii reclamanți au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca.

Contractul în litigiu este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă.

Un argument pentru a susține ideea contractului de adeziune forțată este dat de modul în care este redactată clauza de la art. 2.11.a din Condițiile generale de creditare: în cazul in care, in urma modificării nivelului dobânzii de către bancă, împrumutatul nu va rambursa restul de credit angajat și dobânzile aferente in termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.

Potrivit art. 4 al. 2 din Legea 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care evaluarea globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 5 lit. b din Legea 193/2000, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează in funcție de toți factorii care au determinat încheierea contractului.

Pârâtul s-a apărat și a susținut că, în speță, contractul de credit bancar și condițiile speciale, deși nu au fost negociate, ele au fost aduse la cunoștința împrumutatului, or, lecturarea de către consumator a contractelor de credit înainte de a le semna nu reprezintă o negociere a condițiilor contractuale, sens în care instanța reține că prevederile contractuale analizate mai sus nu au fost negociate direct cu consumatorul în sensul dispozițiilor legale anterior menționate, având in vedere că aceste contracte sunt preformulate standard, iar eventualele mici diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții.

Prin necircumstanțierea în nici un mod, în cadrul contractelor, a elementelor care îi permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea nici unui criteriu care să îi dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceste clauze încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Aceste clauze care dau dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral nivelul dobânzii nu sunt raportate la un indicator precis, individualizat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prevederile dispozițiilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000 nu se opun clauzelor in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată consumatorului sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Clauza prevăzută în art. 5 pune probleme sub aspectul echilibrului contractual in sensul că oferă băncii dreptul de a revizui oricând rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind să fie doar înștiințat.

Conform art. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuzivă cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, care să fie prevăzut și în contract, iar nu ca în speța de față, în baza intervenirii unor schimbări pe piața monetară.

Prin motiv prevăzut in contract, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea să știe de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Or, in contractele litigioase, nu există în mod clar descrisă o astfel de situație. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, bine determinat pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica temeinicia acelui motiv de mărire a ratei dobânzii.

Evoluția pieței financiare, costul resurselor de creditare nu poate reprezenta „motivația temeinică” la care face referire art. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000, deoarece tocmai lipsa de temeinicie și de obiectivitate a acestui criteriu permite băncii să majoreze dobânda

Lipsa informării consumatorului asupra indicatorilor care au fost avuți in vedere de către bancă, pentru a putea face verificări dacă acea majorare este legală, demonstrează in mod clar caracterul abuziv al clauzei menționate in art. 5 din contract referitor la dobânda variabilă, art. 2.10.a

Prin această posibilitate de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a fi avute în vedere anumite criterii obiective care să fi fost acceptate și de consumator se ajunge practic la încălcarea principiului consensualismului și la posibilitatea pentru comerciant de a nesocoti acordul de voință intervenit la încheierea contractului, motiv pentru care dezechilibrul creat este făcut evident în defavoarea consumatorului și cu încălcarea cerințelor bunei-credințe în raporturile de drept.

Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori:

- alin. 19 din preambul – pentru a putea lua decizii in deplină cunoștință de cauză, consumatorii ar trebui să primească înaintea încheierii contractului de credit informații adecvate pe care consumatorul le poate lua cu el și reflecta asupra lor, cu privire la condițiile și costul creditului precum și la obligațiile care le revin. Pentru a asigura cel mai înalt grad de transparență și comparabilitate a ofertelor, astfel de informații ar trebui să cuprindă in special dobânda anuală efectivă aferentă creditului.

- alin. 20 din preambul – costul total al creditului pentru consumator trebuie să cuprindă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de onorarii pe care consumatorul trebuie să le plătească.

- alin. 31 – contractul de credit ar trebui să cuprindă toate informațiile necesare într-un mod clar și concis.

- alin. 32 – pentru a asigura o transparență deplină consumatorului ar trebui să i se ofere informații cu privire la rata dobânzii aferente creditului, atât in stadiul precontractual, cât și la încheierea contractului de credit.

Capitolul II – art. 5 alin. 1 Informații precontractuale:

- lit. f – rata dobânzii aferente creditului, condițiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului și unde este cazul, orice indice sau rată de referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii aferente creditului, ca și termenele, procedurile sau condițiile in care variază rata dobânzii aferente creditului; in cazul in care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului in circumstanțe diferite, informațiile sus menționate privind toate ratele aplicabile;

- lit. g – dobânda anuală efectivă și valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menționează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective.

- Capitolul IV – art. 10 alin. 2 Informații care trebuie menționate in contractele de credit:

Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22.12.1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre in materie de credit destinat consumului care are următoarele obiective:

- instituirea dispozițiilor care determină elementele din conținutul publicității și al ofertei contractului de credit, astfel încât consumatorul să fie informat corect și complet asupra condițiilor creditului, in special asupra costului creditului, exprimat sub forma dobânzii anuale efective globale.

- instituirea dispozițiilor care prevăd obligativitatea încheierii unui înscris constatator al contractului de credit și remiterea de către împrumutător a unui exemplar consumatorului.

- reglementarea unor drepturi ale consumatorilor destinate să garanteze un echilibru contractual între părțile contractului de credit.

Obiectivul Directivei 87/102/CEE este dublu: de a proteja consumatorii împotriva condițiilor abuzive de creditare și de a favoriza creditul transfrontalier și libera circulație a bunurilor și serviciilor finanțate prin credit, prin intermediul armonizării informației furnizate de către împrumutători, iar politica de protecție a consumatorilor vizează să corijeze dezechilibrul de informare dintre consumatori și vânzători prin reglementarea informațiilor furnizate, caută să garanteze acordarea către consumator a unei informații ușor comprehensibile și comparabile, informarea constituind, de altfel, un principiu fundamental in reglementările care asigură protecția consumatorilor.

Directiva 90/88/CEE a Consiliului din 22.02.1990 de modificare a Directivei 87/102/CEE introduce o metodă matematică unică la nivel comunitar pentru calculul dobânzii anuale efective globale.

Dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidență asupra dobânzii afectând însăși normala derulare a raporturilor contractuale. Aceasta trebuie să fie însă legală și calculată prin raportare la un indice de referință cuantificabil public, obiectiv și precis pentru a putea asigura o transparență deplină și pentru a nu permite operatorului bancar modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale.

Modificarea ar trebui să poată fi făcută in așa fel încât să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, cuantumul modificării să varieze in baza unei formule clare, cunoscută de consumator.

Se observă că dispoziția „După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p..” prevăzută în art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007 încheiat între părți constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Această clauză este abuzivă, întrucât nu permite stabilirea dobânzii în mod clar, fără echivoc, după trecerea primelor 12 luni de la prima retragere, iar pe de altă parte, nu a fost negociată cu consumatorul (împrumutatul). Reclamantul nu a făcut decât să accepte clauzele contractului de împrumut, ce nu a fost negociat, acest contract având natura contractului de adeziune.

Clauza inserată în art.5 din contract și completată de „Condițiile generale” lasă la latitudinea pârâtei să procedeze în mod arbitrar la stabilirea dobânzii, reclamantul neavând astfel nicio posibilitate de a influența pe viitor cursul dobânzii.

Ori, nu se poate reține că majorarea dobânzii pe parcursul derulării contractului de împrumut, în lipsa unor elemente clare, este rezultatul negocierii directe cu consumatorul, situație reglementată de art.4 al.2 din Legea nr.193/2000.

Pe de altă parte, faptul că pentru primele 12 luni s-a fixat o dobândă fixă care este mai mică decât cea care urma să fie calculată, nu face decât să accentueze caracterul abuziv al art.5 din contract.

Modalitatea de stabilire a dobânzii nu este clară (în funcție de elemente concrete și determinate), nu dă posibilitatea consumatorului să negocieze evoluția sa.

Clauza prevăzută la pct. 5 din contractul de credit pune probleme sub aspectul echilibrului contractual in sensul că oferă băncii dreptul de a revizui oricând rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind să fie doar înștiințat.

În același mod se pune problema și pentru clauza prevăzută de pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 512/05.09.2007, banca putând să majoreze nivelul dobânzii, fără a negocia cu consumatorul, acesta trebuind să fie doar înștiințat.

Totodată, instanța constată că și dispoziția „Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.” prevăzută la pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007 încheiat între reclamant și pârât, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Așa cum am arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii ori comisioanele in mod unilateral nu este abuzivă cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, care să fie prevăzut și în contract, iar nu ca în speța de față, în baza intervenirii unor schimbări pe piața monetară. Prin motiv prevăzut in contract, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea să știe de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Or, in contractul litigios nu există în mod clar descrisă o astfel de situație. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, bine determinat pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica temeinicia acelui motiv de mărire a ratei dobânzii.

Evoluția pieței financiare nu poate reprezenta „motivația temeinică” la care face referire art. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000, deoarece tocmai lipsa de temeinicie și de obiectivitate a acestui criteriu permite băncii să majoreze dobânda și comisioanele. Lipsa informării consumatorului asupra indicatorilor care au fost avuți in vedere de către bancă, pentru a putea face verificări dacă acea majorare este legală, demonstrează in mod clar caracterul abuziv al clauzei menționate la pct. 5 din contractul de credit referitor la dobânda variabilă, precum și al clauzei menționate la pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007.

Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Nu s-ar putea susține că la data încheierii contractului cu reclamantul, aceste elemente erau greu de cuantificat și că prevederile legale nu impuneau băncii o asemenea obligație. În primul rând, dificultatea stabilirii unor criterii obiective prin raportare la o formulă clară de calcul a dobânzii variabile nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie cuprinse in contract. In al doilea rând, dacă banca ar fi fost in imposibilitatea de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele. Or, in cauză, dimpotrivă, clientul este cel care se află într-o poziție in care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii.

Prin această posibilitate pur potestativă de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a fi avute în vedere anumite criterii obiective care să fi fost acceptate și de consumator se ajunge practic la încălcarea principiului consensualismului și la posibilitatea pentru comerciant de a nesocoti acordul de voință intervenit la încheierea contractului, motiv pentru care dezechilibrul creat este făcut evident în defavoarea consumatorului și cu încălcarea cerințelor bunei-credințe în raporturile de drept.

Dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților contractuale in sensul art. 1 lit. a din Anexa la Legea 193/2000 este evidențiat și de atitudinea băncii manifestată in continuare față de clienții consumatori.

Aceste clauze contravin și legislației comunitare, încălcând prevederile art. 3 și 4 din Directiva 87/102/CEE, ale art. 5 al. 1, art. 10 al. 2, art. 20, 31, 32 din Directiva 2008/48/CE.

Relativ la cererea privind obligarea pârâtei să modifice art. 5 din contractul de credit în sensul stabilirii dobânzii curente( variabile) ca fiind formată din EURIBOR la 6 luni + 1,20 puncte procentuale, instanța reține:

In ce privește consecințele caracterului abuziv al clauzelor contractuale, sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze instanța are în vedere că, potrivit art.6 din L.nr.193/2000, Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 din Directiva nr. 93/13 /CEE.

Prin urmare, instanța nu poate aplica sancțiunea nulității chiar parțiale a acesteia și să reducă, astfel, clauza, ci aceasta urmează să nu își producă efectele până la modificarea ei de către comerciant.

În acest context, instanța constată că această clauză abuzivă nu își mai produce efecte sancțiunea specifică dreptului consumatorului fiind ineficacitatea.

În același sens este și Hotărârea CJCE din 14.06.2012 în cauza C-618/10 privind pe Banco Espannol de Credito SA și Joaquin Calderon Camino conform cărora atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia .

Astfel, legislația din domeniul protecției consumatorilor prevede o sancțiune specifică pentru clauzele abuzive stipulate de comercianți în contractele încheiate cu consumatorii, anume aceea că respectivele clauze nu produc efecte față de consumator, iar judecătorul nu are competența de a stabili în mod efectiv conținutul viitoarelor clauze contractuale, ci doar de a dispune modificarea acestora sub aspectul înlăturării clauzei respective care nu produce efecte juridice. A stabili un cuantum concret al dobânzii, în sensul dorit de reclamant ar echivala cu o măsură ce încalcă principiul consensualismului, ce guvernează raporturile juridice dintre părți iar negocierea ce urmează a se iniția între părți trebuie să conducă la realizarea unui real echilibru între drepturile si obligațiile acestora.

Pentru toate acestea, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei să modifice art. 5 din contractul de credit în sensul stabilirii dobânzii curente( variabile) ca fiind formată din EURIBOR la 6 luni + 1,20 puncte procentuale.

În ceea ce privește comisionul de administrare, instanța reține că, potrivit pct. 8 lit. b din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (…) c. comision de administrare de 60 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.

Instanța apreciază că acest comision de administrare, perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului. Se observă că acest comision este calculat si perceput la valoarea inițială a creditului, și nu la soldul acestuia, ceea ce va face, in cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca dobânda (aplicata la soldul creditului) să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma inițială împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursată deja la un moment dat). În această situație este evident dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, care conduce la lezarea intereselor economice ale consumatorului. In plus, trebuie subliniat faptul ca acest comision este prohibit in mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică in mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „In sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente”.

Armonizarea legislației României cu directivele comunitare privitoare la creditul destinat consumului se înscrie in cadrul general de asigurare a protecției juridice a consumatorilor români la nivel comunitar, cadru concretizat prin edictarea anumitor acte normative care asigură protecția consumatorilor, ca rezultat al alinierii legislației României la normele comunitare. Aceste acte normative existau la data încheierii contractelor de credit analizate, contrar apărărilor intimatului. In acest sens, instanța reține următoarele acte normative: Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori, Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22.12.1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre in materie de credit destinat consumului, Directiva 87/102/CEE, Directiva 90/88/CEE a Consiliului din 22.02.1990 de modificare a Directivei 87/102/CEE

Față de argumentele expuse rezultă că și dispoziția „Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (…) c. comision de administrare de 60 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1;” prevăzută în pct. 8 lit. c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007 încheiat între reclamant și pârât, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000. În consecință, instanța va obliga pârâtul să modifice prin încheierea unui act adițional clauza inserată la pct. 8 lit. b din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 512/05.09.2007 în ceea ce privește comisionul de administrare, în sensul că, pe toată durata derulării contractului, pentru creditul pus la dispoziție banca (pârâtul) percepe comision lunar de administrare în cuantum procentual de 0,05% din valoarea soldului creditului.

În ceea ce privește cererea reconvenționată, instanța reține următoarele:

Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat instanței să adapteze contractul părților în sensul luării în considerare a unei formule de calcul (a ratei dobânzii variabile) neclare care depinde in mod evident de dobânda de referință afișată la sediile BCR. Dobânda curentă variabilă propusă consumatorului urmează a fi formată prin însumarea valorii indicelui EURIBOR cu o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract și valoarea diferenței dintre dobânda de referință afișată la sediile BCR și indicele EURIBOR. Or, instanța a arătat deja că dobânda de referință BCR aplicabilă in baza prevederilor contractuale este abuzivă. Din formula propusă de pârât rezultă în mod clar faptul că marja de 8,963 p.p. puncte procentuale nu este de fapt o marjă fixă, așa cum susține pârâtul. Numărul de puncte procentuale se va modifica o dată la șase luni în funcție de indicele EURIBOR, dar și în funcție de dobânda de referință a BCR.

Astfel de clauze creează in mod evident in detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților, astfel încât sunt abuzive din perspectiva art. 4 al. 1 din Legea 193/2000. Practic, in loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de bancă sau, cel mult, riscul să fie împărțit intre bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

Față de toate acestea, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de către pârât.

În temeiul art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere admiterea parțială a pretențiilor reclamantului, caracterul fondat în parte al apărărilor pârâtului și împrejurarea că ambele părți au efectuat cheltuieli de judecată, respectiv reclamantul în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, iar pârâtul în cuantum de 5442,98 lei reprezentând onorariu de avocat, instanța va compensa cheltuielile de judecată, obligând reclamantul la plata către pârât a sumei de 1971,49 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că dispoziția „După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p..” prevăzută în art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007 încheiat între părți constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Constată că dispoziția „Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.” prevăzută la pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007 încheiat între reclamant și pârât, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Constată că dispoziția „Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (…) c. comision de administrare de 60 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1;” prevăzută în pct. 8 lit. c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 483/17.08.2007 încheiat între reclamant și pârât, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Obligă pârâtul să modifice, prin încheierea unui act adițional clauza inserată la pct. 8 lit. b din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 512/05.09.2007 în ceea ce privește comisionul de administrare, în sensul că, pe toată durata derulării contractului, pentru creditul pus la dispoziție banca (pârâtul) percepe comision lunar de administrare în cuantum procentual de 0,05% din valoarea soldului creditului.

Respinge ca neîntemeiată cererea privind pe reclamant R. L. M., domiciliată în Costinești, ., jud. C., și pe pârât . reprez. prin SUCURSALA JUDETEANA CONSTANTA,cu sediul în sector 3, București, .. 5, privind obligarea pârâtei să modifice art. 5 din contractul de credit în sensul stabilirii dobânzii curente( variabile) ca fiind formată din EURIBOR la 6 luni + 1,20 puncte procentuale.

Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 1971,49 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./08.07.2014

tehnored. D.S./09.07.2014

Emis 2 comunicări, la data de 16.07.2014

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria...		Validare poprire. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 7518/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 7518/2014. Judecătoria CONSTANŢA