Cerere necontencioasă. Sentința nr. 1534/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1534/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 18710/212/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1534/2014
Ședința publică din data de 14.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanții M. M.-D. și M. C., ambii cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. E., S. Victorița și M. G.-L., toți trei cu domiciliul în C., ., jud. C., precum și cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.02.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 14.02.2014 când, în aceeași compunere,
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.07.2012, sub număr dosar_/ 212/ 2012, reclamanții M. I. I. și M. M.-D. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții M. N. și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (în continuare A.N.R.P.), să constate că - în calitatea lor de succesori anterior stabilită - au dreptul la jumătate din suma stabilită cu titlu de compensații, urmând ca:
- fie pârâtul M. N., dacă a încasat total compensațiile, să fie obligat la plata către reclamanți a sumei de_ lei (câte_ lei pentru fiecare reclamant), reprezentând jumătate din compensațiile acordate pentru averea abandonată în Bulgaria de autorul comun al părților, M. I., astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea nr. 1654/ 06.05.2004 a Comisiei Județene C. pentru aplicarea Legii nr. 9/ 1998, validată de A.N.R.P. prin Decizia nr. 1983/ 22.10.2008,
- fie ca drepturile reclamanților la această sumă să fie stabilite și față de pârâta A.N.R.P., în cazul în care nu s-a făcut în tot plata despăgubirilor.
În motivarea cererii, se arată că autorul comun al părților - persoane fizice, respectiv M. I., a avut doi copii: M. N. - tatăl pârâților și M. I. I. - tatăl reclamanților. Calitatea de moștenitori a părților a fost stabilită prin certificatele de moștenitor nr. 185/ 1958 - emis după decesul autorului M. I. și nr. 256/ 1990 - emis după decesul mamei reclamanților, M. D..
Învederează reclamanții că au convenit cu pârâtul M. N. ca acesta să se ocupe de formalitățile legate de obținerea compensațiilor bănești cuvenite în baza Legii nr. 9/ 1998, sens în care i-au predat acestuia copii ale actelor de stare civilă și ale certificatelor de moștenitor.
Mai susțin reclamanții că, până în prezent, deși Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 9/ 1998 a confirmat emiterea hotărârii de stabilire a compensațiilor bănești, totuși pârâtul M. N. nu le-a făcut vreo plată din aceste compensații.
În drept, au fost invocat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 9/ 1998, iar în susținere au fost depuse înscrisuri (f. 6-12).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1330 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost emisă o adresă către A.N.R.P. pt a se afla dacă s-au achitat compensațiile bănești stabilite prin Decizia nr. 1983/ 22.10.2008. La data de 23.11.2012, a fost depus la dosarul cauzei răspunsul ANRP (vol. I, f. 21), din care reiese că nu au fost plătite respectivele compensații.
Față de aceste precizări, la termenul de judecată din data de 27.11.2012 și prin concluziile scrise (vol. I, f. 23-25), reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită:
- să se constate că - în calitatea lor de succesori anterior stabilită - au dreptul la jumătate din suma stabilită cu titlu de compensații, respectiv_ lei (câte_ lei pentru fiecare reclamant);
- să se constate, pe cale de consecință, că despăgubirile se partajează și se datorează astfel:_ lei pentru reclamanți (câte_ lei pentru fiecare reclamant), iar_ lei pentru pârât.
Prin Sentința civilă nr._/ 13.12.2012 (vol. I, f. 31) instanța a respins acțiunea, ca nefondată, împotriva acestei hotărâri exercitând recurs cei doi reclamanți.
Prin Decizia civilă nr. 654/ 23.05.2013 (vol. II, f. 16-17), a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și s-a dispus restituirea cauzei la Judecătoria C. pentru rejudecare. În luarea acestei decizii, tribunalul a reținut că „instanța de fond nu a examinat acele elemente de fapt și de drept ale fondului pricinii, adică acele elemente care în mod firesc trebuiau examinate, respectiv calitatea părților de moștenitori, acceptarea succesiunii și dovada mandatului încredințat pârâtului așa cum se susține”.
Cauza a fost astfel reînregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._/ 212/ 2012*, iar la solicitarea instanței, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus, în fotocopie, documentația care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1983/ 22.10.2008 (vol. III, f. 27-56).
Prin precizări scrise depuse la dosar de către reclamanți (vol. III, f. 3), s-a învederat faptul că pârâtul M. N. a decedat, solicitându-se introducerea în cauză a succesorilor acestuia, respectiv pârâții M. E., M. Victorița și M. G.-L..
La termenul din data de 01.11.2013 instanța a luat act de faptul că numele actual al pârâtei M. Victorița este S. Victorița. Totodată, a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., excepție pe care a unit-o cu fondul cauzei.
La același termen a fost încuviințată proba cu înscrisuri reclamanților, iar pârâta S. Victorița, prezentă personal, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 10.01.2014, la cererea reclamantului și M. M.-D., a fost introdus în cauză și reclamantul M. C., în calitate de moștenitor al lui M. I. I..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 02.10.1958, a decedat M. I., la vârsta de 47 de ani, al cărui ultim domiciliu a fost în C., ., jud. C., astfel cum reiese din certificatul de moarte . nr._, emis de Sfatul Popular al Orașului C. la data de 03.10.1958 (vol. III, f. 55), precum și din certificatul de moștenitor nr. 185/ 958, emis de notariatul de Stat - Regiunea C., la data de 08.01.1959 (vol. I, f. 8).
Conform certificatului de moștenitor anterior evocat, defunctul M. I. a avut trei succesori, și anume: M. D. - soție supraviețuitoare, M. N. - fiu și M. I. I. - fiu.
La rândul său, M. I. I. a decedat la data de 28.03.1988, potrivit certificatului de deces . 8 nr._, emis de către Consiliul Popular al Municipiului C. (vol. III, f. 76).
M. D. a decedat la data de 11.01.1990, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 256/ 22.03.1990, emis de Notariatul de Stat C. (vol. III, f. 10). Moștenitorii defunctei M. D. sunt: M. N. - fiu, M. M.-D. - nepot de fiu și M. C. - nepot de fiu.
Pârâtul M. N. a decedat pe parcursul judecății, la data de 30.06.2013, conform certificatului de deces . nr._ (vol. III, f. 8), moștenitorii acestuia fiind soția supraviețuitoare M. E., precum și cei doi fii S. (fostă M.) Victorița și M. G.-L., după cum rezultă din actele de stare civilă ale acestora (vol. III, f. 9-11).
Din dosarul constituit la nivelul A.N.R.P. (vol. III, f. 27-56) reiese faptul că această instituție a emis Decizia nr. 1983/ 22.10.2008, prin care a fost validată Hotărârea nr. 1654/ 06.05.2004 a Comisiei Județene C. pentru aplicarea Legii nr. 9/ 1998 (vol. III, f. 33). Această din urmă hotărâre a fost emisă la cererea formulată de M. N., în calitate de moștenitor al defuncților M. I. și M. D. (vol. III, f. 47).
De asemenea, din adresa de înaintare a documentației A.N.R.P. (vol. III, f. 26), rezultă că până la data de 23.10.2013 nu au fost efectuate plăți în baza Deciziei nr. 1983/ 22.10.2008.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., invocată din oficiu, sens în care reține următoarele:
Calitatea procesuală - condiție esențială a exercițiului acțiunii civile și a oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acesteia - presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv al raportului dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Conform art. 35 și art. 38 din H.G. nr. 753/ 1993 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/ 1998, rolul A.N.R.P. în aplicarea dispozițiilor acestei legi este acela de a valida sau invalida hotărârile emise de către comisiile județene și de a efectua plățile compensațiilor către persoanele îndreptățite. Așadar, această autoritate publică nu are vreo legătură cu raporturile dintre celelalte părți litigante din prezenta cauză, sub aspectul îndreptățirii acestora la a beneficia de despăgubiri, întrucât nu se pune în discuție legalitatea Deciziei nr. 1983/ 22.10.2008, emisă de A.N.R.P.
În aprecierea acestei instanțe, calitatea procesuală pasivă a A.N.R.P. nu se justifică nici prin prisma opozabilității, întrucât părțile interesate vor putea cere instituției publice să țină seama, cu ocazia plăților ce se vor face, de cele ce vor fi fost statuate prin hotărârea judecătorească. Altfel spus, nu este necesar ca A.N.R.P. să fie parte în acest proces și să fie obligată de instanță prin hotărârea de față, pentru a respecta, în viitor, dispozițiile organului judiciar.
În aceste condiții, excepția analizată urmează a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii promovate în contradictoriu cu A.N.R.P., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei
Așa cum s-a arătat în Decizia civilă nr. 654/ 23.05.2013, de către instanța de casare, în dezlegarea justă a pricinii se impune a se lămuri calitatea părților de moștenitori și acceptarea succesiunilor deschise de pe urma defuncților M. I. (de către fiul acestuia, M. I. I.), M. I. I. (de către cei doi fii, M. M.-D. și M. C.) și M. D. (de către nepoții acesteia, M. M.-D. și M. C., precum și de către fiul M. N.). De asemenea, trebuie stabilit dacă a existat mandatul încredințat pârâtului M. N., așa cum se susține în cererea de chemare în judecată.
Întrucât ceea ce se dorește a se stabili de către instanță este calitatea celor doi reclamanți de persoane îndreptățite a beneficia de o parte din compensațiile bănești ce se vor acorda în baza Deciziei A.N.R.P. nr. 1983/ 22.10.2008, Judecătoria reține incidența următoarelor prevederi legale:
- Art. 1 din Legea nr. 9/ 1998 → „(1) Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți. (2) De prevederile alin. (1) beneficiază și cetățenii români, moștenitori legali sau testamentari ai foștilor proprietari dacă au, la data intrării în vigoare a legii, cetățenia română. Dovada calității de moștenitor se face prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care se atestă calitatea sa de moștenitor.”
- Art. 7 alin. 7 din Legea nr. 9/ 1998 → „În cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația se soluționează potrivit dreptului comun.”
- Art. 4 din H.G. nr. 753/ 1993 → „(1)Beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998 au obligația să declare, pe propria răspundere, atât bunurile la a căror compensare și despăgubire consideră că au dreptul, cât și dacă au beneficiat sau nu au beneficiat de despăgubiri sau de compensații parțiale, în bani sau în natură.
(2)În cazul în care sunt doi sau mai mulți moștenitori legali, în declarație se vor menționa numele și, eventual, adresa celorlalți moștenitori.
(1) Beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligația să declare, pe propria răspundere, printr-un act în formă autentică, atât bunurile pentru care consideră că au dreptul la compensații și despăgubiri, cât și dacă au beneficiat sau nu au beneficiat de despăgubiri ori de compensații parțiale, în bani sau în natură.
(2) În cuprinsul declarației prevăzute la alin. (1), beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, au obligația să declare, de asemenea, pe propria răspundere, dacă au depus anterior cerere în baza acesteia, dacă în urma cererii au obținut o hotărâre emisă de comisia județeană sau a municipiului București, iar în cazul în care au obținut o asemenea hotărâre, dacă această hotărâre a fost sau nu validată de Comisia centrală ori de Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. (3) În cazul în care sunt 2 sau mai mulți moștenitori, în declarație se vor menționa numele și adresa celorlalți moștenitori.”
În cauză se constată că dosarul de acordare a compensațiilor bănești a fost constituit la nivelul A.N.R.P. în baza cererii promovate de M. N., nefiind formulată vreo cerere asemănătoare și de către cei doi reclamanți. De asemenea, nu există la dosarul A.N.R.P. dovada mandatului acordat de cei doi reclamanți lui M. N., prin care aceasta din urmă să fi fost învestit cu obligația de a formula cererea și în numele nepoților M. M.-D. și M. C..
Totodată se observă că solicitantul despăgubirilor, M. N., nu a indicat autorității publice existența altor moștenitori îndreptățiți la despăgubirile acordate conform Legii nr. 9/ 1998 de pe urma defunctului M. I., cu toate că prin adresele nr. 666/ 13.01.2003 și nr. 666 f.n. (vol. III, f. 45-46) s-a solicitat în mod expres să se facă precizări în acest sens. În același timp, nu rezultă că M. N. ar fi declarat că este singurul moștenitor al defunctului M. I. I..
Astfel, instanța reține că nu s-a dovedit că M. N. ar fi trebuit să acționeze în temeiul unui mandat acordat de reclamanți și pe care nu l-ar fi respectat, provocând în acest fel prejudicierea celorlalți moștenitori ai defunctului M. I.. Cele susținute de reclamanți în cererea introductivă, sub acest aspect, au rămas doar simple afirmații.
Mai mult, nici un impediment nu a existat pentru ca M. M.-D. și M. C. să formuleze cereri în nume propriu în vederea acordării de despăgubiri.
În ceea ce privește moștenirile defuncților M. I. și M. D., prin certificatele de moștenitor nr. 135/ 958 emis la data de 08.01.1959 și nr. 256/ 22.03.1990 (vol. I, f. 8-10) au fost stabiliți moștenitorii și cotele cuvenite fiecăruia dintre aceștia.
Însă, în privința succesiunii deschise de pe urma tatălui celor doi reclamanți, respectiv M. I. I., Judecătoria constată că, prin probatoriul administrat în cauză, reclamanții nu fac dovada propriei lor acceptări a acestei succesiuni.
Astfel, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/ 2011 „moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”, iar art. 651 din Codul civil din 1864 prevede că „succesiunile se deschid prin moarte”.
În conformitate cu prevederile Codului civil din 1864 (art. 654- 658 ), pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemnă de a moșteni și să aibă vocație concretă la moștenire.
Este adevărat că transmiterea patrimoniului succesoral operează de drept, din momentul deschiderii moștenirii, așa cum rezultă din interpretarea art. 644, 688, 696 și 899 alin. 1 din Codul civil din 1864, însă dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat în termen de 6 luni calculat de la data deschiderii moștenirii, conform art. 700 alin. 1 din același cod. Dacă dreptul de a accepta succesiunea nu a fost exercitat de către succesibil în termenul legal precizat, el se stinge, iar odată cu acesta se stinge – cu efect retroactiv – și titlul de moștenitor al succesibilului, care devine astfel străin de moștenire.
Cum tatăl reclamanților, M. I. I., a decedat la data de 28.03.1988, potrivit certificatului de deces . 8 nr._, emis de către Consiliul Popular al Municipiului C. (vol. III, f. 76), cei doi fii ai acestuia aveau a dovedi în fața instanței că au acceptat moștenirea, într-una din formele prevăzute de lege, până la data de 29.09.1988.
Or, o asemenea probă nu s-a făcut, cei doi reclamanți nedovedind că au dobândit vocație succesorală concretă la moștenirea lui M. I. I., iar potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil din 1864, „cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească“.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/ 1998 este o lege de reparație specială prin care statul român înțelege să respecte Tratatul de la C. din anul 1940 încheiat cu statul bulgar, tratat prin care statul bulgar a plătit compensații pentru bunurile abandonate de cei supuși schimbului de populație, forțat sau voluntar. Deși aceste compensații au fost primite de statul român, cei strămutați nu au fost niciodată despăgubiți sau au fost despăgubiți doar parțial, eventual prin împroprietărirea cu teren în România. Întrucât pe timpul fostului regim politic statul nu a mai acordat nici un fel de despăgubiri, Legea nr. 9/ 1998 a fost adoptată pentru a înlătura o inechitate care s-a produs prin pierderea averilor celor strămutați, întrucât aceștia din cauza războiului și mai apoi a instituirii unui regim totalitar nu au mai putut acționa împotriva statului sau orice demers ar fi fost de la început supus eșecului.
Dar reparația, potrivit Legii nr. 9/ 1998, urma să se acorde celor interesați și îndreptățiți nu din oficiu prin identificarea celor strămutați sau a moștenitorilor acestora, ci la cererea acestora impunându-le și obligația să dovedească cele pretinse. Procedura stabilită a fost una administrativă, supusă controlului judecătoresc. Conceptul legii relativ la acordarea reparațiilor a fost identic cu cel instituit prin alte legi speciale de reparație: Legea nr. 18/ 1991, Legea nr. 112/ 1995, Legea nr. 10/ 2001, etc.
Prin urmare, nici o despăgubire nu se acordă în lipsa unei cererii exprese formulate în acest sens din partea celui care se consideră îndreptățit, formulată în termenul prevăzut în lege; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/ 1998 a prevăzut un termen de 18 luni de la data intrării sale în vigoare, iar prin Legea nr. 97/ 2005 a fost instituit un nou termen în care se puteau depune astfel de cereri, respectiv 12 luni de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi.
Așadar, potrivit acestui concept acordarea reparației se face numai pentru cel care a solicitat și îndeplinește condițiile, prevăzute în lege și în normele sale de aplicare. Publicarea în monitorul oficial reprezintă modalitatea de publicitate a unor norme, iar în urma publicării legii se presupune că orice persoană cunoaște dispozițiile acesteia.
Legea nr. 9/ 1998 a deschis posibilitatea persoanelor strămutate să ceară despăgubiri pentru bunurile abandonate în Bulgaria și aceeași vocație a fost conferită și moștenitorilor acestor persoane, în cazul care cei strămutați, titulari ai unor bunuri abandonate, au decedat până la . legii sau până la expirarea termenului în care cererea de despăgubire trebuie înregistrată la instituția prefectului.
Ca și în cazul Legii nr. 18/ 1991, numai cel care cere poate primi reparația, indiferent că este doar unul dintre moștenitori autorului lor, prezumându-se că, ceilalți, dacă nu au formulat cerere sau nu au împuternicit pe unul dintre ceilalți moștenitori în sensul solicitării despăgubirilor, au renunțat sau nu doresc să obțină despăgubiri. Prin urmare, orice moștenitor cu vocație concretă la moștenire are și vocație la obținerea despăgubirilor, vocație ce se naște prin efectul legii și se întinde până la expirarea termenului înăuntrul căruia trebuie formulată cererea.
Din înscrisurile existente la dosarul acestei cauze rezultă fără echivoc faptul că reclamanții M. M.-D. și M. C. nu au formulat cereri proprii privind acordarea despăgubirilor ce s-ar fi cuvenit de pe urma defunctului M. I.. De asemenea, astfel cum s-a reținut anterior, nu rezultă că aceștia au acordat un mandat lui M. N. pentru a formula cerere și în numele lor.
Cât despre teza apariției altor persoane având vocație succesorală după emiterea hotărârii de acordare a compensațiilor bănești, la care se face referire în art. 7 alin. 7 din Legea nr. 9/ 1998, se observă că legea a deschis posibilitatea celor îndreptățiți de a solicita despăgubiri, prin . fiind instituită vocația de a solicita despăgubiri inclusiv moștenitorilor celui care a fost nevoit să își abandoneze averea în Bulgaria după anul 1940.
Prin urmare, orice persoană ce cunoștea faptul că este succesor cu vocație concretă la moștenirea unei astfel de persoane avea posibilitatea să ceară despăgubiri, iar dacă dorea să exercite această vocație avea obligația să o facă într-un anumit termen. Nedepunerea cererii în termenul fixat atrăgea decăderea și stingerea dreptului de a mai obține orice fel de despăgubire în temeiul Legii nr. 9/ 1998.
Este de menționat aici faptul că prevederile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 9/ 1998, anterior citate, au rămas neschimbate până în prezent, chiar și după . Legii nr. 97/ 2005, care instituia un nou termen în care se puteau promova cereri de despăgubire.
Judecătoria apreciază că prevederile legale incidente, la care se face referire, nu pot fi interpretate în sensul că, după emiterea hotărârii de acordare a compensațiilor bănești, orice alți moștenitori care nu au formulat cerere de despăgubire în termenul fixat de lege, pot pretinde cota lor parte de la cel care a obținut hotărârea, în măsura în care vocația lor ar fi stabilită potrivit dreptului comun, fără a exista nici o limită în timp în acest sens. Potrivit unei astfel de interpretări, unii dintre moștenitori pot adopta o poziție pasivă, dezinteresată, pentru ca mai apoi, când alți moștenitori - în urma eforturilor proprii - obțin ceva în concret (hotărârea de acordare a despăgubirilor, sau chiar despăgubirile), să fie nevoiți să împartă cu ceilalți beneficiile, întrucât aceștia au apărut după adoptarea hotărârii.
Este improbabil ca scopul instituirii acestui text să fie încurajarea unei asemenea atitudini, ci dimpotrivă, din interpretarea sistematică a articolelor, rezultă că nu se derogă de la rațiunea principală, aceea de acordare a despăgubirilor celor care cer efectiv și în termenul impus de legiuitor.
Așadar, „apariția altor persoane având vocație succesorală” nu trebuie interpretată decât în spiritul legii și potrivit scopului acesteia, iar nicidecum în sensul că moștenitorii care aveau posibilitatea să formuleze cererea personal sau prin mandatar, la data intrării în vigoare a legii (a se înțelege și Legea nr. 97/ 2005), dar înăuntrul termenului fixat, cunoscând că este moștenitorul persoanei strămutate, dar nu fac decât să aștepte ca alți moștenitori să întreprindă demersurile și să obțină o soluție favorabilă, să poată apoi pretinde soluționarea pretențiilor proprii, potrivit dreptului comun.
În opinia acestei instanțe, o astfel de interpretare nu poate fi primită, interpretarea corectă fiind că, în situația în care alte persoane află că sunt moștenitori, după adoptarea hotărârii, iar până la acel moment nu au cunoscut dintr-o împrejurare mai presus de voința lor (spre exemplu: existența unui testament prin care este instituit legatar, stabilirea paternității, adopția cu efecte restrânse pe care cel interesat a crezut-o ca fiind cu efecte depline, necunoașterea de către copilul din altă căsătorie a părintelui său natural - titular al bunurilor abandonate în Bulgaria, etc.) și care i-a împiedicat să se considere, în mod obiectiv persoane îndreptățite și, în acest fel, au fost împiedicați să exercite vocația lor în termenul fixat de lege, iar hotărârea dată este nefavorabilă, se poate învesti instanța judecătorească, potrivit dreptului comun, pentru stabilirea raporturilor dintre succesori, privind compensațiile.
Totuși, indiferent cum s-ar interpreta dispozițiile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 9/ 1998, Judecătoria apreciază că soluționarea raporturilor dintre succesori potrivit dreptului comun nu se poate efectua în alt cadru decât acela prevăzut de Legea nr. 9/ 1998 și a normelor sale de aplicare, adică prin desființarea hotărârii și/ sau ordinului de validare/ invalidare sau modificarea acestora în procedura contenciosului administrativ. Aceasta, întrucât hotărârea comisiei județene validată de A.N.R.P. sau de Cancelaria Primului Ministru reprezintă un act administrativ care produce efecte juridice și care nu se poate modifica într-o procedură de drept comun. În cauza de față hotărârea comisiei județene precum și ordinul de validare ar fi putut fi contestate de către oricare dintre cei doi reclamanți, care au cunoscut despre demersurile inițiate de M. N..
Prin cele două ipoteze ale textului de lege menționat, se reglementează două situații în care raporturile dintre moștenitori se rezolvă potrivit dreptului comun. În prima ipoteză, textul se referă în mod evident la persoane deopotrivă îndreptățite, care s-au adresat cu cerere comună ori separată la comisia de specialitate, înainte de a se da vreo hotărâre de către această comisie, iar în cea de-a doua ipoteză este prevăzută situația în care, după adoptarea unei hotărâri privind o persoană îndreptățită, apar și alți succesori ai aceluiași defunct, care printr-o altă cerere solicită aceeași compensație. Cea de a doua situație asimilează și ipoteza existenței unei convenții de mandat între persoanele cu vocație succesorală, mandat acordat titularului cererii de către „alte persoane cu vocație succesorală”, caz în care se aplică dreptul comun. Este situația mandatarului fără reprezentare recunoscut de mandatar.
Nici una dintre aceste ipoteze nu este incidentă în speță pentru că nici unul dintre reclamanți, deși aveau vocație succesorală generală la succesiunea defunctului M. I. (prin retransmiterea drepturilor succesorale ale tatălui lor M. I. I.), nu s-au adresat cu cerere - formulată în comun cu M. N. ori separat de acesta – pentru acordarea compensațiilor, iar existența unui mandat cu sau fără reprezentare, nu a fost probată prin niciun mijloc de probă.
Or, astfel cum s-a arătat, în această materie (ca de altfel și în situația altor legi reparatorii) legea a urmărit clarificarea vocației succesorale exclusiv prin prisma Legii nr. 9/1998 și nu doar în baza dreptului comun, avându-se în vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 din această lege, deci în funcție de existența unei cereri depuse la comisie, aceasta – iar nu gradul de rudenie – fiind premisa verificărilor administrative ale comisiei și ale instanței, în cadrul procedurii judiciare.
Trebuie a fi avute în vedere și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 9/ 1998: „dreptul la orice compensație pentru pagube suferite în urma aplicării tratatului se stinge prin epuizarea prevederilor prevăzute de prezenta lege sau prin nesolicitarea compensațiilor în termenul prevăzut la art. 4”.
Prin urmare, instanța consideră că într-o procedură de drept comun nu se poate anula sau modifica hotărârea comisiei județene sau decizia de validare a unei asemenea hotărâri, nici sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, nici sub aspectul modificării numărului persoanelor îndreptățite, iar acțiunea reclamanților M. M.-D. și M. C., este apreciată ca neîntemeiată.
Cât privește atitudinea procesuală a pârâților, de recunoaștere a pretențiilor reclamanților, recunoaștere manifestată de către S. Victorița în fața instanței, iar de către M. E. și M. G.-L. prin concluzii depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, instanța o apreciază ca nefiind relevantă sub aspectul soluției ce urmează a se da. De altfel, nimic nu împiedică părțile ca, dincolo de orice soluție irevocabilă pe care o va primi acest litigiu, să își împartă cum cred de cuviință compensațiile bănești ce vor fi plătite moștenitorilor lui M. I.. Instanța judecătorească nu poate pronunța însă o hotărâre cu încălcarea principilor de drept și dispozițiilor legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocată din oficiu.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanții M. M.-D. și M. C., ambii cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanții M. M.-D. și M. C., în contradictoriu cu pârâții M. E., S. Victorița și M. G.-L., toți trei cu domiciliul în C., ., jud. C..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
red. jud. G.M. 17.02.2014
thn. red. C.B. 10.03.2014/ 8 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1044/2014.... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2492/2014.... → |
|---|
