Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 25685/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN 19.12.2014

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect contestație la executare, actiune formulata de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 19.12.2014.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2014 sub nr._, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Drumuri și Autostrăzi din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite împotriva sa în dosarul de executare nr. 1220/2014 aflat pe rolul B. N. M.-A., solicitând instanței anularea somației emisă în dosarul de executare silită mai sus arătat, a încheierii nr._/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014 privind încuviințarea executării silite.

În motivare, contestatoarea a arătat că debitele pentru care s-a pornit executarea silită provin din procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și R11 nr._/26.07.2011 încheiate de CNADNR SA București pentru încălcarea prev. de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 privind circulația fără rovinietă pe autostradă la data de 12.02.2011.

Contestatoarea a arătat că acest text este abrogat prin Legea nr. 144/2012, situație în care creanța nu poate subzista. În același timp, contestatoarea invocă faptul că termenul de executare silită este depășit în raport de data constatării faptelor (12.02.2011).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, 712, 713, 714, 715 și 716 cod pr. civ.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, considerând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 712 alin. 2 cod proc. civ. potrivit căruia, în contestația la executare, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu doar dacă lege nu prevede în acest scop o altă cale de atac, însă, împotriva proceselor-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și R11 nr._/26.07.2011, debitoarea avea posibilitatea și dreptul de a formula plângere contravențională în termenul legal de 15 zile de la comunicarea acestuia, care a avut loc la data de 11.08.2011.

Intimatul a arătat că prevederile Legii nr. 144/2012 nu se aplică retroactiv, nefiind incidente dispozițiile art. 15 din Constituția României referitoare la retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile întrucât tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci estimarea legală a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 57/2012.

Prin urmare, intimatul a menționat că, potrivit Legii nr. 144/2012, se anulează doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, însă celelalte tarife aplicate își mențin valabilitatea.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 – 208 C.proc.civ.

La solicitarea instanței, a fost depus, în copie, dosarul de executare silită nr. 1220/2014 al B. N. M.-A..

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În dosarul de executare silită nr. 1220/2014 al B. N. M.-A., la solicitarea creditorului intimat C. Națională de Drumuri și Autostrăzi din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., a fost începută executarea silită împotriva contestatoarei . în temeiul titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și R11 nr._/26.07.2011 pentru recuperarea sumei de 1.440 euro (720+720) constând în tariful de despăgubire aplicat prin procesele-verbale menționat.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr._/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.

Prin încheierea nr. 1220/31.07.2014 emisă de B. N. M.-A., au fost stabilite cheltuieli de executare silită în cuantum total de 1.201,02 lei, iar, prin somația din data de 31.07.2014, contestatoarea a fost notificată să achite suma compusă din 1.400 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire și 1.201,02 lei cheltuieli de executare silită.

În drept, potrivit art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere.

Potrivit art. 37 din același act normativ, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Art. II din Legea nr. 144/2012 prevede că tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

În cauza de față, instanța nu poate reține apărările contestatoarei cu privire la incidența dispozițiilor Legii nr. 144/2012. Astfel, pentru aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale, contestatoarea trebuia să facă dovada faptului că tariful de despăgubire aplicat prin procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și R11 nr._/26.07.2011 a fost contestat în instanță prin plângere contravențională până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.

Instanța constată că procesele-verbale menționate au fost comunicat contestatoarei la data de 05.08.2011, iar aceasta nu a invocat faptul că actele sancționatorii au fost contestate prin plângere contravențională și, implicit, nu a dovedit acest aspect.

Prin urmare, creditorul intimat este îndreptățit la primirea plății reprezentând tariful de despăgubire stabilit prin procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și R11 nr._/26.07.2011.

În ceea ce privește apărarea contestatoarei cu privire la prescripția executării silite, instanța o va înlătura pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 705, „(1)Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.

(2)Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

În speța data, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, dreptul de a porni executarea silită s-a născut la data de 22.08.2011, la împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de 31 alin.1 din OG nr. 2/2001 în care contravenientul poate formula plângere contravențională.

Reținând că față de data la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, respectiv 22.08.2011, cererea de începere a executării silite din data de 30.06.2011 a fost introdusă în înăuntrul termenului de 3 ani.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . (C._) cu sediul în Costinești, ., ., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA cu sediul în Constanta, .. FN, J. C., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 719 alin.4 cod pr. civ., prezenta hotărâre, la data rămânerii definitive, se va comunica din oficiu și de îndată către B. O. S..

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi, 19.12.2014, conform art. 396 al.2 C.proc. civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM- 22.04.2015

Tehnred.gref. DR- 23.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA