Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 22164/212/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

SEDINTA PUBLICA DIN 20.11.2014

Completul compus din:

P.: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol soluționarea cauzei minori si familie având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere, acțiune formulată de reclamantul F. E., CNP:_, cu domiciliul in oraș Murfatlar, Calea Bucuresti, nr. 58, ., . in contradictoriu cu pârâta P. F. L., CNP:_, cu domiciliul in oraș Murfatlar, Calea Bucuresti, nr. 58, ., J. C. și prin curator av. Beleniuc G. V. cu sediul in Constanta, ., ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.11.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.11.2014, când,

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata:

P. cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 14 august 2013, reclamantul F. E. a solicitat in contradictoriu cu pârâta P. F. L., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna in principal exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusiv de catre reclamant asupra minorelor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I., nascuta in data de 10 martie 2006, in subsidiar sa se dispuna exercitarea autoritatii parintesti in comun, sa se stabileasca locuinta minorelor la tata, obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea copiilor, incepand cu data introducerii cerererii de chemare in judecata, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea in fapt, se arata, in esenta, ca prin sentinta civila nr. 5080/25.02.2010 pronuntata in dosarul nr._/212/2009 al Judecatoriei Constanta s-a dispus desfacerea casatoriei partilor, minorele fiind incredintate spre crestere si educare paratei.

Mentioneaza ca reclamantul a plecat la munca in Italia, copii au ramas la mama si au beneficiat de ajutorul unei bone.

Arata ca in cursul anului 2020 parata s-a mutat la concubinul acesteia si a lasat in grija exclusiva a bonei fetita mai mica, iar fiica cea mare a ramas singura in locuinta. În 2011 parata a plecat la munca in Spania, copii fiind lasati in grija numitei R. G. F..

In cursul anului 2013 parata a internat-o pe fiica cea mica in localitatea Chiajna, la un centru numit Asociatia Sansa Ta, fara a avea acordul reclamantului.

Menționează ca a formulat, ca urmare a actiunilor paratei, ordonanta presedintiala precum si prezenta actiune.

In drept cererea este intemeiata pe dispozitiile art. 398, art. 400, art. 525, art.529 al. 2, art. 532 cod civil.

In sustinere solicita administrarea probei cu inscrisuri, ancheta psihosociala, proba testimoniala indicand astfel ca martori pe numitii R. G. F. si R. V. si anexeaza in copie conform cu originalul hotarari judecatoresti, acte de stare civila.

Legal citata, parata nu a formulat intampinare.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei inscrisuri, probă încuviințată de instanță ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Au fost audiati martorii R. G. F. si R. V. (f.126,127), declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: hotarari judecatoresti, acte de stare civila, procura speciala, dovada veniturilor reclamantului.

S-a efectuat anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului fiind depus la dosarul cauzei referatul întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară de pe langa Primaria orasului Navodari(F.108), raport intocmit de catre DGASPC Constanta privinD situatia minorelor,precum si raport de evaluare psihologica a copiilor( fila( fila 131 si urm).

În data de 13 noiembrie 2014, instanta, in conformitate cu dispozitiile art. 264 cod civil, a procedat la audierea minorei F. A. -B..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. sentinta civila nr. 5080/25.02.2010 pronuntata in dosarul nr._/212/2009 al Judecatoriei Constanta s-a dispus desfacerea casatoriei partilor, minorele fiind incredintate spre crestere si educare paratei.

Conform art 403 Cod civil, in cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.

Din declarațiile martorilor audiați in cauza, instanța retine faptul ca parata este plecata din tara de aproximativ patru ani, lasand initial copii in grija unei vecine.

Ulterior, parata a mandatat-o pe martora R. G. F.(fila 45 si urm) sa o reprezinte in fata autoritatilor competente romane si sa solicite, sa depuna, sa formalizeze si sa obtina orice tip de document in legatura cu scolarizarea fiicelor minore, precum si sa obtina documentele de identitate ale fiicelor.

Martorii au aratat ca parata nu a mai legatura cu copii de aproximativ un an si jumătate, iar reclamantul se intereseaza de copii si vine in tara cm o data la 2-3 luni.Totodată, parata a dus pe fiica cea mica a partilor la un centru de plasament,in judetul Ilfov, copilul fiind readus la domiciliu de catre parat. Deasemenea, incepand cu momentul in care reclamantul a aflat ca cei doi copii au fost lasati in grija exclusiva a martorei, tine in permanenta legatura cu acesta si trimite banii necesari acoperirii cheltuielilor aferente satisfacerii nevoilor celor doua minore, iar o suma de bani este destinata acoperirii contravalorii muncii de bona desfasurata de martora R. G. F..

Aceste aspecte susținute si de concluziile referatului întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară de pe langa Primaria orasului Navodari(F.108), precum si de investigatiile realizate de DGASPC Constanta (raport privind situatia minorelor si raport de evaluare psihologica a copiilor-filele 131 si urm).

În ceea ce privește relația copiilor cu tatal acestora, cu ocazia audierii, minora F. A.- E. a menționat că tatal este cel care le asigură îngrijirea, cu sprjinul bonei(martora R. G. F.), se inteleg foarte bine cu acesta. A menționat copilul ca reclamatul, desi lucreaza in afara tarii, revine o data la maxim 2 luni si ramane in tara 2 saptamani-o luna, in functie de contracte.

Astfel, constatand ca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la data soluționării dosarului nr._/212/2009 al Judecatoriei Constanta, in baza art 403 cod civ. coroborat cu art. 398 cod civ rap la art 400 al 1 cod civ, instanta va dispune exercitarea autoritatii parintesti asupra copiilor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I., nascuta in data de 10 martie 2006 exclusiv de catre reclamant si va stabileste locuinta copiilor la tatal reclamant.

Obliga parata la plata catre reclamant si in folosul copiilor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I. nascuta in data de 10 martie 2006,a unei pensii lunare de intretinere in cuantum de 33% din venitul minim pe economie(cate 16,5% pentru fiecare minor), incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 14 august 2013 si pana la majoratul acestora.

Având în vedere pe de o parte nevoile minorilor care trebuie să beneficieze de sprijinul material al ambilor părinți, instanța în temeiul art.403, art.499, art. 525 și 530, alin. 3 Cod civil, va dispune obligarea parata la plata catre reclamant si in folosul copiilor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I. nascuta in data de 10 martie 2006,a unei pensii lunare de intretinere in cuantum de 33% din venitul minim pe economie(cate 16,5% pentru fiecare minor), incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 14 august 2013 si pana la majoratul acestora.

In baza art. 451-453 cod proc civ, obliga parata la plata sumei de 60 lei catre reclamant reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea civila având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere, acțiune formulată de reclamantul F. E., CNP:_, cu domiciliul in oraș Murfatlar, Calea Bucuresti, nr. 58, ., . in contradictoriu cu pârâta P. F. L., CNP:_, cu domiciliul in oraș Murfatlar, Calea Bucuresti, nr. 58, ., . și prin curator av. Beleniuc G. V. cu sediul in Constanta, ., ., ..

Dispune exercitarea autoritatii parintesti asupra copiilor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I., nascuta in data de 10 martie 2006 exclusiv de catre reclamant.

Stabileste locuinta copiilor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I. nascuta in data de 10 martie 2006 la tatal reclamant.

Obliga parata la plata catre reclamant si in folosul copiilor F. A.- E., nascuta in data de 1 iunie 1997 si F. B.-I. nascuta in data de 10 martie 2006,a unei pensii lunare de intretinere in cuantum de 33% din venitul minim pe economie(cate 16,5% pentru fiecare minor), incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 14 august 2013 si pana la majoratul acestora.

Obliga parata la plata sumei de 60 lei catre reclamant reprezentan cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Constanta.

Pronuntata in sedinta publica,azi, 20.11.2014

P.,GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.06.05.2015,Tehnored.g.MC.07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria CONSTANŢA