Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 17004/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 15.12.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. M. G.

GREFIER C. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile avand ca obiect partaj bunuri comune- perimare, acțiune formulată de reclamanta R. V., CNP_, cu domiciliul în Techirghiol, ., J. C. în contradictoriu cu pârâtul P. C. A., CNP_, cu domiciliul în Techirghiol, ., J. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării și asupra cererii de restituire a taxei judiciare de timbru.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine primarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiunea procedurală - de aplicație generală - care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 29.04.2013, când s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin 1 pct 1 C.pr.civ.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă părții, și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249-251 C.pr.civ.) instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin.1 teza I C.pr.civ., urmează să admite excepția perimării și să contate perimată cererea.

Cu privire la cererea de restituire a sumei de 500 lei reprezentand taxă judiciară de timbru, instanța reține următoarele:

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 20.11.2014, reclamanta R. V. a solicitat restituirea sumei de 500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă chitanței . POT_/02.11.2012, motivat de faptul că nu a fost folosită în dosarul pentru care a fost plătită. A mai arătat reclamanta că, între timp, a intervenit perimarea cauzei, aceasta nefiind repusă pe rol ca urmare a înțelegerii părților pe cale amiabilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 45 din OUG nr 80/2013.

Cererii i-a fost anexată chitanța . POT_/02.11.2012, în original.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr 146/1997, ,,sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri:

a). când taxa plătită nu era datorată;

b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

c).când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului;

d).când, în cursul procesului de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;

e). când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă;

f). în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională".

Pe lângă aceste cazuri în care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, art. 45 din OUG nr 80/2013, text de lege invocat de reclamantă în motivarea cererii, instituie în plus situația în care acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma acestor dispoziții legale, instanța reține că solicitarea reclamantei nu se înscrie în niciunul dintre cazurile în care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, astfel încât cererea reclamantei de restituire a sumei de 500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii avand ca obiect partaj bunuri comune, acțiune formulată de reclamanta R. V., CNP_, cu domiciliul în Techirghiol, ., J. C. în contradictoriu cu pârâtul P. C. A., CNP_, cu domiciliul în Techirghiol, ., J. C., invocată din oficiu.

Constată perimată cererea.

Respinge cererea de restituire a sumei de 500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. G. C. F.

Red. Jud. GCM/22.12.2014

Tehnored. Grf. CF/22.12.2014

Comunicat .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CONSTANŢA