Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 337/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 337/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 30351/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința Civilă Nr. 337
Ședința publică din 15.01.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA și pe intimat C. F. I., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale înlocuire amenda contravenționala.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 08.01.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 15.01.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra sesizării de față constată:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20 12 2013 sub nr. indicat s-a cerut de către petentul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA înlocuirea amenzilor contravenționale, dispuse prin procesele verbale seriile AP nr._/03 07 2011; AP_/20 07 2010 și AP nr._/02 08 2010 cu sancțiunea obligării contravenientului C. F. I. la muncă în folosul comunității.
În motivare s-a arătat că acesta nu poate fi executat silit.
În susținerea sesizării s-au depus înscrisuri ce atestă imposibilitatea de executare silită.
Analizând sesizarea instanța constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor:” În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”
Potrivit alin. 4 al art. 9: „La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii”.
Iar potrivit art. 9 alin. 5:” În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității”
Rezultă din textele enunțate că în cazul în care contravenientul nu achită amenda contravențională aplicată prin procesul verbal de contravenție, dacă acesta a devenit titlu de creanță se va procesa la executarea silită în condițiile codului de procedură fiscală, iar dacă executarea silită nu se poate desăvârși întrucât debitorul nu deține bunuri ori alte valori care să facă obiectul executării, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată în vederea înlocuirii amenzii contravenționale cu un număr de ore în folosul comunității.
Având în vedere faptul că, în acest caz, sancțiunea contravențională principală aplicată este amenda contravențională, înlocuirea acestei amenzi cu munca în folosul comunității apare ca o formă de executare silită a sancțiunii principale, spre deosebire de munca în folosul comunității prevăzută de OG 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității și închisorii contravenționale unde această activitate apare ca o sancțiune contravențională principală(aplicarea ei putând fi luată la aprecierea instanței sesizată de organul constatator).
Cu toate acestea. din înscrisurile depuse la dosar ce însoțesc sesizarea rezultă că procesele verbale nu au fost depuse la dosarul cauzei, astfel că instanța nu poate cerceta existența acestora ori incidența dispozițiilor instituției prescrierii executării silite a amenzilor contravenționale.
Prin urmare, instanța va respinge sesizarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea privind pe petent I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul in C., jud. C. în contradictoriu cu intimat C. F. I. cu domiciliul în Caracal, ., nr. 2, CNP_ .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată azi 15 01 2014 prin punerea soluție la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. I. M. S. I.
Red.Jud.AIB/……….2014
Tehnored.S./21.01.2014
45ex.3com/…………..2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4848/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6677/2014.... → |
|---|








