Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 7481/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr.

Ședința publică de la 02.04.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V. M.

Grefier D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect ordonanță președențială/ stabilire program vizită minor, actiune formulata de reclamantul U. I.- V., în contradictoriu cu pârâta U. C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronuntării la data de 02.04.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.03.2014, sub nr._, reclamantul U. I.- V., în contradictoriu cu pârâta U. C., a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorilor U. C.-O. și U. L.-V., până la soluționarea cererii reconvenționale având ca obiect stabilire program de vizită din dosarul nr._/212/2013.

În motivarea în fapt, s-a arătat că după ce soții s-au despărțit în fapt, pârâta i-a interzis să-i viziteze pe minori, iar primul termen de judecată la dosarul de fond este la data de 26.03.2014.

Arată reclamantul că dorește să-și vadă copiii și să-și petreacă timpul cu aceștia.

În drept, s-a invocat art.996 și urm. C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedire, reclamantul a depus în copie certificate de naștere, certificat de căsătorie, contract individual de muncă, contract de vânzare-cumpărare, adeverință cu privire la drepturile salariale emisă de angajator.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta arată că soțul ei nu a avut serviciu încă de la începutul căsătoriei, lucrând sporadic aproximativ 3-4 luni în urmă, este agresiv și are un limbaj trivial în fața copiilor, acesta fiind motivul pentru care a părăsit domiciliul conjugal.

Mai arată pârâta că ea este cea care s-a ocupat efectiv de copii, iar aceștia sunt dependenți de grija și îndrumarea sa și refuză să îl vadă pe tatăl lor.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat din dispoziția instanței referatul de anchetă psihosocială nr._/24.02.2014 întocmit de Primăria Năvodari, din dosarul nr._/04.02.2014, proba testimonială cu audierea martorilor Z. E. (f. 28) și G. V. (f. 27).

Conform prevederilor art.264 C.civ. a fost ascultat-ă minora U. C.-O..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă s-a solicitat pe cale de ordonanță președințială, stabilirea unui program de vizitare a minorilor U. C.-O. și U. L.-V. de către tată până la soluționarea pe fond a cererii reconvenționale având același obiect, înregistrată pe rolul instanței sub nr._/212/2013.

Cu privire la admisibilitatea cererii de ordonanța președințială, instanța constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.996 C.proc.civ.: „instanța va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, admisibilitatea ordonanței președințiale presupune îndeplinirea anumitor condiții speciale cumulative, precum urgența ce justifică folosirea acestei proceduri, caracterul vremelnic al măsurii luate de instanță și neprejudecarea fondului.

Examinând admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin prisma condițiilor restrictive enunțate de textul menționat, instanța este datoare sa stabilească dacă, într-adevăr, în raport cu circumstanțele cauzei și cu natura dreptului substanțial dedus judecății, măsura a cărei luare se solicită are un caracter urgent, iar efectele sale sunt vremelnice. Chestiunile legate de păstrarea legăturilor personale cu minorul pe durata derulării procedurii de fond privind stabilirea unui program de vizită minor necesită, într-adevăr, o soluționare urgentă prin prisma interesului superior al copilului, instanța fiind datoare să dispună toate masurile necesare pentru a preveni producerea oricărui prejudiciu copilului, sub aspect fizic sau moral. Din acest considerent, prezenta cerere de ordonanță președințială este admisibilă.

Pe fond, instanța reține că din relația de căsătorie a părților au rezultat minorii U. C.-O. și U. L.-V., care în prezent locuiesc cu pârâta.

Având în vedere poziția procesuală a pârâtei cu privire la cererea formulată, instanța va analiza în continuare dacă solicitarea formulată respectă interesul superior al copilului.

Cu privire la programul ce s-a solicitat a fi încuviințat, instanța are în vedere cu prioritate vârsta minorilor, imperativul păstrării de legăturilor firești dintre copii și părintele de care sunt despărțiți, precum și capacitatea reclamantului de a se îngriji corespunzător de minor în timpul programul de vizită.

Acest aspect rezultă din declarația martorei Z. E. care a arătat că la domiciliul acesteia, reclamantul beneficiază de condiții materiale corespunzătoare pentru îngrijirea minorilor, aceștia mai locuind aici când ambii părinți au fost plecați în Italia, fiind îngrijiți de aceasta, în calitate de bunică paternă.

Pe de altă parte, instanța are în vedere că dreptul de a-și cunoaște părinții și de a păstra legăturile firești aparține copilului, acesta urmând a fi analizat doar prin prisma respectării interesului minorului. Este indubitabil că este în interesul unui minor ca acesta să păstreze relațiile cu mama cu care nu locuiește efectiv, iar limitarea acestui drept poate fi justificată doar de un comportament al reclamantei care să contravină interesului minorului.

Instanța nu va reține apărările pârâtei cu privire la faptul că acesta ar fi agresiv cu copiii, apreciind că această situație nu a fost susținută probator. Astfel, martorul G. V., tatăl pârâtei, a arătat că știe de la pârâtă că reclamantul ar fi fost agresiv cu ea, dar că aceasta nu i s-a plâns niciodată că reclamantul ar fi fost agresiv cu copiii.

În ceea ce privește afirmațiile minorei că tatăl o ceartă când ia note mici, însă mama o pedepsește doar când greșește, instanța apreciază că minora este influențată de atmosfera familială și nu are discernământul necesar să realizeze că dojana pentru note este întemeiată.

Cu privire la programul solicitat, instanța apreciază că încuviințarea cererii formulate, de a petrece o zi în fiecare sfârșit, o lună de zile în timpul vacanțelor școlare de vară, o săptămână în timpul vacanțelor de iarnă, a doua și a treia zi de sărbătoarea de Paști, a doua și a treia zi de sărbătoarea Crăciunului, nefiind individualizat în concret în ceea ce privește aceste solicitări, aduce atingere dreptului mamei de a petrece în egală măsură acest timp liber cu minorii, motiv pentru care va admite în parte programul solicitat: în fiecare zi de sâmbătă de la ora 10:00 la ora 18:00; în luna august a fiecărui an; în prima zi de Paști și de C. în anii impari.

Programul include posibilitatea luării minorilor de la domiciliul mamei, cu obligația corelativă a reclamantului de a-i aduce înapoi la locuința mamei la sfârșitul programului.

La alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, instanța are în vedere și dispozițiile art.16 din Legea 272/2004 „Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.”

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul U. I.-V. (CNP_) cu domiciliul în Constanta, .. 100, J. C., în contradictoriu cu pârâta U. C. (CNP_) cu domiciliul în Navodari, ., ., ..

Stabilește ca, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/212/2013, reclamantul să aibă legături personale cu minorii U. C.-O. și U. L.-V., după următorul program:

-în fiecare zi de sâmbătă de la ora 10:00 la ora 18:00;

-luna august a fiecărui an;

-prima zi de Paști și de C. în anii impari, cu posibilitatea luării minorilor de la domiciliul mamei.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 02.04.2014.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM – 02.04.2014

Tehnred.gref. DR – 03.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CONSTANŢA