Acţiune în constatare. Sentința nr. 8707/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8707/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 31529/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8707
Ședința publică din data de 06.08.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. P.
GREFIER: M. R.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare nulitate clauza abuziva, acțiune formulată de reclamanții S. E. A. și S. C., în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, prin serviciul de registratură, reclamanții au depus la data de 28.05.2015 cerere de renunțare la judecată, iar pârâta a depus înscris prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Asupra cerii de renunțare la judecată:
Potrivit art.406 Cod proc.civ. rep.:Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
În cauză, instanța reține că la data de 28.05.2015 prin Serviciul Registratură, reclamanții S. E. A. și S. C. au depus cerere de renunțare la judecată, iar această manifestare de voință a reclamanților a intervenit după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar înainte de a se fi intrat în dezbaterea fondului cauzei.
Având în vedere și dispozițiile alin.4 al art.406 Cod proc.civ., la data de 28.05.2015, pârâta S.C. V. R. S.A a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a învederat că este de acord cu renunțarea la judecarea prezentei cauze.
Față de cererea depusă de reclamanți prin care au arătat că renunță la judecata prezentei cereri, în temeiul art.406 Cod proc.civ., instanța constată că aceștia au renunțat la judecata cauzei civile înregistrate sub_, având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute a caracterului abuziv al clauzei contractuale / pretenții / obligația de a face, în contradictoriu cu pârâtaS.C. V. R. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.406 C.proc.civ., ia act de cererea reclamanților S. E. A. și S. C., ambii cu domiciliul procesual ales în C., ., ., camera. 17, jud. C., de renunțare la judecarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute a caracterului abuziv al clauzei contractuale formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile, de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.08.2015.
P., GREFIER,
A. R. P. M. R.
Red.jud.A.R.P.
Tehno. Red. M.R.
5ex/07.08.2015
Emis3com, azi, .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9333/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9962/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|