Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 15193/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR_

Ședința din camera de consiliu din data de 16.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: V. A. A.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . cu sediul in București, . 8C, sect 2, înregistrata in Registrul Comertului sub nr J_, CUI_ în contradictoriu e pârât S. M., avand CNP:_ si domiciliul in Navodari, ., . 4, ., având ca obiect cerere de valoare redusă

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se constată lipa partilor

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, in temeiul art. 1028 Cod procedura civila.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele parti si constatând că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, reține cauza spre deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2015 sub nr._ reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei S. M. la plata sumei de 644,08 lei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că debitoarea a încheiat contractul de abonament prin care s-a obligat să plătească o sumă fixă lunar. Potrivit contractului, plata facturilor se face în maxim 3 zile de la emitere, însă aceasta nu a achitat facturile evidențiate în anexă, astfel încât datorează și penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1026-1033 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei, conform art. 6 alin. 1 teza întâi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila 5.

Reclamanta a anexat cererii anexă facturi restante (fila 13), contract de abonament (filele 14-19), copie carte identitate pârâtă (fila 20), facturi fiscale (filele 21-24).

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 25.06.2012 reclamanta . și pârâta S. M. au încheiat contractul de furnizare nr._, prin care prima furniza servicii în schimbul unui tarif lunar prestabilit.

Potrivit susținerilor reclamantei, pârâta nu a achitat un debit principale de 644,08 lei, rezultat din facturile nr._/27.06.2013,_/27.05.2013,_/26.04.2013,_/26.03.2013,_/25.02.2013,_/18.01.2013 și_/27.12.2012.

Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, reclamanta solicitând suma de 644,08 lei debit principal constând în contravaloarea abonamentului pentru lunile decembrie 2012 – iunie 2013.

În drept, având în vedere că reclamanta urmărește angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, instanța reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 1350 cod civil care prevede în alin. 1 că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Totodată, art. 1270 alin. 1 Cod civil consacră principiul forței obligatorii a contractului valabil încheiat între părți, stipulând următoarele: contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că primului îi incumbă obligația de a dovedi existența convenției, ceea ce face să opereze prezumția de culpă a celui de-al doilea în neexecutarea obligațiilor asumate, revenindu-i sarcina de a dovedi motivele justificative ale neexecutării.

Instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței convenției dintre părți, însă la dosarul cauzei nu se află toate facturile despre care s-a făcut vorbire în anexa cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta a depus facturile nr._/27.06.2013,_/27.05.2013,_/26.04.2013,_/26.03.2013, astfel încât instanța va admite în parte cererea, în limita sumei de 368,49 lei reprezentând valoarea abonamentului, potrivit facturilor emise în perioada 26.03.2013 – 27.06.2013.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că prin art. 4.4 din contract părțile au stipulat o clauză penală în sensul art. 1538 Cod civil, evaluând prejudiciul produs prin neexecutarea obligațiilor de plată a chiriei la 0,15% pe zi de întârziere.

Aplicând principiul forței obligatorii a contractului între părți, enunțat anterior, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 433,8 lei cu acest titlu, penalități calculate la debitele principale dovedite.

Nu în ultimul rând, reținând solicitarea expresă a reclamantei, soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, precum și dispozițiile art. 1032 raportat la art. 451 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei constând în taxa judiciară de timbru aferentă cererii de valoare redusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta . cu sediul in București, . 8C, sect 2, înregistrata in Registrul Comertului sub nr J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâta S. M. avand CNP:_ si domiciliul in Navodari, ., . 4, ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 368,49 lei reprezentând valoarea abonamentului, potrivit facturilor emise în perioada 26.03.2013 – 27.06.2013.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 433,8 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. ArdeleanuAlina S.

Red jud. V.A.A./12.02.2015

Tehnored.gref. A.S/2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria CONSTANŢA