Validare poprire. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 15060/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
SEDINTA PUBLICA DIN 15.12.2015
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect validare poprire, actiune formulată petentul B. B. S. L. cu sediul în C., . nr.129 și creditoarea ASOCIAȚIA DE P. NR. 617 cu sediul în C., .,m . contradictoriu cu debitorul D. L. (CNP_) cu domiciliul în C., ., . . poprit . cu sediul în C. ., nr.26, jud.C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 15.12.2015.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.07.2013, sub nr._/212/2013, creditoarea . a solicitat validarea popririi înființate prin adresa de înființare a popririi din 07.09.2015 în dosarul de executare silită nr. 330/2015, privind pe terțul poprit . și pe debitorul D. L..
În motivare, s-a arătat că la data de 09.09.2015, în baza titlului executoriu reprezentat sentința civilă nr._/17.12.2012, s-a trimis către . o adresă de înființare a popririi privind veniturile salariale obținute de debitorul D. L..
Creditoarea a mai arătat că terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 09.09.2015 însă nu s-a conformat dispozițiilor menționate în această adresă pentru efectuarea popririi.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 786 alin. 1 și art. 789 C.proc.civ.
În dovedire creditoarea a depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr._/17.12.2012, adresă de înființare a popririi, și dovadă de comunicare.
Debitorul nu a formulat întâmpinare.
Terțul poprit a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi, arătând că, în data de 28.09.2015 a fost virată, cu OP nr. 482/28.09.2015, suma de 177 lei, reprezentând 1/3 poprire pe veniturile debitorului D. L., urmând ca în data de 28.10.2015 să vireze următoarea sumă de 1/3 din veniturile care se plătesc la acea dată.
Creditoarea nu a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 07.09.2015 B. B. Sivia L. a înființat, în baza art. 782 C.proc.civ., poprirea asupra cotei de 1/3 din veniturile salariale pe care debitorul D. L. le are de primit de la ., în vederea recuperării creanței de 632 lei, debit ce se execută în dosarul de executare nr. 330/2015.
În drept, conform art. 786 C.proc.civ.: „(1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.”
Art. 789 C.proc.civ.: „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
Înființarea popririi presupune existența a două raporturi juridice, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia și între acesta din urmă și propriul său debitor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditor și debitorul debitorului urmărit, devenit terț poprit prin prisma obligației acestuia de a consemna suma urmăribilă.
Instanța constată că societatea creditoare a sesizat instanța, în termenul prevăzut de art. 789 C.proc.civ., la data de 11.09.2015, poprirea fiind înființată la data de 07.07.2015.
Din dispozițiile art. 780 C.proc.civ., reiese faptul că una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel între debitor și terț poprit trebuie să existe raporturi juridice actuale.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, sens în care,prin adresa nr. 1811/11.11.2015, B. B. Sivia L. a dispus ridicarea/sistarea popririi asupra salariului și asupra oricăror altor drepturi de natură salarială ale debitorului D. L..
Prin urmare, întrucât în cauză nu sunt întrunite cerințele legale mai sus citate, în sensul că terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, instanța va respinge cererea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de validare a popririi formulată petent B. B. S. L. cu sediul în C., . nr.129 și creditoarea ASOCIAȚIA DE P. NR. 617 cu sediul în C., .,m ., parter în contradictoriu cu debitorul D. L. (CNP_) cu domiciliul în C., ., . . poprit . cu sediul în C. ., nr.26, jud.C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 15.12.2015.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
red.jud. MVM- 18.02.2016
tehnred. gref. DR 18.02.2016
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2015.... → |
---|