Contestaţie la executare. Sentința nr. 880/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 880/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 28874/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 880
Ședința publică din data de 03.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D.-A. S.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii C. C., N. C. L. și pe intimat A. A., având ca obiect contestație la executare PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S – a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării privind constatarea perimării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.11.2012, sub nr._, contestatorii C. C. și N. C. L. au formulat contestație la executare prin care au solicitat anularea procesului-verbal întocmit la data de 30.10.2012 în dosarul de executare silită nr. 1634/2011 al B. Sarkis I., întoarcerea executării silite din cadrul aceluiași dosar de executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
La termenul din data de 20.03.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr._/212/2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în raport de excepția invocată, reține următoarele:
Potrivit referatului grefierului arhivar cu privire la dosarul nr._/212/2012, în acest dosar a fost pronunțată sentința civilă nr._/2012, iar această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 658/2013, la data de 05.09.2013.
Potrivit disp. art.248 alin.1 Cod proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit dispozițiilor prev. de art.252 Cod proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
De la data soluționării irevocabile a dosarului sus-menționat, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii și nefăcându-se dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 250 Cod procedură civilă care să conducă la suspendarea termenului de perimare, după ce acesta a început să curgă, respectiv după data de 05.09.2013.
Pentru considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 252 rap. la art. 248 Cod procedură civilă, instanța apreciază că sesizarea de perimare este întemeiată și urmează a o admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constata perimata cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii C. A., cu domiciliul în C., ., .. B, . și N. C. L., cu domiciliul în C. Palazu M., .. 3, J. C., în contradictoriu cu intimata A. A., cu domiciliul în Azuga, ., .. 3, J. Prahova.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publica azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D.-A. S. M. D.
Red.jud. DAS/ /4ex
Tehnored. M.D./
Emis 2 comunicări la data de .
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Hotărâre din... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 881/2015.... → |
---|