Pretenţii. Sentința nr. 1628/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 25507/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1628/2015
Ședința din data de 17.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant A. DE P. E4 și pe pârât P. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 03.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.02.2015 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.08.2014 sub nr._, reclamanta A. DE P. E4 a chemat în judecată pârâta P. M., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei totale de 3.952,39 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2013 – iunie 2014 și penalități de întârziere în cuantum de 0,2 %, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a achitat cotele de contribuție ce i-au revenit, pe o perioadă de peste 17 luni, fapt ce a generat probleme în activitatea asociației, în sensul plății cu întârziere a furnizorilor, coroborat cu perceperea de penalități de către aceștia.
Reclamantul arată că la data introducerii acțiunii suma globală este alcătuită din suma de 2754,71 lei – debit principal și suma de 1197,68 lei – penalități de întârziere, în cuantum de 0,2%, calculate conform hotărârii A. consemnată în procesul verbal din aprilie 2002.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și urm. C.proc. civ., art. 453 C. proc. civ. și Legea nr. 230/2007.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri: tabel calcul penalități, Proces-verbal Adunare Generală Asociație, liste cheltuieli de întreținere aferente lunilor ianuarie 2013 – iunie 2014.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
La termenul din 02.12.2015, reclamanta a depus precizări scrise prin care a învederat instanței că înțelege să își majoreze cuantumul câtimii cererii, cu suma de 758,29 lei reprezentând contravaloare cheltuieli întreținere neachitate pentru perioada iulie 2014- octombrie 2014 (201,48 lei) și penalitățile aferente tuturor cotelor (556,81 lei).
Reclamanta mai arată că ulterior promovării prezentei acțiuni, pârâta a achitat suma de 500 lei, astfel: la data de 17.07.2014 suma de 200 lei cu chitanța nr. 739 și la data de 19.08.2014 suma de 300 lei cu chitanța nr. 857, motiv pentru care au fost stinse pretențiile privind contravaloarea cotelor de întreținere pentru perioada ianuarie 2013 – iunie 2013 (parțial) rămânând de achitat cota de întreținere aferentă lunii iunie 2013, respectiv suma de 11,15 lei.
Reclamanta arată că la momentul cererii de majorare a pretențiilor suma globală solicitată pârâtei este de 4.306,4 lei, din care 2.551,94 lei reprezintă cote de întreținere aferentă perioadei iunie 2013 (parțial) - octombrie 2014 și suma e 1.754,5 lei penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere aferentă perioadei ianuarie 2013 – octombrie 2014, calculată până la data de 17.11.2014.
Având în vedere faptul că pârâta nu și-a exprimat acordul cu privire la cererea reclamantului de modificare a acțiunii, instanța a respins cererea reclamantului ca tardiv formulată.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (respectiv listele de plată a cheltuielilor comune și individuale), instanța apreciază faptul că reclamanta a făcut dovada existenței creanței de 2182,66 lei reprezentând contravaloare cote de contribuție restante aferente perioadei parțial iunie 2013 – iulie 2014 și suma de 1577,46 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 01.11.2014.
Conform dispozițiilor normative prevăzute de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii sunt obligați să plătească lunar cota lor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Astfel, cheltuielile de întreținere reprezintă conform legii: art. 3 din Legea nr. 230/2007 – În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.
Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de:
Art. 46 din Legea nr. 230/2007 – Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar conform art. 47 Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură.
Cu privire la penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, instanța constată că acestea au fost au fost calculate în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 și cu dispozițiile cuprinse în hotărârea Adunării generale a asociație de proprietari din aprilie 2002 ( procesul-verbal aflat la fila 7 din dosar).
Soluția de admitere în parte vizează cuantumul pretențiilor solicitate de reclamant.
În ceea ce privește debitul principal, instanța reține că adunând sumele menționate în listele de plată anexate cererii de chemare în judecată, aferente perioadei ianuarie 2013 – iunie 2014, și scăzând suma de 500 de lei achitată de pârâtă, rezultă un debit principal aferent perioadei parțial iunie 2013 – iulie 2014 în cuantum de 2182,66 lei.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține faptul că în conformitate cu modul de calcul aflat la fila 13 din dosar, la data de 05.08.2014, acestea erau în cuantum de 1197,68 lei.
Întrucât penalitățile de întârziere aferente perioadei 06.08.2014 – 01.11.2014 nu reprezintă o modificare de acțiune, acestea vizând același debit principal, aferent aceleiași perioade, instanța urmează să oblige pârâta și la plata sumei de 379,86 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal de 2182,66 lei, calculate pentru perioada 06.08.2014 – 01.11.2014
Pentru a ajunge la această sumă, instanța a avut în vedere faptul că perioada 06.08.2014 – 01.11.2014 cuprinde 87 de zile, iar 0,2% din suma de 2182,66 lei înseamnă o sumă de 4,36 lei/zi de întârziere.
Prin urmare, cuantumul total al penalităților la care va fi obligată pârâta este 1577,46 lei (1197,68 lei + 379,86 lei).
Având în vedere toate aceste considerente, instanța urmează să admită cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată la termenul din 02.12.2015, cu consecința obligării pârâtei la plata de 2182,66 lei reprezentând contravaloare cote de contribuție restante aferente perioadei parțial iunie 2013 – iulie 2014 și suma de 1577,46 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 01.11.2014.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 15/31.07.2014 (f 38).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de ASOCIAȚIA DE P. E4 cu sediul în CONSTANTA, AL. TOPOLOG, nr. 14, ., ., J. C. în contradictoriu cu pârâta P. M. cu domiciliul în CONSTANTA, AL. TOPOLOG, nr. 14, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2182,66 lei reprezentând contravaloare cote de contribuție restante aferente perioadei parțial iunie 2013 – iulie 2014 și suma de 1577,46 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 01.11.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 17.02.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 20 Februarie 2015
Red. Jud. D.D.2ex/ 09 aprilie 2015
Emis 2 comunicări, la data de
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1443/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Hotărâre din... → |
---|