Plângere contravenţională. Sentința nr. 881/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 881/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 31253/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 881

Ședința publică din data de 03.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D.-A. S.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent PFA B. A. A. și pe intimat C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala H_-PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta B. A. A., care se legitimează cu CI . nr._, având CNP_, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S – a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și pune în discuția părții prezente excepția invocată.

Petenta arată că nu a mai întreprins nici un act în prezentul dosar pentru că nu mai știa ce trebuie să facă, dar depune la dosar înscrisuri.

Luând concluziile petentei, instanța reține cauza în vederea soluționării excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.12.2012, sub nr._, petenta PFA B. A. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA CONSTANTA .

La termenul din data de 10.07.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 155 ind.1 C. 1865 întrucât petenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune înscrisurile puse în vedere, respectiv raportul X de dinainte și de după control.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în raport de excepția invocată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.12.2012, sub nr._, petenta PFA B. A. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA CONSTANTA.

Potrivit disp. art.248 alin.1 Cod proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit dispozițiilor prev. de art.252 Cod proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Perimarea este o sancțiune procedurală pentru neîndeplinirea obligațiilor procedurale și totodată o prezumție de desistare din partea reclamantului.

Potrivit art. 248 alin.1 C. 1865, perimarea operează de drept prin simpla împlinire a termenului de perimare dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

- Instanța să fi fost învestită cu judecarea în fond a cauzei: petenta a introdus plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._.

- Cererea să fi rămas în nelucrare un an: instanța constată că de la data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 10.07.2013, până la data de 03.02.2015, s-a împlinit termenul de un an.

- Rămânerea în nelucrare să se datoreze culpei părții: instanța constată că suspendarea cauzei s-a dispus întrucât petenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune înscrisurile puse în vedere, respectiv raportul X de dinainte și de după control.

- Să nu fi intervenit o cauză de întrerupere sau suspendare: din ansamblul înscrisurilor de la dosar, instanța nu constată cauze de întrerupere sau suspendare.

- Să nu existe o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială: instanța nu constată incidentă o asemenea cauză.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art.252 rap. la art.248 C. 1865 apreciază că excepția privind perimarea este întemeiată și urmează să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constata perimata cererea de chemare în judecată formulată de petenta P.F.A. B. A. A., cu sediul în Agigea, .., ., ., în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GĂRZII FINANCIARE, cu sediul în Constanta, J. C..

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publica azi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

D.-A. S. M. D.

Red.jud. DAS/ /4ex

Tehnored. M.D./

Emis 2 comunicări la data de .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 881/2015. Judecătoria CONSTANŢA