Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 9746/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9746/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 9746/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9746
Ședința publică din data de 15.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. TRANTU
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamantul M. C., domiciliat în C.,., NR. 2, ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta G. M. A., domiciliată în C., ., ., ., având ca obiect exercitarea autorității părintești
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 08.09._, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.09.2015, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015 sub nr._, reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâta G. M. A., a solicitat instanței să dispună exercitarea autorității părintești în comun a părților față de minorul M. M.-C., născut la data de 05.09.2011 și stabilirea unui program de vizită a minorului în vedere exercitării drepturilor sale părintești.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr._/23.07.2013 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/212/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți și s-a stabilit ca autoritatea părintească față de minor să fie exercitată exclusiv de către pârâtă.
Acesta a menționat că, la acel moment, din motive personale, nu a putut să se prezinte în instanță pentru a solicita ca autoritate părintească să fie exercitată de ambii părinți, astfel că s-a dat o soluție excepțională ca doar unul dintre părinți să-și poată exercita acest drept.
Reclamantul a considerat că, nici atunci, și nici în prezent, nu există motive temeinice dintre cele prevăzute de art. 398 C.civ. ca doar pârâta să-și exercite autoritatea părintească asupra copilului lor, fiind în interesul superior al minorului ca ambii părinți să exercite autoritatea părintească asupra acestuia.
S-a mai arătat că reclamantul are studii superioare, are un comportament corespunzător în familie și în societate, fapt ce rezultă din chiar hotărârea de divorț prin care s-a reținut că „nu există un motiv concret care să ducă la concluzia că pârâtul este culpabil de destrămarea relațiilor de familie”.
De asemenea, reclamantul a mai precizat că atât el, cât și pârâta oferă aceleași condiții minorului, morale și materiale, astfel că, pentru identitate de rațiune, se impun și identitate de soluție.
Reclamantul a solicitat stabilirea următorului program de vizită: în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până duminică la orele 16.00, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului și readucerea acestuia la domiciliul pârâtei; în perioada sărbătorilor de iarnă, de C., în perioada 26-30 decembrie în fiecare an, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului; de Paști, începând cu a doua zi a sărbătorii, timp de trei zile, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului; în perioada vacanței de vară, în perioada 1 – 31 august, în fiecare an, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 397, 401, 403, 503 și 504 C.civ.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că, la data de 01.05.2015, s-au împlinit doi ani de când pârâtul nu și-a mai văzut copilul și, în această perioadă, nu s-a interesat sub nicio formă de copil, deși pârâta i-a mai trimis câteva mesaje în care i-a spus că ar fi normal și firesc să se întâlnească în parc sau oriunde altundeva pentru ca Mihena să îl cunoască și să se obișnuiască cu el, și-a achitat obligațiile bănești astfel: trimitea o sumă de 750 lei, o dată la trei luni sau chiar după mai multe luni.
Pârâta a arătat că nu s-a opus niciodată ca reclamantul să se întâlnească sau să vadă copilul.
A menționat că minorul este un copil echilibrat, care, o dată intrat în colectivitate, a avut contact și cu primele întrebări despre tatăl său, iar, la grădiniță, când a avut tema „Familia mea”, acesta a spus că el are „mamă, maie, verișoară și taie/tataie”, necunoscând noțiunea de tată pentru că nu a avut cum să i-o explice în absența reclamantului, iar, la întrebarea acestuia despre tatăl său, pârâta a arătat că i-a spus că tatăl este plecat la muncă și se va întoarce.
Pentru aceste motive, pârâta a menționat că nu este de acord cu exercitarea autorității părintești în comun întrucât aceasta constă în consultarea părinților la luarea deciziilor importante pentru copil, iar atitudinea pârâtului care a manifestat un total dezinteres față de situația copilului, pe tot parcursul procesului de divorț, dar și perioada mare de timp în care nu și-a văzut copilul, ar aduce atingere gravă interesului superior al copilului care, atunci când va trebui să ia o decizie, va trebui să îl contacteze pe reclamant, lucru pe care l-a mai făcut, iar pârâtul i-a adresat injurii.
Pârâta a arătat că programul solicitat de pârât trebuie să fie cenzurat și a propus următoarele: în primele trei luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, în prima și a treia săptămână de sâmbătă de la orele 10.00 până duminică la orele 16.00, în prezența pârâtei; în următoarele trei luni, în prima și a treia săptămână de sâmbătă de la orele 10.00 până duminică la orele 16.00, dar fără a rămâne peste noapte la reclamant; după trecerea celor șase luni, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până duminică la orele 16.00; a doua zi a sărbătorilor de P. și de C., ale fiecărui an; în vacanța de vară doar două săptămâni, iar perioada poate fi stabilită de comun acord până la primul termen de judecată.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat să se dispună obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în cotă de ¼ din venitul net, în ziua de 25 ale fiecărei luni.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și 209 C.proc.civ.
În dovedire, au fost atașate înscrisuri și s-a mai solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantului și a probei testimoniale.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat înlăturarea susținerilor pârâtei și admitere cererii principale în integralitatea sa.
Acesta a menționat că pârâta i-a confisca dreptul de a păstra legăturile părintești cu propriul copil căci, prevalându-se că este prea mic pentru a-l lăsa să petreacă câteva ore cu el, a refuzat continuu să-i permită acest lucru.
A mai arătat că nu a fost contactat de pârâtă când minorul a fost operat și a făcut mereu tot posibilul să-l țină la distanță de copil nefiind de acord să-i dea copilul pentru ca și el să se bucure de evoluția acestuia iar, singura posibilitate era să meargă la domiciliul foștilor socri, iar relațiile cu aceștia sun deteriorate, astfel încât nu a putut să îl vadă pe minor.
Reclamantul a menționat că, în locuința părinților pârâtei, în perioada conviețuirii părților, au avut loc mai multe scandaluri provocate de tatăl pârâtei pe care, personal, l-a dus la spital, în stare de ebrietate cu răni ce și le-a acuzat prin cădere datorită stării sale de ebrietate, iar mama pârâtei a apelat în repetate rânduri la poliție pentru că era scandal în casă și era agresată de soțul său, aceasta fiind atmosfera în care crește copilul minor în care ar fi trebui să îl viziteze.
S-a mai precizat că exercitarea autorității părintești este regula, iar, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice o excepție de la regulă iar temerea pârâtei de a pierde autoritatea exclusivă nu reprezintă un motiv temeinic.
Reclamantul a învederat că programul de vizită propus de pârâtă este în detrimentul copilului și va duce la o tulburare a acestuia câtă vreme relațiile dintre părți sunt degradate, iar, dacă programul solicitat de reclamant nu ar fi viabil, acesta ar putea fi adaptat sau modificat la nevoile pe care le reclamă copilul, și nu la temerile pârâtei.
Cu privire la cererea reconvențională, reclamantul a arătat că nu este întemeiată întrucât, prin sentința de divorț, a fost stabilită deja cota maximă a acesteia, respectiv ¼ din veniturile acestuia, astfel încât nu mai poate fi dublată printr-o altă hotărâre judecătorească.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. 2 și 205 C.proc.civ.
În dovedire, s-a solicitat și administrarea probei testimoniale.
La termenul din data de 07.07.2015, pârâta a formulat precizări în sensul că cererea reconvențională are ca obiect stabilirea datei la care va fi plătită pensia de întreținere stabilită deja prin sentința civilă nr._/23.07.2013 pronunțată în dosarul nr._/212/2012.
De asemenea, instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriile reciproce și cu martori. S-a mai dispus și efectuarea raportului de anchetă psihosocială la domiciliile părților.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, a fost admisă cererea de divorț formulată de pârâta G. M. A. în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză M. C., s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrate sub nr. 1231/2009 la Primăria C. din culpă comună, a fost stabilită locuința minorului M.-C. la pârâta din prezenta cauză, urmând ca numai această să exercite autoritatea părintească asupra minorului, iar reclamantul din prezenta cauză a fost obligat la plata unei pensii în cuantum de ¼ din venituri în favoarea minorului începând de la data de 07.11.2013 și până la majoratul acestuia.
Sentința a rămas definitivă prin neapelare.
Potrivit considerentelor acestei sentințe, în ceea ce privește exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către pârâta din prezenta cauză, s-a reținut că, din ancheta socială, rezultă că numai aceasta se preocupă de creșterea și educarea minorului, și, raportat la pasivitatea procesuală a pârâtului, care nu a arătat că ar dori să exercite autoritatea părintească asupra minorului, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorului ca autoritatea să fie exercitată numai de către părintele la care locuiește.
Astfel cum reiese din răspunsurile părților la interogatorii, cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză, reclamantul M. C. nu s-a mai văzut cu minorul M. M.-C. de mai mult de doi ani.
De asemenea, instanța mai reține că relațiile dintre părți au fost, în toată această perioadă, tensionate, acestea neînțelegându-se cu privire la raporturile dintre reclamant și minor.
De la separarea în fapt a părților, cât și după pronunțarea divorțului dintre părți, minorul a locuit împreună cu pârâta și familia sa.
În prezent, acesta este înscris la grădinița „Abracadabra” – Structura Școlii Gimnaziale nr. 17 „I. M.” C., în grupa mică, la învățământ de zi, program normal.
Fiind audiat în cauză, minorul a arătat că bunicii îl iau de la grădiniță, că mai merge cu ei în parc să se joace, după care, seara, când vine mama de la muncă, stă mai mult cu ea.
Acesta a mai menționat că iese cu mama la plimbare, că se joacă cu M. și că uneori mai vine și tatăl Mirunei cu ei la plimbare.
Din discuția cu minorul, instanța reține că acesta nu își cunoaște tatăl și nici bunica paternă minorul indicând că s-a jucat cu tatăl Mirunei, verișoara lui.
Acest aspect rezultă și din faptul că, la momentul separării părților, minorul avea doar un an, precum și din probele administrate în cauză din care reiese că reclamantul nu l-a mai văzut pe minor de mai mult de 2 ani de zile.
Conform înscrisurilor atașate la dosarul cauzei, reclamantul a achitat, prin mandat poștal către pârâtă, următoarele sume cu titlu de pensie întreținere în favoarea minorului: 3046,65 lei la data de 26.11.2013, 513 lei la 08.04.214, 513 lei la 18.07.2014, 718 lei la 25.08.2014, 1000 lei la 13.11.2014, 1018 lei la 09.12.2014, 513 lei la 20.01.2015, 818 lei la 02.04.2015.
În drept, instanța reține incidența următoarelor dispoziții legale:
Art. 396 C.civ. - Instanța hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților pe care îi ascultă.
Art. 397 C.civ. - După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide astfel.
Art. 398 alin. 1 C.civ. – dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Art. 400 C.civ. - În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuințacopilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Art. 401 C.civ. – (1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
(2) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.
Art. 403 C.civ. – În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Din textele evocate rezultă că, în cazul divorțului și a efectelor acestuia asupra relațiilor dintre părinți și copii minori, autoritatea părintească se va exercita în comun, ca regulă, și de către unul dintre părinți ori de o terță persoană numai în situații excepționale având în vedere interesul copilului.
Prin urmare, de principiu, instanța va urmări să dea o soluție potrivit premisei derivate din lege, iar, în cazul unor motive temeinice, se poate deroga de la principiul exercitării autorității în comun.
Legea nr.272/2004, prin art. 36 alin. 7 și 8, întărește acest concept și prevede că:” Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului”.
În cauza de față, părțile nu ajuns la un acord în sensul dorit de reclamant, pe de o parte, pe de altă parte, deși enumerarea din Legea nr.272/2004 este doar exemplificativă, textul implică prezentarea unor argumente și dovezi în spiritul situațiilor enumerate în sensul că exercitarea autorității părintești ar reprezenta un risc serios pentru dezvoltarea, creșterea și educarea copilului.
În plus, copilul minor trebuie, în măsura în care este posibil, să fie tutelat de ambii părinți pentru a beneficia de controlul, rațiunea, pregătirea și nivelul de experiență al acestora.
În consecință, orice alt motiv care nu înfățișează un risc pentru copil apare mai degrabă ca fiind împotriva interesului acestuia și mai mult în interesul sau confortul unuia dintre părinți.
Astfel, instanța va reține că, în baza probelor administrate, nu se poate reține o concluzie în sensul că reclamantul trebuie privat în continuare de dreptul de a exercita autoritatea părintească.
Instanța constată că motivele invocare de pârâtă în scopul exercitării exclusive a autorității părintești nu sunt dintre cele temeinice, în esență, aceasta invocând faptul că nu va reuși să comunice efectiv cu reclamantul în situația luării unor decizii care îl privesc pe minor, față de atitudinea agresivă a reclamantului față de aceasta.
Motivul invocat nu poate fi reținut ca fiind unul întemeiat pentru exercitarea exclusivă a autorității părintești existând alte remedii în situația în care, între părți, se vor ivi neînțelegeri referitoare la modalitatea efectivă în care se va exercita în comun autoritatea părintească.
Instanța mai are în vedere și faptul că, la momentul stabilirii, prin sentința civilă nr._/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, a exercitării exclusive a autorității părintești de către pârâtă asupra minorului, s-a avut în vedere pasivitatea procesuală a reclamantului care nu a arătat că ar dori să exercite autoritatea părintească asupra minorului.
Or, instanța reține că, prin chiar formularea prezentei cereri, reclamantul a ieșit din pasivitate solicitând să exercite autoritatea părintească asupra minorului în comun cu pârâta.
Pentru aceste motive, instanța va dispune exercitarea în comun de către părți a autorității părintești față de minorul M. M. C., născut la data de 05.09.2011.
În continuare, în ceea ce privește modalitatea de exercitare a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul, instanța reține că este atât un drept al reclamantului cât și al copilului minor. Acest drept nu poate fi restrâns decât pentru motive bine justificate care, în esență, ar presupune existența unui pericol sau risc pentru copil sub orice aspect.
Cu titlu preliminar, instanța învederează că nu prezintă relevanță, în cauză, motivele care au dus la destrămarea relațiilor dintre părți, acestea fiind analizate în cadrul procesului de divorț, atrăgând totodată atenția părților că invocarea în continuare a aspectelor care țin strict de raporturile dintre acestea nu este în interesul superior al minorului care are dreptul de a crește și de a se dezvolta alături de ambii părinți, indiferent de relația dintre cei doi.
Potrivit raportului de anchetă psihosocială efectuat în cauză, reclamantul locuiește cu mama sa într-un apartament proprietatea acesteia, compus din trei camere decomandate și dependințe, apartamentul fiind recondiționat, este mobilat, utilat complet și foarte bine întreținut, copilul putând beneficia de condiții optime în programul de vizită la tată.
Instanța constată că, în cauză, nu există niciun impediment ca reclamantul să păstreze legături personale cu copilul minor, însă trebuie avut în vedere faptul că acesta are o vârstă fragedă și, că, în prezent, minorul nu își cunoaște tatăl și bunica paternă.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că părțile cu greu pot colabora, iar vârsta minorului și acuzațiile reciproce aduse de părți trebuie analizate ca impunând prudență doar din perspectiva copilului.
Sub acest aspect, instanța reține ca fiind întemeiate pretențiile pârâtei în sensul de a se stabili un program de vizită gradual pentru ca minorului să-i fie mai ușor să se obișnuiască cu prezența tatălui.
Instanța nu poate reține apărarea reclamantului în sensul că programul de vizită solicitat prin cerere poate fi modificat oricând dacă va rezulta că nu este viabil pe parcurs întrucât tocmai prezența reclamantului va reprezenta o schimbare pentru minor, nefiind oportun, având în vedere că minorul are 4 ani și că, până în prezent, a locuit doar cu pârâta și familia acesteia, să fie supus unor modificări succesive de program și/sau de activități.
În plus, instanța mai are în vedere și răspunsul reclamantului la interogatoriul administrat de pârâtă în sensul că, la început, ar fi de acord, spre binele copilului, ca pârâta să vină cu copilul la domiciliul lui.
Întrucât, până la acest moment, pârâta a fost persoana cea mai apropiată minorului, în calitate de mamă, instanța apreciază că, la începutul programului de vizită ce va fi stabilit, este necesar ca reclamantul să petreacă timp cu minorul în prezența pârâtei, prezență care îi poate transmite minorului o stare de siguranță, încredere și de confort, pârâta putând fi un suport moral pentru copil în cazul în care acesta nu va reacționa în modul așteptat la întâlnirile cu reclamantul.
Față de starea tensionată existentă și la acest moment între părți, instanța reține că nu poate impune niciuneia dintre părți obligația de a petrece noaptea în locuința celeilalte, părțile din cauză având desigur posibilitatea de a se înțelege sub acest aspect.
Având în vedere cele arătate, instanța reține că este necesară o perioadă de acomodare a minorului cu reclamantul pentru ca acesta să ajungă să-l cunoască și să se simtă în siguranță să petreacă mai mult timp cu reclamantul, urmând ca, după trecerea acestei perioade inițiale, programul să se desfășoare în acord cu vârsta minorului și cu necesitățile sale.
Prin urmare, instanța va dispune stabilirea unui program de vizită în favoarea reclamantului cu scopul de a păstra legături personale cu minorul, astfel:
- în primele trei luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până la orele 18.00, în prezența pârâtei, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului;
- în următoarele trei luni, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până la orele 18.00, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului și readucerea acestuia la domiciliul pârâtei;
- după trecerea celor șase luni, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până duminică la orele 16.00, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului și readucerea acestuia la domiciliul pârâtei;
- în perioada sărbătorilor de iarnă, de C., în perioada 26-30 decembrie în fiecare an, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului;
- de Paști, începând cu a doua zi a sărbătorii, timp de trei zile, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului;
- în perioada vacanței de vară, în perioada 1 – 31 august, în fiecare an, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului.
În ceea ce privește perioada sărbătorilor de C. și de Paști, instanța reține că, de regulă, minorul va fi în vacanță, iar, întrucât, în majoritatea timpului dintr-un an, va locui la pârâtă, instanța va stabili ca, în această perioadă, să petreacă mai mult timp cu reclamantul, respectiv 3-5 zile, iar nu doar o zi așa cum a solicitat pârâta.
De asemenea, instanța reține aceleași motive și în ceea ce privește perioada de o lună în timpul vacanței de vară în condițiile în care aceasta durează aproximativ trei luni de zile.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă, instanța constată că, prin sentința civilă nr._/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, nu s-a stabilit o dată fixă la care urmează a fi achitată pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului.
Instanța reține că reclamantul a fost de acord, prin răspunsul oferit la ultima întrebare din interogatoriu, cu stabilirea zilei de 25 a lunii ca dată a achitării pensiei de întreținere.
Întrucât, din înscrisurile depuse chiar de reclamant, reiese faptul că acesta nu a achitat, în mod constant, în fiecare lună pensia de întreținere datorată, ci o sumă integrală pentru mai multe luni, instanța va stabili ziua de 25 ale fiecărei luni ca dată a achitării pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea minorului prin sentința civilă nr._/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012.
Prin urmare, instanța va admite în parte atât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta G. M. A., cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă în sensul arătat anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul M. C., CNP-_, domiciliat în C.,., NR. 2, ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta G. M. A., CNP-_, domiciliată în C., ., ., ..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta G. M. A. în contradictoriu cu reclamantul M. C..
Dispune exercitarea în comun de către părți a autorității părintești față de minorul M. M. C., născut la data de 05.09.2011.
Dispune stabilirea unui program de vizită în favoarea reclamantului cu scopul de a păstra legături personale cu minorul, astfel:
- în primele trei luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până la orele 18.00, în prezența pârâtei, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului;
- în următoarele trei luni, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până la orele 18.00, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului și readucerea acestuia la domiciliul pârâtei;
- după trecerea celor șase luni, în prima și a treia sâmbătă din lună, de la orele 10.00 până duminică la orele 16.00, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul reclamantului și readucerea acestuia la domiciliul pârâtei;
- în perioada sărbătorilor de iarnă, de C., în perioada 26-30 decembrie în fiecare an, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului;
- de Paști, începând cu a doua zi a sărbătorii, timp de trei zile, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului;
- în perioada vacanței de vară, în perioada 1 – 31 august, în fiecare an, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului.
Stabilește ziua de 25 ale fiecărei luni ca dată a achitării pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea minorului prin sentința civilă nr._/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată, astăzi, 15.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. TRANTU D. S.
Red.jud M.T./19.11.2015
tehnored. D.S./28.09.2015
Emis 2 comunicări, la data de
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 6365/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Tutelă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
