Ordin de protecţie. Sentința nr. 6365/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6365/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 6365/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6365
Ședința camerei de consiliu din data de 29.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte V. A. A.
Grefier M. D.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror I. M. M.
Pe rol soluționarea cauzei de minori și familie având ca obiect ordin de protecție, cerere formulată de către reclamanta S. I. în contradictoriu cu pârâtul N. C. C..
La apelul nominal din camera de consiliu se prezintă reclamanta S. I. personal, legitimată cu CI seri KZ nr._, pârâtul personal, legitimat cu CI . nr._, fiind asistat de apărător din oficiu I. R. M. – care depune delegație pentru asistență judiciară gratuită – și martorii A. S. și G. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție competența Judecătoriei C..
Reclamanta apreciază că Judecătoria C. este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Având cuvântul, apărătorul pârâtului arată Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece cauza.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că Judecătoria C. este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, față de dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul părților în vederea estimării duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Reclamanta lasă la aprecierea instanței estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Pârâtul și reprezentantul Ministerului Public arată că este suficient un termen.
La interpelarea instanței, părțile arată că nu au alte probe de propus în afara înscrisurilor și a martorilor prezenți la acest termen.
Instanța apreciază că nu este necesară estimarea duratei cercetării procesului, cauza se poate soluționa la acest termen de judecată.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii pe care i-a prezentat la acest termen.
Având cuvântul, apărătorul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea părților.
Reprezentantul Ministerului Public solicită încuviințarea probelor propuse de către părți.
Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru reclamantă proba testimonială cu martorii pe care i-a prezentat la termenul de azi.
Instanța procedează la legitimarea martorilor A. S. și G. I., propuși de către reclamantă și dispune îndepărtarea acestora din sala de judecată.
La interpelarea instanței, părțile arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Instanța apreciază utilă audierea părților și acordă cuvântul reclamantei pentru a descrie relația acesteia cu pârâtul, în măsura în care au avut loc evenimente după data de 20 mai, până la acest moment relația dintre părți fiind descrisă pe larg în cererea de chemare în judecată.
Reclamanta arată că pârâtul a sunat-o insistent în timp ce se afla la serviciu, perturbându-i activitatea, în această săptămână după ce a terminat programul a urmărit-o în parc și a venit la ea pentru a discuta, însă discuțiile sale nu sunt coerente, nu înțelege ce mai vrea de la ea întrucât nu mai au nimic de împărțit, însă acesta i-a spus că „o să vezi tu”. Întrebându-l pe pârât dacă aceasta este o amenințare, i s-a răspuns că nu, iar la întrebarea „când o să văd” i-a răspuns că „în curând”. Susține că îi trimite foarte multe mesaje și telefoane și i-a aplicat pe telefonul mobil o aplicație pentru a ști în fiecare moment unde se află, și chiar dacă își schimba traseul pe muncă observa mașina pârâtului pe drum. Pârâtul a recunoscut că i-a instalat aplicația, iar abia după ce și-a dus telefonul la reparat l-a observat mai rar pe pârât în drumul său. Precizează reclamanta că este nevoită să stea cu telefoanele închise întrucât este sunată insistent, atât pe telefonul personal cât și pe telefoanele mobile și fixe de la muncă. O scurtă perioadă de timp a avut și o altă cartelă, însă familia își face griji pentru că nu știa unde este și ce se întâmplă cu ea. Se simte amenințată întrucât pârâtul i-a trimis mesaje prin care îi spunea că își dorește să aibă aceeași soartă ca și mama sa, care a decedat. Arată că îi este frică să iese din casă, îi este frică de pârât, nu mai este aceeași persoană din cauza lui întrucât sunt 7 luni de zile de când este terorizată. În primele trei luni astfel de evenimente se întâmplau aproape zilnic. După trei luni a depus o primă plângere la poliție, sperând că în această perioadă pârâtul, o lună sau două disperă după despărțire, însă apoi o să își revină. I-a promis pârâtului că o lună sau două nu va intra în nicio altă relație și s-a ținut de promisiune întrucât acesta i-a spus că dacă o va vedea cu altcineva, va înnebuni. După ce au trecut cele două luni pârâtul o agasa din nou că i-ar mai trebui o lună sau ceva de genul acesta. Plângerea împotriva pârâtului a fost depusă în luna ianuarie, la poliție pârâtul a promis că o să se potolească, iar aproximativ o lună nu a mai știut nimic de el. Cei de la poliție au întrebat-o ce intenționează să facă în privința dosarului, iar reclamanta a considerat că nu are rost să mai continue în susținerea plângerii întrucât nu a mai fost căutată de pârât și nu a vrut să îi facă rău acestuia.
Având cuvântul pentru a-și exprima poziția față de cererea și susținerile reclamantei, pârâtul N. arată că sunt multe lucruri luate din context, reclamanta este o persoană foarte panicată, întotdeauna a căutat să discute omenește cu aceasta, nu a căutat violență sau ceartă.
La interpelarea instanței, arată că s-au cunoscut printr-o verișoară de-a reclamantei, în luna noiembrie a anului 2013. După o săptămână s-au mutat împreună, fiind invitat de reclamantă în fiecare seară la ea acasă, motiv pentru care rămânea și peste noapte. Ulterior i-a propus să își aducă și niște schimburi la aceasta în apartament. Au avut o relație de concubinaj, s-a mutat definitiv la reclamantă, au locuit împreună, o perioadă de trei săptămâni au fost certați și au stat despărțiți, apoi s-au împăcat din nou. Definitiv s-au despărțit pe data de 8 noiembrie 2014, când a părăsit definitiv domiciliul reclamantei, și-a luat aproape toate bagajele, rămânând unele lucruri pe urma să și le ia ulterior. A încercat de multe ori să stea de vorbă cu ea, despre relație în special, erau niște lucruri nelămurite, nu erau motive întemeiate pentru a ajunge la despărțire, a încercat să discute omenește cu reclamanta pentru a-i explica lucrurile și neînțelegerile pe care aceasta le avea față de el. Întotdeauna reclamanta refuza să vorbească și începea scandalul, urla să fie lăsată în pace. Reclamanta a fost cea care a avut inițiativa de a încheia relația, din motive de gelozie, că are un copil, că nu are un salariu destul de bun pentru a rămâne împreună.
La interpelarea instanței de a preciza în ce mod a acționat în încercarea de a sta de vorbă cu reclamanta, pârâtul arată că de multe ori a invitat-o la o cafea, uneori a și acceptat. Când a acceptat au discutat, însă reclamanta îl repezea și din acest motiv uita ideile pe care dorea să le transmită, nu reușeau să discute mai nimic întrucât aceasta era foarte impulsivă și nu putea să-și exprime punctul de vedere.
Susține pârâtul că a trecut și printr-o depresie, a fost la psiholog și a urmat un tratament antidepresiv din cauza acestei despărțiri deoarece a ținut foarte mult la reclamantă, a iubit-o și nu credea că se va termina atât de brusc. După ce s-au împăcat, a sperat că lucrurile s-au lămurit între ei, însă nu a fost așa. După incidentul cu fratele reclamantei, a aflat de la niște rude ale acesteia că în timpul relației s-ar fi întâlnit cu cineva la apartamentul verișoarei ei, lucru pe care l-a și văzut și a încercat să îi ceară explicații cu privire la acest aspect.
La interpelarea instanței, pârâtul arată că este adevărat că a sunat-o și la serviciu pe reclamantă pentru că îi nu răspundea pe telefoanele mobile, a încercat doar să stea de vorbă cu ea întrucât nu îi răspundea niciodată și îi închidea telefonul. Susține că nu i-a instalat o aplicație pe telefonul mobil, ci i-a spus doar despre aplicația WhatsApp. Pentru a instala o astfel de aplicație, este nevoie de un acces de minimum 10 minute la telefon. Pârâtul arată că a urmărit-o de câteva ori la locul de muncă, fiindu-i teamă că îl înșală și este cu altcineva, a încercat doar să discute omenește cu reclamanta. În prezent nu mai există nici un fel de legătură între cei doi. În ultima lună a încercat să o contacteze pe reclamantă, a sunat-o pe telefonul de la muncă în urma incidentului cu fratele acesteia voind să discute despre lucrurile pe care le-a aflat. Lucrurile au degenerat pentru că reclamanta a început să țipe, probabil pentru că nu a vrut să răspundă la întrebările pe care i le-a pus.
La întrebarea reprezentantului Ministerului Public, încuviințată de către instanță, pârâtul arată că nu a instalat nici o aplicație pe telefonul mobil, însă pentru orice aplicație este nevoie de câteva minute pentru a o descărca și seta.
Reclamanta arată că aplicația a fost instalată în perioada în care au fost despărțiți, iar pârâtul mai avea lucruri de luat de la aceasta. Într-una din seri pârâtul i-a luat telefonul și îl ținea în așa fel încât să nu se vadă display-ul acestuia. Nu i-a spus nimic, crezând că dacă va reacționa, pârâtul va fugi cu el, astfel încât l-a lăsat să se uite în mesaje, sperând că apoi se va liniști. După aceea, pe telefon îi apărea activat GPS-ul, iar pârâtul chiar îi putea închide telefonul de la distanță.
Pârâtul arată că i-a luat telefonul reclamantei pentru a-i verifica mesajele, crezând că îl înșală, însă nu a ținut aparatul mai mult de două minute.
La interpelarea instanței, arată că nu a găsit nici un mesaj compromițător în telefonul reclamantei.
Instanța procedează la administrarea probatoriului încuviințat în cauză, respectiv audierea martorilor propuși.
Pârâtul precizează că martorii au asistat la incident după ce acesta s-a întâmplat.
În conformitate cu dispozițiile art. 321 Cod procedură civilă, sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorei G. I., declarația acesteia fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
Pârâtul arată că martora nu relatează cu exactitate evenimentele, precizând că are chiar o înregistrare telefonică în care pârâta recunoaște că fratele acesteia a fost agresiv și a început bătaia.
În conformitate cu dispozițiile art. 321 Cod procedură civilă, sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorei A. S., declarația acesteia fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
Instanța atrage atenția pârâtului să nu mai vocifereze în timpul audierii martorului, în caz contrar urmând a fi amendat.
Pârâtul arată că martora minte.
După audierea martorului, pârâtul precizează că este cameraman la Neptun TV, iar serviciul reclamantei este în apropierea Spitalului Municipal. Reclamanta l-a văzut de mai multe ori în apropiere, însă se afla acolo în interes de serviciu, pentru a lua interviuri medicilor de gardă, iar nu pentru a o urmări.
Reclamanta precizează că la blocul la care locuiește nu se afla in interes de serviciu, că a amenințat-o că se va sinucide (pe pod la O. și în apartamentul său, amenințând că se va arunca pe geam) și că la un moment în care se aflau amândoi în mașina pârâtului, acesta a accelerat, reclamanta crezând că vor intra într-un stâlp.
Pârâtul susține cu privire la acest incident că a împins-o pe reclamantă din mașină, pentru a coborî, însă ea nu voia să coboare.
La interpelarea instanței, părțile arată că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamanta arată că dorește să fie lăsată în pace, să nu mai fie sunată, să poată reveni la viața sa normală, întrucât de 7 luni se află în această situație.
Pârâtul prin apărător solicită respingerea cererii apreciind că nu sunt suficiente dovezi în urma cărora să se impună luarea unei măsuri atât de restrictive față de pârât, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 23 din Legea 217/2003. La dosarul cauzei nu sunt acte și probe concludente care să ateste actele de violență din partea pârâtului, martorii sunt subiectivi, fiind în relații de prietenie cu reclamanta. Din probatoriul administrat nu s-au identificat elemente ale unui abuz asupra reclamantei, aceasta nu a suferit nici o leziune, astfel încât luarea acestei măsuri nu s-ar justifica. De la presupusa altercație dintre fratele reclamantei și pârât nu s-a făcut dovada continuării unui asemenea comportament, astfel că nu există nici o stare de pericol iminent care trebuie înlăturată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii reclamantei, apreciind că din probele administrate a rezultat o stare de temere și de pericol la adresa reclamantei ocazionate de comportamentului pârâtului, respectiv de faptele sale de hărțuire și ocazional de violență. Solicită emiterea unui ordin de protecție pe durata și cu restricțiile prevăzute de lege.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.05.2015 sub nr._, reclamanta S. I. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului N. C. C., în sensul ca acesta să fie obligat să păstreze o distanță minimă față de ea, și rudele sale, de locul de muncă al acesteia și, totodată, interzicerea oricărui contract.
În motivare reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul N. în perioada noiembrie 2013 – octombrie 2014, existând perioade în care au împărțit același domiciliu. La sfârșitul lunii octombrie a hotărât să încheie definitiv relația, dar acesta nu a acceptat și a început să se comporte anormal – certuri, țipete, amenințarea cu suicidul. În aceste condiții a luat legătura cu membrii familiei lui în speranța de a-l ajuta. De atunci a început să o urmărească de nenumărate ori la domiciliu, la locul de muncă la verișoara și mătușa sa, unde acesta a făcut și scandal și îl observa prin aproape toate locurile pe care le frecventa.
Reclamanta a susținut că era sunată foarte insistent de către pârât, atât pe telefonul personal cât și pe telefoanele de la locul de muncă, trimițându-i zeci de sms-uri. De multe ori a fost nevoită să își închidă telefonul pentru a-și găsi liniștea, însă în acest fel se îngrijorau membrii familiei sale. A încercat să își schimbe traseul zilnic pentru a-l împiedica pe pârât să o urmărească, dar cu toate acestea îl vedea foarte des în drumul său. Ulterior a aflat că pârâtul i-a instalat pe telefon un sistem de urmărire.
Reclamanta a menționat că în data de 26 ianuarie 2015 la ora 8.30 dimineața pârâtul a așteptat-o în fața blocului și a făcut scandal. Apoi, pe 07 martie 2015, fiind cu mătușa sa, l-a văzut pe pârât în preajma blocului în care ea locuiește, iar acesta, văzând că nu este singură, a luat-o la fugă. În ziua următoare a așteptat-o în zona în care locuiește și a făcut iarăși scandal, urmărind-o inclusiv când s-a întâlnit cu o prietenă.
A mai precizat reclamanta că în luna mai 2015 a început din nou să o apeleze insistent și să îi trimită sms-uri sub diferite pretexte, iar pe data de 09 mai a sunat insistent la ușa sa. Încercând să intre cu forța în apartamentul său, a avut loc un incident în care a fost implicat fratele reclamantei, care s-a luat la bătaie cu pârâtul.
În drept cererea a fost formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 217/2003.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003.
Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă proba testimonială cu martorii A. S. și G. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în perioada noiembrie 2013 – octombrie 2014, între reclamanta S. I. și pârâtul N. C. C. a existat o relație de concubinaj, cei doi locuind în anumite intervale de timp împreună, la domiciliul reclamantei situat în . ., apartament 20, județul C..
La sfârșitul anului 2014, reclamanta a hotărât să încheie relația de concubinaj în mod unilateral, ceea ce l-a determinat pe pârât să manifeste unele episoade de gelozie, crezând că acest fapt este rezultatul unei alte relații în care este implicată reclamanta.
În drept, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Relația de concubinaj a părților se circumscrie noțiunii de membru de familie în înțelesul prezentei legi față de dispozițiile art. 5 lit. c din același act normativ care prevede că persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc, sunt membri de familie.
În vederea asigurării efective a prevenirii și combaterii violenței în familie, împotriva persoanei violente se poate emite un ordin de protecție, reglementat de art. 23 din Lege, prin care se restrâng temporar drepturile acestuia de a se apropia de victimă sau de a o contacta, și totodată se pot stabili obligații în sarcina acestuia, precum evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Totodată, violența se poate manifesta într-unul dintre modurile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 217/2003, în speță, față de susținerile părților, fiind incident cazul prevăzut de lit. b, respectiv violența psihologică, ce constă în impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Din probatoriul administrat în cauză instanța constată că pârâtul personal a recunoscut faptul că a urmărit-o pe reclamantă, că o sună insistent, că încearcă să stea de vorbă cu aceasta, chiar împotriva voinței ei.
Justificarea oferită de către acesta constă în aceea că nu există motive întemeiate pentru care reclamanta să încheie relația de concubinaj dintre cei doi, precum și pentru a oferi acesteia explicații cu privire la lucrurile pe care aceasta nu le înțelege față de el.
Instanța constată că în relațiile interpersonale de acest fel, hotărârea unuia dintre parteneri de a înceta relația nu poate fi justificată în mod obiectiv nici pentru un observator exterior, cu atât mai puțin pentru celălalt partener. Totodată, acesta nu are obligația de a oferi vreo explicație, conduita sa depinzând doar de percepția sa subiectivă asupra cuplului, de voința sa, de perspectivele pe care le întrezărește, elemente subiective prin natura lor.
În aceste condiții, insistenta deosebită pe care pârâtul a manifestat-o, deși de înțeles prin prisma faptului că a nutrit sentimente față de reclamantă, nu este justificată, fiind de natură a produce acesteia o vădită stare de temere care o împiedică să își desfășoare în mod firesc viața de zi cu zi. În realitate, acest comportament denotă faptul că pârâtul nu acceptă hotărârea reclamantei de a încheiat relația de concubinaj și încearcă, prin orice mijloace, să se afle în prezența acesteia și să o împiedice să dezvolte relații cu alte persoane.
Mai mult, așa cum au susținut ambele părți, deși reclamanta a manifestat disponibilitatea de discuta cu pârâtul, întâlnirile celor doi au fost fără rezultat, acesta din urmă neputând să accepte decizia luată de către cea dintâi și continuând a o urmări și suna insistent pentru a discuta, astfel cum acesta susține, despre aceleași împrejurări care au dus la destrămarea relației celor doi.
Actele de gelozie manifestate și recunoscute de către pârât constând în verificarea mesajelor pe care reclamanta le primește pe telefonul mobil dovedesc faptul că acesta are un comportament inadecvat, dând dovadă încercând să impună un control asupra vieții reclamantei, chiar și după ce aceasta și-a exprimat ferm hotărârea de a înceta relația de concubinaj și după ce pârâtul a părăsit locuința în care cei doi au conviețuit o perioadă de timp.
Chiar dacă o perioadă de suferință cauzată de încetarea unei relații personale este firească, pârâtul nu a dat dovadă că poate depăși acest moment și, deși a urmat consiliere psihologică, astfel cum susține, acesta nu a dat rezultate, pârâtul continuând a o hărțui pe reclamantă chiar și după trecerea unei perioade îndelungate de timp de la destrămarea relației (aproximativ 7 luni). Mai mult, comportamentul său s-a transformat într-unul obsesiv, prin care încearcă să controleze viața reclamantei, în sensul ca aceasta să nu aibă o relație cu o altă persoană.
Conduita pârâtului descrisă anterior se circumscrie noțiunii de violență psihică, astfel cum aceasta este definită de art. 4 lit. b din Legea nr. 217/2003, precitat, astfel încât instanța apreciază că cererea reclamantei este întemeiată.
Cu privire la obligațiile ce urmează a fi impuse pârâtului, ținând cont că violența este de natură psihică și constă în urmărirea ostentativă a victimei, instanța apreciază că este necesar, pentru protejarea acesteia, ca pârâtul să nu se mai apropie de aceasta la o distanță mai mică de 200 de metri. Totodată, având în vedere că pârâtul cunoaște domiciliul victimei precum și locul unde aceasta își desfășoară activitatea, se impune ca interdicția să vizeze și apropierea de reședința sa situată în C., ., ., etaj 4, apartament 20, județul C. și de locul său de muncă din C., ., ., apartament 23, parter, județul C..
Având în vedere conflictul ce a avut loc între pârât și un membru al familiei reclamantei, în speță fratele acesteia (descris de către martorii audiați în cauză), instanța apreciază că se impune ca restrângerea drepturilor pârâtului să vizeze, în același mod, și familia reclamantei.
Totodată, reținând că una dintre formele de presiune la care a fost supusă reclamanta s-a manifestat prin apelarea insistentă a acesteia, atât pe telefonul propriu cât și pe cele de la locul de muncă, precum și prin trimiterea unui număr însemnat de mesaje text, instanța va interzice pârâtului să contacteze pe reclamantă în orice mod, direct sau indirect.
Instanța va dispune ca durata obligațiilor impuse pârâtul să fie de 5 luni, apreciind că în acest interval pârâtul va avea suficient timp de reflecție cu privire la relația sa cu reclamanta, precum și cu privire la comportamentul său. În același timp, perioada în care nu va avea vreo legătură cu reclamanta poate fi benefică pentru pârât, în sensul de a depăși decepția suferită.
Întrucât reclamanta a fost hărțuită în modalitățile arătate anterior pentru o perioadă lungă de timp, instanța apreciază că se impune ca executarea prezentei hotărâri să se facă somație sau fără trecerea vreunui termen, în condițiile art. 29 alin. 2 teza finală din Legea nr. 217/2003.
De asemenea, instanța va dispune ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, să se plătească din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., pentru avocat I. R.-M., iar pârâtul, căzut în pretenții, va fi obligat la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Nu în ultimul rând, în temeiul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/ 2003, prezenta hotărâre se va comunica de îndată către Poliția Municipiului C. - Secția 4 Poliție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamanta S. I., CNP_, domiciliată în C., ., ., etaj 4, apartament 20, județul C. de emitere a unui ordin de protecție împotriva pârâtului N. C. C., legitimat cu CI . nr._, domiciliat în . constanța, cu ultima adresă de reședință cunoscută în C., ., scara C, etaj 6, apartament 97, județul C..
Emite prezentul ordin de protecție pentru o perioada de 5 luni de la data pronunțării hotărârii, fără somație sau trecerea unui termen, în sensul că:
- interzice pârâtului să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri reclamantă, de familia acesteia, de reședința sa situată în C., ., ., etaj 4, apartament 20, județul C. și de locul său de muncă din C., ., ., apartament 23, parter, județul C.;
- interzice pârâtului să o contacteze pe reclamantă în orice mod, direct sau indirect.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, av. I. R. M., conform delegației pentru asistență juridică gratuită nr. 56/22.05.2015.
Obligă pârâtul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre se comunică de îndată către Poliția Municipiului C. - Secția 4 Poliție.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare. Cererea se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. A. ArdeleanuMihaela D.
Red.jud.V.A.A./05.06.2015
Tehnored M.D/4 ex/08.06.2015
Emis 2 ..2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr._
DATA: 08.06.2015
C ă t r e,
INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE C.
SECȚIA 4 POLIȚIE
Urmare solutionarii cauzei civile, avand ca obiect ordin de protecție acțiune formulată de reclamanta S. I. CNP_ domiciliată în C., ., ., . cu pârâtul N. C. C. , legitimat cu CI . nr._ domiciliat în .. C. și cu ultima adresă cunoscută în C., ., ., . înaintăm sentința civilă nr. 6365/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria C..
Vă mulțumim pentru colaborare .
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. V. A. D. M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR CIVIL NR._
DATA:08.06.2015
C Ă T R E,
TRIBUNALUL C.
- SERVICIUL CONTABILITATE -
Vă facem cunoscut ca prin sentința civilă nr.6365 /29.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil indicat mai sus, s-a dispus avansarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., în favoarea avocatului din oficiu I. R. M., conform delegației pentru asistență judiciară gratuită nr.56/15.05.2015 reprezentând onorariu avocat.
Alăturăm prezentei, sentințA civilĂ nr. 6365 din data de 29.05.2015.
Vă mulțumim.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. A. A. M. D.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 8627/2015.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 9746/2015.... → |
|---|
