Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7781/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7781/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7781/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINTA CIVILA NR. 7781/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect exercitarea autorității părintești, formulata de reclamant S. G. C. având CNP_ cu domiciliul in . Limanu, .. 41, județul C. si domiciliul procesual ales C., ., . în contradictoriu cu pârât B. A. M. având CNP_ cu domiciliul in Valu lui T., .. 60, județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015. Solicitările părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 26.06.2015, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014 sub nr._ reclamantul S. G. – C. a chemat în judecată pe pârâta B. A.-M. solicitând exercitarea autorității părintești asupra minorului S. R. C. și stabilirea unui program de vizită a minorului astfel:

- de două ori pe săptămână minorul să fie luat de la creșă, grădiniță, școală pentru un interval de 2-3 ore și apoi să fie dus la domiciliul pârâtei,

- de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, începând de vineri, ora 18:00, și până duminică, ora 18:00,

- în a doua zi a sărbătorii de C. și a doua zi a sărbătorii de Paști a fiecărui an, sau un am minorul să își petreacă sărbătorile la pârât, iar în anul următor la pârâtă,

- 3 zile la începutul primei vacanțe de o săptămână pentru elevii din învățământul primar,

- jumătate din vacanța de iarnă, începând cu ora 10:00 a zilei în care i se va fi oferi această posibilitate și până în ultima zi la ora 18:00,

- jumătate din vacanța de primăvară, începând cu ora 10:00 a zilei în care i se va fi oferi această posibilitate și până în ultima zi la ora 18:00,

- în vacanța de vară două săptămâni în luna iulie, două săptămâni în luna august și o săptămână la începutul lunii septembrie, începând cu ora 10:00 a zilei în care i se va fi oferi această posibilitate și până în ultima zi la ora 18:00,

- o zi, respectiv a doua zi după ziua de naștere a minorului, cu posibilitatea luării minorului la domiciliu.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că este tatăl natural al minorului S. R. C., născut de B. A.-M. la data de 29.04.2013 în urma relației extraconjugale avute cu pârâta. Reclamantul a recunoscut în fața autorităților că este tatăl minorului și încă de la nașterea acestuia s-a implicat personal și material în creșterea și întreținerea acestuia, în măsura în care pârâta i-a permis. Reclamantul își dorește ca implicarea sa să fie totală, să poată avea legături permanente cu minorul și să se poată ocupa de creșterea și educarea minorului în aceeași măsură în care o face și pârâta, solicitând exercitarea autorității părintești de ambii părinți.

În ceea ce privește programul de vizită reclamantul a arătat că pârâta condiționează întâlnire și relațiile dintre reclamant și minor în raport de participarea financiară la creșterea copilului, șantajându-l emoțional în acest sens. Deși reclamantul participă cu sume substanțiale de bani pârâta este permanent nemulțumită, obstrucționând efectiv accesul la copil. Încă de la momentul la care reclamantul a aflat că pârâta este însărcinată s-a implicat pentru crearea unor condiții foarte bune. Pe lângă sumele de bani trimise mamei reclamantul s-a ocupat de reamenajarea locuinței, achiziționând diverse bunuri de mobilier, aparatură electrocasnică, brichete de cocs pentru încălzirea locuinței, jucării, produse alimentare și de îmbrăcăminte, un autovehicul cu care să circule pârâta și a achitat un credit.

Sunt situații în care pârâta nu îi răspunde la telefon îi îngrădește vizitele, apreciind că întrevederile trebuie să aibă loc doar în prezența ei, refuzând cererea de a lua copilul la domiciliu.

Reclamantul este căsătorit și tatăl a două fete, de 4 și 2 ani, minorul fiind cel de-al doilea copil al său. Reclamantul dorește să stabilească o legătură de familie între minor și surorile sale, iar faptul că nu locuiește cu mama minorului să nu afecteze relația cu minorul. În momentele în care minorul se află în prezența reclamantului îi răspunde cu afecțiune.

În drept reclamantul a invocat art. 194-197 Cod procedură civilă, art. 397 Cod civil, art. 401 alin.1 și 2 Cod civil, art. 505 alin.2 Cod civil.

În dovedirea cererii reclamantul a solicitat încuviințarea următoarelor probe: înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martorii P. D.-C., D. Scindu-O..

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în sumă de 40 lei.

Pârâta B. A. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Pârâta a arătat că minorul s-a născut în afara căsătoriei, iar părțile au coabitat cu intermitențe, separația definitivă intervenind în octombrie 2014. Atât în timpul coabitării cât și după separație, pârâta nu a îngrădit dreptul reclamantului de a-și exercita autoritatea părintească. După separația în fapt reclamantul nu l-a mai vizitat pe minor decât, cel mai des, săptămânal. Implicarea materială a reclamantului a fost departe de nevoile minorului, bonurile fiscale cumpărate depuse de reclamant atestând cumpărarea unor produse care nu puteau forma regimul alimentar al minorului. Pârâta a arătat că este de acord ca exercitarea autorității părintești să fie comună.

În ceea ce privește programul de vizită a minorului, pretenția reclamantului de a-l lua pe minor în cursul diverselor vacanțe școlare este prematură, minorul urmând a fi înscris la creșă din aprilie 2015 unde nu se acordă vacanțe școlare, iar programul de creșă nu este al unui elev. Nu este nici posibil și nici în interesul minorului ca acesta să fie luat la domiciliul reclamantului în timpul vacanțelor școlare, care sunt inexistente.

Având în vedere vârsta și situația minorului pârâta a propus următorul program de vizită:

-vizitarea minorului de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, la domiciliul pârâtei, sâmbăta și duminica între orele 10 – 16 sau, dacă starea și dispoziția copilului permit, luarea acestuia la domiciliul reclamantului de sâmbătă ora 10 până duminica ora 12.

-luarea minorului de la domiciliul pârâtei în a doua zi de C. și în a doua zi de Paști, de la orele 10 până la orele 18,

-luarea minorului de la domiciliul pârâtei în a doua zi, după ziua de naștere, de la ora 10 la ora 18.

Pârâta a arătat că programul poate fi modificat odată cu înaintarea în vârstă a copilului, fiind de acord să își petreacă și vacanțele în familia reclamantului, atunci când acestea vor exista. Nici pretenția reclamantului de a-l lua pe copil, câteva ore, după terminarea programului de la creșă, nu are sens deoarece reclamantul nu ar putea să stea cu minorul decât în mașină. Pârâta este de acord ca joia, după programul de creșă, reclamantul să îl viziteze pe minor 2 ore la domiciliul pârâtei.

Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat stabilirea locuinței copilului la pârâtă și obligarea reclamantului la plata pensiei lunare de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 1.500 lei de la data formulării cererii până la majoratul minorului.

Pârâta a arătat că de la naștere minorul a locuit cu pârâta. Interesul minorului pledează în favoarea stabilirii locuinței la pârâtă. Stabilirea pensiei la cuantumul de 1.500 lei pe lună are în vedere suma cu care reclamantul a afirmat că a contribuit până în prezent la cheltuielile de creștere ale minorului.

În dovedirea cererii pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu și a probei testimoniale.

În drept pârâta a invocat art. 496, 503, 505, 513-530 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 40 lei.

Prin încheierea din 21.04.2015 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și proba testimonială, în acest sens fiind audiați martorii D. F. C. și P. D. C.. Totodată, au fost luate interogatoriile părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Minorul S. R.-C. s-a născut la data de 29.04.2013 din relația de cuplu a numiților S. G.-C. și B. A.-M., astfel cum rezultă din certificatul de naștere . nr._/08.05.2013.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, instanța reține următoarele:

Autoritatea părintească, conform prevederilor art. 483 alin.1 Cod civil, reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. De asemenea, potrivit alin.2 din același articol, părinții sunt ținuți a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, asociindu-l pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.

Potrivit art. 503 alin.1 Cod civil: "Părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească."

Potrivit art. 505 alin.2 Cod civil: "Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț."

Având în vedere prevederile legale sus menționate, ținând seama de interesul superior al minorului rezultat din relația părților și în raport de solicitarea ambelor părți în sensul ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun instanța va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți.

În ceea ce privește cererea pârâtei reclamante de stabilire a locuinței minorului la domiciliul mamei, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 496 alin.1 Cod civil: "Copilul minor locuiește la părinții săi.", iar alin. 3 al aceluiași articol dispune că, în caz de neînțelegere dintre părți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit 10 ani.

Instanța, având în vedere dispozițiile anterior menționate, alături de acordul părților în acest sens, precum și vârsta fragedă a minorului, consideră că în interesul superior al minorului este ca acesta să locuiască la mamă, drept pentru care va stabili locuința minorului S. R.-C. la domiciliul pârâtei-reclamante.

Referitor la cererea reclamantului de a păstra legătura personală cu minorul după programul de vizită menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța reține că potrivit art. 401 alin. 1 cod civil părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Potrivit art. 496 alin.5 Cod civil: "Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului."

Conform dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului acesta are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, care potrivit art. 15 alin. 1 din același act normativ, se realizează prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele său, prin corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, prin transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.

La alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, în conformitate cu prevederile art.263 Cod civil, conform cărora în toate măsurile care privesc copiii trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, instanța urmează să țină cont doar de interesul minorului, respectiv de necesitatea ca părintele să îl poată vedea și să țină personal legătura cu el, pentru a se putea realiza o apropiere sufletească firească între copil și părintele respectiv.

În acest context, în ceea ce privește programul propus de reclamant, ținând cont de vârsta încă fragedă a minorului (2 ani), de nevoile speciale ale unui copil la această vârstă cu privire la meniu, la orele de odihnă, la rutina necesară cu privire la igiena zilnică, la locul de dormit și persoana alături de care adoarme copilul, instanța apreciază că programul propus de reclamant nu corespunde nevoilor minorului, luarea minorului pe o perioadă mai mare de timp, inclusiv pe timpul nopții, de la persoana care îl îngrijește în mod constant nefiind benefică la această vârstă, reclamantul având posibilitatea ca pe măsură ce minorul va crește să solicite modificarea programului de vizită. Pentru aceste considerente instanța va cenzura programul de vizită și va obliga pârâta să permită reclamantului să păstreze legăturile personale cu minorul după următorul program:

-de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, sâmbăta și duminică, între orele 10:00 – 16:00, la domiciliul mamei pârâte,

-a doua zi de C. și a doua zi de Paști, între orele 10:00 – 18:00,

-a doua zi după ziua de naștere a minorului, între orele 10:00 – 18:00.

Referitor la cererea reconvențională a pârâtei de obligare a reclamantului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1.500 lei pe lună în favoarea minorilor, potrivit dispozițiilor art. 499 Cod civil: „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională”, iar potrivit art.529 din același act normativ „Întreținerea este datorată în funcție de nevoia celui care o cere și de mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulții copii.”

Potrivit art. 532 din Codul civil:

"Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului."

Potrivit adeverinței de salariu emisă de S.C. Naval Eco Production S.R.L. reclamantul este angajat al acestei instituții începând cu data de 25.03.2014 obținând un venit brut de 1.400 lei. Reclamantul mai are în întreținere două minore rezultate din căsătorie în vârstă de 5 și 3 ani. Având în vedere că reclamantul obține un venit brut de 1.400 lei, în cauză nefăcându-se dovada obținerii altor venituri, și faptul că mai are în întreținere doi copii, instanța va admite în parte capătul de cerere privind pensia de întreținere și va obliga reclamantul la plata lunară către pârâtă a unei pensii de întreținere în cotă de 16,66% din venitul net efectiv realizat, în favoarea minorului S. R.-C., cu titlu de obligație de întreținere, începând de la data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 10.02.2015, și până la majoratul minorului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de părți, respectiv onorariul de avocat și taxă de timbru în sumă de 4.040 lei solicitate de reclamant și onorariul de avocat și taxă de timbru în sumă de 1.900 lei solicitate de pârâtă, având în vedere că instanța va admite în parte atât cererea de chemare în judecată cât și cererea reconvențională, raportat la pretențiilor părților, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 740 lei și va obliga reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1.040 lei, urmând să compenseze cheltuielile de judecată efectuate de părți și să oblige reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. G.-C. având CNP_ cu domiciliul in . Limanu, .. 41, județul C. si domiciliul procesual ales C., ., . în contradictoriu cu pârâta B. A.-M. având CNP_ cu domiciliul in Valu lui T., .. 60, județul C..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. A.-M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât S. G.-C..

Dispune ca autoritatea părintească asupra minorului S. R.-C., născut la data de 29.04.2013, să fie exercitată de către ambii părinți.

Stabilește locuința minorului S. R.-C. la domiciliul pârâtei-reclamante.

Obligă pârâta să permită reclamantului să păstreze legăturile personale cu minorul după următorul program:

-de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, sâmbăta și duminică, între orele 10:00 – 16:00, la domiciliul mamei pârâte,

-a doua zi de C. și a doua zi de Paști, între orele 10:00 – 18:00,

-a doua zi după ziua de naștere a minorului, între orele 10:00 – 18:00,

Obligă reclamantul la plata lunară către pârâtă a unei pensii de întreținere în cotă de 16,66% din venitul net efectiv realizat, în favoarea minorului S. R.-C., cu titlu de obligație de întreținere, începând de la data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 10.02.2015, și până la majoratul minorului.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2015

P., GREFIER,

R. E. L. R. GALIU

ThRed. jud. R.E.L../4ex/18.09.2015

emis 2 comunicari ­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7781/2015. Judecătoria CONSTANŢA