Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2358/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2358/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 40240/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2358

Ședința publică din data de 03.03.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor I. F. SRL și pe debitor F. T. SRL, având ca obiect ordonanță de plată -

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoare, av. Z. A. O. Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015, dată la care s-a pronunțat.

I N S T A N T A

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

La data de 25.11.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ acțiunea civilă formulată de creditor I. F. SRL în contradictoriu cu debitor F. T. SRL, prin care s-a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 2754,04 lei reprezentând debit principal, in temeiul contractului de prestări servicii încheiat intre părți la data de 01.06.2013 și suma de_,58lei reprezentând penalități pentru neachitarea in termen a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că, intre părți s-a incheiat un contract de pr4wstări servicii prin intermediul căruia reclamanta s-a obligat să presteze pentru pârâtă servicii de promovare și comunicare.

Se arată în continuare că, potrivit art.7 din contract, plata serviciilor contractate se face lunar, in lei, la cursul de schimb al B.N.R. aferent zilei de emitere a facturii fiscale, urmând a fi achitate in termen de 14 zile de la data emiterii lor, sub sancțiunea plății de penalități in cuantum de 0,05% pe zi de întârziere. In acest context creditoarea a prestat servcii contractuale pentru prima lună contractuală și a emis factura fiscală nr.16/04.07.2014 pe care a transmis-o debitoarei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 193, arrt.1013-1024 și art.451 și urm. C.pr.civ.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în instanță și a recunoscut debitul.

În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că aceste probe sunt utile, pertinente și concludente pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, instanța reține următoarea situație de fapt:

Raporturile juridice dintre părți s-au desfășurat în forma simplificată a comenzii urmată de executare conform 1186 Noul cod civil în vigoare la data nașterii raporturilor contractuale.

În urma livrării mărfurilor către debitoare reclamanta a emis factura fiscală nr. 16/04.07.2013, semnată și ștampilată de debitoare.

Raportând situația de fapt expusa la dispozițiile legale aplicabile in speța, instanța retine ca potrivit dispozițiilor art.1013 Cod procedură civilă prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Părțile au calitatea de profesioniști în sensul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 662 alin 2 din Codul de procedura civila, creanța este certă este când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune ca o creanța este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art.662 alin.4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Conform art.1018 alin.3 Cod procedură civilă în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații - în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție - nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai existe nicio obligație valabilă, acestea fiind stinse anterior prin plată, ori în speță nu pârâta nu a făcut dovada plății.

În cauză, instanța constată caracterul lichid al creanței întrucât este determinată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv factura fiscală emisă de creditoare.

Din punct de vedere al exigibilității, conform art. 662 alin. 4 C.pr.civ., este necesar ca obligația debitorului să fie scadentă sau ca acesta să fie decăzut din beneficiul termenului de plată. Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ., instanța reține că, în cauză, creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe în cuantum de 2745,04 lei reprezentând debit restant conform facturii fiscale nr. 16/04.07.2013, în timp ce debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalități instanța reține că daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.

Potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Având în vedere că debitoarea nu a făcut dovada achitării facturii emise de către creditoare, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, debitoarea fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței facturii.

În consecință, instanța va admite cererea și va ordona debitoarei să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 2745,04 lei reprezentând debit restant conform facturii fiscale nr. 16/04.07.2013, suma de 648,58 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadența facturilor până la data de 04.11.2014 precum și penalități de întârziere în procent de 0,05% pe zi calculate în continuare, de la 04.11.2014, până la achitarea integrală a debitului principal.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, debitoarea urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 950 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către creditoarea S.C. I. F. S.R.L., cu sediul ales in sector 3, București, AL I., nr. 1, ., . în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. T. S.R.L., cu sediul in CONSTANTA, ., ., ..

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 2745,04 lei reprezentând debit restant conform facturii fiscale nr. 16/04.07.2013, suma de 648,58 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadența facturilor până la data de 04.11.2014 precum și penalități de întârziere în procent de 0,05% pe zi calculate în continuare, de la 04.11.2014, până la achitarea integrală a debitului principal.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 12.03.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2358/2015. Judecătoria CONSTANŢA