Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9605/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9605/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 11591/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.9605

Ședința publică din data de 10.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. G.

Grefier: M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor . SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 21.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la 27.08.2015, respectiv 10.09.2015, iar după ce a deliberat, instanța a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.04.2015 sub număr unic de dosar_, creditoarea . a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea . SRL să fie obligată la plata sumei de110.401,41 lei, reprezentând debit principal aferent facturilor nr. DS204/03.11.2014, DS222/01.12.2014, DS238/05.01.2015, DS253/02.02.2015, DS270/02.03.2015, precum și suma de 648,41 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 08.04.2015, precum și la plata penalităților de întârziere în continuare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți a intervenit contractul de prestări servicii nr. 109/30.05.2014 având ca obiect organizarea, executarea și asigurarea de către prestator a pazei obiectivelor aparținând debitoarei, conform planului de pază întocmit în scopul prevenirii acțiunilor infracționale de orice natură.

În baza acestui contract și ca urmare a prestării corespunzătoare și la timp a serviciilor de pază, s-au emis facturile nr. DS204/03.11.2014, DS222/01.12.2014, DS238/05.01.2015, DS253/02.02.2015, DS270/02.03.2015, însă debitoarea nu a achitat aceste facturi în valoare totală de 110.401,41 de lei, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 648,41 de lei, calculate în conformitate cu art. 4 din contract, până la data de 08.04.2015 inclusiv.

Creditoarea a învederat că la data de 08.04.2015 a formulat și transmis prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conținut declarat, în temeiul art. 1014 Cod procedură civilă, somație prin care s-a pus în vedere debitoare să achite debitul principal și penalitățile de întârziere în termen de 15 zile, dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația.

În drept, creditoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1013-1024 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, în fotocopii certificate pentru conformitate, notificarea din 08.04.2015 împreună cu confirmarea de primire și nota de inventar, contractul de prestări servicii nr. 109/30.05.2014, facturile nr. DS204/03.11.2014, DS222/01.12.2014, DS238/05.01.2015, DS253/02.02.2015, DS270/02.03.2015, calculul penalităților de întârziere, fișă client cu încasări și plăți pentru debitoare, alte notificări.

Debitoarea a fost legat citată în cauză și i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, cu mențiunea că nedepunerea acesteia poate fi considerată drept recunoaștere a pretențiilor, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat un reprezentant convențional care a menționat că debitoarea recunoaște pretențiile creditoarei, însă din cauza insuficienței fondurilor bănești nu a putut achita debitul.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de către creditoare, enunțate anterior.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 30.05.2014 s-a încheiat între părți contractul de prestări servicii nr. 109, prin care creditoarea s-a obligat să presteze activitate de organizare, executare și asigurare a pazei obiectivelor aparținând debitoarei situat în Municipiul C. și M., jud. C., conform planului de pază întocmit, în scopul prevenirii acțiunilor infracționale de orice natură.

În ceea ce privește modalitatea de plată, prin art. 4 din contract, părțile au stabilit ca contravaloarea prestației să se achite lunar cu ordin de plată sau în numerar în contul prestatorului, în termen de 45 de zile de la primirea facturii de către beneficiar, pentru serviciul prestat în luna anterioară. Neachitarea facturii la scadență atrage în sarcina beneficiarului penalități în procent de 0,01 pentru fiecare zi de întârziere, ce curg până la achitarea efectivă a debitului, cuantumul penalităților putând depăși valoarea debitului principal.

În derularea relațiilor comerciale, creditoarea a emis facturile fiscale nr. DS204/03.11.2014 în valoare de 27.091,27 de lei, DS222/01.12.2014 în valoare de_,19 lei, DS238/05.01.2015 în valoare de_,43 de lei, DS253/02.02.2015 în valoare de_,73 de lei, DS270/02.03.2015 în valoare de_,79 de lei.

În drept, instanța constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 1013 alin. 1 C.proc.civ.: „Prevederile prezentului titlu se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătura ori în alt mod admis de lege.”

Din analiza acestor dispoziții normative prevăzute, rezultă că, pentru a putea fi admisă o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată este necesar ca pentru creanța invocată să fie întrunite mai multe condiții, prevăzute expres și imperativ de textul de lege.

Astfel, creanța invocată trebuie să reprezinte o obligație de plată pentru o sumă de bani ce are caracter cert, este lichidă, exigibilă și atestă drepturi și obligații ce decurg dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris.

În ce privește condiția constatării printr-un înscris a creanței, instanța reține că facturile depuse la dosar (filele 18-22), invocate la plată de către creditoare, poartă semnătura unui reprezentant al debitoarei, precum și ștampila societății, motiv pentru care se poate considera că acestea constată cu certitudine creanța pretinsă de creditoare. Mai mult decât atât, aceste facturi au fost emise în baza unui contract semnat de părțile cauzei.

Creanța în sumă de 110.404,41 lei pretinsă în baza acestor facturi reprezintă o obligație de plată pentru o sumă de bani, are caracter cert (existența acesteia rezultând din facturi și din contractul părților), este lichidă (cuantumul acesteia este determinat prin facturi), exigibilă (data scadenței de plată fiind de asemenea împlinită, facturile fiind scadente la termenele de plată menționate în cuprinsul acestora) și atestă drepturi și obligații ce decurg din contracte între profesioniști.

Instanța reține de asemenea faptul că aceste obligații de plată sunt însușite de către debitoare prin încheierea contractului, prin semnătura și ștampila aplicate, urmând a face de asemenea aplicarea dispozițiilor art. 1019 alin. 3 C.proc.civ., observându-se împrejurarea că nu a fost depusă întâmpinare și reprezentantul convențional al debitoarei a precizat că aceasta recunoaște debitul pretins de creditoare.

În ce privește penalitățile calculate de către creditoare, în cuantum de 648,41 de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 08.04.2015 inclusiv, instanța reține că prin contractul părților – art. 4 – s-a stabilit că neonorarea la timp a obligației de plată atrage plata unei penalități de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi, raportat la suma de plată rămasă neachitată. Instanța reține că această clauză penală se impune conform art. 1538 C.civ. cu forță obligatorie între părți, iar penalitățile au fost corect calculate de creditoare.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea și va ordona debitoarei să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 110.401,41 lei, reprezentând debit principal aferent facturilor nr. DS204/03.11.2014, DS222/01.12.2014, DS238/05.01.2015, DS253/02.02.2015, DS270/02.03.2015, precum și suma de 648,41 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 08.04.2015.

Totodată, va obliga debitoarea la plata către creditoare a penalităților de întârziere, în continuare, în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere aferente debitului principal, în conformitate cu art. 4 din contractul de prestări servicii nr. 109/30.05.2014 încheiat între părți, până la achitarea integrală a debitului.

Observând dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial –fila 3 și fila 9.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea . avand J_, CUI_, cu sediul ales la av. Mazare C. in CONSTANTA, .. 32, J. C. în contradictoriu cu debitoarea . SRL avand J_, CUI_, cu sediul in CONSTANTA, ., J. C..

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 110.401,41 lei, reprezentând debit principal aferent facturilor nr. DS204/03.11.2014, DS222/01.12.2014, DS238/05.01.2015, DS253/02.02.2015, DS270/02.03.2015, precum și suma de 648,41 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 08.04.2015.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a penalităților de întârziere, în continuare, în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere aferente debitului principal, în conformitate cu art. 4 din contractul de prestări servicii nr. 109/30.05.2014 încheiat între părți, până la achitarea integrală a debitului.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Executorie, potrivit art. 1024 alin. 5 și art. 1025 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de anulare se depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 10 septembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. M. O.

Red jud. D.G./10.09.2015

Tehnored.gref. M.O./2com/15.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9605/2015. Judecătoria CONSTANŢA