Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7523/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7523/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 7523/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7523 /2015
Ședința publică de la 23.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant B. S. cu domiciliul procesual ales în constanța, ., ., ., jud. C. și pe pârât O. M. cu domiciliul în Murfatlar, ..29, jud. C., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015, când:
INSTANȚA
1. Prin cererea nr._ înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.06.2015, reclamantul B. S. a chemat în judecată pârâta O. M. solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța pe calea ordonanței președințiale, să se dispună stabilirea unui program de vizitare a minorei B. O. A.-T., născută la 11.09.2014 până la soluționarea definitivă a dosarului_/212/2015 al Judecătoriei C. după cum urmează: de două ori pe lună, la sfârșit de săptămână, în vacanțele/sărbătorile de iarnă și primăvară câte 5 zile și în concediul de odihnă Trimestrul IV 2 săptămâni, atât la reședința, cât și la domiciliul stabil al reclamantului.
În motivarea cererii sale, a arătat că minora s-a născut din relația de concubinaj dintre părți iar relația tensionată dintre acestea din urmă a fost generată în permanență de amestecul părinților pârâtei în viața cuplului. La data de 25.04.2015 a fost alungat de către pârâtă și părinții acesteia din locuința lor, dată de la care cu multe insistențe a reușit să își vadă fiica, însă în ultima perioadă i se refuză total dreptul de vizită.
A mai arătat reclamantul că sunt întrunite condițiile pentru formularea prezentei cereri pe calea ordonanței președințiale
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 80 lei – taxă judiciară de timbru, în baza art. 6 alin. (4) din OUG nr. 80/2013.
2. Pârâta, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca fiind neîntemeiată. Pe cale reconvențională a solicitat exercitarea autorității exclusive cu privire la minoră până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr._/212/2015.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că la data de 25.04.2015 a hotărât să se despartă de pârât datorită comportamentului extrem de agresiv al acestuia. După ce s-au despărțit, i-a permis reclamantului să viziteze minora, însă acesta venea la ore târzii, când copilul dormea. Toate întâlnirile dintre aceștia se soldau cu îmbrânceli, scandaluri și bătăi din partea reclamantului iar de cele mai multe ori scandalurile aveau loc în prezența minorei, de multe ori fiind îmbrâncită sau agresată de reclamant chiar și când avea copilul în brațe. Mai arată că reclamantul nu poate oferi condiții locative optime pentru creșterea și îngrijirea unui copil de 9 luni, locuind în prezent într-un imobil insalubru. Susține, în esență, că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 C. proc. civ., măsura solicitată nefiind nici urgentă, nici vremelnică.
În ceea ce privește cererea reconvențională, arată că relațiile dintre părți sunt extrem de tensionate și se răsfrâng într-un mod negativ asupra copilului. Astfel, tatăl refuză să coopereze cu pârâta reconvenientă în luarea deciziilor importante cu privire la copil. Pârâta-reconvenientă i-a solicitat reclamantului să își dea consimțământul pentru efectuarea pașaportului minorei și pentru deplasarea minorei însoțită în Franța, pentru o perioadă de max. 10 zile, întrucât dorește să o ducă la Disneyland Paris.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu 20 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 996 și 919 C. proc. civ.,
3. În cauză s-a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, interogatoriul părților. Pentru pârâta-reconvenientă a fost încuviințată de asemenea audierea unui martor, în persoana lui O. N., declarația acestuia, dată sub prestare de jurământ, fiind atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va reține următoarele considerente:
4. În urma relațiilor de concubinaj dintre reclamantul B. S. și pârâta O. M. a rezultat minora B. O. A.-T., în vârstă de 9 luni, care, în urma separării în fapt a părinților, locuiește în prezent cu mama ei la domiciliul bunicilor materni.
Pârâta a mai sesizat, de asemenea, Judecătoria C. cu o acțiune având ca obiect exercitarea exclusivă a autorității părintești cu privire la minora B. O. A. T., cererea fiind înregistrată cu nr._/212/2015, la această cerere pârâtul formulând cerere reconvențională prin care solicită instituirea aceluiași program de vizită.
5. Cu privire la admisibilitatea cererii principale și a cererii reconvenționale referitore la exercitarea autorității părintești exclusiv de către pârâta-reconvenientă O. M., se impun următoarele precizări:
Potrivit art. 505 C. civ. „ (1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. (2) Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.
De asemenea, conform art. 505 C. civ., ce reglementează exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, „dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, în raport de prevederile art. 505 alin. 2 C. civ. anterior redat, instanța va face aplicarea art. 920 C.proc.civ. rep,, conform cărora: „Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copiiși la folosirea locuinței familiei.”
În raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că pe cale de ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței minorului și obligația de întreținere, măsuri ce prezintă un caracter vremelnic, urgența acestor măsuri fiind prezumată de lege, având în vedere că prevalează interesul superior al copilului.
În schimb, problemele legate de exercitarea autorității părintești și stabilirea unui program de vizită pot fi antamate în cadrul acestei proceduri speciale doar în condițiile în care părțile justifică urgența acestor măsuri.
6. În ceea ce privește cererea principală, este adevărat că potrivit dispozițiilor art.401 C.civ. „părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta”. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.
La alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, în conformitate cu prevederile art. 263 C.civ., conform cărora în toate măsurile care privesc copiii trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, instanța urmează să țină cont de interesul minorului, precum și de necesitatea ca părintele să îl poată vedea și să țină personal legătura cu el, pentru a se putea realiza o apropiere sufletească firească între copil și părintele respectiv.
Având în vedere probatoriul administrat la termenul din 22.06.2015, instanța va decide că între dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora sub forma stabilirii unui program de vizită și principiul superior al copilului prevalează acesta din urmă și că, momentan, până la soluționarea definitivă a dosarului_/212/2015, se impune ca vizitarea copilului să se facă doar în baza înțelegerii părților, într-un mediu familiar copilului, având în vedere că acesta are doar 9 luni de zile.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 272/2004 „(1)Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. (2)Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului”.
Atât din declarația martorului audiat, dar și din cele percepute personal de către instanță la termenul din 22.06.2015, rezultă că pârâtul are un comportament ostil și șicanator față de pârâtă, fiind predispus la ceartă și violență (aspect care rezultă din declarația martorului O. N.), creând o stare de tensiune între părți, tensiune ce se va răsfrânge, în condițiile unei vizite la domiciliul mamei direct asupra minorei.
Se impune astfel ca stabilirea unui program de vizită să se facă după administrarea unui probatoriu mai solid, fiind necesare și efectuarea anchetelor sociale la domiciliul părților.
În ceea ce privește modalitatea de vizitare sub monitorizarea unui asistent din cadrul serviciului public de asistență socială, instanța o consideră neadecvată și greu de pus în practică având în vedere vârsta minorei și programul acesteia astfel cum a fost expus în fața instanței.
7. Prin alegerea făcută de către părinți – aceea de a se separa – minora este pusă în situația de a nu mai fi în apropierea unuia dintre ei, fie că este vorba despre mamă, fie că este vorba despre tată. Deși instanța nu poate impune părinților o conviețuire armonioasă pentru a asigura confortul afectiv al copilului lor, aceștia sunt obligați să asigure copilului un echilibru afectiv, să comunice constructiv pentru a identifica modalități de colaborare în vederea diminuării, pe cât posibil, a disconfortului psihic resimțit de copil ca urmare a separării lor și a lipsirii copilului de prezența permanentă a unuia dintre ei.
În acest sens, deși cererea reclamantului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de natura procedurii cu care a fost învestită, instanța arată că susține și recunoaște în continuare dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora, însă invită reclamantul să exercite cu bună credință și în scopul pentru care a fost instituit acest drept, iar nu să se folosească de pretextul de a vedea copilul doar pentru a mai alimenta situația conflictuală existentă între acesta și pârâtă.
8. Pe de altă parte, modalitățile de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul și, respectiv a dreptului copilului de a menține relații personale și contacte directe cu acesta nu se rezumă numai la un drept de vizită, ci, potrivit art. 18 din Legea nr. 272/2004 relațiile personale se pot realiza prin: „a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d)corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuiește copilul a unor informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul; g)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului. (2)Transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum și a dispozițiilor speciale vizând confidențialitatea și transmiterea informațiilor cu caracter personal”.
În acest sens, instanța învederează pârâtei că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol „Părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1)”.
9. În ceea ce privește cererea reconvențională, în afara considerentelor reținute anterior, instanța va mai reține și următoarele:
Părinții exercită în mod egal autoritatea părintească, ei au îndatorirea de a lua împreună toate deciziile referitoare la persoana copilului iar în caz de neînțelegere în luarea unor astfel de decizii au îndatorirea de a sesiza instanța de tutelă, aceasta din urmă hotărând măsura ce se impune din perspectiva analizării interesului copilului. O astfel de măsură urmează a se dispune în procesul privind exercitarea autorității părintești, prin analizarea fondului dreptului. O solicitare de a se dispune măsura analizând doar aparența de drept și ignorând fondul (îndeplinirea condiției neprejudecării fondului) nu poate fi justificată decât de existența unei stări de pericol (și nu orice fel de pericol ci unul considerabil, de natură a duce la însăși pierderea dreptului sau vătămarea lui într-o asemenea măsură încât să nu mai fie posibilă înlăturarea vătămării).
Argumentele prezentate și probate de pârâtă prin cererea reconvențională însă nu au evidențiat o stare de pericol în sensul la care se referă art. 996 C. proc. civ. Astfel, instanța constată că singurul motiv pentru care se solicită autoritatea părintească este acela că pârâtul refuză să își dea consimțământul pentru ca minora să părăsească țara împreună cu mama sa pentru 10 zile, pentru a merge în vacanță în Franța.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin 2 din Legea nr. 272/21.06.2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului „Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și a-și îndeplini obligațiile față de copil, ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.” De asemenea, potrivit art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 “se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești”.
Analizând aceste dispoziții se constată că măsura decăderii unuia dintre părinți din drepturile părintești este una de excepție, urmând a fi administrate probe pentru a se stabili dacă se impune, această măsură neputând fi luată pe calea ordonanței președințiale. În speță, împrejurarea că pârâtul refuză să își dea consimțământul cu privire la deplasarea minorei în străinătate nu se încadrează în niciuna dintre prevederile art. 36 alin. 7 anterior arătate, e adevărat enumerate exemplificativ, nefiind în orice caz o împrejurare care să justifice decăderea reclamantului din drepturile părintești.
Pentru aceste considerente, și cererea reconvențională urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
10. În ceea ce privește cererile de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că atât cererea principală, cât și cea reconvențională a fost respinsă, instanța va dispune compensarea acestor cheltuieli și, constatând că reclamantul a achitat onorariu de avocat de 500 lei și taxă de timbru de 20 lei iar pârâta a achitat onorariu de avocat de 600 lei și taxă de timbru de 20 lei, va obliga, în temeiul art. 453 alin. 2 C. proc. civ. pe reclamantul-pârât B. S. la plata către pârâta-reclamantă O. M. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată necompensate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. S. cu domiciliul procesual ales în constanța, ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâta O. M. cu domiciliul în Murfatlar, ..29, jud. C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamanată O. M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât B. S., ca neîntemeiată.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată angajate de părți, până la concurența celei mai mici valori, de 500 lei, și obligă reclamantul-pârât B. S. la plata către pârâta-reclamantă O. M. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată necompensate.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată astăzi 23.06.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform art. 396 alin. 2 C. proc. civ.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 25.06.2015
Tehnored.E.G. 4ex
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7631/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
