Pensie întreţinere. Sentința nr. 2153/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2153/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 35644/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2153
ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 26.02.2015
PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.
GREFIER: M. Ț.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere, acțiune formulata de reclamantul T. C. F. cu domiciliul în Constanta, ., ., ., . cu paratul T. A. cu domiciliul în Constanta, ., nr. 19.
Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 19.02.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii deduse judecății, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014, sub nr._, reclamantul T. C.-F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. A. să se dispună obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în cotă de 25% din veniturile realizate până la finalizarea studiilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că se află în continuarea studiilor, urmând cursurile universitare. A mai menționat reclamantul că până la majorat pârâtul a achitat o pensie de 19%, dar în prezent nevoile sunt mult mai mari astfel încât se impune stabilirea cotei de 25% din venituri cu titlu de pensie.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.525 C.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii, cu limitarea cotei la 16%, având în vedere că pârâtul mai are un copil minor în întreținere. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a solicitat respingerea acestora, iar în subsidiar compensarea lor.
În cauză, instanța a încuviințat la cererea părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele dosarului instanța reține urmatoarele:
Reclamantul este fiul numiților Cosman L. și T. A., fiind născut la data de 02.07.1996.
Din adeverința depusă la dosarul cauzei, instanța reține că în prezent reclamantul se află în continuarea studiilor, fiind înscris la cursurile de zi ale Universității Politehnice București.
Potrivit dispozițiilor art. 524 C.civ. „Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, iar în temeiul dispozițiilor art. 529 C.civ. „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”.
Analizând starea de nevoie a reclamantului instanța reține că incapacitatea de muncă este considerată că există și atunci când nu se datorează unor cauze fiziologice, ci numai unor cauze de ordin social, aici fiind inclusă și ipoteza continuării studiilor.
Pe de altă parte, referitor la posibilitatea pârâtului de a presta întreținere, instanța reține că nu s-au invocat impedimente de această natură.
Analizând strict îndeplinirea condițiilor legale, în raport de probele administrate în cauză, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul este capabil să se întrețină singur din munca ce o poate presta sau bunurile pe care le deține.
Totodată instanța are în vedere cheltuielile de îmbracăminte, hrană și rechizite necesare pentru urmarea cursurilor universitare, cheltuieli care sunt costisitoare pentru un singur părinte (cel care prestează întreținerea în natură), fiind necesar și aportul celuilalt părinte în același sens.
Pe de altă parte, instanța va avea în vedere principiul consacrat de dispozițiile art.263 C.civ. privind preeminența interesului copilului, precum și dreptul la instruire, astfel cum a fost consacrat de legea fundamentală.
Referitor la cota de participație a pârâtului, instanța reține împrejurarea că pârâtul mai are un minor în întreținere și că până în luna ianuarie 2015 acesta a achitat în mod voluntar, chiar și după majorat, o pensie de întreținere în cotă de 19% din veniturile realizate, astfel cum a stabilit instanța prin s.c. nr._/1997.
Pornind de la faptul că această cotă a fost însușită în mod voluntar de pârât, precum și în raport de împrejurarea că are un nivel rezonabil și în considerarea obligației ce revine tatălui pentru cel de-al doilea copil (plafonul maxim pentru coi copii fiind de 33% din veniturile realizate), neaducând atingere substanței dreptului de care beneficiază minorul T. E.-C., instanța apreciază că se impune plata în continuare a sumei reprezentând cota de 19% din veniturile realizate cu titlu de pensie de studii.
Cu privire la data de la care începe să curgă această obligație, aceasta va fi stabilită în luna ianuarie 2015, având în vedere că până la această data părțile au învederat că a fost prestată întreținere în mod voluntar.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.2 coroborat cu art.530 alin.3 C.civ., instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pe pârât la plata lunară a unei pensii de întreținere în cotă de 19% din venitul lunar net, începând cu luna ianuarie 2015 și până la finalizarea studiilor de catre reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța va face aplicarea prevederilor art.454 C.proc.civ., reținând că întreținerea a fost prestată voluntar până la sfârșitul anului 2014 (nefiind astfel în discuție punerea în întârziere a acestuia), iar prin întâmpinarea formulate pârâtul și-a exprimat acordul cu privire la admiterea în parte a cererii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulata de reclamantul T. C. F. cu domiciliul în Constanta, ., ., ., . cu paratul T. A. cu domiciliul în Constanta, ., nr. 19.
Obligă pârâtul la plata lunară către reclamant a unei pensii de întreținere în cotă de 19% din veniturile nete lunare, începând cu luna ianuarie 2015 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-G. J. M. Ț.
red. jud. AGJ /3.03.2015
emis 2 comunicări la .
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 8929/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|