Pensie întreţinere. Sentința nr. 4297/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4297/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 33064/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.4297
Ședința publică din data de 16.04.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. P.
GREFIER: M. R.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pensie de întreținere, acțiune formulată de reclamanta R. R. C., în contradictoriu cu pârâtul U. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta prin procurator R. B., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, prin serviciul de registratură, au fost depuse relațiile solicitate de la ITM V., împreună cu rezultatul căutărilor în baza de date, precum și cele solicitate de la DAB SECURITY SRL, astfel cum instanța a dispus prin rezoluție, din care rezultă că pârâtul este angajatul acestei societăți începând cu data de 23.03.2015, având un salariu net de 724 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin procurator, pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 25% din veniturile realizate.
În temeiul disp.art.394 Cod procedură civilă, instanța constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii deduse judecății, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.10.2014 sub nr._, reclamanta R. R. C. în calitate de reprezentant legal al minorei U. R. C., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul U. T. modificarea obligației de întreținere la care a fost obligat, de la suma de 100 lei la ¼ din venitul pe care îl realizează în prezent. De asemenea, a mai solicitat ca pârâtul să plătească pensia de întreținere modificată începând cu luna iunie a anului 2014.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 3336/21.12.2006, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._ în urma divorțului, s-a stabilit pensia de întreținere pentru minora U. R. C. rezultată din căsătoria părților la suma de 100 lei, pârâtul fiind obligat să o plătească având la acel moment salariul în cuantum de 402 lei. A mai arătat reclamanta că în prezent pârâtul realizează venituri mult mai mari, iar suma de 100 lei pe care o plătește cu titlu de întreținere s-a devalorizat, dacă ne raportăm la cuantumul salariului minim pe economie care este în valoare de 900 lei.
În drept, s-au invocat prevederile art. 531 cod civil.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței însă a formulat întâmpinare prin care a arătat că pe toată această perioadă a achitat în favoarea fiicei sale pensia de întreținere astfel cum a fost obligat prin hotărâre judecătorească chiar și într-un cuantum mult mai mare, dovadă fiind extrasele de cont pe care înțelege să le depună în probațiune la dosar.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu interogatoriul pârâtului.
Din oficiu, instanța a dispus efectuarea de verificări privind situația material actuală a pârâtului.
Analizând actele dosarului instanța reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 3336/21.12.2006, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._ pârâtul U. T. a fost obligat să plătească în favoarea minorei U. R. C., născută la data de 28.06.1998 pensie de întreținere în cuantum de 100 lei lunar până la majoratul minorei.
Potrivit dispozițiilor art. 531 cod civil „(1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
În acest sens, instanța reține că hotărârile judecătorești prin care se stabilește pensia de întreținere se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, putând fi modificate în temeiul dispozițiilor legale ori de câte ori se schimbă împrejurările avute în vedere de către instanța la pronunțarea soluției.
Analizând situația de fapt prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța urmează să stabilească nevoia minorului în raport de posibilitățile pârâtului, respectiv dacă suma de 100 lei lunar este îndestulătoare pentru satisfacerea necesităților copilului minor și corespunde cotei de 25% din veniturile realizate de către pârât.
În temeiul dispozițiilor art. 529 C.civ. „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”.
În consecință, analizând pe de o parte cuantumul sumei achitate lunar cu titlu de obligație de întreținere, instanța apreciază că în mod evident această valoare nu poate acoperi partea de contribuție ce revine tatălui în creșterea și educarea minorului.
Instanța are în vedere în acest sens, faptul că minora U. R. C., în vârstă de 16 ani urmează cursurile liceale, iar necesitățile financiare cresc odată cu înaintarea în vârstă, nevoile sale actuale fiind diversificate.
Prin urmare, vârsta minorului, ca și criteriu obiectiv ce trebuie avut în vedere de instanță, s-a schimbat, împrejurare ce atrage consecințe previzibile sub aspect financiar.
Cu privire la posibilitatea pârâtului de a achita pensia de întreținere solicitată, instanța are în vedere faptul că acesta lucrează cu contract de muncă începând cu data de 23.03.2015 ca agent de Securitate la societatea DAB SECURITY Srl.
Așa fiind, potrivit înscrisurilor justificative existente la dosar, instanța reține că pârâtul realizează un venit lunar net de 724 lei.
Având în vedere dispozițiile art.529 alin.2 coroborat cu art.530 alin.3 C.civ., raportat la art. 532 alin.1 c.civ, instanța va dispune modificarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în beneficiul minorei U. R. C., prin sentința civilă nr. 3336/21.12.2006, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._, respectiv de la suma de 100 lei lunar la cota de 25% din venitul net realizat, dar nu mai puțin decât salariul minim pe economie, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17.10.2014, până la împlinirea de către minoră a vârstei de 18 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta R. R. C., cu domiciliul în C., ., ., ., în calitate de reprezentant legal al minorei U. R. C., în contradictoriu cu pârâtul U. T., domiciliat în . Vinderei, jud. V., și în consecință:
Modifică pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în beneficiul minorei U. R. C., prin sentința civilă nr. 3336/21.12.2006, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._, respectiv de la suma de 100 lei lunar la cota de 25% din venitul net realizat, dar nu mai puțin decât salariul minim pe economie, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17.10.2014, până la împlinirea de către minoră a vârstei de 18 ani.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2015.
P., GREFIER,
A. R. P. M. R.
Red.jud.A.R.P.
Tehno. Red. M.R.
4ex/24.04.2015
Emis2com, azi, .
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 5957/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 6673/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|