Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7615/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7615/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 4205/254/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7615
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect exercitarea autorității părintești – disjuns din dosarul nr._ 13, acțiune formulată de reclamanta L. I. C. (CNP_) cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul L. C. (CNP_) cu domiciliul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei M. la data de 25.11.2013 sub nr._ 13 reclamantul L. C. a chemat in judecata parata L. C. I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se încredințeze minora L. R. M. spre creștere si educare tatălui, sa fie obligata parata la plata pensiei de întreținere in favoarea minorei, obligarea paratei la restituirea pensiei de întreținere încasate din momentul in care reclamantul a luat minora la domiciliul sau, cu cheltuieli de judecata.
Parata legal citata a formulat întâmpinare si cerere reconvenționala prin care a solicitat încredințarea minorei spre creștere si educare in funcție de interesele minorei, părintelui pe care îl va decide instanța, apreciind ca mama reconvenienta are capacitatea morala necesara creșterii si educării minorei, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere in favoarea minorei, stabilirea pentru reclamant a unui program de vizita pentru minora fara a produce îndatoriri unei parți si libertati alteia si nu in maniera cum a fost stabilit la data divorțului când toate week-endurile ii sunt alocate tatălui deși acesta nu l-a respectat,dar se folosește de acest drept al lui, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii parata reclamanta a arătat ca s-a casatorit cu reclamantul la data de 28.09.2002 iar din relația lor a rezultat minora R. M. născuta la data de 17.08.2003, insa au divorțat la data de 11.01.2012 fiind pronunțata in acest sens sentința civila nr. 78/2012.
Arata parata reclamanta ca după ce a divorțat furia si frustrările fostului soț au fost revărsate pe însuși copilul lui pe care găsește sa îl folosească ca instrument de șantaj fata de mama, neținând seama ca minora este la o vârsta la care ar trebui sa fie sprijinita de ambii părinți. Astfel se exercita o presiune psihica asupra minorei in sensul de a o determina sa ii comunice orice informație pe care copilul o afla sau o cunoaște despre mama, sa-i redea convorbirile telefonice pe care le are reconvenienta cu fiica sa sau cu orice persoana cu care ar discuta, o urmărește permanent, ii monitorizează/interceptează convorbirile telefonice,a ignorat-o pe minora, iar in cazurile rare când o vizita dar nu mai mult de 1-2 ore, si foarte rar, o zi, de fiecare data, aborda cu minora o discuție legata de reconvenienta si ii inocula fetei ideea ca mama sa este bătrâna, ca din vina reconvenientei a fost nevoit sa divorțeze, aducea in prim plan discuții despre sex,avorturi.
Mai arata ca au fost dese situații in care o suna pe minora si o punea sa se îmbrace, o lăsa sa îl aștepte ore întregi iar pe seara o suna si ii comunica ca a intervenit ceva urgent si ca nu poate sa o ia, i-a insuflat minorei ideea ca ea ar fi adevăratul motiv al despărțirii părinților.
Se mai învederează ca tatăl folosește un limbaj neadecvat vârstei copilului, sistematic minora este informata ca mama sa provine dintr-o familie fara scoală si ca tatăl nu poate sta langa persoane inculte.
Nu s-a indicat temeiul de drept material al acțiunii.
Partile au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin sentința civila nr. 986/04.06.2014 pronunțata de Judecătoria M., s-a admis excepția de necompetenta teritoriala si fost declinata competenta soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Constanta.
Pe rolul Judecătoriei Constanta s-a format dosarul numărul_ 13.
La termenul de judecata din data de 12.11.2014 reclamantul L. C. a renunțat la judecata acțiunii principale, instanța luând act de aceasta renunțare prin sentința civila numărul_/12.11.2014, totodată s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale fiind format dosarul numărul_ .
Considerându-le utile concludente si pertinente soluționării cauzei instanța a încuviințat ambelor parți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, fiind consemnate răspunsurile date de către parți la interogatoriile luate, proba testimoniala fiind audiați martorii C. C. M. si S. M. Damiela ale căror declarații au fost consemnate si atașate la dosar.
Instanța a procedat la audierea minorei R. M. in camera de consiliu fiind încheiat in acest sens un proces verbal la data de 20.01.2015 si a apreciat ca se impune efectuarea unui referat de evaluare psihologica a minorei, fiind depusa evaluarea psihologica efectuata de Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului.
Au fost depuse si anchetele psihosociale efectuate la domiciliul parților.
Prin concluziile depuse si urmare a precizărilor cerute de către instanța reclamanta si-a precizat obiectul acțiunii in sensul ca solicita exercitarea autoritatii părintești in exclusivitate de către mama, stabilirea locuinței minorei la mama, obligarea paratului la plata pensiei de întreținere in favoarea minorei in cuantum de 25% din veniturile realizare si încuviințarea ca tatal sa aibă legături personale cu minora in prima si a patra saptamana a fiecărei luni de sâmbăta ora 10 pana duminica ora 19 la domiciliul tatălui.
Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:
Partile s-au casatorit la data de 28.09.2002, casatoria fiind desfăcuta prin divorț prin sentința civila numărul 78/11.01.2012 pronunțata de Judecătoria M. in cadrul dosarului numărul_ . Din relația parților a rezultat minora L. R. M. născuta la data de 17.08.2003.
De menționat este faptul ca desfacerea casatoriei a fost dispusa prin acordul partilor iar instanța a luat act si de înțelegerea acestora ca autoritatea părinteasca asupra minorei R. M. sa se exercite in comun de către părinți iar locuința minorei sa fie stabilita la mama.
Prin aceeași hotărâre a fost obligat tatăl la plata unei pensii de întreținere in favoarea minorei in cuantum de 25% din veniturile salariale nete obținute cu începere de la data pronunțării hotărârii si pana la împlinirea de către minora a vârstei de 18 ani.
Totodată a fost încuviințat urmare a acordului manifestat de către parți ca tatăl sa aibă legături personale cu minora L. R. M. la fiecare sfârșit de saptamana, de sâmbăta de la orele 12 si pana duminica la orele 16 precum si in vacantele școlare de vara, in perioada 15 iulie-15 august, cu obligația de a o readuce pe minora la locuința mamei după terminarea programului de vizita.
Conform art.403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
De asemenea, conform art.46 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind codul civil, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați pot fi modificate potrivit dispozițiilor art.403 Cod civil.
În raport de prevederile legale enunțate, instanța reține că pentru a se dispune modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, este necesar a exista o justificare temeinică, dedusă din schimbarea împrejurărilor ce au fost avute în vedere la luarea măsurii anterioare. Modificarea acestor împrejurări trebuie să fie esențială față ansamblul circumstanțelor anterioare și să releve, de asemenea, motive puternice care să justifice luarea copilului de sub ocrotirea părintelui căruia i-a fost încredințat, avându-se în vedere în același timp și principiul interesului superior al copilului, care trebuie să prevaleze în orice decizie care îl privește.
Autoritatea părintească este definită de art.483 alin.1 cod civil ca fiind ansamblul drepturilor și îndatoririlor care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și care aparțin în mod egal ambilor părinți. Potrivit alin.2 și alin.3 din același articol părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului cu respectul datorat acestuia și îl asociază pe copil în toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, ambii părinți răspunzând pentru creșterea copiilor lor minori.
Autoritatea părintească comună – constituie regula în materie, conform art.504 cu referire la art. 397 C.civ. „ după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în cazul în care instanța decide altfel”. Exercitarea în comun de ambii părinți a autorității părintești a fost instituită de legiuitor în scopul promovării și protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea în comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educație, la tratament medical, la reședința minorului, la administrarea bunurilor sale etc., o astfel de modalitate a realizării responsabilității parentale constituind un element de normalitate în cadrul relațiilor dintre părinți și copii.
Dacă părinții nu conviețuiesc,cum este cazul de fata, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea si educarea copiilor, actele curente privind creșterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți, fie că sunt divorțați, fie că sunt părinți naturali care nu conviețuiesc, exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă fată de ipoteza exercitării autorității în comun întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți iar aceștia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.
Când vorbim de autoritate părintească ne referim la orientarea generală a copilului si la ceea ce este important pentru el, iar nu la decizii care privesc viata de zi cu zi (de exemplu, chiar dacă unul din părinți este plecat, celălalt îl consultă în permanentă), iar aceasta trebuie să se exercite în comun si după divorț, pentru că divorțul este al părinților.
Art. 36 din legea nr. 272/2004 a reglementat in ultima perioada,urmare a modificării legii, cazuri in care autoritatea părinteasca se exercita exclusiv de către unul dintre părinți:
(1)Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
(2)Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
(3)În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.
(4)În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(5)Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce intră în contact cu copilul.
(6)Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.
(7)Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
(8)În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Cererea prin care se solicita instanței să dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești de către unul dintre părinți este intemeiata, dacă se constată, în urma administrării probatoriului în cauză (înscrisuri, martori, prezumții, expertize, mijloace material de probă, mărturisiri, interogatorii), că admiterea ei este în interesul superior al minorului, consfințit de art. 263 din Codul civil și de art. 2 și 6 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Cu ocazia audierii minorei in camera de consiliu a rezultat ca minora are o atitudine deschisa, este un copil vesel, printr-o simpla observație nerelevandu-se traume sau exercitarea de către unul dintre parinti a vreunei acțiuni care sa aiba o influenta negativa asupra psihicului si dezvoltării per ansamblu a copilului privita din toate punctele de vedere, afectiv, emoțional, cognitiv, relaționare interpersonala. Deși minora afirma ca in perioada in care a stat cu tatăl după divorțul parintilor a fost si bine si rau, nu oferă argumente solide care sa concluzioneze ce se impune exercitarea in exclusivitate a autoritatii părintești de către mama.
Din examinarea depozițiilor martorilor audiati-S. M. Damiela a rezultat ca minora a locuit o perioada după divorțul parintilor cu tatăl sau, si i-a mers foarte bine, insa după ce a plecat sa locuiască la domiciliul bunicii materne a intervenit o schimbare in comportamentul copilului in sensul sa isi evita tatăl deși acesta din urma încearcă sa vorbească cu ea si este dornic sa fie prezent in viața copilului, se interesează de evoluția ei școlara, dar întâmpina o ușoara respingere din partea minorei, respingere care nu are suport probator raportându-ne la probele administrate in cauza.
Nici depoziția martorei C. M. C. nu releva existenta acelor motive care sa justifice derogarea de la regula potrivit căreia autoritatea părinteasca trebuie exercitata in comun. Astfel martora a fost invatatoarea minorei si a precizat ca ambii parinti se interesau de copil, nu a perceput ca minora sa fie traumatizata de un factor concret, știe ca minora a locuit si la tata după divorț însa nu a sesizat modificări negative, fiind la fel de îngrijita ca si la mama. Totodată martora confirma cele afirmate de celalalt martor audiat in sensul ca tatăl este interesat in mod activ de evoluția minorei la școala, văzându-l pe tata in timp ce o aștepta pe diriginta minorei.
Faptul ca tatăl nu a fost de acord ca la serbarea de sfârșit de an petrecerea sa fie sub forma unei piese de teatru așa cum opta mama minorei, ci sub forma unei petreceri in sensul clasic, nu denota decât viziunile diferite pe care le au parintii asupra modului in care înțeleg sa implice minora in diferite forme de interacțiune, si in niciun caz dezinteresul tatălui fata de copil.
Aceeași martora confirma cele reținute de către instanța cu ocazia audierii minorei in camera de consiliu, martora arătând ca minora este mai așezata, si mai deschisa.
In cauza nu s-a probat existenta acelor motive temeinice cerute de dispozițiile art. 398 cod civil care sa justifice derogarea de la regula potrivit căreia autoritatea părinteasca revine in comun ambilor părinți.
In speța reclamanta justifica necesitatea exercitării autoritatii părintești exclusiv de către ea prin prisma faptului ca tatăl exercita o presiune psihica asupra minorei in sensul ca o determina sa ii comunice orice informație pe care minora o are despre mama,o vede extrem de rar pe minora si nu isi respecta programul de legături personale ce i-a fost încuviințat, ii inoculează minorei ideea ca din vina mamei a fost nevoit sa divorțeze, ii aduce in prim plan discuții despre sex, avorturi, i-a insuflat minorei ideea ca ea este adevăratul motiv al despărțirii parților .
Se conchide ca probatoriul administrat nu a dovedit existenta unor fapte concrete respectiv a suferinței copilului,stabilirea unei legături de cauzalitate intre suferința copilului si o atitudine total delăsătoare a tatălui,demonstrarea faptului ca soluția consta in exercitarea autoritarii părintești exclusiv de către părintele solicitant aflându-ne in prezenta unui probatoriu care nu releva excepția consacrata de lege pentru exercitarea in mod exclusiv a autoritarii părintești.
Astfel ceea ce s-a dovedit este faptul ca in continuare parintii nu se înțeleg, nu au ajuns la o soluție care sa le permită comunicarea in interesul exclusiv al minorei, singurul aspect dovedit-chiar si prin raportul de evaluare psihologica este o ușoara tendința a minorei de a se îndepărta de tata insa nejustificata.
Din raportul de evaluare psihologica a minorei a rezultat ca se observă o anumită imaturitate și instabilitate afectivă, mai ales în relație cu tatăl său, astfel dorința sa puternică legată de menținerea unei legături relevante cu acesta intră în conflict cu felul în care percepe rolul acestuia, astfel are manifestări de apropiere față de acesta, urmate de respingere. Pare a fi confuză în legătură cu această relație și resimte distres, deși vorbește zâmbind despre acest subiect.
A mai reținut psihologul ca în timpul interviului, minora a recunoscut că tatăl său este important pentru ea dar a refuzat să meniționeze motivul pentru care a decis să mai locuiască cu acesta, deși precizează că este apropiată de doamna Topolog-concubina tatalui, iar fiica acesteia este "ca o soră" și petreceau foarte mult timp împreună. Minora a fost întrebată dacă dorește să reia legătura cu tatăl său și a precizat că își dorește acest lucru dar că nu știe cum să acționeze și și-a exprimat dorința de a stabili împreună cu domnul L. un program de plimbare.
Același raport a confirmat ca în timpul consilierii ulterioare a mamei, aceasta a fost sprijinită să înțeleagă că minora are nevoie de construirea unei alianțe între părinții săi, întrucât, în acest moment, ea percepe lupta de putere dintre părinții săi și creează alianțe cu părintele semnificativ (mama) și împotriva celuilalt, dar acest lucru vine în conflict cu nevoia puternică de dragoste și apreciere pe care o are în raport cu tatăl său. Mai mult, reclamanta a fost consiliată în vederea restabilirii unei legături de colaborare cu paratul, prin intermediul unor ședințe de consiliere în cadrul instituției, dar, pe fondul unui distres emoțional puternic pe care îl resimte în raport cu paratul, aceasta refuză ședințe de consiliere și a menționat că nu își dorește să discute cu acesta, invocând comportamente abuzive sau rău-voite ale paratului.
Pe cale de consecința insasi mama minorei deși consiliata in mod argumentat de un specialist, nu are inca capacitatea de a se distanta de ceea ce a fost intre parți ca parinti ai minorei si de a restabili o legătura de colaborare cu paratul desi minora are nevoie de construirea unei alianțe între părinții săi, întrucât, în acest moment, ea percepe lupta de putere dintre părinții săi și creează alianțe cu părintele semnificativ (mama) și împotriva celuilalt, dar acest lucru vine în conflict cu nevoia puternică de dragoste și apreciere pe care o are în raport cu tatăl său.
A mai concluzionat psihologul ca rezultatele evaluării indică faptul că minora relaționează optim cu mama, dezvoltând relații de atașament puternic față de aceasta. Din interviu, reiese faptul că minora este atașată de ambii părinți dar întâmpină dificultăți în a interioriza evenimentele familiale. Față de tatăl său se remarcă un stil de atașament dezorganizat. Acest tip de atașament apare atunci când persoanele de referință au o relație inconstantă față de copil, uneori sunt prezenți și afectivi, alteori detașați, uneori poate chiar intruzivi, ceea ce naște un răspuns mixt din partea copilului, uneori apropiindu-se și căutând persoana de atașament și alteori detașându-se de persoana de referință. Copiii au atunci o perspectivă confuză asupra rolului persoanei de referință și nu știu cum să se raporteze la aceasta, având dificultăți în crearea unei structuri coerente. Acest stil de atașament are impact asupra relațiilor ulterioare dezvoltate de minoră, dat fiind faptul că modelul de atașament devine un model intern de lucru, pe baza căruia se structurează atitudinea și cognițiile persoanei în raport cu persoanele semnificative ulterior.
Existența unui mediu neadecvat în familie își pune amprenta asupra dezvoltării emoționale și a personalității copilului. Pentru construirea unui atașament securizant este nevoie ca fiecare părinte să facă parte efectivă din viața copilului, ceea ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de siguranță fizică și emoțională pentru copil. In manifestările minorei, apar manifestări atât de externalizare cât și de internalizare ca formă de a protesta față de inconstanța relațiilor familiale, cum ar fi iritabilitate și impulsivitate, instabilitate afectivă sau detașare, comportamente care neevaluate sau tratate inconsecvent pot influența în mod negativ dezvoltarea ulterioară a personalității acestuia. Stabilirea și aplicarea celor mai potrivite strategii comune, pentru a orienta eficient educația minorei, poate fi realizată numai printr-o comunicare eficientă între părinții săi și a altor membrii din familia extinsă, persoane semnificative pentru minor, cum ar fi bunica paternă. O dezvoltare armonioasă la nivel psihic, fizic și emoțional depinde direct proporțional de felul care decurg relațiile în familie și modul în care membrii familiei se implică activ în creșterea și educarea copilului.
Concluzionând, cum nu s-a probat pe baza celor anterior expuse, ca au intervenit modificări esențiale de la momentul pronunțării divorțului, instanța retine ca nu se impune ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata in exclusivitate de către mama, iar locuința minorei va trebui sa ramana tot la mama, fiind in interesul superior al copilului, așa cum s-a dispus dealtfel si prin sentința de divorț.
In ceea ce privește pensia de întreținere, cum locuința minorei este in continuare la mama, aceasta are deja un titlu executoriu in privința obligației de întreținere pe care trebuie sa o presteze tatăl in favoarea minorei.
Referitor la cererea reclamantei de a restrânge programul de legături personale al tatălui, pentru soluționarea acestui capăt de cerere, instanța are în vedere în primul rând interesul superior al copilului, consacrat de disp. art. 2 alin. 2 și 3 și disp. art. 14 alin. 1 și disp. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții.
Totodată, dispozițiile art. 401 alin 1Cod civil, aplicabile în cauză, prevăd că „in cazurile prevăzute la art.400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta”.
Potrivit art 496 alin 5 Cod civil părintele la care copilul nu locuiește in mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutela poate limita exercițiul acestui drept, daca aceasta este in interesul superior al copilului.
Dreptul în discuție se poate realiza fie prin vizitarea copilului la domiciliul său, fie prin lăsarea copilului la domiciliul părintelui care nu locuiește cu el, pentru anumite perioade determinate de timp. La alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, în conformitate cu art. 2 alin.1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, trebuie avut în vedere interesul superior al copilului, respectiv necesitatea ca părintele în discuție să îl poată vedea pe minor și să țină personal legătura cu el, pentru a constata felul în care i se asigură îngrijirea, creșterea și sănătatea, dezvoltarea fizică și morală și pentru a putea realiza și o apropiere sufletească normală între copil și părintele respectiv, fără însă ca aceasta să interfereze cu activitățile normale ale copilului sau cu relația cu celălalt părinte, precum și fără a afecta sentimentul de stabilitate de care trebuie să beneficieze minorul.
Având în vedere toate aceste considerente si dispozițiile art. 15 din Legea nr. 272/2004, instanța va avea în vedere cele reținute de către instanța cu ocazia audierii minorei si cu precădere concluziile si constatările din raportul de evaluare psihologica al minorei care impun cu precădere prezenta tatălui in viața minorei si mai ales menținerea si consolidarea relației copilului cu parintii săi si cu familia extinsa, asigurarea unui mediu securizant pentru o dezvoltare fizica, psihica si emoționala armonioasa a minorei.
De asemenea, instanța reține că tatal întrunește toate condițiile materiale și morale pentru a se îngriji de minora și pentru ca aceasta să rămână la domiciliul său. Față de vârsta minorei, de 12 ani, care resimte lupta de putere dintre părinții săi și creează alianțe cu părintele semnificativ (mama) și împotriva celuilalt, dar acest lucru vine în conflict cu nevoia puternică de dragoste și apreciere pe care o are în raport cu tatăl său, fata de împrejurarea ca minora pare a fi confuza in relația cu tatăl, fara o justificare solida atât psihologica cat si raportat la probele administrate, minora dorind sa reia legătura cu tatăl sau dar neștiind cum sa acționeze, manifestând un stil de atașament dezorganizat fata de tata,este imperios necesar ca tatăl sa aibă legături personale cu minora cat mai des, exact așa cum s-a stabilit prin hotărârea de divorț, in vederea dezvoltării sentimentului de siguranța fizica si emoționala pentru copil, al nevoii de apartenenta pe care trebuie sa o resimtă si in raport cu tatăl si pentru dezvoltarea sa armonioasa, un astfel de comportament al minorei neevaluat sau tratat inconsecvent putând influenta in mod negativ dezvoltarea ulterioara a personalității acesteia . Este adevărat că relația de atașament dintre copil și părinte cere timp și consecvență, și că se realizează gradual, însă aceasta presupune ca părintele să aibă la dispoziție și pârghiile necesare, și anume timp suficient pentru consolidarea relației.
Instanța apreciază că legăturile personale ale părintelui cu minorul nu trebuie să fie interpretate într-un sens restrictiv, ci trebuie să vizeze toate aspectele vieții minorului, într-o măsură care să permită dezvoltarea unei relații solide și de durată, fără a afecta dezvoltarea ulterioară a copilului sau a-i da un sentiment de dezrădăcinare și insecuritate.
F. de considerentele de fapt si de drept expuse instanța va respinge acțiunea ca nefondata iar pe temeiul culpei procesuale va fi obligata reclamanta la plata sumei de 1000 lei către parat cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta L. I. C. (CNP_) cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul L. C. (CNP_) cu domiciliul în C., ., jud. C., ca nefondata.
Obliga reclamanta la plata sumei de 1000 lei către parat cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./29.06.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/13.07.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 6673/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Ordin de protecţie. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
