Pensie întreţinere. Sentința nr. 6673/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6673/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 39918/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR. 6673/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere, formulata de reclamant G. A. D. având CNP_ prin tutore B. L. cu domiciliul in Constata, .. 2, ., ., județul C. în contradictoriu cu pârât G. I. având CNP_ cu domiciliul in Constanta, Prelungirea Unirii nr. 114, ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015. Solicitările părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 29.05.2015 si apoi la 05.06.2015, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2014 sub nr._ reclamanta G. A.-D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. I. obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venitul net lunar începând data de 26.01.2014 (data majoratului) și până la încetarea stării de nevoie, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în cuantum de 25% din venitul net lunar începând cu data introducerii acțiunii și până la încetarea stării de nevoie.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr._/28.09.1999 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 8022/1999 s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr. 650/03.06.1995 în Registrul Stării civile al Municipiului C., minora G. A.-D. a fost încredințată spre creștere și educare către reclamanta G. L. și a fost obligat pârâtul G. I. în favoarea minorei la plata unei pensii de întreținere lunară în cotă de 25% din venitul net lunar până la majoratul minorei.
Reclamanta G. A.-D. a împlinit 18 ani la 26.01.2014. Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 398/27.01.2014 rezultă că reclamanta se încadrează în gradul de handicap: "Grav cu asistent personal – tip handicap 7." Starea de nevoie a reclamantei rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 398/27.01.2014 și din împrejurarea că veniturile mamei căreia i-a fost încredințată reclamanta spre creștere și educare în urma divorțului nu acoperă necesitățile acesteia de întreținere și tratament medical.
În drept reclamanta a invocat art. 524, art. 527, art. 528, art. 529 Cod civil.
La cerere reclamanta a atașat sentința civilă nr._/28.09.1999 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 8022/1999, certificatul de naștere și cartea de identitate ale reclamantei, certificatul de handicap nr. 398/27.01.2014, certificatul de căsătorie al reclamantei, adeverința de salariu a numitei B. L..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Pârâtul G. I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat admiterea în parte a cererii în sensul admiterii cererii începând cu data introducerii acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pârâtul a arătat că reclamanta s-a născut cu un handicap major, de grad 7, având nevoie de însoțitor, întrucât are o deficiență funcțională gravă. Reclamanta nu poate formula acțiune și nu poate sta în nume propriu în instanță deoarece nu are capacitate de exercițiu, discernământul fiind total diminuat. Cererea este semnată de altă persoană.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că pe rolul Judecătoriei C. se află înregistrată cererea formulată de B. L. pentru punerea sub interdicție a reclamantei și numirea în calitate de tutore a numitei B. L.. În cauză s-a efectuat expertiza medico-legală care concluzionează că reclamanta nu are discernământ.
La termenul de judecată din data de 19.05.2015 numita B. L., în calitate de tutore al reclamantei desemnat prin hotărârea judecătorească din 13.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014 a arătat că își însușește acțiunea formulată de G. A. D. și a depus acte medicale.
Prin încheierea din 19.05.2015 instanța a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei și a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta G. A.-D., născută la data de 26.01.1996 este fiica pârâtului G. I. și a numitei B. (fostă G.) L., astfel cum rezultă din certificatul de naștere ..S. nr._ eliberat la data de 02.02.1996.
Prin sentința civilă nr._/28.09.1999 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 8022/1999 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între G. L. și G. I. înregistrată sub nr. 650/03.06.1995 în Registrul Stării civile al Municipiului C., minora G. A.-D. a fost încredințată spre creștere și educare către reclamanta G. L. și a fost obligat pârâtul G. I. în favoarea minorei la plata unei pensii de întreținere lunară în cotă de 25% din venitul net lunar până la majoratul minorei.
Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 398/27.01.2014 rezultă că reclamanta se încadrează în gradul de handicap "Grav cu asistent personal – tip handicap 7."
Instanța reține că potrivit art. 516 alin.1 din Codul civil: „Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege."
Potrivit art. 524 din Codul civil: „Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale."
Potrivit art. 529 din Codul civil:
"Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii."
Starea de nevoie reprezintă situația unei persoane care nu își poate satisface necesitățile materiale, firești, de hrană, îmbrăcăminte, locuință, medicamente, precum și cele spirituale. Starea de nevoie este determinată de lipsa mijloacelor de a-și procura cele necesare traiului, iar aceste mijloace pot să constea fie din veniturile obținute prin muncă, fie din alte bunuri.
Din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta se află în stare de nevoie, aceasta fiind afectată de un handicap grav și neputând presta activități pentru a se întreține singură.
Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și starea de nevoie în care se găsește reclamanta, precum și faptul că pârâtul a arătat că este de acord cu admiterea cererii, instanța constată întemeiată cererea, urmând să oblige pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în cuantum de 25% din venitul net lunar.
În ceea ce privește data de la care va fi obligat pârâtul să plătească pensia de întreținere instanța reține că potrivit art. 532 din Codul civil:
"Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului."
În cauză reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere începând cu data de 26.01.2014, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 21.11.2014, dar nu a făcut dovada că introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa pârâtului.
Având în vedere acest aspect și prevederile legale menționate instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul să plătească reclamantei pensie de întreținere începând cu data de 21.11.2014, data introducerii cererii de chemare în judecată, și până la încetarea stării de nevoie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. A.-D. având CNP_ prin tutore B. L. cu domiciliul in Constata, .. 2, ., ., județul C. în contradictoriu cu pârâtul G. I. având CNP_ cu domiciliul in Constanta, Prelungirea Unirii nr. 114, ., ., județul C..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei pensie lunară de întreținere în cuantum de 25% din venitul net lunar începând cu data de 21.11.2014 și până la încetarea stării de nevoie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.06.2015.
P., GREFIER,
R. E. L. R. GALIU
ThRed. jud. R.E.L../4ex/ 14.09.2015
emis 2 comunicari .
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 4297/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7615/2015.... → |
---|