Plângere contravenţională. Sentința nr. 2576/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2576/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 30923/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2576/2015
Ședința publică din data de 06.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte - G. M.
Grefier - C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către reclamantul U. P., domiciliat în municipiul Rm. V., .. 32, jud. V., cu domiciliul procesual ales în Rm. V., .. 15, ., împotriva procesului-verbal . nr._/ 17.09.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale de soluționare a cauzei, constatând că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial – potrivit art. 32 alin. 2 O.G. nr. 2/ 2001.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 258 rap. la art. 255, 250 și 265 din Codul de procedură civilă, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri.
În ceea ce privește proba testimonială solicitată de către reclamant, în temeiul art. 254 coroborat cu art. 294 lit. e) din Codul de procedură civilă, constată decăderea acestuia întrucât nu a indicat, prin cererea introductivă, numele și adresa acestuia.
Instanța respinge cererea reclamantului de decădere a intimatului din proba cu înscrisuri, astfel cum a solicitat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, întrucât în cadrul întâmpinării intimatul a arătat în mod expres că solicită, în apărare, proba cu înscrisuri constând în raportul agentului constatator.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.10.2014, sub număr dosar_/ 212/ 2014, reclamantul U. P. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/ 17.09.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. (I.P.J.), solicitând – în principal - anularea acestuia, iar – în subsidiar – înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, reclamantul arată:
- prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu 4 puncte-amendă (360 lei), fiindu-i totodată reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru încălcarea prevederilor art. 52 alin. 1 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa faptul că, la data de 17.09.2014 – ora 1135, a condus autoturismul marca „Volkswagen” cu nr. de înmatriculare_, pe . din C., iar la intersecția cu . în 4 timpi, și-a continuat deplasarea pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, pe direcția înainte;
- descrierea faptei nu corespunde adevărului, întrucât conducătorul auto nu a continuat deplasarea, astfel cum arată agentul constatator, ci a staționat la semafor, care s-a aprins pe culoarea galbenă în momentul în care autoturismul pe care îl conducea a ajuns în intersecție;
- reclamantul nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, respectiv cea prevăzută de art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002, iar dacă agentul constatator a intenționat să se refere la art. 52 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/ 2002, atunci fapta nu are caracter contravențional, întrucât reclamantul și-a pus autovehiculul în mișcare convins fiind că se aprinsese culoarea verde a semaforului, pe care nu îl putea vedea, orbit fiind de lumina soarelui; în plus, reclamantul nu este din C. și nu știa faptul că acel semafor funcționează în 4 timpi, iar din spatele său se auzise un claxon al altui autovehicul care l-a făcut să creadă că se aprinsese culoarea verde pentru sensul său de mers; în aceste condiții, consideră petentul că lipsește vinovăția în săvârșirea faptei contravenționale, aflându-se într-o eroare de fapt.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 și art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, iar în susținere a fost atașat procesul-verbal contestat.
Plângerea a fost formulată în termen legal, fiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/ 2013.
Intimatul a formulat întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 205 din codul de procedură civilă (f. 16-17), prin care a solicitat respingerea plângerii, apreciind că procesul-verbal este legal și temeinic. În apărare, a depus raportul agentului constatator.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri – încuviințată părților.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/ 17.09.2014 (f. 8), reclamantul a fost sancționat cu 4 puncte-amendă (360 lei), fiindu-i totodată reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru încălcarea prevederilor art. 52 alin. 1 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002, reținându-se în sarcina sa faptul că, la data de 17.09.2014 – ora 1135, a condus autoturismul marca „Volkswagen” cu nr. de înmatriculare_, pe . din C., iar la intersecția cu . în 4 timpi, și-a continuat deplasarea pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, pe direcția înainte.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16-17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Astfel, dispozițiile art. 52 alin. 1 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002 interzic trecerea pe culoarea roșie a semaforului.
Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și este sancționată de legiuitor, conform art. 100 alin. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 195/ 2002, cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Conform art. 98 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/ 2002 - „clasele de sancțiuni sunt următoarele: a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă; b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă; c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă; d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă; e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă”.
Instanța apreciază că fapta este suficient descrisă în procesul-verbal, temeiul legal al incriminării faptei este corect indicat, iar sancțiunile au fost stabilite în limite legale.
Lipsa, din cuprinsul procesului-verbal, a temeiului de drept indicat de intimat în cuprinsul întâmpinării intimatului, respectiv art. 111 alin. 1 lit. c) din O.U.G. 195/ 2002 - la care se raportează dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. d) din același act normativ, nu e de natură a conduce la nulitatea actului atacat, instanța apreciind a fi suficiente temeiurile de drept înscrise de agentul constatator în actul sancționator, întrucât art. 111 alin 1 lit. c) din O.U.G. 195/ 2002 face referire la măsura reținerii permisului de conducere și eliberarea dovezii înlocuitoare, fără vreo înrâurire asupra încadrării juridice a faptei contravenționale înseși. Cu alte cuvinte, acest articol de lege nu constituie temeiul sancționării contravenționale a reclamantului, ci doar temeiul măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/ 2005 reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Cât privește lipsa vinovăției reclamantului, instanța reține că, potrivit principiului de drept exprimat prin adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, reclamantului nu îi este îngăduit a invoca propria sa culpă, iar în cazul de față conducătorul auto avea obligația de a nu se pune în mișcare în intersecția semaforizată până la aprinderea culorii verzi a semaforului electric pentru sensul său de mers. Că petentul nu este din C. și că nu cunoștea prea bine sistemul de semaforizare al acelei intersecții constituie o circumstanță care ar fi trebuit să îl facă mai atent pe conducătorul auto. În fine, apărarea referitoare la orbirea conducătorului auto nu poate fi primită, intersecția respectivă fiind prevăzută, pe sensurile de mers de pe ., cu câte trei semafoare pe fiecare sens (unul amplasat pe partea dreaptă, iar altele două suspendate, deasupra intersecției).
În atare situație, singura apărare a petentului rămâne propria sa afirmație făcută în cuprinsul plângerii, prin care neagă faptul că ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, în condițiile reținute de agentul constatator.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal apare ca fiind legal și temeinic.
Apoi, potrivit art. 1 alin. 1 teza a doua din O.G. nr. 2/ 2001 - „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”. În cazurile în care lipsește vinovăția, o faptă prevăzută de legea contravențională nu poate fi considerată contravenție. Este de reținut însă că, atunci când vinovăția există chiar și sub forma culpei, fapta constituie contravenție.
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, iar în speță nu există indicii care să conducă la răsturnarea prezumției, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale stabilite prin O.G. nr. 2/ 2001.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii principale aplicate contravenientului pentru fapta reținută prin procesul-verbal contestat, instanța constată că agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în limita minimă prevăzute de lege (4 puncte-amendă), situație față de care se apreciază că nu se impune reindividualizarea acesteia. Totodată, se observă că persoana sancționată a arătat, cu ocazia întocmirii procesului-verbal, că „starea de pericol” ar fi fost cauzată chiar de către agentul de poliție rutieră, în condițiile în care, la descrierea faptei – în procesul-verbal – nu se face referire la o asemenea stare de pericol. Prin urmare, petentul însuși a conștientizat, la momentul întocmirii procesului-verbal, starea de pericol creată prin trecerea pe culoarea roșie a semaforului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către reclamantul U. P., domiciliat în municipiul Rm. V., .. 32, jud. V., împotriva procesului-verbal . nr._/ 17.09.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. M.G./24.07.2015;
Tehnored. jud. M.G./24.07.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2768/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2647/2015.... → |
|---|
