Plângere contravenţională. Sentința nr. 39/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 24097/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința civilă nr. 39
Ședința publică din data de 08.01.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. P.
GREFIER: M. R.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul C. M., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul IPJ C. – B. RUTIER, cu sediul în C., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, conf. disp. art.131 Cod pr. civ., instanța constată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze prezenta cauză din punct de vedere general, material și teritorial.
La interpelarea instanței, petentul precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Instanța, nemaifiind cereri prealabile de formulat, acordă cuvântul pe probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, plus planșe foto pe care le depune la dosar și a probei testimoniale cu martorul T. G., prezent în sală.
În temeiul disp. art. 258 C., fiind concludente, pertinente și utile cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petent și proba testimonială cu martorul T. G. și planșele foto.
În temeiul disp. art. 321-323 C., instanța procedează la audierea martorului T. G., cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, petentul confirmă ca, la momentul controlului, nu avea asupra sa actele de identitate ale autoturismului și nici permisul de conducere și susține că purta centura de siguranță.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul pune concluzii de admitere a plângerii formulate și de anulare a procesului verbal de contravenție, în principal, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
În temeiul disp.art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, instanța reține că:
La data de 29.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea contravențională formulată de petentul C. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.- B. RUTIER C., prin care a solicitat anularea procesului-verbal ., nr._/18.07.2014 emis de intimat, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, petentul a arătat că la data de 18.07.2014, conducând autoturismul VW Golf cu nr._ pe . de mers dinspre Institutul de marină către . a virat la dreapta pe . a fost oprit de organele de politie și sanctionat contraventional pe motiv că, ajungând la intersecția cu . ar fi virat la stânga, peste marcajul longitudinal dublu continuu ce desparte două sensuri de mers, precum și că nu avea cuplată centura de siguranță, dar nici permisul de conducere și certificatul de înmatriculare.
În realitate, susține petentul că se deplasa pe str. Soveja către . aproximativ 20 m înainte de intersecția străzii Soveja cu B.P.H., a evitat un pieton care a încercat să traverseze bulevardul pe sensul său de mers, ieșind dintre taxiurile parcate în acea zonă fără să se asigure. Astfel, în încercarea de a-l evita pe pieton, a tras de volan stânga, apropiindu-se de axul drumului, după care a revenit, intrând pe ..
A mai arătat petentul că procesul verbal nu cuprinde o descriere a faptei contravenționale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, iar faptele menționate nu corespund în totalitate realității.
Acțiunea a fost întemeiata pe dispozitiile OUG 195/2002 si OG nr. 2/2001.
S-a atașat la dosar procesul verbal de contravenție .
În scop probator, a solicitat proba cu înscrisuri si proba cu martorul Trupina G.. De asemenea, a depus la dosar o . planșe foto.
Intimatul, legal citat a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca nefondata.
Astfel, a aratat ca petentul a fost sanctionat deoarece in data de 18.07.2014 a condus autoturismul marca VW cu nr._ pe .. C. dinspre . la intersecția cu . a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu ce separă sensurile de mers, faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin.2 din OUG nr. 195/2002. De asemenea, petentul nu avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului, faptă prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 99 alin.2 din același act normativ, și nici nu avea asupra sa permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, faptă prevăzută și sancționată de art. 101 alin.1, pct.18 din OUG nr. 195/2002.
A susținut intimatul că abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare. De asemenea a considerat că aprecierile contravenientului sunt de ordin subiectiv, făcute din dorința de a eluda consecințele răspunderii contravenționale. Or, încălcare voită a regulilor de circulație a unora dintre conducătorii auto, generează în fiecare an sute de accidente cu victime omenești. Nesancționarea acestor fapte considerate minore de către contravenienți, le insuflă acestora sentimentul de a fi mai presus de lege, generând agresivitate în trafic.
Intampinarea a fost insotita de documentatia care a stat la baza emiterii actului sanctionator.
Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri iar pentru petent și proba testimonială cu martorul Trupina G..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin procesul verbal ., nr._/18.07.2014, întocmit de intimatul Inspectoratul de Politie Judetean C., s-a reținut că la data de 18.07.2014 petentul a condus autoturismul marca VW cu nr._ pe .. C. dinspre . la intersecția cu . a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu ce separă sensurile de mers, faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin.2 din OUG nr. 195/2002. De asemenea, petentul nu avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului, faptă prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 99 alin.2 din același act normativ, și nici nu avea asupra sa permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, faptă prevăzută și sancționată de art. 101 alin.1, pct.18 din OUG nr. 195/2002.
Astfel, petentului i s-a aplicat o amenda in cuantum total de 1350 lei aferente celor 3 contraventii, amenda ce se compune din sumele de 810 lei si respectiv din suma de 540 lei, pentru contravenția ce viza nepurtarea centurii de siguranță fiindu-i aplicată sancțiunea avertismentului.
Petentul a luat la cunostinta de faptele imputate prin semnarea procesului verbal, avand urmatoarele obiectiuni consemnate la rubrica - alte mentiuni – „ nu aveam actele la mine, singura pedeapsă pe care o recunosc”.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 din același act normativ.
În ceea ce privește existența faptelor contravenționale reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că acestea sunt dovedite prin descrierea lor în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator.
Astfel sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un înscris care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate. Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla contestare a procesului-verbal, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 cod proc.civ., trebuie să facă dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului-verbal de contravenție.
Conform dispozițiilor normative indicate în procesul verbal de contravenție:
Art. 99 (1) din OUG 195/2002 „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: „…” (2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).”
Art. 108 alin. 1 din același act normativ arată că „săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 3). nerespectarea obligatiei de a purta, in timpul circulatiei pe drumurile publice, centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz.
Potrivit art. 147 din RAOUG 195/2002 conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: -„1). să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.”
Prin urmare, petentul nu a dovedit cu probe la dosar faptul că a respectat regulile care stabilesc obligatia de a purta centura de siguranta in timpul circulatiei pe drumurile publice, precum și de a avea asupra sa permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, în acest ultim caz, fiind făcute mențiuni exprese din partea petentului de recunoaștere chiar în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Instanța mai reține că dispozițiile art. 77 (2) din RAOUG 195/2002 arată că marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia.
Așa fiind, din susținerile petentului coroborat cu declarația martorului audiat în cauză reținem că tronsonul de drum de pe . cu linie dublă continuă. Susținerile petentului și ale martorului în sensul că petentul a fost nevoit să încalce linia dublă continuă pentru a evita un impact cu un pieton angajat în traversarea neregulamentară a bulevardului Soveja, nu îl absolvă pe acesta de culpă în săvârșirea contravenției imputată de agentul constatator, petentul putând eventual să frâneze și nicidecum să încalce marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers pentru ca mai apoi să realizeze în plin trafic virajul la stânga pe o stradă secundară.
Nu se poate retine ca aceste fapte sunt de gravitate redusa întrucât, desi sunt fapte de pericol si nu de rezultat, acestea puteau avea urmari extrem de grave. Contraventia privind efectuarea virajului neregulamentar la stânga ar fi putut duce la producerea unui accident rutier iar cea privind omisiunea de a purta centura de siguranta ar fi fost de natura, în conditiile unui accident, sa duca la ranirea grava chiar a petentului.
Sub aspectul individualizarii sanctiunii, se apreciaza ca amenda contraventionala este proportionala cu gradul de pericol social al faptei, determinat de urmarile care s-ar fi putut produce si de conduita contestatorului în trafic, acesta fiind numai într-o singură zi sancționat pentru săvârșirea a trei fapte contravenționale.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, va respinge plângerea formulata ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. M., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.- B. RUTIER C., cu sediul în C., jud. C., ca neîntemeiată.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal ., nr._/18.07.2014 emis de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 ianuarie 2015.
P., GREFIER,
A. R. P. M. R.
Red.jud.A.R.P.
Tehno. Red. M.R.
4ex/09.03.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 469/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 76/2015.... → |
---|