Plângere contravenţională. Sentința nr. 4386/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4386/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 36969/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINTA CIVILA NR. 4386/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională CT_, formulata de petent P. S. SRL având C. RO14726357, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu intimat I. T. DE munca CONSTANTA cu sediul in Constanta, ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015. Solicitările părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 10.04.2015 si apoi la 17.04.2015, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014 sub nr._ petenta P. S. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/20.10.2014 solicitând anularea anularea procesului-verbal și exonerarea de plata amenzii de 10.000 lei.

În motivarea în fapt a cererii petenta a arătat că în mod greșit s-a reținut săvârșirea contravenției reglementate de art. 22 alin.1 litera b din H.G. nr. 1256/2011 având în vedere că activitatea desfășurată nu se subsumează art. 2 alin.1 din H.G. nr. 1256/2011, petenta neavând obligația obținerii autorizației de funcționare ca agent de muncă temporară. Față de dispozițiile art. 2 alin.1, art. 10 și art. 11 din H.G. nr. 1256/2011 pentru a se reține că petenta ar fi desfășurat activități specifice agentului de muncă temporară, fiind astfel necesară obținerea autorizației de funcționare, se impunea a se verifica dacă, față de clauzele contractului încheiat cu utilizatorul forței de muncă, petenta și-ar fi asumat obligația de a pune la dispoziția acestuia, în temeiul unui contract de punere la dispoziție distinct, ce urma a fi încheiat cu utilizatorul pentru fiecare salariat, salariați temporari, încadrați în muncă în cadrul petentei, în baza unor contracte de muncă temporare, încheiate tocmai în acest scop.

Obiectul convenției nr. 503/28.04.2014 încheiat între petentă și Gardec NJ VN nu a constat în punerea la dispoziția societății belgiene, pe baza unor contracte de punere la dispoziție distincte și viitoare, întocmite pentru fiecare salariat în parte, a unor salariați temporari, încadrați în muncă în cadrul petentei pe baza unor contracte temporare de muncă. Obiectul convenției a constat în plasarea forței de muncă pentru funcțiile de sudori și lăcătuși mecanici, în vederea desfășurării lucrărilor de reparații și/sau construcții noi ale navelor din Șantierul Naval Zeebrugge Belgia sau alte locații, contractate de beneficiar. În concret, salariații petentei, încadrați în muncă în temeiul unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, iar nu în temeiul unor contracte temporare de muncă, își desfășurau activitatea pe șantierele cocontractantului petentei, în condițiile convenite în cuprinsul contractelor individuale de muncă încheiate cu petenta și potrivit fișelor de post.

În subsidiar petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, arătând că în trecut petenta a desfășurat activități de plasare a forței de muncă, deținând Autorizația de funcționare ca agent de muncă temporară . nr._/27.09.2011. În urma unui control desfășurat de intimat în aprilie 2013, când i s-a comunicat petentei că autorizația de funcționare nu se impune a fi deținută, la data de 30.04.2013 petenta a depus autorizația sus menționată. În cursul anului 2014, funcționari din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice au comunicat petentei că solicitările de eliberare a permiselor de muncă nu pot fi găsite întemeiate fără a prezenta autorizația de funcționare ca agent de muncă temporară. Petenta a inițiat demersurile pentru obținerea autorizației conform cererii înregistrate sub nr._/20.08.2014, dar cererea nu a fost soluționată în termen. În perioada 02.09.2014 – 15.09.2014 Direcția Generală Antifraudă Fiscală 2 C. a desfășurat un control tematic la petentă, dar prin procesul-verbal nr. 3755/17.09.2014 nu s-a reținut încălcarea H.G. nr. 1256/2011 sub aspectul obligației de a deține autorizația de funcționare ca agent de muncă temporară, existând astfel contradicții vădite între modalitățile în care organele de control înțeleg a interpreta și aplica H.G. nr. 1256/2011.

În drept petenta a invocat art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea cererii petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.

Intimatul I. T. DE MUNCĂ C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că în urma controlului din 07.10.2014 s-a constatat că petenta desfășura activități specifice agentului de muncă temporară, respectiv de punere la dispoziția utilizatorului Gardec VJ NV de salariați pentru a lucra pe perioada stabilită conform proiect lucrări 25.12.2013 – 30.12.2014 prin contractul de furnizare forță de muncă nr. 503/28.04.2014, respectiv plasarea forței de muncă pentru sudori și lăcătuși mecanici în vederea desfășurării lucrărilor de reparații și/sau construcții ale navelor din șantierul naval Zeebrugge – Belgia fără a avea autorizația prevăzută de Legea nr. 53/2003. Petentei i-a fost eliberată autorizația nr._/02.10.2014 ca urmare a solicitării ulterioare încheierii contractului cât și perioadei de începere a lucrărilor cu data de 25.12.2013. Fapta a fost săvârșită cu vinovăție de petentă, iar motivele invocate nu sunt de natură să o exonereze de răspunderea contravențională.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 20.10.2014 întocmit de I. T. de Muncă C. s-a constatat că S.C. P. S. S.R.L. a desfășurat fără autorizație activități specifice agentului de muncă temporară cu încălcarea prevederilor art. 2 alin.1 din H.G. nr. 1256/2011privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară. Astfel, la data de 28.04.2014 a fost încheiat contractul de punere la dispoziție nr. 503 între petentă în calitate de prestator și Gardec VJ NV în calitate de beneficiar (persoană juridică belgiană), obiectul acestui contract constând în plasarea forței de muncă de către prestator către beneficiar. În sarcina petentei s-a reținut săvârșirea faptei prevăzute de art. 22 alin.1 litera b din H.G. nr. 1256/2011, fiind sancționată cu amendă în sumă de 10.000 lei.

Potrivit art. 22 alin.1 litera b din H.G. nr. 1256/2011 constituie contravenție desfășurarea fără autorizație a activităților specifice agentului de muncă temporară și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Instanța, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constare a contravenției și analizând probele administrate în cauză reține următoarele:

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocată din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesul-verbal de contravenție, instanța reține că la data de 28.04.2014 între Pheonix S. S.R.L., în calitate de prestator, și Gardec VJ NV, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de punere la dispoziție nr. 503având ca obiect plasarea forței de muncă de către prestator pentru funcțiile sudori și lăcătuși mecanici, în vederea desfășurării lucrărilor de reparații și/sau construcții noi ale navelor din Șantierul Naval Zeebrugge – Belgia, sau alte locații, contractate de beneficiar. Potrivit comenzii de achiziție din 09.12.2013 proiectul începe pe 25.12.2013 și se încheie pe 30.12.2014 (fila 254).

În apărarea sa petenta a susținut că salariații săi își desfășurau activitatea pe șantierele cocontractantului în condițiile convenite în cuprinsul contractelor individuale de muncă încheiate cu petenta, depunând în acest sens contracte individuale de muncă încheiate cu angajații și fișele de post aferente contractelor de muncă.

Instanța reține că potrivit art. 2 alin.1 din H.G. nr. 1256/2011 pot angaja persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporară în folosul și la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, sub supravegherea și conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei hotărâri.

Din contractul de punere la dispoziție nr. 503/28.04.2014, respectiv comanda de achiziție din 09.12.2013 (fila 254), rezultă că petenta a angajat persoane în scopul efectuării unei misiuni de muncă temporară, respectiv pentru perioada 25.12.2013 – 30.12.2014 la șantierul naval Zeebrugge – Belgia. Chiar dacă petenta a încheiat contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, acestea au fost încheiate pentru realizarea proiectului de la șantierul naval Zeebrugge – Belgia pe perioada 25.12.2013 – 30.12.2014.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 2 alin.1 din H.G. nr. 1256/2011, instanța constată că petenta avea obligația de a deține autorizație de funcționare. Petenta nu a făcut dovada faptului că ar fi deținut autorizație de funcționare anterior încheierii contractului de punere la dispoziție nr. 503/28.04.2014, motiv pentru care instanța constată că a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, procesul-verbal fiind astfel întocmit în mod întemeiat. În ceea ce privește apărarea petentei că în urma controlului efectuat în perioada 02.09.2014 – 15.09.2014 de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală 2 C. nu s-a constatat încălcarea H.G. nr. 1256/2011 instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată având în vedere faptul că potrivit art. 22 alin.3 din H.G. nr. 1256/2011 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către inspectorii de muncă. Astfel, Direcția Generală Antifraudă Fiscală 2 C. nu era îndreptățită să constate și să sancționeze fapte contravenționale prevăzute de H.G. nr. 1256/2011.

În ceea ce privește solicitarea petentei de înlocuire a amenzii cu avertisment instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentei prezintă pericol social, iar pe de altă parte agentul constatator a aplicat amenda minimă prevăzută de lege, instanța apreciind că nu se impune reindividualizarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentei este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. P. S. S.R.L. având C. RO14726357, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in Constanta, ., J. C. împotriva procesului-verbal . nr._/20.10.2014 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ CONSTANTA cu sediul in Constanta, ., J. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanta.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.04.2015.

P., GREFIER,

R. E. L. R. GALIU

Conform art. 426 alin.4 C.pr.civ.

semnează grefier – șef G. V.

Red. jud. R.E.L../4ex/31.07.2015

Gref. R..G./08.05.2015 /emis 2 comunicari ­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4386/2015. Judecătoria CONSTANŢA