Plângere contravenţională. Sentința nr. 6003/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6003/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 24668/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6003/2015
Ședința publică din data de 22.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte - G. M.
Grefier - M. R.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către reclamantul C. E., domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., ., împotriva procesului-verbal . nr._/29.07.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C., intervenienți forțați fiind O. V. Insurance Group S.A. cu sediul în București, .. 23, sector 1 și N. B. C., domiciliat în municipiul B., . nr. 455, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul – personal și asistat de avocatul ales A. A., lipsă fiind intimatul și intervenienții forțați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
În temeiul art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța reestimează durata procesului până la data de 01.10.2015.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Petentul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, a mijlocului material de probă constând în înregistrarea video și a probei testimoniale cu un martor, respectiv N. N., pe care îl indică prezent în sala de judecată. Precizează că dorește să dovedească cu proba testimonială modul în care s-a petrecut evenimentul rutier.
În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant și mijlocul material de probă constând în înregistrarea video pe suport CD, precum și proba testimonială cu martorul N. N., probe pe care instanța le apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 321-323 din Codul de procedură civilă, procedează la legitimarea și audierea martorului, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, potrivit art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul, pe fondul cauzei.
Apărătorul petentului pune concluzii de admitere a plângerii contravenționale și de anulare a procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment. Precizează că petentul este șofer profesionist, iar autoturismul condus de petent s-a asigurat la momentul pătrunderi în sensul giratoriu, iar când a ajuns în mijlocul sensului giratoriu a fost lovit de un alt autoturism care nu s-a asigurat, fapt ce reiese și din înregistrarea video. Fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.07.2014, sub număr dosar_, reclamantul C. E. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/ 29.07.2014, emis de către Inspectoratul de Poliție al Județului C..
În motivare, reclamantul arată modul în care s-au petrecut faptele, apreciind că nu se face vinovat de comiterea contravenției reținute în sarcina sa, vinovat fiind celălalt conducător auto implicat în accident, care a intrat în sensul giratoriu cu o viteză prea mare.
În susținere, reclamantul a depus înscrisuri și un compact-disk conținând înregistrarea video a camerelor de luat vederi din autovehiculul condus de C. E. la momentul producerii accidentului.
Plângerea a fost formulată în termen legal și timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/ 2013.
Intimatul a formulat întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 205 din codul de procedură civilă (f. 17-18), prin care a solicitat respingerea plângerii, apreciind că procesul-verbal este legal și temeinic. În apărare, a depus înscrisuri.
La termenul din data de 30.01.2015, instanța a introdus în cauză, în calitate de intervenienți forțați, pe O. V. Insurance Group S.A. și N. B. C..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri – încuviințată părților, precum și proba testimonială și proba cu mijloacele materiale de probă – încuviințate reclamantului.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/29.07.2014 (f. 5), s-a reținut în sarcina lui C. E. că, la data de 27.07.2014 - ora 13, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, iar la intersecția .. Adamclisi, prevăzută cu sens giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intrând în coliziune cu acesta; de asemenea, nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, fiind sancționat reclamantul pentru cele două fapte contravenționale, după cum urmează:
- în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002, cu 6 puncte-amendă (540 lei), fiindu-i totodată reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce;
- în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru încălcarea prevederilor art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, cu avertisment.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește prima dintre faptele reținute, art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 califică drept contravenție fapta constând în „nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”, pe care o sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
La rândul său, art. 135 lit. d) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 obligă conducătorul de vehicul să acorde prioritate de trecere în situația „când urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cel care circulă în interiorul acesteia”.
Mai mult, art. 57 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/ 2002 statuează - „În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție”.
Cât privește cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantului, prin procesul-verbal contestat, se observă că art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/ 2006 impune conducătorului auto „să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”, încălcarea acestei prevederi fiind sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/ 2002.
Art. 35 alin 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002 stipulează - „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.”
Conform art. 98 alin. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 195/ 2002, clasa a III-a de sancțiuni constă în aplicarea de la 6 la 8 puncte-amendă.
Prin urmare, instanța apreciază că temeiul legal al incriminării faptelor este corect indicat în procesul-verbal, faptele sunt corect și suficient descrise, iar sancțiunile au fost aplicate în limitele prevăzute de lege.
De altfel, se constată că reclamantul nu critică procesul-verbal sub aspectul legalității acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop stabilirea regulilor privind circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii și ținând seama de probele administrate în cauză, instanța apreciază că fapta contravențională a fost reținută în mod temeinic în sarcina reclamantului, pentru motivele ce succed.
Mai întâi, se observă că situația de fapt cu privire la modul în care s-a întâmplat accidentul rutier, astfel cum aceasta a fost reținută prin procesul-verbal, este confirmată de probele administrate în cauză, respectiv de înscrisurile aflate la dosar. Sunt avute în vedere, mai cu seama cele două declarații date în fața organelor de poliție de către conducătorii auto implicați în accident (f. 21-22), atât C. E. cât și N. B. C. descriind aceeași situație de fapt, exprimată și prin schițele desenate pe reversul declarațiilor.
Apoi, chiar prin înregistrarea video depusă la dosar de reclamant (f. 8) se confirmă că reclamantul este cel care avea obligația ca, odată ajunsă în intersecția prevăzută cu sens giratoriu, să acorde prioritate celuilalt autoturism, intrat în sens.
Nu are nicio relevanță, sub acest aspect, viteza cu care se deplasa autovehiculul condus de intervenient, reclamantul fiind cel care avea obligația de a observa cu atenție dacă vreun alt autovehicul intră în sensul giratoriu din partea sa stângă și are prioritate de trecere.
Prin prisma modului în care reclamantul înțelege a se apăra, se poate deduce cu ușurință faptul că aceasta nu cunoaște dispozițiile legale pe care, în calitate de conducător auto, este ținut a le respecta, în legătură cu prioritatea de trecere a autovehiculelor în intersecțiile prevăzute cu sens giratoriu.
Instanța, hotărând asupra sancțiunilor, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, respectiv limitele sancțiunii prevăzute de lege, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că sancțiunile contravenționale aplicate față de petent prin procesul-verbal atacat au fost individualizate în mod corect, persoanei în cauză fiindu-i aplicată o amendă, în cuantumul minim prevăzut de lege (6 puncte-amendă), pentru prima faptă reținută în sarcina sa, iar pentru cea de-a doua s-a aplicat avertisment, în baza art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. În condițiile în care ne aflăm în prezența unui concurs de fapte, nu se impune înlocuirea cu avertisment a amenzii aplicate reclamantului prin procesul-verbal atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de reclamantul C. E. – CNP_, domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., ., jud. C., împotriva procesului-verbal . nr._/ 29.07.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C., intervenienți forțați fiind O. V. Insurance Group S.A. cu sediul în București, .. 23, sector 1 și N. B. C., domiciliat în municipiul B., . nr. 455, jud. B..
Cu drept de apel la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. M. R.
Red. jud. G.M./04.09.2015;
Tehnored. gref. M.R./04.09.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5108/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 6005/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|