Plângere contravenţională. Sentința nr. 5009/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5009/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 27600/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.5009
Ședința publică de la 4 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-D. I.
GREFIER L. A. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent . și pe intimat I. T. DE munca CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala CT_.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 8.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 20.04.2015, 27.04.2015 si respectiv 4 mai 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu I. T. DE MUNCA C., anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/08.08.2014, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea cererii, petenta a arătat că procesul verbal este netemeinic întrucât salariatul D. I. este titularul contractului individual de muncă nr. 21/05.08.2014 înregistrat în REVISAL în aceeași dată, 05.08.2014 ora 16.06, salariatul S. A. este titularul contractului individual de muncă nr. 22/05.08.2014 înregistrat în REVISAL în aceeași dată, 05.08.2014 ora 16.06, înainte de controlul ITM și s-a încălcat principiul individualizării sancțiunilor contravenționale.
S-a invocat în drept disp OG nr.2/2001.
Petenta a depus în copie înscrisuri.
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale arătând că la data de 08.08.2014 au fost identificați D. I. și S. A. care au declarat că prestează activitate pentru petentă din 05.08.2014, iar în data de 08.08.2014, conform REVISAL a rezultat că au fost înregistrate contractele individuale de muncă cu data începerii activității 06.08.2014, transmise în 05.08.2014.
Intimata a anexat întâmpinării declarația numiților D. I. și S. A. și extras Revisal.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii D. I. și D. A..
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține că prin procesului verbal de constatare a contravenției CT nr._/08.08.2014, petenta a fost sancționată contravențional conform art. 260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003, cu amendă în cuantum_ lei.
În fapt s-a reținut în sarcina petentei că a primit la muncă fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă numiților S. A. și D. I., care au fost identificați în data de 05.08._.09.2013, la punctul de lucru al petentei situat în C., Mamaia ..
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 din același act normativ.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 16 din Legea nr.53/2003, “1 Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.”
Iar potrivit art. 260 alin.1 lit.e) din Legea nr.53/2003, constituie contravenție primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1), cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata .
Conform declarației dată agenților constatatori, consemnată în fișa de identificare(f.42, 43 din dosar) numiții S. A. și D. I. au prestat activitate pentru petentă începând cu data de 05.08.2014, când au fost identificați de agenții constatatori la punctul de lucru al petentei.
Potrivit extrasului REVISAL, D. I. este titularul contractului individual de muncă nr. 21/05.08.2014 înregistrat în REVISAL în 05.08.2014, cu dată de începere a activității -06.08.2014, iar S. A. este titularul contractului individual de muncă nr. 22/05.08.2014 înregistrat în REVISAL în 05.08.2014 cu dată de începere a activității -06.08.2014.
Instanța reține că declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză nu infirmă cele reținute în sarcina petentei, martorul D. A. declarând că D. I. și celălalt băiat erau la punctul de lucru al petentei la data controlului.
În acest sens, instanța reține că petenta nu a respectat prevederile art. 260 alin.1 lit.e) din Legea nr.53/2003, primind la muncă pe numiții S. A. și D. I. fără încheierea unui contract individual de muncă.
Pentru aceste motive instanța reține temeinicia procesului verbal contestat.
În ce privește solicitarea subsidiară, instanța reține următaorele:
Potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr.2/2001” Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite .”
Potrivit art. 7 din OG 2/2001 1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune .
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001: Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
F. de dispozitiile art. 21, alin.3 din OG 2/2001, gradul de pericol social al faptei, imprejurarile in care a fost savarsita, instanta apreciaza ca scopul sanctiunii poate fi atins doar prin mentinerea masurii.
Scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestor fapte a fost respectarea legislației muncii. Chiar daca pericolul social al faptei este abstract si nu poate fi cuantificat material, scopul reglementarii unei astfel de activitati nu poate fi atins decat prin respectarea dispozitiilor legale.
Instanta apreciaza ca atentionarea petentei asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale nu este suficienta pentru restabilirea ordinii de drept incalcate, astfel incat sanctiunea amenzii contraventionale aplicate acestuia este intemeiata.
Pentru considerentele expuse anterior, instanta urmeaza a respinge plangerea formulata ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta ., cu sediul in CONSTANTA, M. CEL BATRAN, nr. 152A, .. 6, ap. 72 RO_ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/08.08.2014 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., CONSTANTA, D., nr. 13C, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-D. I. M. L. A.
RED.JUD.C.D.I./2EX/11.08.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 6005/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5449/2015. Judecătoria... → |
---|