Plângere contravenţională. Sentința nr. 6565/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6565/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 3154/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6565

Ședința publică din data de 04.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. D.-A.

GREFIER: Postolici I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent F. & F. CONSULTING SRL și pe intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională R11_.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta prin reprezentant legal consilier juridic U. E., intimata fiind lipsă.

Instanța constată că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 14.05.2015, de către B. N. M. A. dosarul de executare silită nr. 3353/2014.

Petenta prin reprezentant depune la dosarul cauzei delegație și arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.

Instanța pune în discuția părților prezente competența Judecătoriei C..

Petenta prin reprezentant arată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze cauza.

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial în temeiul art. 10 ind. 1 din OG 15/2002 și art. 651 alin. 1 Cod pr. civ.

La întrebarea instanței dacă solicită întoarcerea executării silite petenta prin reprezentant arată că solicită întoarcerea executării silite.

Instanța ia act că petenta solicită întoarcerea executării silite și îi pune în vedere să completeze taxa judiciară de timbru cu 50 de lei pentru suma pentru care a fost executată.

Petenta prin reprezentant solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 50 lei.

Reluată cauza la a doua strigare se prezintă petenta prin reprezentant legal consilier juridic U. E., intimata fiind lipsă.

Petenta prin reprezentant depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru.

Instanța constată că petenta a depus la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru pentru capătul de cerere întoarcere executare silită.

Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța declară deschisă cercetarea procesului și acordă cuvântul părților prezente în vederea propunerii de probe.

Petenta prin reprezentant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Deliberând asupra probatoriului solicitat, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, declara cercetarea judecatoreasca inchisa iar în baza art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile și acordă cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.

Petenta prin reprezentant solicită anularea procesului verbal de contravenție având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind lipsa semnăturii de pe procesul verbal de contravenție. Totodată, solicită anularea tuturor actelor de executare silită și restituirea de către intimata a tuturor sumelor poprite. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.01.2015, sub numărul de dosar_, contestatoarea F.&F. CONSULTING S.R.L. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – prin D.R.D.P.C., a solicitat instanței:

- anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011;

- anularea actelor de executare efectuate de B. N. M.-A. în dosarul de executare silită nr.3353/2014;

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data constatării săvârșirii contravenției – 15.05.2011, nu mai era proprietara autoturismului, pe care l-a înstrăinat către ISAICA I. L.. A învederat că la data de 30.12.2010 a depus la SPIT C. declarația privind scoaterea din evidență a mijlocului de transport cu nr. de înmatriculare_ .

A mai invocat contestatoarea faptul că procesul-verbal nu cuprinde datele corecte de identificare a societății, astfel cum rezultă din certificatul ONRC, iar comunicarea nu s-a efectuat niciodată unui reprezentant al societățiiîn termenul prevăzut de lege, fiind comunicat doar prin afișare.

Contestatoarea a solicitat anularea executării silite ca o consecință a anulării procesului-verbal de contravenție.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr.15/2002, precum și celelalte dispoziții invocate în cuprinsul cererii.

În susținere, contestatoarea a anexat înscrisuri.

Plângerea contravențională și contestația la executare au fost legal timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei (f.9), respectiv 44,20 lei.

► Intimata a depus la data de 24.03.2015 întâmpinare (f.49-50), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A susținut că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002. A afirmat că petenta figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări, având calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional.

► La termenul de judecată din data de 04.06.2015 petentul contestator a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție și pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, invocând Decizia nr. 6/2015 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii. Totodată, contestatorul a solicitat întoarcerea executării silite pentru sumele executate silit în cadrul dosarului de executare nr. 3353/2014.

A fost administrată pentru părți proba cu înscrisuri, depunându-se și dosarul de executare silită nr. 3353/2014 al B. N. M.-A..

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Dosarul de executare nr. 3353/2014 al B. N. M.-A. s-a format la cererea intimatei creditoare C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. C., depusă la data de 16.10.2014 (f.61), pentru executarea silită a sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 (f.62).

Prin încheierea nr._/27.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/212/2014, Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu mai sus menționat (f.68).

La data de 22.01.2015 contestatoarei i-a fost comunicată somația de plată emisă la data de 20.01.2015 (f.71-72).

• Instanța reține că prezenta acțiune este una mixtă, fiind vorba despre o plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 dar și despre o contestație la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 3353/2014 al B. N. M.-A., executare pornită în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesului-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 – a cărui anulare se cere.

Se impune astfel, ca plângerea contravențională să fie analizată cu prioritate față de contestația la executare.

Instanța apreciază că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2011. Instanța are în vedere Decizia ÎCCJ nr.10/2013 pronunțată în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

Cum intimata a comunicat contestatoarei procesul-verbal de contravenție la data de 30.11.2011 dosar prin afișare (f.63), instanța reține nelegala comunicare.

Contestatoarei i s-a comunicat în mod legal procesul-verbal atacat abia la data de 22.01.2015, odată cu somația emisă în dosarul de executare nr._/2014 (f.72). Cum prezenta cerere a fost depusă la Judecătoria C. la data de 26.01.2015, instanța reține că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În continuare, conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilorși cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd: Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.

În conformitate cu art. 17 din același act normativ, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

• Analizând cu prioritate motivul de nulitate invocat de contestatoare, legat de lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 a fost generat și semnat - așa cum se prevede chiar în cuprinsul acesteia - electronic de către agentul constatator D. I. Tosa - conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001.

Raportat la dispozițiile art. 4 pct. 1 și 2 și art. 5 din Legea nr. 455/2001 înscrisul denumit "proces-verbal de contravenție" nu reprezintă un proces-verbal de contravenție întrucât nu sunt respectate condițiile de valabilitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, din aceste dispoziții legale rezultă că procesul-verbal de contravenție trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile expres prevăzute de lege, iar procesul-verbal în formă scrisă trebuie întocmit pe suport material, iar nu virtual. Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenție în format electronic, prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, nu și raporturilor de autoritate. Or, procesul-verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, nefiind un înscris sub semnătură privată. Mai mult, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, iar astfel de înscrisuri sunt destinate folosirii strict în sistemul electronic.

În același sens, prin Decizia nr. 6/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a statuat că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Înalta Curte de Casație și justiție a reținut că aplicarea Legii nr. 455/2001 si a Normelor tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.259/2001, este incompatibila cu procedura contraventionala, reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 — legea speciala — care se completeaza cu Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 — dreptul comun in materie contraventionala.

A reținut că Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 nu cuprinde dispozitii cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contraventie, situatie in care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) si ale art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, care stipuleaza ca procesul-verbal incheiat de agentul constatator in lipsa contravenientului, impreuna cu instiintarea de plata, se comunica acestuia prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului. Ca atare, modalitatea de comunicare anterior prezentata presupune utilizarea formei clasice, pe suport hartie, a procesului-verbal contraventional.

De asmenea, Înalta curte de Casație și Justiție a statuat ca semnatura electronica nu se poate atasa decat unui inscris in forma electronica. Ca atare, ea nu poate fi aplicata pe un inscris aflat pe suport hartie. Actul stocat pe suport informatic, avand semnatura electronica a autorului sau, beneficiaza de prezumtia de validitate, prevazuta de art. 283 din Codul de procedura civila, care impune doar conditia existentei „unor garantii suficient de serioase” de credibilitate a documentului si care functioneaza, atunci cand inscrierea este efectuata de un profesionist, doar „in favoarea tertilor”, iar nu impotriva lor. În aceste conditii, un act comunicat celeilalte parti pe suport hartie, fara semnatura originala a celui de la care emana, nu poate avea decat valoarea unei copii a inscrisului electronic original.S-a concluzionat ca procesul-verbal intocmit in format electronic, ce are atasata o semnatura electronica extinsa, care nu a fost comunicat persoanei sanctionate contraventional in format electronic, stocat pe un suport informatic al autoritatii din care face parte agentul constatator, beneficiaza doar de prezumtia de validitate prevazuta de art. 283 din Codul de procedura civila. Însa aceasta prezumtie nu functioneaza impotriva tertilor (in cauzele analizate, persoanele sanctionate contraventional), ci in favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat in formele prevazute de lege, motiv pentru care este lipsit de forta executorie conferita actelor administrative unilaterale adoptate in regim de putere publica.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizata de agentul constatator din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania — S.A. constituie o lipsa a semnaturii agentului constatator care atrage sanctiunea nulitatii absolute a actului, in conditiile art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001. Nu se poate aprecia ca, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hartie si comunicarea persoanei sanctionate contraventional in aceasta forma, impusa de art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, avand mentiunea ca a fost semnat cu semnatura electronica extinsa si indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absoluta, intrucat, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi inlaturata, elementul lipsa fiind considerat de lege esential.

Pentru toate aceste considerente, instanța reține că procesul-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 este nul în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, motiv pentru care instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 .

Cu privire la contestația la executare, instanța reține că potrivit disp. art. 713 alin. 1 Cod procedură ciivlă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Având în vedere că executarea silită în dosarul nr. 3353/2014 al B. N. M.-A. a fost pornită în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011, a cărui nulitate absolută a fost constată prin prezenta hotărâre, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive – de la data încheierii actului, instanța reține că executarea silită a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu nul, fiind nelegală, motiv pentru care va anula executarea silită efectuată în dosarul nr. 3353/2014 al B. N. M.-A..

• În continuare, instanța reține că potrivit art. 722 alin. (1) Cod procedură civilă, în toate cazurile în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

În temeiul acestor dispoziții legale, instanța va admite și cererea de întoarcere a executării silite și va obliga intimata să restituie contestatoarei sumele executate silit în cadrul dosarului de executare nr. 3353/2014 al B. N. M.-A..

Ca urmare a admiterii acțiunii, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă instanța reține culpa procesuală a intimatei în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care o va obliga pe aceasta să plătească contestatoarei suma de 114,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de petenta-contestatoare F.&F. CONSULTING S.R.L. înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI RO_, cu sediul în C., .. 34, județ C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr. 401 A, sector 6.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 și exonerează petenta de sancțiunile dispuse prin acesta.

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 3353/2014.

Obligă intimata să restituie contestatoarei sumele executate silit în cadrul dosarului de executare nr. 3353/2014.

Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 114,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. D.-AlexandraPostolici I.

Red. Jud. S. D. A. / 21.09.2015 / 4 ex

Tehored. Gr. P. I. / 21.09.2015

emis 2 ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6565/2015. Judecătoria CONSTANŢA