Plângere contravenţională. Sentința nr. 848/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 848/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 30374/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.848/02.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. A. I.

GREFIER: Ș. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. E. I., având CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ., jud.C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - BIROUL RUTIER, cu sediul în C., ., nr.246, jud.C., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 23.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.02.2015 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei cu care a fost învestită, în conformitate cu disp. art. 395 alin. 1 C.p.c., constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 24.09.2014 cu nr._, petentul I. E. I. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.09.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în data de 11.09.2014, fiind pe . și îndreptându-se pe ., la semaforul din intersecția străzilor a făcut stânga regulamentar. Aproape de . de poliție l-a abordat, acesta fiind deja parcat, întrebându-l de ce a parcat neregulamentar.

În continuare, petentul a arătat că unul din agenții de poliție i-a cerut actele fără să spună absolut nimic, petenul în acel moment crezând că îi sunt verificate actele. După aproximativ 15 minute a coborât din mașină celălalt agent și i-a înmânat actele cu o dovadă de circulație, spunând că i-a fost reținut permisul de conducere.

Petentul a menționat că, la întrebările sale, agenții i-au adus la cunoștință că la intersecția străzilor I.G. D. cu . a călcat linia dublă continuă.

Petentul a arătat că niciodată nu a refuzat să semneze procesul verbal, în special deoarece dorea să se consemneze la obiecțiuni faptul că la început i-a fost imputată o faptă iar după aceea altă faptă, plus că agentul a avut un limbaj batjocoritor.

A mai menționat reclamantul că nu a fost înștiințat pe ce perioadă are carnetul de șofer suspendat, nici pe procesul verbal nu a fost scrisă perioada de suspendare a carnetului de șofer.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și ale O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a anexat cererii, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.09.2014 (f. 6), dovada . nr._/11.09.2014 (f. 6), dovada comunicării (f. 7), act de identitate (f. 9).

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării fiind atașată la dosarul cauzei, la fila 10.

Prin întâmpinarea depusă în data de 21.11.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat întrucât în data de 11.09.2014 a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ pe . din municipiul C., dinspre . de Cultură și ajungând în apropiere de intersecția cu . a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, pătrunzând pe sensul opus de mers, fapta fiind prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. i din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002..

Intimatul a menționat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind astfel legal și temeinic.

De asemenea, intimatul a precizat că din planșele fotografice depuse reiese în mod clar că cele reținute de organul constatator reflectă adevărul.

În drept, au fost invocate dispozițiile 0.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.U.G. nr. 195/2002 și ale H.G. nr. 1391/2006, iar în temeiul art. 223 C.p.c., a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.

În probațiune, intimata a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat întâmpinării, în fotocopii, următoarele: suport DVD (f. 26), transcrierea mecanică a procesului verbal (f. 28), planșe foto (f. 29-32), buletin de verificare metrologică (f. 33), atestat (f. 34), certificat aprobare model (f. 35)..

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.09.2014 (f. 19), întocmit de către agentul constatator B. A. A., agent principal, petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 360 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, s-a reținut că în data de 11.09.2014, ora 14:23, petentul a condus autoturismul marca Vw Passat cu numărul de înmatriculare_ pe . dinspre . de Cultură și, ajungând în apropiere de intersecția cu ., a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu și pătrunzând pe sensul opus de mers.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit de către agentul constatator competent, agent principal B. A. A., potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal atacat conține mențiuni cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele petentului, cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite, semnătura agentului constatator, precum și data și locul comiterii acesteia.

În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că a dorit să semneze procesul verbal de contravenție, dar agentul constatator nu i-a permis, instanța constată că, potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul refuză să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.

De asemenea, potrivit art. 109 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În acest caz, procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori

Instanța constată în primul rând că procesul verbal contestat are completată rubrica privind semnătura contravenientului, în următorul fel „Refuză să semneze”, astfel încât apreciază că agentul constatator a îndeplinit obligația prevăzută de art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În al doilea rând instanța constată că lipsa mențiunilor prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 nu se află printre motivele de nulitate prevăzute în mod expres de art. 17, ci este sancționată cu nulitatea relativă a procesului verbal, nulitate condiționată de dovedirea unei vătămări. Instanța constată astfel că petentul nu a dovedit producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea procesului verbal, din moment ce prin formularea plângerii contravenționale a invocat toate motivele despre care a apreciat că ar conduce la anularea actului sancționator.

Prin plângerea contravențională, petentul a invocat faptul că i-a fost încălcat dreptul de a face obiecțiuni prin neaducerea la cunoștință de agentul constatator a acestui drept, precum și prin completarea incorectă a rubricii.

Instanța constată că potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni“, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Instanța constată în primul rând că procesul verbal contestat are completată rubrica obiecțiuni, în următorul fel „Conducătorul auto se afla singur în autoturism. Declară: Nu știam că se reține permisul de conducere. I s-a adus la cunoștință conținutul procesului verbal”, astfel încât apreciază că agentul constatator a îndeplinit obligația prevăzută de art. 16 alin. 7.

În al doilea rând instanța constată că lipsa mențiunilor prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 7 nu se află printre motivele de nulitate prevăzute în mod expres de art. 17, ci este sancționată cu nulitatea relativă a procesului verbal, nulitate condiționată de dovedirea unei vătămări.

Deși prin cererea de chemare în judecată petentul a susținut că a fost în imposibilitate de a formula obiecțiuni, susținerea este contrazisă prin însuși conținutul plângerii contravenționale, în care petentul a formulat toate obiecțiunile despre care a considerat că ar conduce la anularea actului sancționator. Instanța constată astfel că petentul nu a dovedit producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea procesului verbal.

În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petent referitor la nemenționarea în cuprinsul acestuia a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, cu indicarea duratei acesteia, instanța reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 96 alin. 2 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, se încadrează în categoria sancțiunilor contravenționale complementare.

În conformitate cu prevederile art. 96 alin. 1 din același act normativ, sancțiunile contravenționale complementare se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Conform prevederilor 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, nerespectarea de către conducătorul de autovehicul a regulilor privind depășirea constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Din analiza anexelor 1A și 1D ale Regulamentului, instanța reține că modelele de procese verbale folosite, potrivit legii, pentru constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 nu au o rubrică specifică pentru aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, deși au o astfel de rubrică pentru celelalte categorii de sancțiuni contravenționale complementare și pentru măsurile tehnico-administrative, aceasta deoarece, în sistemul sancționator instituit de legiuitor prin O.U.G. nr. 195/2002 și prin Regulament, sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, cu excepția situației în care se aplică, prin decizie a șefului poliției rutiere, în cazul cumulării, în decurs de 6 luni, a 15 puncte de penalizare, operează ope legis (de drept), ca urmare a săvârșirii contravenției care atrage aplicarea sa, nefiind necesară, în cadrul acestui sistem sancționator, și nici posibilă, față de formularistica folosită și față de dispozițiile legale precitate, menționarea acesteia în cuprinsul actului administrativ de sancționare.

În același sens, instanța reține că, în temeiul art. 111 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, în toate situațiile în care o persoană săvârșește o contravenție care atrage și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile se dispune și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia.

În aceste condiții, nemenționarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat este legală.

De asemenea, motivul invocat de petent în sensul că a fost indus în eroare deoarece în dovada care i-a fost dată scrie că are dovada pentru 15 zile, începând cu data de 12.09.2014, dar pe dovadă scrie că e valabilă până la data de 25.09.2014, este neîntemeiat.

Potrivit art. 111 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, în situațiile prevăzute la art. 100 alin. (3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

Din analiza dovezii . nr._/11.09.2014 (f. 18), instanța constată că aceasta cuprinde mențiunea cu drept de circulație 15 zile. Împrejurarea că termenul a fost menționat începând cu data de 12.09.2014 până la data de 25.09.2014 este apreciată de instanță ca fiind o simplă eroare materială, ce nu poate conduce la anularea procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.09.2014 (f. 19), petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 360 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru că în data de 11.09.2014, ora 14:23, petentul a condus autoturismul marca Vw Passat cu numărul de înmatriculare_ pe . dinspre . de Cultură și ajungând în apropiere de intersecția cu . a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu și pătrunzând pe sensul opus de mers.

Petentul a refuzat să semneze procesul verbal, la rubrica obiecțiuni fiind consemnat „Coducătorul auto se afla singur în autoturism. Declară: Nu știam că se reține permisul de conducere. I s-a adus la cunoștință conținutul procesului verbal”.

În conformitate cu dispozițiile art. 120 alin. 1 lit. i) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, nerespectarea regulilor privind depășirea constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul.

Conform art. 111 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, permisul de conducere se reține la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. 3.

Instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în nerespectarea regulilor privind depășirea.

Probele administrate, respectiv procesul verbal de contravenție, planșele foto depuse de către intimat (f. 29-32) și suportul DVD (f. 26), se coroborează și dovedesc săvârșirea faptei de către petent.

Mai mult, petentul nu a negat în vreun moment faptul că autoturismul surprins în filmare și în planșele foto i-ar aparține, ci dimpotrivă, prin plângerea formulată a recunoscut că în data de 11.09.2014 s-a aflat pe . cu autoturismul său.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, 4 puncte de amendă, în cuantum de 360 lei, instanța constată că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, fiind în cuantumul minim prevăzut de art. 98 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.

Referitor la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, instanța apreciază că a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind proporțională cu gravitatea faptei ce rezultă tocmai din numărul mare de decese sau vătămări corporale care au ca și cauză nerespectarea regulilor privind depășirea.

Instanța constată că, fiind întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, de către agentul constatator competent, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.09.2014 generează o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile sale se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă. Astfel, în conformitate cu art. 249 C.p.c., petentul avea sarcina de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

În conformitate cu jurisprudența constată a Curții Europene de Justiție a Drepturilor Omului, contravențiile sunt incluse în noțiunea de „acuzație în materie penală”, contravenienții beneficiind de toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Cu toate acestea, Curtea a stabilit recent, în Hotărârea din 6 aprilie 2012 în cauza N. G. împotriva României, că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept. În principiu, Convenția nu se opune acestora, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească un anumit prag și să încadreze prezumțiile între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptei și protejând dreptul la apărare.

În ceea ce privește ocrotirea dreptului la apărare, instanța constată că petentul I. E. I., deși a avut posibilitatea efectivă de a proba susținerile sale, s-a mulțumit cu depunerea la dosar, cu titlu de probe, a procesului verbal contestat și nu a adus probe suplimentare pentru a dovedi că fapta imputată a fost săvârșită în alte împrejurări.

Petentul s-a expus astfel cu bună știință riscului de a fi luate în considerare numai dovezile existente la dosar, incluzând așadar procesul verbal de contravenție pe care el însuși l-a administrat cauzei și căruia îi este atribuită o prezumție relativă de temeinicie.

În consecință, pentru motivele arătate, plângerea petentului apare ca fiind neîntemeiată și, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 va fi respinsă cu consecința menținerii Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.09.2014 întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Biroul Rutier.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul I. E. I., având CNP_, cu domiciliul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER, cu sediul în C., ., nr.246, jud.C., ca neîntemeiată.

Menține procesul – verbal . nr._/11.09.2014, ca legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. I. Ș. D.

Red.jud.V.A.I/02.02.2015

Tehnoredact.D.Ș.

4 ex./03.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 848/2015. Judecătoria CONSTANŢA