Plângere contravenţională. Sentința nr. 8520/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8520/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-07-2015 în dosarul nr. 11990/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
Sentința Civilă Nr. 8520
Ședința Publică din Data de 24 Iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Judecător C. I.
Grefier: E. T.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal . nr._/29.04.2015, acțiune formulată de petentul T. C., CNP_, cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 15, ., Apt.5, J. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Mun. C., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ.rep., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 10.07.2015 și la 24.07.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ.rep., a adoptat următoarea hotărâre:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.04.2015, sub nr._, petentul T. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Rutier, ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- în principal, anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015
- în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, invocând în acest sens următoarele argumente:
(1). La data de 29.04.2015, agenți constatatori din cadrul intimatului au încheiat procesul verbal de contravenție . nr._/29.04.2015 prin care au reținut în sarcina petentului săvârșirea unei contravenții la regimul rutier, în concret, ca și situație de fapt, reținând că petentul, conducând autoturismul marca Dacia, aflându-se în sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Soveja și D., nu a acordat prioritate unui alt autoturism aflat în trafic. Ca și sancțiune aplicată se menționează în cadrul procesului verbal amenda în cuantum de 390 lei și, deși nu se face o asemenea mențiune în cadrul actului menționat, agenții constatatori au reținut cu aceeași ocazie și permisul de conducere al petentului, eliberând în acest sens dovada înlocuitoare . nr._/29.04.2015.
(2). Netemeinicia procesului verbal vizat rezultă din faptul că situația de fapt reținută de agenții constatatori este absolut neconformă cu realitatea. În realitate, petentul a circulat în sensul giratoriu menționat cu respectarea regulilor de circulație aplicabile, fără a stânjeni în vreun fel accesul în sensul giratoriu sau circulația prin acesta a celorlalte autoturisme aflate în trafic, inclusiv a autoturismului marca Volkswagen indicat de agenții constatatori.
Deși se menționează faptul că săvârșirea presupusei contravenții a fost înregistrată video, în mod abuziv agenții constatatori au refuzat să prezinte petentului respectiva înregistrare.
(3). În aceeași ordine de idei, trebuie precizat și faptul că în cauză, în acord cu jurisprudența CEDO, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, sens în care sarcina dovedirii temeiniciei acuzației în materie contravențională formulată prin întocmirea procesului verbal revine intimatului.
(4). Sub aspectul legalității procesului verbal, trebuie precizat și faptul că agenții din cadrul intimatului au acționat în mod abuziv atunci când, deși nu au aplicat prin acest act și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată, au procedat la reținerea permisului de conducere – sens în care au procedat la eliberarea dovezii înlocuitoare, fără a se preciza în cuprinsul procesului verbal aplicarea sancțiunii complementare. O asemenea situație de fapt atrage nelegalitatea procesului verbal sub aspectul măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.
În drept, petentul a invocat O.G. nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015, CI și dovada înlocuitoare . nr._/29.04.2015 (filele nr.6 – 7, din dosar),.
Având în vedere art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.19 O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197344/_.HTML - #În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței ../Data CT XWM_/10.03.2015 (fila nr.5, din dosar).
II. Întâmpinarea:
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
La data de 03.06.2015, intimatul a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petent, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat întrucât, în ziua de 29.04.2015, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe . intersecția cu ., nu a acordat prioritate autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare_ care circula în sensul giratoriu – faptă prevăzută și sancționată de art.100 alin.3 lit.(c) rap. la art.111 alin.1 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.
Intimatul învederează instanței că actul sancționator a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și ale art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incidentă niciuna din cauzele care ar putea duce la anularea acestuia.
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile O.U.G. nr.195/2002 republicată, ale H.G. nr.1391/2006 și ale O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, cuprinzând: un număr de 4 fotografii (filele nr.23 – 24, din dosar); buletinul de verificare metrologică (fila nr.21, din dosar); atestatul operatorului radar (fila nr.19, din dosar); certificat de aprobare de model (fila nr.20, din dosar); înregistrarea faptei pe suport DVD (fila nr.25, din dosar).
În temeiul art.223 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.18, din dosar).
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat. De altfel, petentul nu a invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de textele legale anterior menționate.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 29.04.2015, petentul T. C. a fost sancționat contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. prin Serviciul Rutier, cu amendă în cuantum de 390,00 lei, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.135 lit.(d) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 și sancționate de art.100 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002, cu reținerea permisului de conducere, în temeiul art.111 alin.1 lit.(c) din același act normativ.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că, în ziua de 29.04.2015, orele 08:33, a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe . la intersecția cu ., nu a acordat prioritate autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare_ ,care circula în sensul giratoriu.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este art.135 lit.(d) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere ... când urmează să patrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cel care circulă în interiorul acesteia.
Totodată, în procesul verbal de contravenție contestat este precizat că fapta reținută în sarcina petentei este sancționată de art.100 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002.
2.2. Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ care statuează că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ. din 1864 (preluat în art.249 C.proc.civ.).
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
2.3.Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
Față de considerentele ce succed, argumentele formulate de petent în apărare nu pot fi reținute.
(1). În ședința publică din data de 29.06.2015, instanța a procedat la vizionarea înregistrării faptei contravenționale pe suport DVD, ocazie cu care a constat că petentul, conducând autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ a pătruns în sensul giratoriu și nu a acordat prioritate autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare_ care circula în sensul giratoriu. Apărarea petentului expusă cu ocazia cuvântului pe fondului cauzei nu poate fi reținută pentru că din înregistrarea faptei rezultă cu claritate că, la secunda 38 a minutului 32, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ se afla în sensul giratoriu și, la același moment temporal, petentul a pătruns în sensul giratoriu.
În același sens se poate conchide și din planșele foto depuse la dosarul cauzei de către intimat. Astfel, din planșa nr.1 rezultă că, la secunda nr.38 a minutului 32, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ se afla în sensul giratoriu când autoturismul condus de petent a pătruns în sensul giratoriu încălcând regula de acordare a priorității.
(2). Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Instanța reține că la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri din care rezultă îndeplinirea exigențelor textului legal precitat.
(2.1). Dovada că agentul era competent conform legii să efectueze aceste măsurători, având atestat (depusă la fila nr.19, din dosar)
Intimatul a depus ATESTAT NR.054 din 26.03.2010, care certifică faptul că agent șef principal D. M. face parte din cadrul Serviciului Rutier C. și este autorizat să lucreze ca operator R. cu sisteme de tip AUTOVISION.
(2.2). Buletinul de verificare metrologică (depus la fila nr.21, din dosar)
Conform buletinului de verificare metrologică înregistrat sub nr._, la data de 12.05.2015 s-a efectuat verificarea metrologică pentru cinemometru de control rutier, tip AUTIVISION, fabricație TSS Anglia, .. montat pe Dacia L. nr. MAI-_, cu rezultatul admis, valabilitatea verificării fiind de un an.
Raportat la mențiunile cuprinse în buletinul de verificare metrologică, instanța constată că, la data constatării faptei (29.04.2015), cinemometrul de control era valabil verificat metrologic.
Din cuprinsul actului sancționator rezultă, contrar susținerilor petentului, că agentul constatator a menționat . care a realizat înregistrarea video, respectiv aparat radar (montat pe ) MAI-_.
(2.3). Certificatul de omologare a aparatului radar care a înregistrat viteza (înscrisul depus la fila nr.20, din dosar)
Față de considerentele anterior arătate, instanța va respinge susținerea petentului în sensul nevinovăției sale în săvârșirea faptei contravenționale.
2.4. Încadrarea juridică:
Raportat la situația de fapt anterior reținută, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art.135 lit.(d) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției. De asemenea, instanța constată că norma de incriminare a fost corect coroborată cu dispozițiile art.100 alin.3 lit.(c) rap. la art.111 alin.1 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 care reglementează sancțiunea aplicabilă contravenției reținute prin procesul verbal de contravenție contestat.
2.5. Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petent și că este corect încadrată în drept. De asemenea, reținând că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt distincte de cea reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, în condițiile în care în prezentul litigiu instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art.6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării (cauza N. G. vs. România, hot. din 03.04.2012), instanța constată temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.
3. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Pentru a verifica legalitatea aplicării amenzii contravenționale aplicate petentului, textul legal anterior menționat trebuie coroborat cu art.1 din H.G nr.1091/2014, care prevede că: Începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră. (2) Începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.
Coroborând art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. și art.1 din H.G nr.1091/2014, rezultă că, în primul semestru al anului 2015, valoarea unui punct amendă este de 97,50 de lei.
Pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, art.100 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 prevede amenda contravențională prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru clasa a II – a de sancțiuni, se aplică patru sau cinci puncte amendă, astfel cum rezultă din art.98 alin.4 lit.(b) din O.U.G. nr.195/2002 rep.
În speța dedusă judecății, retinându-se contravenția prevăzută de art.135 lit.(d) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 rap. la art.100 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002, s-a dispus aplicarea amenzii în cuantum de 390,00 lei, ca sancțiune principală, precum și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere, în condițiile în care sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile este prevăzută în însuși textul incriminator menționat în act.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art.98 alin. 4 lit. (b) din OUG nr. 195/2002, având un cuantum valoric corect stabilit în raport cu art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., coroborat cu art.1 din H.G nr.1091/2014 (patru puncte amendă * 97,50 lei/punct amendă = 390,00 lei amendă).
De asemenea, instanța constată că reținerea permisului de conducere al petentului s-a făcut în respectarea dispozițiilor art.100 alin.3 lit.(c) rap. la art.111 alin.1 lit.(c) și alin.2 din O.U.G. nr.195/2002.
Cât privește susținerea petentului în referire la nelegalitatea actului sancționator rezultată din nemenționarea sancțiunii complementare, instanța reține că art.180 alin.1 din regulament prevede că, în cazul constatării încălcării normelor rutiere, procesul verbal de constatare a contravenției se încheie potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1A, care va cuprinde în mod obligatoriu pe lângă anumite alte mențiuni, și „sancțiunea contravențională complementară aplicată și /sau măsura tehnico – administrativă dispusă”.
Însă, examinându-se anexa nr.1A, se poate constata că modelul cuprinde șase rubrici referitoare la sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 95, art.96 și art.97 din OUG nr.195/2002, mai puțin referitor la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, după cum urmează: avertisment/amendă (sancțiunile principale), puncte de penalizare/confiscarea/imobilizarea vehiculului (sancțiunile complementare ) și reținerea permisului de conducere/certificatului de înmatriculare/plăcuțelor de înmatriculare/atestatului profesional (măsuri tehnico administrative).
Spre deosebire de anexa nr.1A (regula în ceea ce privește modelul de încheiere a procesului verbal de contravenție în cazul încălcării normelor rutiere), la anexa nr. 1 D impusă ca model de încheiere a procesului verbal de art. 181 alin.1 din regulament (excepția de la regulă aplicabilă în cazul în care fapta fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, conducătorul auto nu este oprit în trafic), se prevăd în mod expres rubrici distincte pentru sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și respectiv pentru punctele de penalizare, alături de sancțiunile principale.
În cauza dedusă judecății, reținându-se contravenția prevăzută art.135 lit.(d) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 rap. la art.100 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002, s-a utilizat în mod corect la încheierea procesului verbal de contravenție modelul prevăzut de anexa nr. 1 A.
Petentului i s-a reținut efectiv permisul de conducere, context în care i s-a eliberat dovada înlocuitoare cu drept de circulație, conform art.180 alin.6 din regulament.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție contestat este legal și temeinic, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale în materie, inclusiv sub aspectul sancțiunii complementare prevăzută în însuși textul incriminator menționat în act.
În raport de motivarea expusă în cererea de chemare în judecată, instanța a apreciat deja că în cauză nu operează niciun motiv de nulitate absolută (procesul verbal contestat fiind încheiat cu respectarea cerințelor prevăzute la art.17 din OG nr. 2/2001 ) și nici vreun alt motiv de nulitate relativă, intrând în discuție cel mult necorelarea art.180 alin.1 din regulament cu rubricile modelului cuprins în anexa nr.1A.
Față de gradul concret de pericol social al faptei contravenționale, pe care instanța îl apreciază ca fiind sporit, ținând seama de împrejurarea că fapta petentului a pus în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a conducătorului auto căruia îi datora prioritate, creând premise favorabile producerii unui accident de circulație, instanța conchide că sancțiunea aplicată a fost judicios individualizată pentru ca petentul să se convingă de necesitatea respectării legii și să evite în viitor săvârșirea unor fapte similare.
În sensul celor anterior arătate, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
4. Soluția instanței:
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, instanța:
- va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. C. împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul Rutier
- va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere subsidiar privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015cu sancțiunea avertisment
și, pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic procesul – verbal contravenție anterior menționat.
5. Instanța din oficiu:
În temeiul art.22 alin.6 în referire la art.453 C.proc.civ.rep., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ.rep. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.rep.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.rep.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.rep.,
prezenta hhttp://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp917954/_.HTM - #otărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. C. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 15, ., Apt.5, J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Mun. C., J. C..
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere subsidiar formulat de petent privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015 cu sancțiunea avertisment.
Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.04.2015.
Ia act că, în prezenta cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare,conform art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rap. la art.468 alin.1 C.proc.civ. rep..
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ. rep..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.07.2015.
Președinte, Grefier,
Judecător C. I. E. T.
Red. Jud. CI/24.07.2015/4 ex.
Dact.Gr.T.E./24.07.2015
emis 2 .>
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 20/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 15-07-2015, Judecătoria... → |
---|