Plângere contravenţională. Sentința nr. 9661/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9661/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 969/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9661
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.
Grefier: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de petenta S. L., cu domiciliul în C., ..45, CNP_ în contradictoriu cu intimații P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în ., județul C. și . cu sediul în C., ..133, județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 12.01.2015, petentul S. L., în contradictoriu cu intimații P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, S.C. L. C. S.R.L., a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.01.2015, restituirea sumei de 600 lei de către intimatul S.C. L. C. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petentul a arătat că autoturismul său a fost ridicat transportat și depozitat la sediul S.C. L. C. S.R.L fără prezența sau înștiințarea sa, aflând aceste împrejurări de la 112; a mai arătat că a parcat regulamentar fără a îngreuna circulația altor autoturisme sau a pietonilor,iar în zonă nu exista nicio restricție.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.01.2015, bon fiscal, proces verbal de predare primire.
Prin întâmpinare, intimatul P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ a invocat excepția lipsei calității procesual pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei de 600 lei, iar pe fondul cauzei respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 04.09.2015 intimatul P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ a arătat că nu mai insistă în excepția invocată având în vedere că se solicită restituirea sumei de la S.C. L. C. S.R.L.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.01.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment, în temeiul art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 pentru fapta prevăzută de art. 143 lit. a din R OUG nr. 195/2002 reținându-se faptul că în data de 08.01.2015 ora 16.30 a staționat voluntar cu auto cu numărul de înmatriculare_ la mai puțin de 25 de metri de trecerea pentru pietoni amenajată la intersecția străzii Dezrobirii cu . marcaje cu indicatoare specifice obturând vizibilitatea participanților la trafic privind pietonii aflați în traversarea drumului.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice sancționate, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
In ceea ce privește temeinicia, instanța reține următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 prin prisma aspectelor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, decizia din 04.10.2007, precum și în alte cauze privind aceeași materie (Ozturk c. Germaniei, Malige c. Franței, Campbell și Fell c. Marii Britanii), instanța reține că procesul – verbal de contravenție nu se bucură în sine de o prezumție de temeinicie, sarcina probei cu privire la situația de fapt revenind organului constatator, întrucât principiul prezumției de nevinovăție statuat în materie penală de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil și în materie contravențională.
Conform art. 143 lit. a din R OUG nr. 195/2002, „se interzice staționarea voluntara a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara”, iar conform art. 142 lit. e „se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.”
Conform art. 108 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 „(2)Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b)”, iar conform 108 alin. 1 lit. b pct. 7, „(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 7.staționarea neregulamentară.”
În cauză organul constatator a probat săvârșirea faptei de către petent, prin fotografiile aflate la dosar (filele 20 -21), în care se observă modalitatea în care era staționat autoturismul având numărul de înmatriculare_ .
Nu în ultimul rând, se constată că, deși pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru contravenția reținută în sarcina petentului este numai amenda contravențională, în speță a fost stabilită ca pedeapsă avertismentul și ridicarea vehiculului.
Conform art. 64 din OUG nr. 195/2002, „(1)Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. (2)Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia. (3)Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.”
În speță ridicarea vehiculului a fost efectuată de către agenții de poliție în temeiul art. 64 din OUG nr. 195/2002 și nu în temeiul vreunei hotărâri a consiliului local, Decizia – RIL a ÎCCJ nr. 9 /2014 învederată de către petent nefiind astfel aplicabilă.
Față de toate acestea, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea procesului verbal contestat.
Față de soluția dată capătului principal nu se mai impune analizarea capătului de cerere privind restituirea sumei de 600 lei.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, va obliga petentul la plata către intimatul P. M. C. - Direcția Poliția Locală a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat conform facturii nr. 19/02.04.2015, extrasului de cont din 04.05.2015 și borderoului centralizator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent S. L., cu domiciliul în C., ..45, CNP_ în contradictoriu cu intimații P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în ., județul C. și . cu sediul în C., ..133, județul C..
Obligă petentul la plata către intimatul P. M. C. - Direcția Poliția Locală a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare, sun sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. C. C.
Red.jud.L.M. 14 Septembrie 2015
Tehnored.C.C. 16.09.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8998/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8902/2015. Judecătoria... → |
---|