Plângere contravenţională. Sentința nr. 9869/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9869/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 9869/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9869

Ședința publică de la 17.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul O. I. (CNP –_) domiciliat în B. al. Gen. Gh. A., nr. 3, ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.09.2015, când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.08.2014, sub nr._, petentul O. I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.08.2014.

În motivare, petentul a învederat că, la data de 09.08.2014, conducea autoturismul marca BMW cu numărul_ în localitatea Năvodari, iar când i s-a pus aparatul de testare a alcoolemiei, la prima măsurare a dat valoarea zero, la a doua a fost informat că a fost eroare, iar la a treia măsurare, a fost informat că a fost depistat cu alcoolemie 0,21. A solicitat să meargă la recoltare de probe de sânge, dar a fost refuzat, lucru observat și de martori.

A invocat nulitatea absolută a procesului verbal, față de faptul că nu sunt indicate ora și locul săvârșirii contravenției.

În probatoriu, a solicitat proba testimonială.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, întrucât procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției respectă cerințele de legalitate și temeinicie, iar mai mult, petentul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, refuzând recoltarea de probe biologice și semnarea procesului verbal de contravenție.

S-au anexat copie protocol de testare alcooltest nr._/08.08.2014 și buletinul de calibrare nr. 2372-2011 din 12.05.2014 pentru aparatul alcooltest Drager ..

La solicitarea instanței, intimatul a depus la dosar raportul testelor nr._,_ și_ efectuate cu aparatul alcooltest ARUB 0362 descărcate din memoria sa electronica, cu explicația că, la momentul testării sunt imprimate doar rezultatele testărilor pozitive, nefiind imprimate rezultatele al căror rezultat este 0,00 sau care nu au fost efectuate corect (eroare) datorită faptului că persoana testată a suflat un volum de aer insuficient aparatului pentru efectuarea analizei.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petent, și proba testimonială, depozițiile martorilor fiind consemnate în procese verbale anexate dosarului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.08.2014, petentul O. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 810 lei și reținerea permisului de conducere întrucât la data de 08.08.2014, ora 22.56, pe . Năvodari, a condus auto BMW_, sub influența băuturilor alcoolice – 0,21 mg/l/ alcool pur în aerul expirat, testarea fiind efectuată cu aparatul etilotest marca Drager . 0362 – testul numărul_, faptă prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002R, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.

Analizând legalitatea procesului verbal contestat, instanța observă că nu există motive de nulitate absolută, dintre cele prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, conform căruia, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, actul constatator cuprinzând inclusiv mențiunile apreciate de către petent ca fiind lipsă (ora și locul săvârșirii contravenției).

Referitor la temeinicia procesului verbal, se va reține în prealabil că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de către un agent al statului, pe baza propriilor sale constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care poate fi răsturnată prin proba contrară, actul sancționator urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte lucrări ale dosarului, respectiv – în speță – proba testimonială.

În concret, depozițiile celor doi martori nu răstoarnă prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat în prezenta cauză. Astfel, ambii au susținut că, în timp ce se deplasa înspre Năvodari, petentul a fost oprit de către un echipaj de poliție, care i-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, prima dată rezultând valoarea zero, a doua oară, a rezultat eroare, iar la a treia testare, i s-a comunicat valoarea de aproximativ 0,21 mg/l/ alcool pur în aerul expirat.

Sub aspectul celor de mai sus, depozițiile testimoniale sunt susținute și de către intimată, care a explicat că, la momentul testării sunt imprimate doar rezultatele testărilor pozitive, nefiind imprimate rezultatele al căror rezultat este 0,00 sau care nu au fost efectuate corect (eroare) datorită faptului că persoana testată a suflat un volum de aer insuficient aparatului pentru efectuarea analizei, anexând înscrisuri doveditoare în acest sens.

Petentul nu a putut demonstra prin intermediul probei testimoniale că, a treia testare, respectiv testul numărul_ în temeiul căruia a fost și sancționat contravențional, nu a corespuns realității și de altfel, nici nu îi era îngăduit, nefiind permisă administrarea probei testimoniale în contra cuprinsului unui înscris.

Sub acest aspect, intimata a probat aspectul efectuării testării în condiții de legalitate, anexând copie protocol de testare alcooltest nr._/08.08.2014 și buletinul de calibrare nr. 2372-2011 din 12.05.2014 pentru aparatul alcooltest Drager ..

Cât privește aspectul prezentării ulterioare pentru recoltarea probei de sânge, este real că, precum atestă declarațiile testimoniale, petentul a solicitat, iar agenții intimatei au refuzat recoltarea și a unei probe de sânge. Cu toate acestea, instanța reține că, acest element nu este de natură să lipsească fapta prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 de oricare dintre elementele sale constitutive. Iar dacă petentul, chiar în pofida opoziției agentului de poliție, ar fi intenționat să confrunte valoarea indicată de către aparatul etilotest cu valoarea unei analize de sânge, nimic nu l-ar fi împiedicat să se prezinte la o unitate medicală, pentru aceasta nefiind necesar concursul poliției.

Nu în ultimul rând, se va avea în vedere și faptul că, deși atitudinea sa în fața instanței a fost una de negare a săvârșirii faptei contravenționale, la rubrica obiecțiuni din cuprinsul procesului verbal s-au consemnat următoarele „am consumat 50 g wisky. Nu semnez. Nu vreau să-mi luați sânge”, ceea ce sugerează poziția oscilantă a petentului.

Față de considerentele învederate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petentul O. I., în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDEȚELUI CONSTANTA, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul O. I. (CNP –_) domiciliat în B. al. Gen. Gh. A., nr. 3, .,., în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDEȚELUI CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

O. M. S. SELMA Z.

Red.jud.O.M,S. 11 Ianuarie 2016

Tehnoredact.S.Z./13.01.2016/4 ex.

Emis 2 comunicări azi,……………….

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9869/2015. Judecătoria CONSTANŢA