Pretenţii. Sentința nr. 5687/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5687/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 29573/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă nr. 5687/2015

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamant . cu sediul în București, .. 41-43, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul B. S., cu domiciliul în Agigea, ..3, județul C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în camera de consiliu din data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015 când, a hotărât:

INSTANȚA

La data de 01.11.2013, reclamanta S.C. E. E. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. Ș. la plata sumei de 1.268,29 lei și a cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispozițiilor art.416 Cod Procedură Civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni”, iar conform dispozițiilor prevăzute de art. 420 alineat 1 Cod Procedură Civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Din verificarea actelor din dosar, rezultă că la data de 11.09. 2014, cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 alineat 1Cod Procedură Civilă, încheierea de suspendare fiind comunicată reclamantei la data de 27.10.2014. De la acel moment, în dosar, nu a mai fost efectuat niciun act de procedură.

În aceste condiții, instanța constată că, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii și nefăcându-se dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art.418 Cod Procedură Civilă, care să conducă la suspendarea termenului de perimare.

Instanța, în temeiul art.420 raportat la art.416 Cod Procedură Civilă, apreciază că excepția de perimare invocată din oficiu este întemeiată și urmează să o admită, cu consecința constatării ca perimată a cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. J40/_/2007, CUI_, cu sediul în București, .. 41-43, corp A, Sector 1, București, în contradictoriu cu pârâtul B. Ș. CNP_5, cu domiciliul în localitatea Agigea, ..3, județul C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Recursul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 18.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier

L. I. P. D. L.

Tehnored jud LIP/17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5687/2015. Judecătoria CONSTANŢA