Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 6026/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6026/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 1620/254/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr. 6026

Ședința publică de la 22.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea . M.,cu sediul în M., ., ., jud. C., C._, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, CUI_, J40 /552 /15.01.2004.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2015, când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.01.2015 – declinată de la Judecătoria M. prin sentința civilă nr. 1771/13.11.2014 – sub nr._ – subscrisa ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc S. M. E. în dosarul de executare nr. 113/2014, solicitând și suspendarea executării silite.

În motivare, s-a arătat că la data de 02.07.2014, reprezentantul legal al societății, la revenirea din străinătate, a constatat în cutia poștală o . înscrisuri emise de B. S., respectiv înștiințare prin care i s-a adus la cunoștință declanșarea executării silite, însoțită de o somație conform căreia în termen de o zi i s-a pus în vedere să achite suma de 28 de euro și cheltuielile de executare în sumă de 416,11 lei, precum și de încheierea de încuviințare a executării silite.

În probațiune, a solicitat și depus înscrisuri.

Prin rezoluția din data de 08.08.2014, judecătorul cauzei a citat contestatoarea cu mențiunea achitării unei taxe de timbru în cuantum de 20 de lei pentru contestația propriu zisă și de 50 lei, pentru cererea de suspendare.

Având în vedere că prin cererea introductivă contestatoarea a înțeles să conteste atât debitul în cuantum de 28 de euro, cât și cheltuielile de executare în sumă de 416,11 lei, după înregistrarea contestației pe rolul Judecătoriei C., subscrisa . a fost citată cu mențiunea suplimentării cuantumului taxei judiciare de timbru cu suma de 22,77 lei, calculată conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Legal citată cu această mențiune, contestatoarea nu s-a conformat, motiv pentru care instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări.

Analizând cu prioritate excepția, prin prisma dispozițiilor art. 248 alin. 1 din NCPC, potrivit căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei,se rețin următoarele:

Conform art. 10 alin. 2 din OG nr. 80/2013, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.

Astfel fiind, față de cuprinsul dispoziților art. 197 din NCPC, potrivit cărora netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, invocată din oficiu și va anula contestația la executare formulată de către contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., ca insuficient timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Anulează contestația la executare formulată de către contestatoarea . cu sediul în M., ., ., jud. C., C._, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, J40 /552 /15.01.2004, ca insuficient timbrată.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

O. M. S. SELMA Z.

Red.jud.O.S. 30 Iunie 2015

Tehnoredact.S.Z./15.07.2015/4 ex.

Emis 2 comunicări azi,……………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 6026/2015. Judecătoria CONSTANŢA