Acţiune în constatare. Sentința nr. 4112/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4112/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 4112/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 4112/2015
Ședința publică de la 03.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. O. BUDEI
GREFIER: C. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. E. și pe pârâtul I. D. C., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 06.10.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în zilele de 13.10.2015, 20.10.2015, 27.10.2015, apoi la 03.11.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 16.01.2015, reclamantul B. E. i-a chemat în judecată pe pârâții I. D. C. și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romînia SA, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că pârâtul I. D. C. este proprietarul autoturismului Audi 100, cu nr. de identificare WAUZZZ4AZPN045488 și ._, să fie obligat acest pârât să efectueze toate demersurile impuse de lege în vederea radierii autoturismului de pe numele reclamatului și înscrierii pe numele pârâtului, să fie obligat să achite reclamantului contravaloarea amenzilor în cuantum de 84 euro, contravaloarea cheltuielilor de executare precum și suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, să fie anulate procesele-verbale de contravenție, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 03.02.2011, conform contractului de vânzare-cumpărare, a vândut autoturismul Audi 100, cu nr. de identificare WAUZZZ4AZPN045488 și ._ pârâtului. În aceeași zi s-a dispus scoaterea din evidențele fiscale a autoturismului, dar că ulterior cumpărătorul nu și-a respectat obligația de a perfecta actele, în vederea înscrierii autoturismului pe numele său. În această situație, reclamantul este îndreptățit să solicite înscrierea autovehiculului pe numele proprietarului actual, pentru a nu mai fi obligat să plătească amenzi, în cursul anului 2011 fiind întocmite mai multe procese verbale de contravenție pe numele reclamantului pentru fapte de a circula fără rovinietă.
Reclamantul arată că a făcut demersuri în vederea soluționării situației ivite însă atât C. cât și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor i-au comunicat că trebuie să se adreseze instanțelor judecătorești.
În dovedirea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile Codului civil, ale OUG nr. 195/2002, art. 8 și urm. din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ale OG nr. 2/2001 reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul I. D. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând în esență că a cumpărat autoturismul de la reclamant, iar ulterior a înstrăinat autoturismul, depunând un contract de vânzare-cumpărare însoțit de certificat de atestare fiscală, astfel că în prezent nu mai este proprietarul autoturismului în cauză.
Pârâta C.N.A.D.N.R. a invocat excepția lipsei calității procesuale față de cererea de chemare în judecată a pârâtului I. D. C..
La termenul din 09.06.2015 instanța a disjuns capătul de cerere vizând anularea proceselor-verbale de contravenție formulat în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R.
În temeiul art. 258 NCPC instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare constatat prin înscrisul sub semnătură privată din data de 03.02.2011, reclamantul B. E. a vândut pârâtului I. D. C. autoturismul Audi, nr. identificare WAUZZZ4AZPN045488 și ._.
Pârâtul a recunoscut în fața instanței că a cumpărat autoturismul de la pârât, ceea ce constituie o mărturisire judiciară pe deplin opozabilă acestuia (art. 349 alin. 1 C.civ.).
Potrivit art. 1295 C.civ. 1864 (aplicabil față de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare), contractul de vânzare-cumpărare are un caracter consensual, fiind încheiat prin simplul acord de voință a părților, indiferent de executarea obligațiilor de plată a prețului și de predare a bunului, sau de forma în care s-a consemnat acordul de voință.
Eventualele defecte ale bunului cumpărat puteau fi invocate de pârât în cadrul unei acțiuni în justiție, având ca obiect rezoluțiunea vânzării, reducerea prețului sau/și plata de daune-interese pentru vicii ascunse (art. 1352 – 1356 C.civ.); în lipsa unei astfel de acțiuni, ori a unei înțelegeri a părților cu privire la desființarea convenției, aceasta este valabilă și își produce efectele, cu consecința că pârâtul trebuie privit ca proprietar al autoturismului.
În ce privește apărarea subsecventă formulată de pârât, potrivit căreia a înstrăinat autoturismul unui terț, prin înscris sub semnătură privată, trebuie observat că pârâtul a formulat o mărturisire judiciară complexă, adică a recunoscut faptul pretins de reclamant (cumpărarea autoturismului de la acesta), ceea ce constituie o mărturisire în sensul art. 349 C.proc.civ., dar a adăugat un fapt ulterior și distinct, de natură a duce la respingerea pretenției acestuia (înstrăinarea autoturismului).
Cu privire la acest fapt ulterior și distinct, care nu decurge în mod necesar din faptul recunoscut, nu operează principiul indivizibilității mărturisirii – prevăzut de art. 349 alin.2 C.proc.civ. – întrucât acesta privește fie mărturisirea calificată (care nu constituie, practic o mărturisire, întrucât pârâtul susține altceva decât reclamantul), ori mărturisirea complexă, dar numai atunci când faptul ulterior constituie o consecință normală și previzibilă, întrucâtva chiar necesară, a faptului inițial, recunoscut (spre exemplu, pârâtul recunoaște primirea unui împrumut, dar adaugă că a plătit datoria – în acest caz, mărturisirea sa nu ar putea fi scindată, astfel încât în lipsa altor probe acțiunea având ca obiect plata datoriei nu ar putea fi admisă).
În prezenta cauză, faptul ulterior și distinct afirmat de pârât (vânzarea către un terț) nu constituie o consecință directă și necesară a cumpărării autoturismului de la reclamant; ar fi putut fi o astfel de consecință afirmația că a fost plătit prețul. Ca atare, principiul indivizibilității mărturisirii nu este aplicabil.
În condițiile în care, pe de-o parte, vânzarea autoturismului către pârât este dovedită și prin contractul depus la dosar, iar pe de altă parte, faptul ulterior și distinct afirmat de pârât nu constituie o consecință directă și necesară a cumpărării autoturismului de la reclamant, îi incumbă pârâtului sarcina probei cu privire la înstrăinarea ulterioară a autoturismului.
Pârâtul a depus un înscris doveditor cu privire la o atare operațiune - contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată fără dată certă și fără a fi însoțit de un proces-verbal de scoatere mijloc de transport din evidențele fiscale. Instanța nu poate lua în considerare acest înscris, și ca atare, actul juridic subsecvent fiind nedovedit, se impune concluzia că pârâtul este proprietarul autoturismului.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat sa solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia. Art. 17 alin. 2 din același act normativ statuează: radierea din evidenta a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora in proprietatea altor persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului. Rezulta astfel că pârâtul, în calitate de proprietar al autoturismului menționat, avea obligația de a cere radierea autoturismului de pe numele reclamantului și înscrierea acestuia pe numele său.
Această obligație nu a fost îndeplinită, situație de natură a prejudicia pe fostul proprietar care, în baza vechilor mențiuni existente în evidențele autorităților, este ținut în continuare a achita eventuale amenzi datorate de lipsa rovinietei pentru acest autoturism.
Pe de altă parte, evidențele in discuție, atestând împrejurări care nu mai corespund realității, sunt apte a determina si alte situații neplăcute, atât pentru reclamant cat si pentru autorități (cel puțin pentru cele ținute a cunoaște identitatea autovehiculelor și a deținătorilor aces*tora).
Așa fiind, capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare înscrierii autoturismului pe numele acestuia este întemeiat, urmând ca în temeiul dispozițiilor legale expuse să fie admis.
Având în vedere că pârâtul a circulat cu autoturismul care a făcut obiectul vânzării fără a deține rovinieta și întrucât reclamantul a fost executat silit în temeiul proceselor-verbale de contravenție . nr._/26.09.2011, . nr._/21.11.2011, achitând contravaloarea tarifului de despăgubire și cheltuielile de executare deoarece autoturismul figurează încă înscris pe numele său, instanța va obliga pârâtul să plătească suma de 84 euro, echivalent în lei, și suma de 1166 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare achitate de reclamant.
În ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, instanța urmează a-l respinge în condițiile în care reclamantul avea obligația de a dovedi că fapta pârâtului i-a produs un prejudiciu moral. Or, din probatoriul solicitat de reclamant și administrat în cauză nu rezultă ce prejudicii i-au fost produse reclamantului, afirmațiile acestuia din cuprinsul cererii de chemare în judecată fiind astfel fără suport probator.
Față de cele reținute, instanța urmează a admite în parte acțiunea reclamantului, constatând că pârâtul este proprietarul autoturismului în cauză îl va obliga pe acesta să efectueze demersurile necesare înscrierii autoturismului pe numele său, să plătească reclamantului suma de 84 euro, respectiv 1166 lei reprezentând contravaloare amenzi și cheltuieli de executare, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 453 NCPC coroborat cu art. 451 NCPC instanța îl va obliga pe pârât, reținând culpa procesuală a acestuia, la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru aferentă pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. E. cu domiciliul în București, sector 6, Prl.G., nr. 8, ., . în contradictoriu cu pârâtul I. D. C. cu domiciliul în ., ., județ Ilfov.
Constată că pârâtul este proprietarul autoturismului Audi 100 cu nr. de identificare WAUZZZ4AZPN045488 ._.
Obligă pârâtul să efectueze demersurile necesare înscrierii autoturismului pe numele său.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 84 euro, echivalent în lei, reprezentând contravaloare amenzi, și a sumei de 1166 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. O. Budei C. P.
Pentru judecător aflat în C.O. semnează președintele instanței
Red. Tehn. C.O.B.
2 ex./07.12.2015
..2015, 2 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4173/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4391/2015. Judecătoria... → |
|---|
