Plângere contravenţională. Sentința nr. 4173/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4173/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 4173/2015

Dosar nr. 906 /1748/ 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR.4173

Ședința publica din data de 09.11.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: M. E. D.

GREFIER: A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. T. și pe intimatul I. I., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 02.11.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 09.11.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, petentul V. T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I. anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 31.01.2015 și exonerarea de plata amenzii aplicată acestuia, precum și înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În motivare, petentul a învederat în esență că nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținută de către agentul constatator al intimatului prin procesul-verbal de contravenție întrucât nu a avut vizibilitate.

În motivare acesta a depus în fotocopie înscrisuri: procesul-verbal de contravenție, dovada de reținere a permisului de conducere, precum și dovada achitării taxei de timbru în original.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I. în conformitate cu dispozițiile art. 205 alin 2 și următoarele din Codul de procedură civilă, formulează întâmpinare împotriva acțiunii promovate de reclamant, pe care o consideră neîntemeiată față de situația de fapt și de drept, solicitând în consecință respingerea plangerii, menținând procesul-verbal încheiat ca legal și temeinic.

În fapt, la data de 31.01.2015, petentul a condus un autovehicul pe raza localității M. și nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, tamponându-se cu acesta și totodată nu s-a prezentat în termenul legal la poliție în vederea declarării evenimentului.

La data de 13.02.2015, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Oraș B. au întocmit proces verbal de contravenție, prin care petentul a fost sancționat cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile, pentru neacordare prioritate cu tamponare si nedeclararea evenimentului rutier în termenul legal.

In drept, încadrarea juridică a faptei reținute în actul de constatare, cum corect a fost menționată de agentul constatator, este art.l01.alin.3. lit. a și art. 100/3/g din OUG 195/2002- conform carora constituie contravenție si se sanctioneaza cu amenda prevăzută in clasa a IlI-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea următoarelor fapte:

a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

În urma declarațiilor celor doi conducători auto, s-a procedat la întocmirea unui proces-verbal de constatare a contravenției, conform prevederilor legale, stabilindu-se amendă, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul legal în 48 de ore. Ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce conform prevederilor art. 111 alin. (1) lit. c) dn O.U.G. nr. 195/2002, pe o periodă de 60 de J zile și 30 de zile pt nedeclarare tamponare.

Analizând conținutul plângerii depuse de domnul V. T., rezultă că acesta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, însă petentul nu aduce nicio dovadă în susținerea afirmațiilor sale.

De altfel, la data întocmirii procesului verbal de contravenție petentul nu a formulat niciun fel de obiecții, facându-se mențiunea că recunoaște fapta. In plângerea contravențională petentul afirmă că . pe drumul fară prioritate, dar a fost lovit de celălalt autovehicul inexplicabil, deși nu avea dreptul de a se afla la acel moment la locul producerii tamponării.

Fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu acestă caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală si obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal, urmand a fi inaintate actele care au stat la baza procesului verbal de contravenție, respectiv declarațiile celor doi conducători auto implicați în tamponare.

Solicită respingerea acțiunii petentului și menținerea procesului verbal așa cum a fost încheiat, ca fiind temeninic și legal.

Au fost introdusi în cauză în calitate de intervenient M. F. și în calitate de asigurători ai celor doi conducători auto . C. I. SA.

Totodată au fost atașate în fotocopie declarațiile date de către cei doi conducători auto în fața organelor de poliție rutieră.

De asemenea a fost audiat la solicitarea petentului martorul G. I. A., a cărui declarație a fost consemnată și atașată cauzei.

Deliberând asupra prezentei plângeri, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:

În fapt, instanța constată că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2015 întocmit de agentul constatator al intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 390 lei și avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. art. 101 alin. 3 lit. a și art. 100 alin. 3 lit. g din OUG nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data de 17.12.2015, ora 16.00 pe DNCB la intersecția dintre . în dreptul localității Jilava, județul I., petentul a condus ansamblul auto format din cap tractor având nr. de înmatriculare_ și semiremorca_ venind de pe sector de drum fără prioritate, la intersecția cu DNCB a pătruns în intersecție fără însă a acorda prioritate de trecere ansamblului auto format din cap tractor_ și semiremorca_ condus de intervenientul M. F., care circula pe DNCB, prin urmare pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu acesta din urmă și provându-i astfel avarii, totodată constatându-se la data întocmirii procesului-verbal de contravenție că cei doi conducători auto nu s-au prezentat în fața organelor de poliție pentru constatarea accidentului, ambii conducători fiind de altfel sancționați pentru această din urmă contravenție.

Totodată, față de petent a fost luată și sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. a și art. 100 alin. 3 lit. g, respectiv pentru o perioadă cumulată de 60 + 30 de zile în temeiul art. 214 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. republicată.

Cu privire la legalitatea formală a procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile esențiale prevăzute de ar.t 16-17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, petentul semnând procesul-verbal fără obiecțiuni astfel cum rezultă din chiar conținutul acestuia, arătând că este de acord cu despăgubirea celuilalt conducător auto cu RCA deținută pentru autovehiculul condus de petent.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că deși petentul avea posibilitatea conform art. 6 din CEDO să înlăture situația de fapt constatată de către agentul constatator cu ocazia declarațiilor celor doi conducători auto, totuși din probele administrate în cauză o astfel de posibilitate nu a fost valorificată.

Astfel din declarația martorului propus de către petent, instanța reține că acesta confirmă declarațiile date de către cei doi conducători auto în fața organelor de poliție rutieră, cu privire la modalitatea concretă de producere a accidentului, petentul circulând pe drumul fără prioritate, iar la intersecția cu drumul având prioritate pe care circula autovehiculul condus de către intervenient, nu a acordat acestuia din urmă prioritate de trecere, provocând astfel accidentul rutier în cauză.

Mai mult, se constată că petentul nu s-a prezentat la organele de poliție în termenul prevăzut de lege pentru declararea accidentului având în vedere că au rezultat pagube materiale, accidentul producându-se la data de 17.12.2014, iar la data de 31.01.2015 au fost date declarațiile conducătorilor auto, nefiind dovedită împrejurarea că cei doi conducători auto ar fi întocmit o constatare amiabilă de accident în condițiile legii conform art. 79 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, fiind astfel reținută în mod corect culpa ambilor conducători cu privire la această ultimă contravenție, aspect necontestat de către petent.

Sub aspectul legalității și temeiniciei sancțiunilor aplicate petentului, instanța constată că au fost respectate limitele speciale prevăzute de lege pentru cele două fapte contravenționale, atât pentru amenda aplicată acestuia pentru contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. g din OUG nr. 195/2002, circumscrisă clasei a II-a pentru care se prevede aplicarea a 4-5 puncte de amendă, pentru contravenția privind neacordarea priorității, agentul constatator aplicând ca sancțiune principală doar avertismentul, iar pentru ambele aplicând măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce cumulată pentru săvâșirea celor două contravenții la 90 de zile conform art. 214 din HG nr. 1391/2006, pentru ambele fapte legea prevăzând suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe perioade de 60 de zile și respectiv, de 30 de zile, iar în plus față de modalitatea producerii accidentului și culpa petentului în neprezentarea pentru declararea accidentului, în absența unei constatări amiabile cu celălalt conducător auto, se impune concluzia proporționalității acestei sancțiuni contravenționale complementare aplicată pe durata maximă prevăzută de lege în aceste cazuri, fiind aplicate în mod corespunzător criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel încât în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 va fi respinsă plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul V. T., domiciliat în Roșiori de Vede, .., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. I., cu sediul în București, sector 2, ., nr.7, intervenientul forțat M. V. F., cu domiciliul în București, sector 5, D. Noua, nr.19, ., . și asigurătorii ., cu sediul în Sibiu, ..5, Turnul A, .. Sibiu și C. I. SA, cu sediul în Bcuurești, sector 1, ..5-7, parter.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. E. D. A. G.

Red. M.E.D.

Tehnored. A.G.

Ex. nr. /

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4173/2015. Judecătoria CORNETU