Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3343/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3343/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 3343/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentință civilă Nr. 3343/2015
Ședință din camera de consiliu de la 24.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant I.I.L. P. și pe pârât GĂUȚĂ A. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cererea se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 28.04.2015, sub nr._, reclamanta I.I. L. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Găuță A. M., pe calea procedurii privind cererile cu valoarea redusă, obligarea acesteia la plata sumei de 1.900 lei cu titlu de debit principal, precum și a dobânzii contractuale de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere din valoarea debitului restant, începând cu data de 30.08.2014, în sumă de 1.900 lei, precum și cheltuielile de judecată.
În motivare, reclamanta a învederat următoarele:
Reclamantul si-a îndeplinit obligațiile asumate, punând la dispoziția cumpărătoarei marfa vândută. Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plați prețul la data/la termenele convenite. Părțile au convenit ca în cazul neplății sau a plații cu întârziere, cumpărătorii datorează daune moratorii, sub forma unor penalități stabilite pe zi de întârziere, dând astfel eficienta dispozițiilor art.1538 C.civ.
De asemenea, art.1385 C.civ. statuează principiul conform căruia prejudiciul suferit de către creditor trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza prin imposibilitatea de a folosi sumele pe care debitorul i le datorează. Prin clauza inserata este vorba despre o evaluare anticipata, prin voința părților a prejudiciului suferit de creditor, în cazul neexecutării la timp a obligației. Având in vedere ca pârâta nu a achitat nicio sumă, debitul principal este în cuantum de 1.900 lei, la care se adaugă dobânda contractuală de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere din valoarea debitului restant, începând cu data de 30.08.2014, în sumă de 1.900 lei, conform notei de calcul anexate.
În dovedire au fost atașate taxa de timbru, împuternicire avocațiala, contract de vânzare-cumpărare și factura fiscala (acestea în fotocopie), precum și nota de calcul.
Deși i-a fost comunicată cererea și a fost citată în mod legal, pârâta nu a formulat răspuns și nici nu au comunicat susținerile acesteia în apărare.
Deliberând asupra cererii astfel cum a fost formulată, prin prisma susținerilor reclamantului, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, instanța constată că este întemeiată în parte, urmând a fi admisă ca atare pentru următoarele considerente:
În fapt, instanța constată că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.13/08.03.2014 prin care reclamantul a vândut pârâtei bunurile menționate în cuprinsul contractului semnat de părți, pârâta având obligația de a plăti cu titlu de preț al vânzării suma de 1.900 lei, în câte cinci rate lunare egale, a câte 380 lei, la data de 30 a fiecărei luni, prima rată fiind scadentă la data de 30.04.2014, iar ultima la 30.08.2014.
Totodată în temeiul aceluiași contract, părțile au convenit ca în cazul neplății sau a plății cu întârziere, cumpărătorii vor plăti vânzătorului penalități de întârziere în cotă de 2 % pe zi de întârziere (ulterior reclamantul solicitând penalități de întârziere în cotă de 0.5 % pe zi de întârziere), cuantumul daunelor moratorii convenite putând depăși cuantumul debitului restant, fără însă a putea depăși dublul cuantumului debitului restant.
În continuare, instanța reține că potrivit art. VI.1 din același contract, părțile au stabilit că prin semnarea acestuia cumpărătorii declară că le-au fost puse la dispoziție și livrate mărfurile menționate în obiectul contractului, fără vicii sau defecțiuni aparente.
În temeiul aceluiași contract, reclamanta a emis și factura fiscală nr. C 314/08.03.2014 în valoare de 1.900 lei, reprezentând valoarea integrală a contractului de vânzare-cumpărare.
În drept, instanța reține că potrivit art.1516 C.civil “(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”, iar potrivit art. 1548 din Codul Civil “Culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.”.
Aplicând aceste dispoziții legale generale situației de fapt rezultată din probele administrate în prezenta cauză, instanța reține că sunt întrunite cerințele răspunderii civile contractuale în persoana pârâților cumpărători, aceștia refuzând în mod nejustificat să plătească valoarea prețului bunurilor cumpărare de la reclamanta-vânzătoare, nerespectând scadența asumată prin același contract.
Astfel se constată că este incidentă în sarcina pârâtei prezumția relativă de culpă contractuală evocată anterior, acestora revenindu-le obligația de a face dovada plății debitului principal datorat reclamantei, dovadă care însă nu a fost realizată de către pârâtă, urmând a se reține culpa contractuală a acestora care a generat în patrimoniul reclamantei-vânzătoare un prejudiciu constând în lipsirea de valoare a bunurilor vândute astfel pârâtei, prejudiciul urmând a fi reparat prin admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de debit principal, în temeiul art.1026 și art.1031 C.pr.civ., republicat.
Pe de altă parte, cu referire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, instanța constată că, deși potrivit art.1535 din Codul civil “ (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”, totuși, potrivit art. 3 și 5 din OG nr. 13/2011
“(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
(2^1) În raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale
(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.
(4) Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naționale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.
Articolul 5 -(1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.
(2) Orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.
(3) Valabilitatea nivelului dobânzii convenționale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării.”
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale imperative se constată că revenea reclamantului-vânzător obligația de a stabili cuantumul penalităților de întârziere (în fapt dobândă penalizatoare) până la limita prevăzută de art.5, alin.1 din OG nr.13/2011, respectiv de a nu depăși cu mai mult de 50 % pe an nivelul dobânzii legale stabilită conform art.3, alin.3 din același act normativ.
În fapt, instanța constată că părțile au stabilit un nivel al penalităților de întârziere la cota de 0,5 % pe fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă un nivel al penalităților convenționale de 182,5 % pe an (365 de zile X 0,5 %), ceea ce evident că determină concluzia că o astfel de clauză este nulă de drept, astfel încât creditorul este decăzut inclusiv din dreptul de a pretinde și dobânda legală, nu numai penalitățile de întârziere stabilite prin intermediul unei clauze nule de drept.
În plus, se constată din conținutul contractului faptul că pârâta cumpărătoare nu a dobândit aceste bunuri în calitate de profesionist, ci de consumator.
Din această perspectivă, față de disp. art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora “1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” instanța constată că această convenție de vânzare-cumpărare constituie un contract standard preformulat, pârâta neavând posibilitatea de a negocia conținutul tuturor clauzelor, inclusiv al aceleia vizând stabilirea cotei de calcul al penalităților, astfel încât să fie informată asupra consecințelor reale ale nerespectării clauzelor contractuale privind plata prețului la scadență, context în care solicitarea aplicării clauzei privind penalitățile de întârziere, în situația pârâtei cumpărătoare nu poate fi luată în considerare, fiind vorba despre o clauză abuzivă, care creează în detrimentul consumatoarei pârâte și contrar cerințelor de bună-credință, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în fapt cuantumul penalităților solicitate începând cu data de 24.10.2013 depășind în prezent cuantumul debitului principal, fără însă ca reclamanta să justifice necesitatea stabilirii unei astfel de clauze în cazul pârâților, astfel încât sunt incidente disp. art. 6 din acest act normativ, potrivit cărora “clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.” .
De altfel, instanța retine prevederile art.1, lit.i) din Anexa Legii nr.193/2000, conform cărora este considerată clauză abuzivă acea prevedere contractuală care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist, astfel încât va fi respins, pentru aceste considerente, ca neîntemeiat capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, clauza invocată de către reclamantă neproducând efecte.
În temeiul art.451-453 C.proc.civ. va fi obligată pârâta, la plata către reclamantă a sumei de 298 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea privind pe reclamant I.I.L. P., cu sediul în ., și pe pârât GĂUȚĂ A. M., cu domiciliul în M., sat Vârteju, ., Județul Ilfov.
Obligă pârâta Găuță A. M. să plătească reclamantului suma de 1.900 lei, reprezentând contravaloarea bunului neachitat.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0,5% pe zi de întârziere, până la achitarea debitului, ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 298 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Executorie.
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședința publică de la 24 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB/BSG
..01.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3393/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 3127/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|
