Fond funciar. Sentința nr. 3127/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3127/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 3127/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 3127/2015
Ședința publică de la 15.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. O. BUDEI
GREFIER: C. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. M. PRIN MANDATAR G. N. și pe pârâtele P. J., COMISIA LOCALA J. și I. P. ILFOV, COMISIA JUDETEANA ILFOV, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 01.09.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 08.09.2015, apoi la data de 15.09.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2011 sub nr._ reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată a terenurilor J. și Comisia Județeană Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată a terenurilor ILFOV, solicitându-se ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să-și execute toate obligațiile de natură juridică, administrativă și tehnică, date prin lege în sarcina acestora, în vederea punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 2,0833 ha teren expropriată în perioada comunistă și pentru care deține acte care fac dovada dreptului de proprietate.
În motivare reclamantul a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului expropriat în perioada comunistă, cerere înregistrată sub nr. 340. Nici până în prezent nu au primit un răspuns la cererea formulată.
La data de 07.07.2010 Primăria . transmis adresa nr._ prin care i se comunica faptul că este validat în anexa 2, la poziția 221 a Legii nr. 18/1991 cu suprafața de 1,93 ha teren.
În ciuda demersurilor sale pentru stabilirea amplasamentului și punerea în posesie nici până în prezent nu i s-a soluționat cererea.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție, art. 42, art. 44, art. 52 din Constituția României.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri: cerere reconstituire, certificate de moștenitor, certificate emise de Secția Carte funciară a Tribunalului popular al raionului Vidra, procură.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată a terenurilor J. a depus actele care au stat la baza înscrierii reclamantului în anexa 2 poziția 221.
În cauză au fost încuviințate probele cu înscrisuri, expertiză specialitatea topografie.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:
La data de 05.03.1991 G. G., fratele reclamantului, a formulat în temeiul Legii nr. 18/1991 cererea înregistrată sub nr. 380 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut lui G. T. G.. Pe verso-ul respectivei cereri apare înscris și numele reclamantului G. M. fără a se solicita ceva și fără a exista vreo semnătură.
Potrivit certificatului de moștenitor din 21.11.1957 (f.8), emis în dosarul succesoral 297/1957 de notariatul de Stat N. B., de pe urma defunctului G. G. (decedat la 08.10.1940) au rămas reclamantul G. M. și G. G., descendenți fiecare cu o cotă de ½ din masa succesorală compusă din mai multe terenuri situate pe raza localității J..
Potrivit certificatului de moștenitor din 26.11.1957 (f.9), emis în dosarul succesoral 299/1957 de Notariatul de Stat N. B., de pe urma defunctei G. G. (decedată la 22.03.1940) au rămas reclamantul G. M. și G. G., descendenți fiecare cu o cotă de ½ din masa succesorală compusă din mai multe terenuri situate pe raza ., Progresul.
Din înscrisurile depuse de pârâta Comisia Locală J. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată a terenurilor instanța reține că la data de 16.01.1961, fratele reclamantului G. G. s-a înscris în gospodăria agricolă de producție cu suprafața de 2,27 ha – cererea nr. 433 (f. 54).
Potrivit art. 11 alin. 3 din legea 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativa până la data intrării în vigoare a legii.
Conform art. 6 din legea 1/2000, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege.
Consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate.
Instanța constată că reclamantul nu figurează în registrele agricole anii 1959-1963.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea 18/1991, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în CAP, registrul agricol de la data intrării în cooperativă etc.
Rezultă că, în lipsa unor titluri de proprietate, stabilirea dreptului de proprietate se face în funcție de evidențele de la data intrării în cooperativa agricolă de producție, aceasta fiind data de referință în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor arabile. Se are în vedere și faptul că în toată perioada anilor 1945-1962 terenurile au fost în circuitul civil, existând posibilitatea înstrăinării acestora.
În condițiile în care reclamantul nu apare în registrele agricole ulterior anului 1957 (anul dezbaterii succesiunilor părinților) cu această suprafață de teren, nu a adus teren în cooperativa agricolă de producție – aspect recunoscut de reclamant în fața instanței la termenul din 06.11.2012, acesta declarând că ”toate terenurile au rămas pe numele fratelui meu, G. G., el a lucrat în CAP, eu nu am predat terenuri”, și nici nu s-a făcut dovada că reclamantul ar avea calitatea de moștenitor a fratelui său, nu se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece s-ar încălca dispozițiile legale sus menționate.
În consecință, instanța constată caracterul neîntemeiat al acțiunii formulate de reclamant urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. M. cu dom. ales la cab. de av. C. T. din București, sector 6, .. 4, ., . în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu sediul în J., ., jud. Ilfov și Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu sediul în București, sector 3, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. O. Budei C. P.
Red. Tehn. C.O.B.
2 ex./24.09.2015
..2015, 2 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3343/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 528/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








