Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3175/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3175/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 3175/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentința civilă nr. 3175/2015

Ședința din camera de consiliu de la 17.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant E. E. MUNTENIA SA și pe pârât M. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza se judecă fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 131 N.C.p.c., instanța își verifică, din oficiu, competența, și stabilește că Judecătoria Cornetu este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze acțiunea.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 N.C.p.c., instanța încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30.06.2015 sub numărul de mai sus, reclamanta . SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. M., potrivit formularului de cerere întocmit și completat în condițiile dispozițiilor art. 1028 alin. 2 din Legea nr. 134/2010:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 7179,78 lei debit principal, a sumei de 619,85 lei penalități de întârziere și a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, reclamanta a precizat că în baza contractului de furnizare a energiei electrice pârâtul a consumat energie electrică și nu a achitat consumul până la data introducerii prezentei acțiuni.

În temeiul contractului, ca urmare a neachitării debitului, au fost calculate penalități de întârziere.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1025 și următoarele din C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt:

În drept, potrivit art. 1025 C.proc.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță.

Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.

Conform art. 662 alin. 2 din C. „creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.”

Instanța constată că, în cauza de față, creanța reclamantei nu este certă și nu reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani asumată prin contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură ori prin alt mod admis de lege, la dosar fiind depuse doar facturi fiscale nesemnate și neștampilate de către pârât și fișa de calcul majorări/dobânzi/penalități, care pe cale de consecință nu pot face dovada certă a creanței reclamantului.

Prin urmare, întrucât pe baza înscrisurilor depuse la dosar nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtului, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA cu sediul în Bucuresti, sector 1, .. 41-43 si cu sediul în sector 2, București, .. 10A, . în contradictoriu cu pârâta M. M. cu domiciliul în SINTESTI, ., județ Ilfov, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. V. Tudorița Doinița

Red./Tehnored.: GM/VTD

.>

.

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3175/2015. Judecătoria CORNETU