Contestaţie la executare. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 804/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINTA CIVILĂ Nr.
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E.
GREFIER A. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. SA CU S. ALES LA R. SI ASOCIATII SPRL și pe intimat B. E. JUDECĂTORESC T. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 11.02.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 04.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2014 sub nr._, contestatoarea B. S.A., cu sediul în România, București, .. 6A, Sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_, reprezentată convențional de si având sediul procesual ales la R. și Asociații S.P.R.L. cu sediul profesional în București, .. 15-17, Bucharest Tower Center. etaj 20. sector 1, persoane desemnate cu primirea corespondenței fiind oricare dintre O. A., L. P., L. L., H. G. și I. N., în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC T. G., cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 35, ., ., sector 3, în calitate de creditor (denumit în continuare „B. T. G." sau "Creditorul") în dosarul de executare nr. 124/2014 al BIROULUI E. JUDECĂTORESC M. A. E. a formulat contestație la executare împotriva executării silite întreprinse în dosarul de executare nr. 124/2014 prin care a solicitat să se dispună următoarele: anularea executării silite și a tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 124/2014 aflat pe rolul B. M. A. E., respectiv anularea adresei de înființare a popririi din data de 15.07.2014, pentru suma de 10.161,96 lei, a adresei de înștiințare cu privire la înființarea popririi din data de 15.07.2014, a încheierii de stabilire a cheltuielilor din data de 15.07.2014, a încheierii de eliberare a sumelor consemnate din data de 28.07.2014, a oricărui alt de executare efectuat în dosarul menționat; anularea încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Cornetu la data de 08.07.2014 prin care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite. În subsidiar a solicitat diminuarea cuantumului sumelor cuprinse în titlurile executorii și, pe cale de consecință, să se dispună anularea în parte a procesului verbal din data de 05.06.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare, diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de B. M. A. prin încheierea din data de 15.07.2014, respectiv reducerea onorariului executorului judecătoresc la minimul prevăzut de lege, a onorariului avocațial, și a sumelor pentru care nu sunt menționate informații cu privire la destinația acestora și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii.
Totodată a solicitat să se dispună întoarcerea executării silite și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare a arătat că B. a încheiat în data de 15 mai 2012 Contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 cu B. Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O.. Ulterior, Contractul a fost modificat prin Actul Adițional nr. 1 din 10.04.2013. Prin Contract părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B..
În temeiul acestui contract, B. a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului acesteia, respectiv Acosteoae A. PFA, astfel fiind constituit dosarul de executare nr. 419/2012 („Dosarul de executare").
Din informațiile aflate la dispoziția contestatoarei, B. T. G. a preluat Dosarul de executare constituit ca urmare a cererii B. ulterior dezasocierii față de executorul judecătoresc M. O..
În cadrul Dosarului de executare, B. a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile Contractului.
Ulterior împotriva B. a fost înființată o poprire, asupra conturilor deschise la Banca Națională a României, prin adresa menționată în petit. Ca urmare a acestor acte de executare, Banca a fost executată silit pentru suma de 10.161,96 lei, sumă care a fost și distribuită creditorilor.
Susține că executarea silită este nelegală pentru următoarele motive:
- a. Procesele verbale de stabilire a cheltuielilorreprezintă itlu executoriu față de creditor doar în situația în care acesta renunță la executarea silită
Având în vedere că pretinsele titluri executorii (i.e. procese-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare) au fost emise în cadrul Dosarului de executare silită nr. 419/2012, început sub incidența dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865, valabilitatea și efectele acestor titluri trebuie analizate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile la momentul emiterii acestora, având în vedere și dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. (2) din codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, conform acelorași prevederi legale debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Singura situație în care creditorul este ținut să achite cheltuielile de executare este cea în care acesta renunță la executarea silită începută împotriva debitorului acestuia, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Potrivit alin. (1) al aceluiași articol 371 ind. 7, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
Rezultă că, cu excepția cazului în care creditorul renunță în mod expres la executare, acesta nu poate fi obligat să suporte în întregime cheltuielile și onorariul de executare silită, ci pot fi solicitate doar cheltuielile necesare pentru îndeplinirea unui anumit act de executare silită sau activități, în măsura în care acestea sunt clar identificate și justificate.
A.. (4) al aceluiași articol menționat mai sus reglementează faptul că pentru sumele stabilite potrivit respectivului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu.
Din coroborarea dispozițiilor menționate anterior rezultă că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu împotriva debitorului, și doar în mod excepțional reprezintă titlu executoriu și împotriva creditorului, doar atunci când acesta din urmă a renunțat la executarea silită. Simpla prezentare a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și solicitarea făcută de executorul judecătoresc creditorului de a plăti sumele respective nu este suficientă. În lipsa unei prevederi care să dispună altfel, executorul judecătoresc este obligat să facă dovada faptului renunțării la executare pentru a putea solicita creditorului plata cheltuielilor. Lipsa dovezii echivalează cu neîndeplinirea condiției cerute de art. 371 ind. 7 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă de la 1865 pentru ca procesul verbal să reprezinte titlu executoriu împotriva creditorului și, pe cale de consecință, inițierea unei executări silite împotriva creditorului doar pe baza procesului-verbal nu este posibilă.
Subliniază faptul că renunțarea la executare trebuie să fie expresă. Astfel după cum a reținut Curtea de Apel București, „renunțarea la continuarea executării și realizarea restului de creanță trebuie să fie pură și simplă, o manifestare unilaterală de voință neechivocă și fermă, exteriorizată în sensul producerii de efecte juridice, concretizate în încetarea executării silite, conform art. 371 ind. 5 C. proc. civ."
În același sens s-a exprimat și doctrina, menționând că „renunțarea creditorului la executare poate fi făcută în scris sau verbal, însă, în acest din urmă caz, executorul judecătoresc este obligat să încheie un proces-verbal.[...] încheierea trebuie motivată în fapt și în drept, cu menționarea cauzei de încetare a executării, ea urmând a fi comunicată de îndată creditorului și debitorului" .
Potrivit art. 663 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la cererea de executare silită a creditorului (în speță, B. T. G.) se vor atașa titlul executoriu [...], precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 665 alin. (5) punctele (2) și (3) instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă, fie înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu, fie înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege.
În considerarea celor de mai sus, indiferent de calificarea dată obligației executorului judecătoresc de a prezenta un înscris care să dovedească renunțarea la executare silită, condiție de fond sau condiție de formă, lipsa lui obligă executorul judecătoresc care a primit cererea de executare (în speță, B. M. A. E.) să refuze motivat deschiderea procedurii de executare potrivit art. 664 alin. (1), și, mai departe, instanța de judecată să respingă cererea de încuviințare a executării silite potrivit art. 665 alin. (5) punctul (2) sau (3).
b. Creanțele menționate în Procesele-verbale nu sunt certe, lichide sau exigibile
În ceea ce privește pretinsa creanță invocată de B. T. G., menționează că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 632 și 662 din Codul de procedură civilă.
c. Conform prevederilor legale, suportarea cheltuielilor de executare nu este în sarcina creditorului
Astfel cum a menționat și anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.
În plus, potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, creditorul nu poate fi obligat la plata anticipată a onorariului în vederea realizării executării silite.
În consecință, Banca nu poate fi obligată să suporte cheltuielile de executare, singura obligație a acesteia fiind de a avansa cheltuielile necesare pentru îndeplinirea unui act sau pentru actele îndeplinite din oficiu de către executorul judecătoresc, B. îndeplinindu-și întocmai această obligație.
Mai mult, Banca a plătit în avans onorariu și cheltuieli de executare către B. T. G. și a plătit în mod direct toate taxele și sumele cerute pentru îndeplinirea unui anumit act sau activități de executare silită (spre ex. taxă judiciară de timbru pentru încuviințarea executării silite, taxe achitate către instituțiile publice) dar a și redactat cererile către instituții publice și documentele necesare executării potrivit solicitării B. T. G. (spre ex. cerere de interogare a DITL, anexa 1 și 2, pag. 7 - 9 din Contract).
d. Conform prevederilor contractuale, suportarea cheltuielilor de executare nu este în sarcina Băncii
În cuprinsul Contractului, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. T. G. să rețină un procent de inițial 2%, apoi de 5% din sumele recuperate de la debitori, până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii.
Diferența până la onorariul executorului judecătoresc stabilit în conformitate cu prevederile legale se va recupera de către acesta doar după realizarea integrală a creanței B..
Potrivit art. 4.2 din Contract, cheltuielile de executare și onorariul executorului judecătoresc, incluzând sumele avansate de B., urmau a fi recuperate de la debitori pe măsură ce se recuperau debitele. Aceste prevederi contractuale concordă întocmai cu prevederile legale cuprinse la art. 371 ind. 7 din Codul de procedură civilă de la 1865, conform cărora cheltuielile sunt în sarcina debitorului.
Astfel cum rezultă din coroborarea art. 4.3 și 4.4 para. 4 din Contract, părțile au convenit asupra faptului că B. T. G. nu va pretinde, iar B. nu va fi obligată să achite nicio sumă suplimentară pe durata desfășurării executării silite, cu excepția costurilor menționate în anexa nr. 2 la Contract, ce pot fi modificate/majorate doar printr-un act adițional la Contract.
Mai mult, B. T. G. s-a obligat, conform art. 16 din Contract, să respecte valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite prin Contract, iar B., conform art. 27 din Contract, să achite valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite ca avans.
Având în vedere motivele expuse mai sus, solicită să se să constate că B. nu datorează sumele consemnate în Procesele-verbale, pretinsa creanță a B. T. G. nefiind lichidă și exigibilă.
e. Instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării ar fi trebuit să verifice existența unei renunțări la executare manifestată de către B., precum și certitudinea și lichiditatea creanței.
Contestatoarea arată că instanța, fiind învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării împotriva creditorului din dosarul de executare silită, trebuie să verifice dacă respectivul creditor a renunțat la executare.
Având în vedere că reclamanta contestatoare nu a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului acesteia, și că B. T. G. nu face dovada contrarie, instanța de judecată învestită cu încuviințarea executării silite ar fi trebuit să constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale și să respingă cererea de încuviințare a executării.
Conform art. 665 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă, instanța ar fi trebuit să constate inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile și să respingă cererea de încuviințare a executării silite.
Întrucât aceste prevederi legale nu au fost respectate, consideră că se impune anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
B. În subsidiar, solicită instanței să dispună diminuarea sumelor stabilite prin Procesele-verbale
Solicită ca, în situația în care instanța ar considera că B. are totuși obligația de a suporta cheltuielile de executare și onorariul executorului, deși nu a renunțat la executarea silită, să se dispună reducerea cuantumului cheltuielilor cuprins în Procesele-Verbale, acesta fiind nejustificat din următoarele considerente:
- B. T. G. nu respectă prevederile contractuale
Astfel după cum a precizat, B. și B. T. G. au reglementat în cuprinsul Contractului cuantumul exact al onorariului fix al executorului judecătoresc, care urma să fie achitat în avans, precum și cuantumul variabil al acestuia, care urma să fie recuperat de la debitor pe măsura realizării obligației de plată cuprinse în titlurile executorii.
În acest sens, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor si onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. T. G. să rețină un procent de inițial 2%, apoi de 5% din sumele recuperate de la debitor până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii. Mai mult, sumele la care B. s-a obligat să le achite în avans au fost plătite către B. T. G., fapt confirmat chiar de acesta prin adresa emisă.
De asemenea, B. T. G. s-a obligat, conform art. 16 din Contract, să respecte valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite prin Contract, iar B., conform art. 27 din Contract, se obligă să achite valorile onorariului și cheltuielilor de executare stabilite ca avans.
Având în vedere aceste prevederi contractuale, se constată faptul că B. T. G. nu respectă cuantumul convenit de către părți prin semnarea Contractului, motiv pentru care se impune diminuarea acestuia, în conformitate cu prevederile contractuale.
- Onorariul executorului judecătoresc este nejustificat
Chiar și în ipoteza în care Banca ar putea fi obligată la suportarea cheltuielilor de executare și a onorariului executorului judecătoresc, deși n-a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului, cu încălcarea acordului părților materializat în Contract, subliniază faptul că onorariul executorului judecătoresc stabilit în Dosarul de executare este nejustificat față de acțiunile întreprinse în cadrul acestuia, precum și față de sumele recuperate. Mai mult, Banca a plătit în mod direct taxele și sumele ocazionate de executarea silită și a redactat și pus la dispoziția B. T. G. cererile și documentele transmise de către acesta către diverse instituții în scopul desfășurării executării silite.
Astfel, stabilirea unor onorarii vădit nejustificate prin intermediul unor procese verbale ce constituie titlu executoriu față de debitorul obligației de plată în condițiile în care executorul judecătoresc nu a recuperat debitul reprezintă un abuz din partea acestuia, abuz care trebuie să fie sancționat prin reducerea acestor onorarii.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate si munca prestată.
În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit, apreciind că în speța de față, un onorariu în cuantum de 1000 lei este suficient.
În consecință, executorul judecătoresc trebuie să justifice stabilirea onorariilor prin efectuarea unor demersuri și prestarea unor activități în vederea realizării sumelor stabilite prin titlul executoriu.
Susține că în cauza de față, astfel cum rezultă chiar din Adresa emisă de către B. T. G., acesta nu a avut rol activ și nu a întreprins toate măsurile pe care le avea la îndemână.
În urma unor demersuri minime întreprinse în respectivele dosare de executare, B. T. G. a concluzionat că nu poate fi continuată executarea silită a Debitorului, menționând că lipsa achitării integrale a cheltuielilor de executare și a onorariului echivalează cu o renunțare tacită la executarea silită din partea B., în ciuda cererii de stăruință transmise de către contestatoare.
Astfel, rezultă cu putere de evidență faptul că B. T. G. nu a întreprins toate măsurile aflate la dispoziția acestuia în vederea executării silite a debitorului și nu poate justifica stabilirea unor onorarii în cuantum atât de ridicat.
c. În subsidiar, diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de B. M. A. și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii B. M. A.
Învederează instanței de judecată că prin încheierea din data de 15.07.2014 (denumită în continuare „încheierea"), B. M. A. a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 1.892,24 LEI, cheltuieli pe care le apreciază ca fiind excesive față de obiectul și actele îndeplinite în cadrul dosarului de executare.
Astfel, onorariul executorului judecătoresc este stabilit la maximul permis de lege și nu este justificat, având în vedere că singurele acte îndeplinite de executorul judecătoresc au constat în depunerea cererii de încuviințare a executării silite la instanța de executare și emiterea adresei de înființare a popririi, respectiv de notificare a înființării popririi.
Precum a menționat anterior, cuantumul onorariului executorului judecătoresc trebuie raportat la nivelul de muncă efectiv prestat de acesta și, așa cum în mod unanim s-a stabilit și prin jurisprudență, onorariul maximal este justificat doar în acele dosare de executare silită ce presupun numeroase demersuri și acte de executare și care au un nivel de complexitate ridicat.
Or, în speță, având în vedere că debitorul este o bancă, B. M. A. E. a avut de întreprins cele mai reduse demersuri pentru recuperarea unei sume de bani într-o executare silită, respectiv obținerea încuviințării executării silite (demers obligatoriu pentru orice dosar de executare) și trimiterea unei adrese de poprire a contului deschis de bancă la Banca Națională a României (efort minim ce a vizat un cont bancar în care Banca are în permanență numerar disponibil).
Prin urmare, B. M. A. E. nu a fost nevoit să identifice bunuri care să poată face obiectul executării silite și nici alte surse de venit sau terți popriți de la care să încerce recuperarea sumei, situații care prin sine nu ar fi îndreptățit executorul la aplicarea unui onorariu maximal, ci ar fi putut pune în discuție un onorariu mai mare, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Mai mult, B. M. A. E. menționează sume prin încheiere, fără a indica sursa acestor cheltuieli, limitându-se la a cita art. 669 din Codul de procedură civilă, ce enumeră cheltuielile ce intră în sfera cheltuielilor de executare și un articol din Legea 188/2000 ce în prezent este abrogat. Astfel, mențiunea „cheltuieli necesare desfășurării executării silite" nu este suficientă pentru a justifica încasarea acestei sume, în lipsa altor mijloace care să arate destinația și scopul în care aceste sume au fost cheltuite.
Art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că sumele datorate (s.n. cheltuielile de executare) vor fi stabilite pe baza dovezilor prezentate de partea interesată. În consecință, indicarea unei sume de bani, cu o descriere generală succintă, nu este de natură a justifica includerea acestei sume în cadrul cheltuielilor de executare silită.
De asemenea, onorariul avocațial inclus în cheltuielile de executare este excesiv față de obiectul dosarului de executare, singurul act efectuat de către Cabinet de Avocat M. M. L. în îndeplinirea mandatului în cadrul dosarului de executare silită fiind depunerea cererii de executare silită a B.. În ciuda minimelor demersuri întreprinse de avocat, onorariul avocațial este apropiat de onorariul executorului judecătoresc, care așa cum am menționat anterior este situat la nivelul maxim permis de lege. În acest sens, art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă la care face trimitere expresă art. 669 alin. (4) prevede că „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile [...] reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat ținând seama și de circumstanțele cauzei". În lipsa prezentării de dovezi relevante de către B. T. G., nu se poate cunoaște nici dacă onorariul avocațial a fost efectiv achitat, astfel încât să poate fi încadrat în cheltuieli de executare.
Subliniază că onorariile executorului judecătoresc și al avocatului stabilite în acest dosar de executare reprezintă o parte semnificativă (mai mult de 20%) din valoarea pretinsei creanțe deținute de către acesta din urmă împotriva B., valoare vădit excesivă față de faptul că singurul act de executare silită a fost reprezentat de înființarea popririi.
În consecință, având în vedere aspectele menționate anterior, în subsidiar solicită să se dispună diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de B. M. A. E., respectiv reducerea onorariului executorului judecătoresc la minimul prevăzut de lege, a onorariului avocațial, și a sumelor pentru care nu sunt menționate informații cu privire la destinația acestora și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii.
- Întoarcerea executării silite
Menționează că, astfel cum rezultă din încheierea emisă de B. M. A. în data de 28.07.2014, sumele consemnate în Procesele verbale au fost consemnate și eliberate creditorilor, respectiv B. T. G. și B. M. A..
În consecință, în temeiul art. 722 din Codul de procedură civilă, solicită să se dispună întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare în tot, în cazul anulării executării silite înseși sau parțial, în cazul anulării în parte a Proceselor Verbale.
În drept a invocat prevederile art. 451, 452, 632, 662, 664, 665, 669, 711 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 3717 alin. (2), art. 399 alin. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865, art. 39 din Legea 188/2000, art. l din Ordinul nr. 2.550/2006, art. 1166 și urm. Noul cod civil și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune a depus înscrisuri.
Contestația la executare este legal timbrată dovada fiind atașată la fila 22 din dosar.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a invocat în primul rând excepția netimbrării sau insuficienta timbrare a tuturor capetelor contestației la executare, excepția tardivității contestației la executare, excepția inadmisibilității cererii privind anularea executării silite, iar în subsidiar respingerea acesteia ca neîntemeiată. A mai solicitat respingerea cererii subsidiare privind anularea in parte a titlului executoriu prin diminuarea cuantumului cheltuielilor de executare stabilite, respingerea ca neîntemeiată a cererii subsidiare privind anularea in parte a încheierilor de stabilire cheltuieli de executare întocmite in dosarul 124/2014 al B. M. A. E. prin diminuarea cuantumului cheltuielilor de executare și respingerea cererii privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiate.
În motivare a arătat că executarea silita este reglementata de norme de ordine publica întrucât vizează servicii publice prestate de executorii judecătorești care asigura punerea in executare a titlurilor executorii recunoscute de lege.
Contestatoarea S.C. B. S.A. a investit executorul judecătoresc cu cerere de executare silita motivata si semnata de reprezentații acesteia din cuprinsul căreia nu rezulta necunoașterea dispozițiile legale indicate in cerere.
După investirea cu cererea de executare silita, executorul judecătoresc a efectuat numeroase demersuri pentru identificarea bunurilor debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a comunicat periodic informații cu privire la demersurile efectuate precum si la starea de solvabilitate a debitorului. Contestatoarea, în mod repetat, a solicitat executorului continuarea executării silite, fără a indica in concret bunurile ce urmează a fi executate silit si fără a mai achita cheltuielile de executare aferente.
Având in vedere cererile repetate de “stăruință in executare" si față de actele dosarului de executare nr.419/2012 a solicitat contestatoarei sa avanseze cheltuielile de executare silita stabilite prin titlurile executorii reprezentate de procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare având in vedere ca in lipsa acestora, executorul judecătoresc este împiedicat sa-si desfășoare activitatea, in speța să continue executarea silita prin efectuarea de noi acte de executare asupra averii debitorului.
Raportat la faptul ca orice fel de munca, inclusiv munca executorului judecătoresc, trebuie remunerată si in condițiile in care cuantumul onorariului si al cheltuielilor de executare este strict si imperativ stabilit de lege, rezulta cu claritate ca un creditor nu poate solicita si, cu atât mai puțin, nu poate impune executorului judecătoresc sa presteze o activitate fără a fi remunerat potrivit legii.
Pe de alta parte, formularea unei cereri de stăruință in executare presupune efectuarea de noi demersuri pentru identificare bunuri si venituri, demersuri pe care creditorul, in speța contestatoarea B. SA nu doar ca nu le-a indicat in mod expres, dar nici nu a avansat cheltuielile necesare efectuării acestor noi demersuri după cum legea stabilește in sarcina sa.
Deși au trecut mai mult de doi ani de la momentul înregistrării dosarului de executare iar din cercetările efectuate pana la acest moment a rezultat ca nu au fost identificate bunuri ale debitoarei, contestatoarea solicita in continuare efectuarea de noi demersuri cu scopul de a nu închide dosarul pentru lipsa de bunuri ale debitoarei in virtutea unui câștig viitor datorat acumulării de dobânzi si penalități in cazul in care debitorul va devenii solvabil peste vreo încă 2-3 ani sau de a cesiona creanțele rezultate din credite neperformante.
Este de notorietate interesul Băncilor de a simula o încercarea de recuperare a debitelor ca apoi in cazul neperformantelor acestora sa fie activate polițele de reasigurare si chiar înstrăinarea portofoliului de clienți.
In acest sens se explica refuzul creditorului de a-si onora obligațiile de plata in condițiile in care acesta nu a avut niciodată intenția de a fi de buna credința si de a plăti onorariul executorului judecătoresc pentru serviciul solicitat, ci din contra a acționat premeditat in a investi organul de executare doar cu scopul de a-i folosi autoritatea in fata cazurilor in care debitorii acestuia nu reacționau la presiunile ce le exercitau asupra lor sau de a-si mari creanța prin aplicarea de penalități pe o perioada cat mai mare formulând cereri de stăruință chiar daca debitorii sunt insolvabili.
Menținerea unui dosar de executare, pe rolul biroului, fără riscul intervenirii perimării timp de mai mulți ani, implica multe costuri generate de emiterea de noi acte de executare, de verificarea periodica stadiului dosarului de executare si raportări făcute creditorului.
Susținerea contestatoarei in sensul diminuării onorariului in raport de suma recuperata si fata de acțiunile întreprinse nu este justificata, ci, dimpotrivă demonstrează reaua credința a acesteia, având în vedere ca executorul nu si-a asumat riscul insolvabilității debitorului.
Atâta timp cât contestatoarea nu a avut diligenta de a obține o garanție reala a creditului acordat, nu i poate imputa executorului judecătoresc imposibilitatea recuperării debitului si nu-1 poate obliga nesfârșit sa emită acte de executare fără a suporta si cheltuieli pentru acestea.
Cheltuielile de executare sunt reprezentate exclusiv de taxe-posta, OCPI, taxe de timbru, ITM etc. intra in patrimoniul executorului iar in afara de aceste taxe executorul are cheltuieli reprezentate de hârtie, imprimare, cheltuieli pentru spațiul de lucru (chirie, întreținere etc.), salariul personalului angajat, cheltuieli ce sunt suportate exclusive din onorariul sau si nu din cheltuielile de executare avansate de contestatoare.
Or raportat la dorința contestatoarei de a continua executarea silita la nesfârșit, neținând cont de imposibilitatea de continuare a executării silite cauzata de lipsa de bunuri ale debitorului si de refuzul de a achita executorului judecătoresc onorariul sau, rezultă in mod evident ca in opinia contestatoarei munca executorului nu trebuie remunerata decât in cazul in care se recuperează creanța.
Subliniază însă că se impune reținerea faptului că nu este in situația unei cesiuni de creanța în care executorul si-a asumat riscul pierderii ci in situația unei investiri in temeiul legii a executorului judecătoresc cu o cerere de executare silita identica cu investirea instanțelor de judecata cu soluționarea litigiilor pentru care se plătesc taxe de timbru anticipat soluționării acestora.
Ca si in legislația taxelor de timbru privitoare la cine le datorează, exista norme de ordine publica prevăzute de Codul de procedura civila, de Legea nr. 188/2000, de Ordinul MJ nr. 2550/2006 in ceea ce privește in sarcina cui este plata cheltuielilor de executare silita, a cuantumului si modalității de plata a onorariului executorului judecătoresc.
Este de notorietate interesul băncilor de a simula o încercarea de recuperare a debitelor ca apoi in cazul neperformantelor acestora sa fie activate polițele de reasigurare si chiar înstrăinarea portofoliului de clienți.
În acest sens se explica refuzul creditorului de a-si onora obligațiile de plata in condițiile in care acesta nu a avut niciodată intenția de a fi de buna credința si de a plăti onorariul executorului judecătoresc pentru serviciul solicitat, ci din contra a acționat premeditat in a investi organul de executare doar cu scopul de a-i folosi autoritatea in fata cazurilor in care debitorii acestuia nu reacționau la presiunile ce le exercitau asupra lor.
Cu toate acestea, contestatoarea considera ca se impune ca executorul judecătoresc, care si-a desfășurat activitatea in acest dosar timp de peste 2 ani de zile cu o plata parțiala a onorariului (un onorariu de 60 de lei), să continue efectuarea de acte de executare, suportând in ..buzunarul propriu cheltuielile, lipsindu-1 pe acesta de dreptul de a-si incasa onorariul si cheltuielile de executare stabilite in mod legal, in cuantumul legal.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executarea silita si celelalte acte de executare (...) se îndeplinesc la cerere. Rezulta din textul legii ca, pentru a efectua orice act de urmărire executorul judecătoresc trebuie sa fie investit cu o cerere prin care creditorul sa-i solicite îndeplinirea actului respectiv. De asemenea, creditorul ia cunoștința despre diligenta de care trebuie sa dea dovada in executarea silita începută in sensul ca i se aduce la cunoștință faptul ca organul de executare este împuternicit, in urma cererii făcute de creditor, sa procedeze la efectuarea actelor de executare solicitate de creditor.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. pr. civ.: „Părțile au îndatorirea ca, in condițiile legii, sa urmărească desfășurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația sa îndeplinească actele de procedura in condițiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecător, sa-si exercite actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător, să își exercite drepturile procesuale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) precum și să își probeze pretențiile și apărările”.
Susține că este cunoscut faptul ca o parte a creditorilor urmăritori care au pornit in executarea silita, având deja constituit dosar de executare, formulează periodic cereri de continuare a executării silite, fără a precizeze exact actul de urmărire pe care îl vor îndeplinit de către executorul judecătoresc cu puțin înaintea împlinirii termenului de 6 luni, tocmai pentru a împiedica sa opereze perimarea de drept.
Consideră ca din punct de vedere legal aceasta nu este o practica corecta a creditorului urmăritor și trebuie sancționată de către instanța de executare, evident in măsura in care aceasta este sesizata de orice parte interesata cu desființarea executării silite, urmare a constatării perimării de drept.
Daca creditorul urmăritor a formulat periodic cereri de continuare a executării silite, de fiecare data cu puțin timp înaintea împlinirii termenului de 6 luni, doar pentru a împiedica perimarea sa opereze de drept, cererea de continuare a executării silite nu constituie prin ea însăși act de executare.
Practica contestatoarei de a depune semestrial cereri de stăruință si de a obliga executorul la continuarea executării silite, are ca scop perpetuarea la nesfârșit a unei situații care ar putea fi foarte bine finalizată, generând costuri pentru executor ce depășesc cu mult avansul achitat de contestatoare.
Menționează că deși a înștiințat-o pe contestatoare de stadiul dosarului si de imposibilitatea continuării executării silite in cazul in care nu va înțelege sa-si achite obligațiile, creditorul nu a acceptat riscul executării silite începute in baza unui contract de împrumut fără garanție, fiind conștienta ca închiderea dosarului de executare reprezintă intervenirea prescripției de a solicita executarea silita.
În speță, nu poate fi vorba de un abuz al executorului judecătoresc sau de o rotunjire a veniturilor, atâta vreme cat constatatoarea, creând o aparenta a diligențelor sale, refuza sa-si asume riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau al imposibilității continuării executării, astfel cum si l-a asumat conform aceluiași contract invocat in speța, obligând executorul sa tina la nesfârșit dosarul pe rolul biroului sau.
Având in vedere cererile de actualizare a creanței formulate de contestatoare, solicită instanței să constatate că în realitatea contestatoarea este cea care își “rotunjește"" veniturile prin aplicarea de penalități zilnice debitului cat timp se afla pe rolul biroului executorului judecătoresc, acesta fiind si motivul pentru care, contestatoarea a depus o noua cerere de continuare a executării silite in loc sa solicite întocmirea unui proces verbal prin care sa constate imposibilitatea a continuării executării silite din lipsa de bunuri urmăribile ale debitorului, asumându-și astfel riscul executării silite.
Mai arară că executorul a facturat suma achitata cu titlu de avans cheltuieli, a achitat aferent acesteia impozite. Achitând apoi taxele este cat se poate de clar ca suma avansata nu a fost nici pe departe acoperitoare pentru cheltuielile de executare.
In afara acestor cheltuieli de executare reprezentate de taxe (poștale, OCPI, ITM, DITL, INEP) pentru efectuarea actelor de executare se mai cheltuiesc alte sume de bani pentru hârtie, imprimare, curent electric, plicuri etc.
De reținut însă ca celelalte cheltuieli pe care le face executorul in vederea executării silite pentru flecare dosar de executare, sunt suportate exclusiv din onorariul stabilit in mod legal (chirie pentru spațiul de lucru, utilități, salarii, impozite, taxe etc.).
Cu privire la contractul privind efectuarea activității de executare silita încheiat intre B. T. G. si B. si având in vedere caracterul special al procedurii executării silite, normele de procedura sunt de stricta interpretare, astfel ca grefarea raportului executional dintre B. si B. T. G. pe un raport contractual anterior nu este de natura sa conducă la ineficacitatea dispozițiilor art.371 ind. 7 C.pr.civ, raportul contractual preexistent intre pârtii putând reprezenta un temei pentru soluționarea ulterioara a eventualelor neînțelegeri intre părți.
Or, fata de dispozițiile contractuale, respectiv art. 4.2: „Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, atât cheltuielile, inclusiv cele avansate de Creditoare cat si onorariile, vor fi recuperate de la debitori pe masura ce se recuperează debitele” art.5 „executorul se obliga sa execute in condițiile legii si a solvabilității debitorului..”, art. 6 „in cazul neîndeplinirii de către executorul judecătoresc a obligațiilor asumate conform prezentului contract si a anexelor la acesta, Creditoarea poate solicita rezilierea de plin drept a prezentului contract” si fata de disp. art.31 precum si fata de cererile de staruinta in executare formulate de creditoarea B., rezulta fără putință de tăgadă ca B. urmărește transferul riscului insolvabilității debitorului urmărit in sarcina executorului.
Or, daca executorul ar fi ținut sa duca la îndeplinire dispozițiile unui titlu executoriu pe cheltuiala sa, in virtutea unui câștig viitor, incert, ar însemna ca acesta ar fi trebuit sa își asume riscul insolvabilității debitorului si nu contestatoarea (art.5 si art.31 din Contract).
Solicitarea pe care executorul judecătoresc a făcut-o contestatoarei nu poate fi considerata contrara unei înțelegeri a părților, câtă vreme este cunoscut ca manifestarea de voința a părților nu poate deroga de la normele de ordine publica.
În ceea ce privește excepțiile invocate, intimatul a arătat că înțelege să invoce excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări întrucât, conform prevederilor OUG nr. 80/2013 taxa de timbru se achită anticipat.
A mai invocat excepția inadmisibilității contestației la executare motivând că potrivit art. 712 C.pr.civ. se poate formula o asemenea cerere de chemare în judecată dacă ,,b) legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o calea specifică pentru desființarea lui."
Susține că prin „calea specifică de desființare" se înțelege contestația la executare împotriva actului de executare – reprezentat de procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, cale de atac accesibilă contestatoarei.
Intimatul a mai invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare pentru capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit în Dosarul nr. 412/2012.
În motivarea excepției a arătat că a solicitat la data de 30.06.2014 contestatoarei să își îndeplinească obligația de plată rezultată din titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit în dosarul de executare din 2012.
Contestatoarea nu a înțeles sa achite de bunăvoie creanța conform titlului executoriu si nici nu a cerut lămuriri asupra acestora.
La data de 03.07.2014 a formulat cerere pentru punerea în executare a acestui titlu, cerere adresată B. M. A. E..
In urma acestei cereri s-a format dosarul de executare silită nr. 124/2014 al B. M. A. E.. Prin încheierea dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 08.07.2014 de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită a debitoarei în baza titlului executoriu anterior menționat.
Contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de aceasta cat si împotriva titlurilor executorii înregistrata pe rolul judecătoriei Cornetu la data de 05.08.2014.
Astfel, fata de momentul comunicării actului de executare-procese verbale de stabilire cheltuieli de executare titlurile executorii - 30.06.3014 si fata de momentul înregistrării contestației la executare - 05.08.2014. solicită să se constate că termenul imperativ de 15 zile pentru contestarea acestuia a fost cu mult depășit.
În consecință, solicită să se admită excepția tardivității introducerii contestației la executare cu privire la titlu executoriu procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare din dosarul 419/2012 al creditorului B. T. G. comunicat la data de 30.06.2014 si pe cale de consecință să se admită excepția inadmisibilității contestației la executare împotriva titlului executoriu.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de a se diminua cheltuielile de executare, solicită respingerea acestui capăt ca neîntemeiat.
În motivare a arătat că ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus și că din dispozițiile art. 371 ind 7 nu rezultă că procesul-verbal de stabilirea cheltuielilor de executare ar constitui titlu executoriu doar față de debitor.
Arată că potrivit art. 371ind. 7 (1) teza intai C.p.c. partea care solicita îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silita este obligata sa avanseze cheltuielile necesare, (..) iar pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de creditor”.
Procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare constituie titlu executoriu. Din acest text rezulta doua situații posibile:
1.PV de cheltuieli este titlu executoriu al creditorului împotriva debitorului urmărit pentru recuperarea cheltuielilor de executare „făcute”, probate „pe baza dovezilor prezentate de partea interesata”
2.PV de cheltuieli este titlu executoriu al executorului judecătoresc împotriva creditorului daca acesta nu a achitat efectiv aceste cheltuieli.
Astfel, din economia dispozițiilor precizate rezulta cu destula claritate ca banca creditoare este obligata sa avanseze cheltuielile de executare, cheltuieli ce vor fi puse in final in sarcina debitorului, creditoarea Banca putând recupera aceste sume de la debitor numai in măsura in care acestea au fost suportate efectiv.
După cum se poate remarca cu ușurința, o a treia varianta (titlu al executorului judecătoresc împotriva debitorului urmărit) este exclusa, pentru simplul motiv ca executorul judecătoresc nu este creditor al debitorului urmărit.
Legea speciala citata mai sus statuează dreptul executorului la onorariu, ce este parte integranta a cheltuielilor de executare, or este exclus ca un drept acordat prin lege sa nu poată fi fructificat, adică să nu i se permită titularului acestuia sa-1 exercite împotriva celui „ce este obligat sa avanseze cheltuielile necesare”.
Acest drept generic, devine efectiv si se naște in patrimoniul executorului judecătoresc chiar in momentul in care este investit de către creditor cu cerere de executare silita. Concomitent, se naște obligația corelativa a creditorului de a plăti aceste cheltuieli de executare si, desigur, in măsura în care le achită, ulterior le poate recupera de la debitorul urmărit
In concluzie, susținerea contestatoarei in sensul ca Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu si împotriva creditorului doar când acesta a renunțat la executare este fiind vădit neîntemeiată.
Precizează că nu a susținut ca B. a renunțat la executarea silita.
Rațiunea pentru care a comunicat creditorului ca neachitarea cheltuielilor poate fi asimilata unei renunțări tacite, neechivoce, la executare a avut scopul de a atrage atenția acestuia ca executarea nu poate continua fără plata cheltuielilor de executare, sancțiunea fiind evident perimarea executării raportat la ultimul act de executare îndeplinit benevol de executor, menționând ca subzistă temeiul închiderii dosarului de executare prin împiedicarea desfășurării normale a executării silite.
Creditorul, deși a fost informat in scris prin proces verbal cu privire la situația debitorului urmărit, nu a înțeles sa continue actul de executare silita, a refuzat sa avanseze cheltuieli de executare pentru verificarea in continuare a averii debitorului, nu a contestat titlurile executorii preferând sa conteste in instanță adresele emise in alte dosare de executare prin care i s-au solicitat cheltuielile de executare.
Cu privire la clauzele contractuale invocate de contestatoare, solicită instanței sa constate ca acestea contravin normelor de ordine publica ce reglementează activitatea de interes public desfășurată de executorii judecătorești.
Procedura executării silite este reglementata in integralitate de Codul de procedura civila, de Legea 188/2000, de Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006 si Anexa nr. l a Statului UNEJ, condițiile de derulare a acestei procedură nefiind lăsate la latitudinea participanților la executarea silita decât în privința aspectelor ce țin de declanșarea procedurii executării silite-posibilitatea creditorului de a solicita executarea silita, de a renunța, etc.
Astfel, contractul privind efectuarea activității de executare silita încheiat intre creditor si executor, nu poate deroga de la normele de ordine publica prevăzute de Codul de procedura civila, de legea 188/2000, de Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006 si Anexa nr. l a Statului UNEJ, nici in ceea ce privește plata cheltuielilor de executare silita si nici in ceea ce privește cuantumul si plata onorariului executorului judecătoresc.
O interpretare contrara nu poate fi primita întrucât ar echivala cu a permite creditorului si executorului, prin voința lor manifestata prin contract sa modifice normele legale anterior indicate si sa confere caracter de titlu executoriu procesului verbal de cheltuieli de executare in alte condiții decât cele prevăzute de lege.
Acestea implica transferul riscului insolvabilității sau imposibilității de executare din alte motive neimputabile executorului, transferând obligația de mijloace asumata de executor ..
Or, obligația executorului judecătoresc de a face toate demersurile legale ce îi sunt în atribuite, conform procedurii executării silite si dispozițiilor legii 188/2000, este interpretata si apreciata din punct de vedere juridic ca o obligație de mijloace si nu una de rezultat.
Limitarea încasării onorariului si a cheltuielilor de executare in raport de cuantumul debitului recuperat contravine dispozițiilor imperative precizate in sensul transferului riscului executării silite in sarcina executorului si, in plus, chiar si in cazul unui debitor solvabil, totalul cheltuielilor de executare nu pot fi puse in sarcina debitorului (in sensul de a 11 recuperate de la debitor) atâta timp cat nu au fost efectiv suportate de creditorul B..
În ceea ce privește diminuarea sumelor stabilite prin titlurile executorii, intimatul susține că reclamanta contestatoare interpretează în mod eronat dispozițiile art. 2 din OMJ nr.2550/2006 întrucât acesta conține dispoziții favorabile doar pentru persoanele cu venit sub salariu minim brut pe țară.
Mai arată că disp. art. 39 alin.3 din Legea nr. 188/2000, teza finala a textului de lege citat de contestatoare reglementează o cu totul alta ipoteza, anume situația debitorului care executa benevol obligația de îndată după primirea somației. In aceasta împrejurare, el va fi ținut sa suporte onorariul executorului judecătoresc si al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusa.
Executorul judecătoresc nu poate fi considerat creditor al debitorului urmărit . executare instrumentat de el, in primul rând pentru ca este ținut de obligația legala de imparțialitate, iar in al doilea rând pentru ca executorul îl obligă de debitorul urmărit la plata cheltuielilor de executare numai in măsura in care acestea au fost făcute efectiv de creditor, cf. disp. art. 371 ind. 7 (2) C.p.c. teza a doua.
Practic, executorul îl urmărește pe debitor pentru a recupera de la acesta, pentru creditor, cheltuielile de executare, dar numai în măsura în care au fost achitate de creditor, in caz contrar ele rămânând in sarcina acestuia din urma, in speța tot contestatoarea.
În speța, se înțelege ca B. solicita anularea parțiala a titlului executoriu insistând în apărarea sa bazata pe clauzele contractuale, respectiv ca executorul sa-si recupereze restul cheltuielilor de executare de la debitor sau ca acestea sa fie diminuate, însă nu precizează daca anularea îl privește pe creditor (B.), pe debitorul urmărit ori pe amândoi.
Pronunțând o hotărâre prin care ar modifica titlul executoriu, instanța îl va pune in imposibilitate juridica pe executorul-creditor sa-si realizeze dreptul legal de a încasa cheltuielile de executare silita stabilite in limita legala, titlul astfel modificat fiind opozabil atât creditorului dar si debitorului.
Conform contractului menționat de contestatoare, onorariul executorului judecătoresc stabilit in conformitate cu prevederile legale sa va recupera de către acesta doar după realizarea integrala a creanței B..
Ori, daca instanța va modifica titlul executoriu in sensul diminuării onorariului, executorul judecătoresc va fi in imposibilitate de a solicita plata onorariului judecătoresc stabilit în conformitate cu prevederile legale atât de la debitor întrucât executorul nu este creditorul debitorului si nici de la creditor.
Susține că onorariul executorului judecătoresc este justificat și este stabilit conform normelor legale în vigoare.
In ceea ce privește critica contestatorului potrivit căreia executorul judecătoresc nu a depus toate diligentele necesare pentru recuperarea debitului, susține că această afirmație este neîntemeiată în contextul în care obligația executorului judecătoresc în cazul executării silite este o obligație de diligenta si nu este o obligație de rezultat.
În ceea ce privește încheierea de încuviințare a executării silite, arată că aceasta a fost în mod legal și temeinic pronunțată de instanța de executare. Susține că față de caracterul necontencios al procedurii de încuviințare a executării silite instanța de executare nu poate administra probatorii suplimentare și că nu este obligația instanței s verifice, în acest stadiu, dacă creditorul a renunțat sau nu la executarea silită.
Mai arată că reclamanta contestatoare nu a indicat nici un temei pentru anularea actelor de executare din dosarul de executare silită nr. 124/2014 deschis la B. M. A. E. și că în realitate s-a mărginit la a invoca motive pentru anularea titlului executoriu întocmit în dosarul de executare silită nr. 419/2012.
În acest context, apreciază că nu există motive nici pentru anularea actelor de executare și, implicit, nici pentru diminuarea cheltuielilor de executare.
Susține că onorariul avocatului a fost corect cuantificat prin raportare la volumul de muncă și complexitatea cazului.
În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executor judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în ca obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a c executare se urmărește.
Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188 2000, acesta fiind stabilit sub limita 10\% din creanța pusă în executare.
Cu privire Ia cheltuielile de executare in cuantum de 248 lei, executorul judecătoresc a justificat cuantumul acestora astfel:
- 1 leu înregistrare dosar - 10 lei formare dosar - 30 lei arhivare dosar-20 lei taxe poștale - 1 comision bancar pt. viramentele la CEC privind debitul - cheltuieli transport ( 2 deplasări București Cornetu, la BNR - 50 lei si 2 deplasări București - Cornetu la CEC Bank - 50 lei )-17 lei p tipărite pt. procedura noua - 20 lei copii acte anexate pt. poprire si înștiințare poprire- 1 leu taxa ti judiciar - certificat de grefa TOTAL 200 LEI la care se adaugă TVA.
Mai arată că instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului.
Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, astfel cum a susținut contestatoarea, întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
In drept a invocat prevederile art.205 C.pr.civ., 453 N.C.pr.civ, art. 662 N.C.pr.civ, art. 712 N.C.pr.civ și urm., art. 371 ind. 7 (1) teza C.p.c, art. 399 C.p.c si următoarele, art. 1169 Cod civil.
În probațiune a depus înscrisuri.
La solicitarea instanței au fost depuse de către executorii judecătorești dosarele de executare silită 124/2014 și nr. 419/2012.
La termenul de judecată din 11.02.2015, instanța a luat act de faptul că intimatul nu mai susține excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, a pus în discuția părților excepția tardivității contestației la executare, excepția inadmisibilității contestației la executare, a unit excepțiile cu fondul cauzei, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, contestatoarea B. S.A. a încheiat în data de 15 mai 2012 contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732, la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 cu B. Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O., prin care executorul judecătoresc și-a asumat obligația de a executa silit, în modalitățile prevăzute de lege debitorii indicați, obligațiile de plată decurgând din titlurile executorii identificate de părți și continuarea executării silite în dosarele aflate în derulare, din stadiul în care sunt predate (f. 15-22).
În contract la clauza 4.2 s-a stipulat că recuperarea cheltuielilor și a onorariilor executorului se va efectua de la debitori, pe măsură ce se recuperează debitele. Totodată s-a convenit asupra încasării diferenței de onorariu de executorul judecătoresc din executare, după realizarea integrală a creanței băncii.
În urma cererii de executare silită formulată de contestatoare împotriva debitorului . în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. BL35025 din 06.08.2008, s-a înregistrat dosarul de executare nr. 419/2012.
La data de 24.04.2014, creditoarea a formulat o cerere de continuare a executării silite, pentru recuperarea debitului actualizat.
În cadrul dosarului de executare nr. 419/2012 a fost emis procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 05.06.2013 pentru suma de 8269,72 lei.
La data de 26.03.2014, intimatul a emis o adresă prin care a adus la cunoștința contestatoarei obligația de plată a sumei de 8269,72 de lei, rest de plată din cheltuielile de executare stabilite potrivit procesului-verbal mai sus indicat, învederând că în condițiile în care creditoarea nu va înțelege să își îndeplinească obligația de plată a cheltuielilor de executare care i-au fost solicitate a le avansa, se va considera că aceasta înțelege să creeze o aparență a diligențelor pe care le exercită pentru valorificarea dreptului său, împiedicând totodată desfășurarea normală a activității executorului judecătoresc, urmând a se constata că subzistă temeiul închiderii dosarului, lipsa de stăruință a creditoarei urmând a fi calificată ca o manifestare tacită de renunțare la executare.
Întrucât contestatoarea nu a înțeles să achite cheltuielile de executare, intimatul s-a adresat B. M. A. E. fiind constituit dosarul de executare silită nr. 124/2014.
În cadrul dosarului de executare silită nr. 124/2014 a fost pronunțată Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 15.07.2014 (f. 145).
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității contestației la executare, instanța reține că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare întrucât contestatoarea a respectat termenul legal pentru formularea cererii de chemare în judecată. În acest sens, instanța reține că reclamanta contestatoare nu ar fi putut formula contestație la executare împotriva procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul de executare silită nr. 419/2014 imediat după emiterea acestei încheieri întrucât la momentul respectiv nu exista nici un interes pentru promovarea unei asemenea acțiuni.
În acest sens, se reține că în drept conform art. 371 ind. 7 VCPC „(1)Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. (2)Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. (3)Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. (4)Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.”
În consecință, creditorul nu are interesul contestării procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare la momentul emiterii acestuia, întrucât regula este că aceste cheltuieli se suportă de către debitor. De altfel, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor nu cuprinde față de creditor la momentul emiterii o creanță certă întrucât creditorul are obligația de a achita aceste costuri doar cu titlu excepțional și doar în măsura în care creanța sa nu este recuperată, acest fapt nefiind cunoscut la momentul emiterii înscrisului și fiind în mod evident influențat de modul efectiv de derulare al procedurilor ulterioare de executare silită.
Instanța mai reține că în dosarul de executare silită cheltuielile de executare nu au fost stabilite prin adresa din 23.06.2014, comunicată la data de 30.06.2014, așa cum susține intimatul, că acest înscris nu constituie act de executare în sensul legii și că din analiza contestației la executare nu rezultă că reclamanta contestatoare ar fi solicitat anularea acestui înscris.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare, motivată prin faptul că reclamanta avea deschisă calea contestației la executare împotriva procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, în dosarul nr. 419/2012, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru aceleași considerente arătate deja la soluționarea excepției tardivității.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește criticile aduse cu privire la încheierea de încuviințare a executării silite, instanța reține că aceasta a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 665 C.pr.civ., instanța de executare neavând obligația de a verifica, în etapa procesuală a încuviințării executării silite, existența unei manifestări de voință din partea contestatoarei în sensul renunțării la procedura de executare silită.
De altfel, se reține că reclamanta contestatoare are obligația achitării cheltuielilor de executare și în alte cazuri prevăzute de lege (de exemplu în cazul imposibilității parcurgerii procedurii executorii silite cauzate de lipsa oricărui bun în patrimoniul debitorului), și nu doar în cazul în care creditorul renunță expres la cererea de executare silită.
A accepta un punct de vedere contrar, ar însemna să acceptăm posibilitatea suportării de către executorul judecătoresc a riscului insolvabilității debitorului, ori un asemenea punct de vedere nu poate fi primit, executorul nefiind parte în raportul juridic obligațional pus în executare.
În ceea ce privește susținerile referitoare la nelegalitatea solicitării cheltuielilor de executare de la creditor, motivată prin existența unui contract prin care s-a stabilit că executorul urmează a se îndestula de la debitor, pe parcursul derulării procedurii de executare silită, instanța reține că acestea nu sunt pertinente.
În acest sens, instanța subliniază că
1.
Avansarea cheltuielilor de executare. De regulă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt avansate de către creditor, în următoarele situații:
– pentru toate actele sau activitățile dispuse din oficiu de executor;
– pentru îndeplinirea, la cerere, a unui act sau a unei alte activități care interesează executarea silită. În acest caz, se stipulează că toate cheltuielile aferente sunt avansate de solicitant, prin urmare, este posibil ca avansarea acestor cheltuieli să cadă în sarcina debitorului sau a terților participanți la executarea silită, nu doar a creditorului.
2.
Suportarea cheltuielilor de executare. Titularul obligației de plată a cheltuielilor determinate de efectuarea urmăririi este debitorul urmărit, culpabil pentru neexecutarea voluntară a titlului executoriu.... citeste mai departe (1-5)
FRENTIU G. C.;BALDEAN D. L., Codul de procedura civila comentat si adnotat din 01-ian-2012, Hamangiu
compara cu Art. 660 din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 1 din Codul de Procedura Civila din 2010
Art. 660: Cheltuielile de executare
(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 658, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului și al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 445 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte cauze, ele vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc.
executarea silită este reglementată de norme de ordine publică întrucât vizează servicii publice prestate de executorii judecătorești care au calitatea de funcționari publici care asigură punerea în executare a titlurilor executorii recunoscute de lege.
Procedura executării silite este reglementată în integralitate de Codul de procedură civilă, de Legea 188/2000, de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și Anexa nr. 1 la Statul UNEJ, condițiile de derulare a acestei proceduri nefiind lăsate la latitudinea participanților la executarea silită decât în privința aspectelor care țin de declanșarea procedurii executării silite (creditorul având posibilitatea de a solicita executarea silită a debitorului sau nu), de renunțare la executarea silită (creditorul având posibilitatea de a renunța la executare) sau de suspendare a executării silite (creditorul urmăritor având posibilitatea să solicite suspendarea executării silite).
Astfel, prin contractul privind efectuarea activității de executare silită încheiat între creditor executor nu se poate deroga de la normele de ordine publică prevăzute de Codul de procedură civilă, de Legea 188/2000, de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și Anexa nr. 1 la Statul UNEJ, nici în ceea ce privește plata cheltuielilor de executare silită nici în ceea ce privește cuantumul și plata onorariului executorului judecătoresc.
O interpretare contrară nu poate fi primită întrucât ar echivala cu a permite creditorului și executorului judecătoresc, prin voința lor manifestată prin contractul încheiat, să modifice normele legale anterior indicate și să confere caracter de titlu executoriu procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în alte condiții decât cele prevăzute de lege.
Se mai reține că potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. Astfel, în cazul altor titluri executorii în afara hotărârilor judecătorești, cum este și ipoteza contractului de credit, executarea silită poate fi condiționată de plata anticipată a onorariului judecătoresc, soluție legislativă justificată de regimul diferit al hotărârilor judecătorești a căror executare reprezintă o etapă a procesului civil, fiind acoperită de garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 6 CEDO, ipoteză care nu poate fi reținută în situația altor titluri executorii.
Mai mult, potrivit art. 373 ind. 1 alin. 9 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc are obligația de a pune în vedere părții să își îndeplinească obligația de avansare a cheltuielilor de executare ( în situația prevăzută la art. 371ind 7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună in vedere părții să își îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare.)
Se reține astfel că, în cauza dedusă judecății, deși trecuse un interval de timp semnificativ de la începerea executării silite, contestatoarea nu a înțeles să avanseze cheltuielile de executare solicitate, respectiv că a stăruit în continuarea executării silite pretinzând practic executorului judecătoresc să efectueze acte de executare silită fără a fi retribuit, acesta din urmă suportând implicit riscul insolvabilității debitorului.
În aceste condiții, instanța apreciază că invocarea prevederilor contractuale nu este de natură a absolvi creditorul de la plata cheltuielilor de executare, astfel cum acestea au fost stabilite, întrucât nu se poate considera că prin prevederile contractuale de referință au fost înlăturate normele legale anterior indicate, norme de ordine publică de altfel.
Dacă am accepta un punct de vedere contrar, așa cum susține contestatoarea, ar însemna că acceptăm că profesia de executor judecătoresc este una liberală, în care executorii ar putea să își recupereze onorariile exclusiv ca urmare a recuperării creanțelor de la debitori. Or un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat pentru considerente deja expuse anterior referitoare la caracterul de ordine publică al normelor ce reglementează domeniul executării silite.
Se mai reține că reclamanta contestatoare a solicitat practic anularea actelor de executare din dosarul nr. 124/2014 invocând lipsa caracterului de titlu executoriu al procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare emis în dosarul nr. 419/2012, motiv care a fost deja analizat și considerat ca nefiind întemeiat de către instanța. În consecință, față de inexistența altor motive de nelegalitate care să vizeze executarea silită din acest dosar, instanța va respinge cererea contestatoarei ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor ocazionate de îndeplinirea procedurilor de executare silită, instanța reține că acesta se stabilește potrivit anexei la Ordinul ministrului justiției nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, respectiv Anexei nr. 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că în ambele dosare de executare silită cheltuielile de executare sunt corect cuantificate prin raportare la gradul de dificultate al cauzelor și volumul de muncă depus, respectiv că respectă limitele legale prevăzute de art. 39 din Legea 188/2000 și OMJ nr. 2550/C/2006, neimpunându-se pe cale de consecință reducerea acestora.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepțiile invocate și contestația la executare ca neîntemeiate, inclusiv cererea de întoarcerea a executării silite, în cauză nefiind întrunite condițiile art. 722 C.pr.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, instanța constată că intimatul nu a făcut dovada acestora și că singura factură existentă la dosar este cea aferentă contravalorii fotocopierii dosarului de executare depus de intimat.
În acest context, instanța va obliga contestatoarea, temeiul art. 716 alin. (2) C.pr.civ., la plata către intimat a sumei de 80,6 lei reprezentând contravaloarea taxei de fotocopiere a Dosarului de executare silită nr. 419/2012 și va respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității și excepția inadmisibilității contestației la executare invocate de intimat ca neîntemeiate.
Respinge contestația la executare ca neîntemeiată privind pe contestator B. SA CU S. ALES LA R. SI ASOCIATII SPRL în sector 1, București, . TOWER CENTER, nr. 15+17, . intimat B. E. JUDECĂTORESC T. G., cu sediul în sector 3, București, SPLAIUL UNIRII, nr. 35, ., ..
În temeiul art. 716 alin. (2) C.pr.civ. obligă contestatoarea la plată către intimat a sumei de 80,6 lei reprezentând contravaloare fotocopiere Dosar de executare silită nr. 419/2012 și respinge în rest cererea de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.
PRESEDINTEGREFIER
D. E. A. L.
L.A. 05 Martie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 805/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 625/2015.... → |
|---|
