Contestaţie la executare. Sentința nr. 495/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 495/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 495/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentinta civila nr. 495/2015
Ședința publică de la 12.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . LA AV.P. M. și pe intimat A. J. A FINANTELOR PUBLICE ILFOV, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul prin apărător, lipsa fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata a depus la data de 12.12.2014, relatii, contestatorul a depus la data de 26.01.2015, prin Serviciul Registratura, înscrisuri.
În baza art. 131 N.C.p.c., instanța își verifică, din oficiu, competența, și stabilește că Judecătoria Cornetu este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze acțiunea.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanta acorda cuvantul în dezbaterea probatoriului.
Având cuvântul, contestatorul prin apărător solicită încuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 Noul Cod de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru părți, considerând că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Avand cuvantul, contestatorul solicita admiterea contestatiei la executare, anularea executarii silite, intrucat cf. filei 37 din dosar nu figureaza cu obligatii fiscale exigibile restante.Cu cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat si taxa judiciara de timbru.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2014 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub numărul de mai sus, contestatoarea . a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata ANAF – DGRFPB – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze somația nr._/20.08.2014 (23/_ /_) și titlul executoriu nr._/20.08.2014 emise de intimată în dosarul de executare nr._/23/_ /_.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că a primit somația și titlul executoriu la data de 02.09.2014, în titlul executoriu fiind menționată declarația nr._-2/22.07.2014, pentru suma de 942 lei, și achitată deja, astfel cum rezultă din OP nr. 65/14.07.2014, OP 55/03.06.2014 și OP nr. 56/06.06.2014 depuse la dosar.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm. din C., Codul Fiscal și Codul de Pr. Fiscală.
Contestația la executare a fost legal timbrată cu suma de 70,94 lei (fila 23).
În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată în vederea atașării dosarului de executare, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, informațiile fiind comunicate și atașate la dosar.
În cauză a fost încuviințată pentru părți proba cu înscrisuri.
Intimata, legal citată, nu a formulat apărări în cauză, însă a depus la data de 05.12.2014 o adresă prin care a precizat că . nu figurează cu obligații fiscale exigibile restante.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține:
În fapt, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, somația nr._/20.08.2014 (23/_ /_) și titlul executoriu nr._/20.08.2014 au fost emise de intimată în dosarul de executare nr._/23/_ /_, în baza declarației nr._-2/22.07.2014. Suma la care se referă titlul executoriu a fost achitată integral de către contestatoare prin OP nr. 65/14.07.2014, OP 55/03.06.2014 și OP nr. 56/06.06.2014 depuse la dosar la filele 11-15, înainte de primirea somației (02.09.2014, fila 7).
În drept, conform art. 172, alin. 1 din O.G. nr. 92 din 2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare, iar, potrivit art. 174, alin. 3 din același act normativ, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Instanța constată că executarea silită încalcă prevederile art. 141, alin. 2 din Codul de procedură fiscală, întrucât creanța evidențiată în somația și titlul executoriu emise în cauză s-a stins prin plată, înainte de primirea somației de către contestatoare. Prin urmare, plata a fost efectuată înainte ca persoana executată silit să ia cunoștință de executare. De asemenea, prin adresa depusă la data de 05.12.2014 (fila 37) intimata a precizat că . nu figurează cu obligații fiscale exigibile restante.
În lumina acestor considerente, instanța va admite contestația la executare și va anula somația nr._/20.08.2014 (23/_ /_) și titlul executoriu nr._/20.08.2014 emise de intimată în dosarul de executare nr._/23/_ /_.
În considerarea culpei procesuale a intimatei în declanșarea litigiului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., instanța, admițând acțiunea, va obliga intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces, în cuantum de 70,94 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare privind pe contestator . cu sediul in Popesti Leordeni, ., cam 2, judet Ilfov si LA AV.P. M. in sector 3, București, .. 23-25, ., . intimat A. J. A FINANTELOR PUBLICE ILFOV cu sediul in sector 3, București, .. 10.
Anulează somația nr._/20.08.2014 (23/_ /_) și titlul executoriu nr._/20.08.2014 emise de intimată în dosarul de executare nr._/23/_ /_.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 70,94 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 500 lei cu titlu de onorariu apărător.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. V. TUDORIȚA DOINIȚA
Red./Tehnored.: GM/VTD
.>
.
Grefier,
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 500/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








