Contestaţie la executare. Sentința nr. 4526/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4526/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 4526/2015
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU SENTINȚA CIVILĂ NR. 4526/2015 Ședința publică din data de: 26.11.2015 INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN: JUDECĂTOR: B. M. GREFIER: G. S. |
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii S. G. și P. C. și pe intimata P. B. ROMANIA SA, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.11.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2015 și ulterior pentru astăzi, data de 26.11.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25.11.2014 sub nr._ /2015, contestatorii S. G. si P. C. au chemat în judecată pe intimata P. B. Romania SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
- anularea formelor de executare si repunerea in situația anterioară adica aceea a derulării in continuare a contractului de credit nr. 4201R2J_/29.11.2007;
- anularea incheierii din data de 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu;
- obligarea intimatei P. B. Romania SA să convertească creditul in lei creditul acordat in franci elvețieni, la cursul de schimb franc elvetian/leu de la data acordării împrumutului;
- sa constate nulitatea absoluta a clauzei contractuale inclusă in contractul de credit nr. . 4201R2J_/29.11.2007, respectiv punctul 1.3 lit. b si să fie obligată intimata la eliminarea acesteia din contract;
- sa constate nulitatea absoluta a clauzei contractuale inclusă in contractul de credit nr. 4201R2J_/29.11.2007, respectiv punctul 1.2 si să fie obligată intimata la eliminarea acesteia din contract;
- sa constate nulitatea absoluta a clauzei contractuale inclusă in contractul de credit nr. 4201R2J_/29.11.2007, respectiv punctul 1.3 lit. a si să fie obligată intimata la eliminarea acesteia din contract;
- sa constate nulitatea absoluta a clauzei contractuale inclusă in contractul de credit nr. 4201R2J_/29.11.2007, respectiv punctul 1.3 lit. c si să fie obligată intimata la eliminarea acesteia din contract;
- sa constate nulitatea absoluta a clauzei prevăzută la art. 2 alin. 1 din Actul adițional nr. 3/08.10.2012 la contractul de credit nr. . 4201R2J_/29.11.2007 si să fie obligată intimata la eliminarea acesteia;
- sa constate nulitatea absoluta a clauzei prevăzută la art. 2 alin. 1 din Actul adițional nr. 4/30.05.2013 la contractul de credit nr. . 4201R2J_/29.11.2007 si să fie obligată intimata la eliminarea;
În motivarea cererii se arată că la data de 07.11.2014 contestatorii au primit de la executorul judecătoresc un set de înscrisuri prin care se face dovada începerii executării silite prin poprire pentru suma de_, 53 Chf, fara ca din acestea sa rezulte vreo sumă restantă.
Contestatorii arată că, in speta, creanța nu îndeplinește condițiile prev. de art. 662 C.p.c., nefiind certă, lichidă si exigibilă.
Mai arată că potrivit art. 7.2 din contractul de credit înainte de începerea executării silite intimata avea obligația sa-i notifice, lucru care nu s-a întâmplat.
Totodată arata ca încheierea din data de 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, încalcă dispozițiile legale deoarece din contractul de credit si actele adiționale nu rezultă suma de 96.824,53 CHF.
In concret, in anul 2007 între contestatoarea S. G. in calitate de împrumutat, si intimata P. B. Romania SA s-a încheiat contractul de credit nr.4201R2J_/29.11.2007 pentru suma de 83.810 CHF, pentru o perioada de 204 luni.
Urmare a crizei financiare mondiale si a situației economice, in special a denominării leului in fata francului elvețian, contestatoarea nu a mai putut plăti in totalitate rata, iar pe parcursul derulării creditului a acumulat mici restante la plata creditului, dar mari la plata dobanzii.
In aceste condiții, contractul de credit a fost modificat de 4 ori prin acte adiționale astfel:
La data de 26.11.2010 s-a încheiat actul adițional nr. 1, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de părțile litigante (f. 23), actul adițional nr. 2 din31.01.2012, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de părțile litigante (f. 24), actul adițional nr. 3 din 08.10.2012, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de părțile litigante (f. 30) și actul adițional nr. 4 din30.10.2013, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de părțile litigante (f. 34).
Prin actele adiționale intimata a perceput pentru a doua oară un comision pentru același serviciu.
Mai arata ca debitorii contestatori sunt de bună-credință, insa intimata se face vinovată de toata aceasta situație deoarece nu i-a prevenit in mod clar de riscul valutar al francului elvețian. In aceste condiții, creditele in franci elvețieni creează un dezechilibru contractual.
La momentul încheierii contractului de credit, raportat la circumstanțele economice de la acel moment, precum și la capacitatea contestatorilor de înțelegere a clauzelor contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului. Astfel, au arătat contestatorii că s-au obligat să returneze creditul contractat la termenele și în cuantumul stipulate în contract, având ca premiză cursul valutar al CHF de la aceea dată, însă pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecințe grave asupra capacității contestatorilor de a a-și îndeplini obligațiile contractatule, determinând astfel o imposibilitate fortuită de executare.
Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului, ce se răsfrâng asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar, din leu in CHF, au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului și, în consecință, incumbă în sarcina contestatorilor obligații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora aceștia și-au exprimat voința de a se angaja juridic.
Cu privire la caracterului abuziv al clauzei de risc valutar arată că este abuzivă, întrucât, raportat la momentul încheierii contractului și la circumstanțele acestuia, precum și la caracterul său prestabilit și impus consumatorului, fără a-i acorda posibilitatea influenfării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiilor asumate de către părți, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale.
In drept contestatorii au invocat art. 662, art.711, art. 714, Legea_, Legea 50/2010, Legea 193/200, OUG nr. 174/2008.
Cererea a fost legal timbrată
Pârâta P. B. România S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată, ca neîntemeiată, și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cornetu aratand ca instanțele din Bucuresti sunt competente sa judece prezenta cauză, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nelegalitatea titlului executoriu rap. la disp. art. 712 alin. 2 C.p.c teza finala C.p.c. și excepția inadmisibilității formulării capetelor de cerere cu privire la anumite clauze din contract in raport de încetarea contractului de credit.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nelegalitatea titlului executoriu rap. la disp. art. 712 alin. 2 C.p.c teza finala C.p.c. arata ca privește inadmisibilitatea contestației din perspectiva faptului că prin contestație se invocă motive de fapt și de drept cu privire la titlu executoriu, care nu reprezintă o hotărâre judecătorească, ci este un alt titlu executoriu și legea prevede în acest caz că, va fi inadmisibilă contestația în măsura în care contestatorul are o altă cale de a invoca motivele de fapt și de drept, iar pentru aceste considerente apreciază că se impune admiterea excepției inadmisibilității contestației.
Cu privire la excepția inadmisibilității formulării capetelor de cerere cu privire la anumite clauze din contract in raport de încetarea contractului de credit arată la faptul că se solicită anularea unor clauze ale unui contract de credit care și-a încetat efectele, pe de o parte întrucât a fost declarată scadența anticipată a creditului, iar pe de altă parte contractul este cu executare succesivă, prestațiile deja executate între părți neputând fii restituite.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, întrucât consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Lega Clauzelor abuzive invocată de către reclamantă, respectiv Legea nr. 193/2000. Cu privire la caracterul negociat al clauzelor, arată că toate clauzele contractului de credit au fost expuse și reglementate într-un limbaj accesibil și inteligibil, au fost prezentate contestatorului toate avantajele și dezavantajele alegerii produsului pe care-l reprezintă contractul de credit. De asemenea, arată că au fost negociate toate clauzele contractului, această împrejurare fiind menționată inclusiv în contractul de credit.
Cu privire la dezechilibrul semnificativ pe care legea îl impune ca o condiție esențială pentru reținerea caracterului abuziv al clauzelor, arată că reclamanta nu invocă nici un astfel de dezechilibru semnificativ, în accepțiunea legii arătând că dezechilibru semnificativ se referă la faptul că în contraprestație, de fapt în executarea contractului nu ar exista o prestație sau o contraprestație din partea băncii, ori aceasta ar fi vădit nesemnificativă față de contraprestația majoră a contestatorului.
Pe de altă parte, în privința clauzelor pe care contestatorul le consideră abuzive, referitor la clauzele privind dobânda variabilă, arată că nu există nici o dispoziție legală care interzicea băncii ca la momentul încheierii contractului o astfel de clauză să fie prevăzută în contract. De asemenea, arată că actul încheiat intre părți a fost aliniat la prevederile OUG 50/2010.
În privința clauzei privind perceperea comisionului de acordare, învederează faptul că acest comision reprezintă costul ocazionat băncii cu analiza dosarului de creditare, a condițiilor acestuia și toate condițiile de eligibilitate ale contestatorului.
Mai arată faptul că s-a atacat și clauza care instituie comision de rambursare anticipată și învederează faptul că acest comision nu este interzis de nici o dispoziție legală în vigoare la momentul încheierii contractului, iar pe de altă parte acest comision devine aplicabil numai în măsura în care se rambursează anticipat creditul, nefiind cazul în această cauză.
In drept a invocat art. 205 C.p.c
La data de 05.03.2015 contestatorii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au reiterat aspectele menționate in cererea inițială.
La data de 05.05.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 374VS/2014.
Prin încheierea din data de 05.03.2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cornetu, invocată prin intampinare si a dispus unirea cu fondul a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind nelegalitatea titlului executoriu rap. la disp. art. 712 alin. 2 C.p.c și excepției inadmisibilității formulării capetelor de cerere cu privire la anumite clauze din contract in raport de încetarea contractului de credit..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
In raport de dispozitiile art. 248 C.p.c. instanta va analiza cu prioritate exceptiile invocate prin intampinare.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nelegalitatea titlului executoriu rap. la disp. art. 712 alin. 2 teza finală C.p.c, instanța o va respinge ca neîntemeiată având in vedere că titlul executoriu pus in executare nu este o hotărâre judecătorească ci un contract de credit, astfel că in cadrul contestatiei la executare se pot invoca motive ce țin de fondul acestuia.
Cu privire excepției inadmisibilității formulării capetelor de cerere cu privire la anumite clauze din contract in raport de încetarea contractului de credit instanța o va respinge ca neîntemeiată in raport de dispozitiile art. 713 alin. 2 C.p.c.
Pe fondul cauzei instanța retine debitorii contestatori au învestit instanța cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată cu mai multe capete, din care unele au ca obiect constatarea nulității absolute parțiale/integrale a unor clauze contractele, altele vizează modificarea contractului iar restul vizează anularea actelor de executare silită.
Instanța va analiza mai întâi cererile de constatare a nulității absolute a clauzelor contractuale contestate de reclamanți.
. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.
Intimata este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale. Reclamanta este consumator în sensul aceleiași legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta a acționat în scopuri personale, exterioare activității liberale pe care o desfășoară în prestarea activității sale profesionale (avocatură).
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerate abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului activ. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie astfel să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată:
2) prin ea însăși clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Aceste condiții sunt cumulative astfel încât dacă una dintre ele nu este îndeplinită clauza contestată nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce privește buna credință instanta are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului .
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu privește definirea obiectului contractului însă aceasta doar în măsura în care respectivele clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil (conform prevederilor din art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului) sau într-un limbaj ușor inteligibil (conform prevederilor din art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000).
În acord cu principiul interpretării conforme, prevederile actului normativ național prin care sunt transpuse în dreptul intern dispozițiile dintr-o directivă, trebuie interpretate, inclusiv în litigiile ce opun doi particulari, în lumina prevederilor directivei transpuse, iar nu în sens contrar. D. urmare, deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului prezintă relevanță pentru stabilirea sensului art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, în concret pentru a se determina sensul expresiei „limbaj ușor inteligibil”, folosite în partea finală din art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 61 pentru ca instanța națională să poată analiza (controla) dacă o clauză are sau nu caracter abuziv este necesar să fie îndeplinite două cerințe cumulative:
- clauza să nu privească definirea obiectului contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile prestate;
- clauza să nu fie exprimată în mod clar și inteligibil.
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 42, excepției prevăzute de art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive, trebuie să i se dea o interpretare strictă.
Tot în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 49 și 50, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care, ca atare, îl caracterizează, în timp ce clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
De asemenea, în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit următoarele:
„ (…) cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul (sic !) să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului (…) la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește”.
Este de notat însă că atât în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai (pct. 51), cât și în hotărârea pronunțată la data de 26.02.2015 în cauza C – 143/13, M. și M. (pct. 53 și 72), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că revine instanței naționale dreptul de a aprecia, „având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual” (pct. 51 din hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai) dacă o clauză reglementează sau nu un element esențial al prestației debitorului și dacă aceasta a fost redactată în mod clar și inteligibil.
Clauzele de la art. 1.3 lit. a), b), c) din contractul de credit și respectiv art. 2 alin.1 din actul adițional nr. 3 din 08.10. 2012 și actul adițional nr. 4/30.05.2013 din vor fi analizate împreună deoarece au un obiect similar – respectiv plata unor comisioane.
Clauza de la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit reglementează comisionul de acordare a creditului, . Clauzele de la art. 1.3 lit. b din contractul de credit reglementează comisionul de rambursare anticipată a creditului. Clauza de la art. 1.3 lit. c din contractul de credit reglementează un comision de conversie.
Clauzele de la art. 2 alin. 1 din actele adiționale nr. 3 și 4 reglementează comisionul de restructurare/reeșalonare a creditului.
Contestatorii au solicitat constatarea nulității absolute a acestor clauze pe motiv că ar contraveni prevederilor OUG nr. 50/2010 întrucât comisioanele pe care le cuprind nu fac parte din cele expres prevăzute de acest text de lege (motivele sunt indicate în cererea de chemare în judecată pentru clauzele din actele adiționale și respectiv in rapunsul la intampinare).
Instanța constată că art. 36 alin. 1 din OUG nr. 50/2010 prevede limitativ comisioanele pe care banca le poate percepe pentru creditul acordat iar printre aceste comisioane nu se regăsește și comisionul de acordare a creditului, ce formează obiectul clauzei de la art. 1.3 lit. a). Această împrejurare nu este însă relevantă pentru soluționarea cererii reclamanților, câtă vreme, potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010 și principiului neretroactivității legii civile, prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplică și contractelor în curs de derulare la data intrării sale în vigoare, din a căror categorie face parte și contractul de împrumut bănesc ce constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată.
În cuprinsul cererii contestatorii au susținut că ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 193/2003 în „în condițiile lipsei negocierii, lipsei contraprestației și a împovărării nejustificate a debitorului” însă nu au prezentat nici un argument în susținerea tezei lor referitoare la existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și nici măcar nu au făcut aluzie la nerespectarea de către bancă a cerinței bunei-credințe.
În aceste condiții, instanța apreciază neîntemeiată cererea părților de constatare a nulității absolute a clauzei prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, în considerarea faptului că reclamanții nu și-au motivat complet cererea iar instanței nu îi revine obligația de a suplini lipsurile din motivarea cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, instanța apreciază că nu poate cerceta caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit, în raport de prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, câtă vreme clauza cuprinde o obligație de plată în sarcina debitorului, ce face parte din obiectul principal al contractului și a fost exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, nu doar din punct de vedere gramatical, ci și din punctul de vedere al conținutului, câtă vreme întinderea sumei datorate a fost precizată în termeni absoluți (prin indicarea sumei, respectiv 1676,2 CHF).
D. urmare, susținerile contestatorilor cu privire la nevalabilitatea clauzei de la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit exprimate în cuprinsul cererii sunt lipsite de temeinicie și nu pot fi primite.
Comisioanele pentru serviciul de restructurare/reeșalonare a creditului percepute în baza art. 2 din actele adiționale nr. 3 si 4 fac parte din categoria comisioanelor reglementate de art. 36 alin. 1 teza finală din OUG nr. 50/2010, respectiv comisioane unice pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Această calificare rezultă din chiar clauzele contestată, câtă vreme în chiar cuprinsul lor se specifică faptul că sunt percepute pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat, de restructurare/reeșalonare. Faptul că plata acestor comisioane a fost eșalonată în mai multe rate lunare nu aduce atingere caracterului unic al prestației ci vizează exclusiv modul de executare a obligației de către debitori.
D. urmare, contrar susținerilor contestatorilor clauzele prevăzute la art. 2 din cele actele adiționale nr. 3 si 4, nu sunt lovite de nulitate absolută, această cerere urmând să fie respinsă ca nefondată.
In ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată a creditului instanța constată ca acest aspect a fost soluționat între parti prin incheierea actelor adiționale la contractul de credit nr.4201R2J_/29.11.2007, motiv pentru care nu se mai impune analiza caracterul abuziv.
Conform cererii de chemare în judecată, contestatorii au solicitat sa constate nulitatea absoluta a clauzei prevăzute la art. 1.2 din contractul de credit, potrivit căreia marja este de „4.3 puncte procentuale pe an, variabilă”..
Analizând clauza contestată prin raportare la criteriile expuse anterior, instanța constată că intimata nu a probat negocierea clauzei contractuale referitoare la calculul dobânzii contractuale pe care contestatorii au contestat-o, fiind astfel îndeplinită prima condiție pentru ca o clauză să fie declarată abuzivă – aceea ca respectiva clauză să nu fi fost negociată,
În schimb, nu sunt îndeplinite celelalte două condiții. Din modul în care au fost formulate clauzele contestate, rezultă că acestea permit modificarea marjei nu doar în detrimentul contestatorilor, ci și în folosul acestora. Într-adevăr dacă piața financiar-bancară ar evolua astfel încât să permită reducerea indicelui de referință, respectiv în cazul în care ar exista un exces de ofertă, reducerea marjei ar fi reacția economică firească a băncii, în scopul de a-și păstra portofoliul de clienți.
În aceste condiții, instanța apreciază că prin stipularea clauzei contestate nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între părțile contractante și a fortiori nu există un astfel de dezechilibru în detrimentul consumatorilor, astfel încât clauza nu poate fi considerate abuzivă.
Instanța apreciază că variația marjei băncii în cazul unei anume fluctuații a indicelui de referință este un motiv întemeiat de modificare a marjei băncii, în condițiile în care banca desfășoară activități în scop lucrativ, aceste activități nu se limitează la acordarea de credite iar de câtimea acestei marje depind atât întinderea profitului băncii, cât și atractivitatea produselor sale, în special a celor de economisire, și competitivitatea băncii pe piața internă. Prin urmare, atunci când banca se împrumută la un preț mai mare pe piața interbancară, va pretinde la rândul său propriilor clienți un preț (dobândă) superior pentru sumele de bani acordate cu titlu de împrumut, și aceasta tocmai pentru a putea onora angajamentele asumate față de alți clienți.
Față de cele expuse, instanța va respinge ca nefondate cererea de constatare a nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 1.2 din contractul de credit, precum și cererii accesorii acesteia, respectiv cea de obligare a intimatei la recalcularea dobânzii.
Cu privire cererea contestatorilor de cererea contestatorilor avand ca obiect obligarea intimatei P. B. Romania SA să convertească creditul in lei creditul acordat in franci elvețieni, la cursul de schimb franc elvetian/leu de la data acordării împrumutului instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 969 alin. 1 din Codul civil de la 1864 (prevederile Codului civil anterior fiind aplicabile în cauză în raport de data încheierii contractului, având în vedere și prevederile art. 5 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, textul legal consacrând astfel principiul forței obligatorii a convențiilor.
Principiul menționat cunoaște și excepții, printre care se regăsește și revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de către părți în momentul încheierii actului, cunoscută și sub denumirea de „teoria impreviziunii”. Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, teoria impreviziunii nu a beneficiat de o reglementare cu caracter general, regăsindu-se în legislație numai aplicații ale acesteia pentru anumite domenii/situații particulare. Se poate însă reține că în sistemul Codului civil de la 1864 această teorie este incidentă în cazul intervenirii unor circumstanțe exterioare contractului și independente de voința părților, în special de ordin economic, cu efecte asupra echilibrului contractual. S-a reținut, de asemenea, în literatura juridică că excepția de la principiul forței obligatorii se aplică în cazul contractului sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ și cu executare succesivă.
Pentru contractul de credit dedus judecății în cauza de față, instanta notează, cu titlu preliminar, că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1271 din Noul Cod Civil, acestea fiind incidente exclusiv în cazul convențiilor încheiate după . actului normativ, astfel cum dispune expres art. 107 din Legea nr. 71/2011.
În ceea ce privește aplicarea propriu-zisă a teoriei sus enunțate în baza reglementărilor anterioare, instanța constată că potrivit contractului de credit încheiat între părți reclamanții au împrumutat suma de 83 810 CHF, rambursarea urmând a se face în CHF, în rate lunare, prevăzute ca atare în graficul de rambursare, parte din contractul de credit.
Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obțineau veniturile din salariu, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.
În acest context, modificarea circumstanțelor invocate de către contestatori– respectiv fluctuația monetară – a fost integrată în contract, cu consecințe asupra executării obligației contractuale astfel asumate, riscul creșterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecință, de către debitor, în lipsă de dispoziție contrară.
De altfel, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluțiile economice să influențeze obligațiile asumate de împrumutat. Astfel, conform art. 1578 din Codul civil de la 1864 „obligația ce rezultă din împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract” (alin.1). Potrivit alineatului al doilea, „întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”.
Prin urmare, instanța reține că executarea obligațiilor contestatorilor, afectată de variația cursului de schimb, își găsește suportul atât în conținutul clauzelor contractuale, cât și în dispozițiile legale din materia contractului de împrumut, teoria impreviziunii negăsindu-și astfel aplicarea în speță.
Nici reducerea veniturilor reclamanților nu poate conduce la aplicarea teoriei impreviziunii, imposibilitatea de executare a obligației asumate fiind suportată în cadrul riscului contractual de către debitor.
Astfel instanta consideră că sunt neîntemeiate cererile contestatorilor privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, având în vedere că aceștia și-au dat consimțământul pentru acordarea creditului în CHF și pentru restituirea lui în aceeași monedă, așa încât modificarea contractului, în sensul dorit de contestatori, nu are nici un fundament juridic.
Instanței, nu-i este permis să intervină în contract și să modifice clauzele acestuia, în sensul dorit de contestatori deoarece s-ar nesocoti principiul libertății contractuale, substituindu-se voinței uneia dintre părți, în speță, voinței băncii intimate
Susținerile contestatorilor în sensul că instituția financiară nu a procedat la o informare corespunzătoare cu privire la riscul valutar nu pot fi primite, din calitatea de profesionist a împrumutătorului în domeniul financiar bancar neputându-se trage prezumția cunoașterii ori a posibilității de prevedere a evoluției cursului de schimb al CHF.
Totodată, optând pentru un credit în franci elvețieni, contestatorii au acceptat posibilitatea variației cursului valutar.
Deși contestatorii afirmă că intimata- bancă trebuie să asigure un climat de creditare sănătos, nu arată de ce aceasta a încălcat această obligație în condițiile în care nu deține pârghiile necesare controlării cursului valutar.
Instanta mai retine că intimata nu avea obligația de a discuta posibila creștere a cursului la o diferență de peste 8 ani de la încheierea contractului.
Obligația de informare precontractuală nu își poate avea temeiul în art. 970 din Codul civil de la 1864 care se referă la executarea contractului, deci la o etapă ulterioară încheierii contractului.
Informarea în etapa precontractuală trebuie să îi permită unui consumator avizat să înțeleagă obligațiile, astfel încât decizia pe care o adoptă să corespundă nevoilor sale. Contractând un credit într-o monedă străină consumatorul a acceptat, în deplină cunoștință de cauză, variația de curs valutar.
Variația cursului valutar este o împrejurare de fapt previzibilă, asupra căreia nu trebuia o informare sau o avertizare specială. De altfel, chiar în clauzele ce fac obiectul prezentei cereri, elementul central este schimbul valutar, ceea ce evidențiază un factor variabil și previzibil care determină modul de restituire a creditului.
Într-adevăr, există în sarcina profesionistului obligația de a asigura informarea consumatorului, dar există și obligația de diligență din partea consumatorului. În cauză, contestatorii se prezintă în cererea de chemare în judecată ca și cum, la momentul încheierii contractului, au contractat într-o moneda care nu putea suferi variații din cauza cursului valutar, deși din chiar cuprinsul clauzelor atacate rezultă posibilitatea variației cursului valutar.
In concluzie, în ceea e privește obligația băncii de a informa consumatorul, instanta apreciază că aceasta a fost îndeplinită conform cerințelor legislației în vigoare la data încheierii convenției de credit, nefiind încălcate dispozițiile art. 10 lit. b) și art. 18 dinO.G. nr. 21/1992, contestatorii fiind corect și complet informați asupra caracteristicilor esențiale ale produsului de creditare pentru care au optat și ca acestia au cunoscând la momentul încheierii contractului că au împrumutat suma de_ CHF, pe care trebuie să o restituie în moneda în care au împrumutat.
Cu privire la principiul bunei-credințe a contestatorilor, prevăzut de art. 970 din Codul civil de la 1864, instanta retine ca se face referire, forțând limitele textului legal întrucât în contract nu s-a prevăzut nici o paritate CHF-leu pentru a se invoca că s-au schimbat împrejurările din momentul semnării contractului, iar art. 970 alin. 2 din Codul civil de la 1864 prevede că ele ( convențiile)” obligă nu numai la ceea ce este expres întrînsele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa”.
În acest sens legea consacră principiul nominalismului monetar și restituirea unui împrumut în aceeași monedă în care a fost acordat, iar echitatea trebuie să vizeze analiza obligației de restituire prin prisma efectelor fata de ambele părți.
Chiar dacă în prezent restituirea împrumutului în CHF este împovărătoare pentru reclamanți ea nu reprezintă un câștig pentru bancă, în schimb înghețarea cursului de schimb valutar la data încheierii contractului ar reprezenta o pierdere pentru intimată, care ar înfrânge principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 și art. 1584 din Codul civil de la 1864.
Denominarea plăților în moneda națională solicitată de contestatori nu-și găsește temei în Legea nr. 193/2000, iar aceasta ar însemna introducerea unei noi clauze in contract, ceea ce nu este permis judecătorului, acesta neputând reforma contractul peste voința părților, ci doar înlătura eventualele clauze abuzive.
Modificarea monedei creditului nu poate fi realizată de instanță, întrucât reprezintă o novație prin schimbare de obiect, care este atributul exclusiv al părților contractante.
Instanța mai retine că temeiurile legale invocate de contestatori, respectiv O.U.G. nr. 50/2010 (in care s-au transpus prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori) nu își găsește aplicarea în cauză, având în vedere principiul neretroactivității și data încheierii contractului (2007) a cărei analiza face obiectul cauzei.
Cu privire la anularea actelor de executare silită, instanța reține că, nu au fost invocate încălcări cu privire la procedura executării silite, contestatorul solicitând în esență constatarea nulității absolute parțială a contractul de credit nr. 4201R2J_/29.11.2007 datorită caracterului abuziv al clauzelor contractuale care prevăd instituirea obligativității achitării unor comisioane si cele referitoare la calculul dobânzii contractuale, aspecte care au fost analizate anterior de instanța.
În continuare, contestatorii susținând nelegalitatea executării silite prin prisma faptului că aceste comisioane nu sunt datorate, astfel creanța nefiind certă lichida lichidă si exigibilă.
Cu privire la susținerile contestatorului privind lipsa caracterului cert și lichid al creanței puse în executare, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimata, respectiv grafice grafiice de rambursare a creditului.
In ceea ce privește susținerea contestatorilor, respectiv ca nu au fost notificării, in prealabil declarării anticipate a creditului, instanța nu o poate retine deoarece la f. 63-68 din Vol. I, se regasesc aceste notificari, cu confirmări de primire, instanta o va respinge ca neintemeiată.
In ceea ce privește susținerea contestatorilor, cu privire la faptul ca intimata nu le-a pus la dispoziție graficele de rambursare a creditului, instanta nu le poate retine deoarece in cuprinsul celor 4 acte adiționale incheiate cu privire la contractul de credit nr. 4201R2J_/29.11.2007, însusite de parti prin semnatură, se prevede că ,, prezentul act adițional, împreună cu graficul de rambursare fac parte integrantă din Contractul menționat, celelalte prevederi ale acestuia rămânând nemodificate”, astfel că odată cu semnarea acestora s-au pus la dispoziția parților si alte grafice de rambursare in concordanta cu aspectele modificate din contract.
F. de acestea instanța va respinge cererea, ca neîntemeiată.
Conform art 453 alin. 1 C. Pr. Civ partea care pierde procesul va fi obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata.
Având in vedere cererea intimatei, care solicita cheltuieli de judecata reprezentând onorariul de avocat, si factura de plata ., nr. 204/04.02.2015 si dovada plătii efective, instanța va obliga contestatorii, la plata către intimata a sumei de 3.274,94 lei, cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nelegalitatea titlului executoriu rap. la disp. art. 712 alin. 2 C.p.c teza finala C.p.c., invocata de intimata P. B. Romania SA prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității formulării capetelor de cerere cu privire la anumite clauze din contract in raport de încetarea contractului de credit., invocata de intimat P. B. Romania SA prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorii S. G. si P. C., ambii cu domiciliul ales la avocat M. I. în Comuna 1 Decembrie, .-16, județul ilfov, în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, Sector 1, .. 29-31.
Obligă contestatorii S. G. si P. C. la plata către intimata a sumei de 3.274,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronunțată in ședința publica azi, 26.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MIHAELAGOLEA S.
Red.Jud. B.M./Thred.G.S.
5 ex./ 05.02.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4524/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4447/2015.... → |
|---|
