Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4524/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4524/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 4524/2015

Cod ECLI

DOSAR nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4524/2015

Ședința din Camera de Consiliu din data de: 25.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

JUDECĂTOR: B. M.

GREFIER: G. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtul L. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns pârâtul, personal, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța procedează la verificarea identității pârâtului, care se legitimează cu carte de identitate, iar datele sunt consemnate în caietul grefierului.

Pârâtul învederează faptul că va face plata.

Instanța pune în discuție competența.

Pârârtul învederează faptul că Judecătoria Cornetu este competentă în soluționarea prezentei cauze.

În baza art. 131 C.proc.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.

La interpelarea instanței, pârârtul estimează durata procesului la 8 luni.

În baza art. 238 C.proc.civ., instanța stabilește durata estimată a procesului la 1 lună.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Pârârtul învederează faptul că a făcut un abonamet, iar apoi a pierdut telefonul, însă nu a anunțat. De asemenea, arattă că nu solicită probe.

Instanta, în temeiul art.258 C.proc.civ. încuviintează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța respinge proba cu interogatoriu solicitată a fi încuviințată de către reclamantă, ca neutilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pârârtul arată faptul că dorește să achite debitul, îl recunoaște și susține că îl va achita în 8-9 luni, câte 100 lei pe lună. Mai arată faptul că va merge astăzi la sediul reclamantei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2015 sub nr._ reclamanta . a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunța pe calea procedurii cererii cu valoare redusă să fie obligata pârâtul L. F. la plata sumelor de 431,81 lei, 44,09 lei, cu titlu de debit principal, precum si a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere. Se solicită cheltuieli de judecată.

În fapt s-a arătat că între părți au avut loc relații juridice ce au constat în furnizarea către pârât a serviciilor de telefonie mobila. Contravaloarea serviciilor se găsește în facturile anexate.

În drept se invocă art. 1026-1033 NCPC.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

Pârâtul, legal instiintat, nu a depus la dosar formularul de răspuns comunicat de instant, dar s-a prezentat in fata instantei unde a aratat ca va achita debitul datorat.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Din cuprinsul contractului nr._/14.05.2014 rezulta ca intre partile prezentului dosar s-au legat raporturi juridice, paratul obligandu-se ca in schimbul serviciilor prestate de reclamanta sa achite consturile acestora. Totodata, din cuprinsul facturilor emise in perioada mai -iulie 2014 rezulta ca acesta datoreaza reclamantei suma de 431,81 lei cu titlu de debit principal-contravaloare facturi fiscale.

Facand dovada izvorului obligational si a continutului indatoririi, rezulta ca neexecutarea acesteia se prezuma de catre instanta, revenind paratului sarcina sa faca dovada stingerii debitului. Dar debitorul a esuat in acest demers.

Or, conform art. 1270 alin. 1 C. civ., conventiile legal incheiate au putere de lege intre parti (similar art. 969 din vechiul cod civil), iar potrivit art. 1350 alin. 1 si 2 din acelasi cod oricare persoana trebuie sa onoreze contractele incheiate, fiind raspunzatoare de prejudiciul creat atunci cand nu executa. In continuare, art. 1516 C. civ. spune ca atunci cand debitorul, fara justificare, nu-si executa obligatia, creditorul are dreptul sa solicite pe calea justitie indeplinirea acesteia.

Pentru acestea paratul va fi obligata sa achite reclamantei suma de 431,81 lei.

Acelasi rationament isi gaseste aplicarea si in ceea ce priveste contraloarea cartelelor sim in valoare de 44,09 lei.

Cat priveste majorarile de intarziere, art. 1535 alin. 1 C. civ. arata ca in cazul neindeplinirii la scadenta a obligatiilor banesti debitorul este dator sa achite daunele moratorii, care pot fi stabilite si conventional.

Dar se observa ca penalitatile sunt prevazute în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, astfel ca instanța trebuie să aibă în vedere disp. Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionisti și consumatori. Prin acest act normativ se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (art. 1 alin. 3 din lege).

Pentru a determina incidența acestor texte asupra clauzelor contractuale cu privire la care se soluționează prezenta cauză, trebuie să se observe dacă debitorul reprezintă un consumator, iar creditorul un profesionist. Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale (art. 2 alin. 1). Din datele speței reiese că paratul, care este persoana fizica, nu a fost animata de un scop lucrativ când a încheiat convenția cu reclamanta.

Apoi, prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia (art. 2 alin. 2). Și aceste condiții sunt îndeplinite, reclamantul reprezentând o persoană juridică ce urmărește un scop patrimonial.

Rezultă că sunt prezente premisele pentru a fi în prezența contractelor încheiate cu consumatorii. Ca atare vor fi aplicabile prevederile art. 4 alin. 1 din lege, unde se arată că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Pentru a se evalua caracterul abuziv al unei clauze judecătorul poate apela și la exemplele din anexa la lege.

În măsura în care contractele conțin clauze abuzive, acestea vor fi considerate nescrise (art. 6).

A.. 1 lit. i) din lista anexă la lege spune că reprezintă o asemenea clauză aceea prin care se obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant. Or creditorul solicită plata unor penalități de întârziere în valoare de 0,2% pe zi (aproximativ 73% pe an), valoare exagerată dacă observăm că dobânda comercială afișată de BNR este de numai 2% pe an. Față de această diferență caracterul abuziv al clauzei de la art. 3.6 privind penalitatile de intarziere din contract este vădit, astfel că instanța o va considera nescrisă, urmând va cererea să nu fie primită sub acest aspect, fiind neîntemeiată.

Se solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În această materie, art. 453 alin. 1 C. proc. civ. spune că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Or aceasta este situatia pârâtului.

Din actele depuse la dosar reiese că s-a plătit de către reclamantă suma de 50 lei cu titlu de taxă de timbru. Pentru acestea pârâtul va fi obligata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite in parte cererea, formulată de reclamanta ., cu sediul în București, Sector 5, .. 75, . cu pârâtul L. F., domiciliat în C., .. 13, ..

Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 431,81 lei cu titlu de contravaloare facturi si suma de 44,09 de lei, cu titlu de contravaloare cartele sim.

Respinge cererea, ca neîntemeiata pentru restul pretențiilor.

Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 25.11.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. G. S.

Red.Jud. B.M./Thred.G.S.

4ex./05.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4524/2015. Judecătoria CORNETU