Fond funciar. Sentința nr. 1643/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1643/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1643/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentinta civila nr. 1643/2015
Ședința publică de la 07.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. D., reclamant N. A. T., reclamant N. B. A. și pe pârât S. S., pârât C. L. DE FOND FUNCIAR VIDRA, pârât C. JUDEȚEANĂ ILFOV, pârât B. E., pârât T. E., pârât P. V., pârât P. R., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru parata S. S., numita M. T., legitimata cu C.I. provizorie, . nr._ cu procura notariala.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 23.01.2014 .
La interpelarea instantei, numita M. T. arata ca nu are studii juridice, iar fata de acest aspect, instanta nu ii poate acorda cuvantul asupra exceptiei.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției perimarii cererii.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.05.2012, reclamantii N. D., N. A. T., N. B. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii S. S., C. L. DE FOND FUNCIAR VIDRA, C. JUDEȚEANĂ ILFOV, B. E., T. E., P. V., P. R., fond funciar .
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.01.2014, când prezenta cauză a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 1551 din Cod procedură civilă.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar în materie comercială termenul de perimare este de șase luni și că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, respectiv 23.01.2014, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă privind pe reclamant N. D. cu domiciliul in F.,, reclamant N. A. T. cu domiciliul inFINTA,, reclamant N. B. A. cu domiciliul in sector 1, București, CALEA GRIVIȚEI, nr. 238, ., . și pe pârât S. S. cu domiciliul in VIDRA, ., pârât C. L. DE FOND FUNCIAR VIDRA cu sediul inVIDRA, ., pârât C. JUDEȚEANĂ ILFOV cu sediul in sector 3, București, ., pârât B. E. cu domiciliul in sector 5, București, .. 1, ., pârât T. E. cu domiciliul in sector 5, București, ., pârât P. V. cu domiciliul in sector 6, București, ., pârât P. R. cu domiciliul in sector 6, București, CALEA GIULESTI, nr. 14.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.05.2015.
Președinte,Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB / BSG
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1631/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1645/2015.... → |
|---|








