Plângere contravenţională. Sentința nr. 1731/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1731/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1731/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

.

SENTINTA CIVILĂ Nr. 1731/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E.

GREFIER A. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent L. T. - E., intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamantul personal, lipsa fiind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei faptul ca la data de 07.04.2015 intimatul a depus relatii, după care,

Instanta procedeaza la identidicarea petentului L. T. E., legitimat cu CI ._ si CNP_.

Petentul depune la dosarul cauzei originalul procesului verbal de contraventie.

Instanta, verificându-și din oficiu competenta, în temeiul art. 131 al.1 NCPC, constata că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza.

În temeiul art. 238 NCPC, instanța stabilește termen pentru durata cercetării judecătorești un termen de judecata.

Instanta, nemaifiind cereri prealabile de formulat si exceptii de invocat acorda cuvantul pentru propuneri de probe.

Petentul solicita instantei încuviintarea probei cu înscrisuri si proba cu martori.

Instanta, în temeiul art. 258 C. încuviintează pentru ambele părti, proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerandu-le concludente, pertinente si utile solutionarii cauzei și respinge proba cu martori solicitată de petent ca neutilă față de înregistrarea video comunicata de intimat.

La interpelarea instantei petentul precizează că a condus un autovehicul Ford Focus de culoare albă.

Instanta procedeza la vizionarea CD – ului video depus de intimat împreuna cu petentul care a identificat autovehiculul Ford Focus alb pe înregistrarea video.

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat si probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecată și acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită instantei admiterea plângerii deoarece nu este mentionate în cuprinsul procesului verbal temeiul legal.

Instanta reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2015, sub nr._, petenta L. T. E. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. I. anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.01.2015.

În motivare, în esență, petenta a arătat că a fost sancționată la data de 06.01.2015 pentru că ar fi efectuat o manevră de depășire pe trecerea de pietoni, fiind filmată cu un aparat radar. Arată că nu a efectuat o asemenea depășire, motiv pentru care se impune vizionarea filmării pentru a se constata că agentul constatator nu a reținut corect cele întâmplate.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept. Nu au fost depuse înscrisuri în probațiune.

Plângerea este legal timbrată, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013, dovada fiind atașată la fila 4 din dosar.

La data de 21.01.2015, petenta a depus cerere completatoare prin care a indicat că procesul-verbal contestat este nelegal întrucât temeiul de drept indicat de agentul constatator este greșit. A mai susținut că nu a fost indicat temeiul de drept al reținerii permisului de conducere, motiv pentru care instanța nu ar putea verifica legalitatea măsurii dispuse de agentul constatator. Totodată, în contextul în care nu este indicat numărul de înmatriculare al vehiculului care se presupune că ar fi fost depășit, fapta contravențională nu este suficient descrisă.

În probațiune a depus, în fotocopie, actul de identitate, dovada reținerii permisului de conducere, procesul-verbal contestat, practică judiciară.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În etapa procedurii prealabile, petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aspectele arătate în cererea de chemare în judecată completată.

La solicitarea instanței, intimata a comunicat actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal contestat – înregistrare video.

La termenul de judecată din 13 mai 2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și înregistrarea video. Totodată, față de înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, instanța a respins proba testimonială solicitată de petentă ca nefiind utilă pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.01.2015, petenta a fost amendată cu 4 puncte amendă în cuantum de 390 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru că, în data respectiva, a condus auto cu nr._ și a efectuat o manevră de depășire a unui alt autovehicul pe marcajul „Trecere de pietoni”, încălcând axul drumului, fiind filmată cu aparat radar.

Fapta săvârșită de petent constituie contravenția prevăzută art. 100 alin. 3 lit. e O.U.G. nr. 195/2002.

În drept, conform art. 100 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 „3) constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

e)nerespectarea regulilor privind depășirea”.

Totodată, conform art. 120 din ROUG nr. 195/_ „1) Se interzice depășirea vehiculelor:

e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje”.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În acest sens, instanța constată că motivele de nelegalitate invocate de petentă, referitoare la neindicarea corectă a temeiului legal sunt neîntemeiate, agentul constatator procedând în mod corect la indicarea temeiului legal, textele normative indicate fiind cele mai sus citate de instanță în prezenta hotărâre. În subsidiar, instanța reține că o eventuală eroare a agentului constatator nu ar fi fost oricum sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal contestat.

În ceea ce privește neindicarea de către agentul constatator a numărului de înmatriculare al vehiculului depășit, instanța observă că legiuitorul nu a instituit o atare obligație pentru agentul constatator, considerent pentru care nici acest motiv nu poate fi apreciat ca fiind unul pertinent.

a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentei dreptul la un proces echitabil.

Susținerea petentei potrivit căreia nu a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, respectiv că vehiculul din fața sa circula extrem de încet, nu este susținută de nici un mijloc de probă pe de o parte, iar pe de altă parte, atitudinea unui alt participant la trafic nu poate constitui motiv de exonerare de la răspunderea contravențională.

Din înscrisurile depuse la dosar de către petent nu rezulta o altă situație diferita de cea reținută de către agentul constatator. Pe de alt parte, din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, în care petenta a identificat vehiculul de culoare alba ca fiind cel condus de aceasta, rezultă fără echivoc că aceasta a efectuat manevra de depășire pe trecerea de pietoni, astfel cum în mod corect a reținut agentul constatator.

Prin urmare, având în vedere că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, deși îi incumba sarcina acestei probe, instanța apreciază că nu a fost răsturnată prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție atacat.

Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumțiile de legalitate și temeinicie instituite de lege în favoarea sa.

Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța are în vedere că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Față de dispozițiile legale menționate anterior, instanța apreciază că în mod corect agentul constatator a procedat la individualizarea sancțiunii și a aplicat amenda contravențională în cuantum de 390 lei (echivalentul a 4 puncte amendă), motiv pentru care apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”. De asemenea, instanța constată că și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce a fost corect aplicată.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, modificată, instanța va respinge plângerea formulată de către petentă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională privind pe petent L. T. - E., domiciliat în sector 3, București, M. B., nr. 106, . și TÎRGOVISTE, POET GR. A., nr. 1, ., J. DÂMBOVIȚA în intimat I. I., cu sediul în sector 2, București, FABRICA DE GLUCOZĂ, nr. 7, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.01.2015 contestat.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

D. ENIKOAnton L.

L.A. 22 Mai 2015

Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex

15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1731/2015. Judecătoria CORNETU