Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4943/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4943/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 4943/2015

Cod ECLI ECLI:RO:JDCOR:2015:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4943/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.12.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P.: B. M.

GREFIER: G. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. G., pe pârâtul C. C. S. și Autoritate Tutelară P. P. - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

La termenul din data de 16.12.2015 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, invocată din oficiu.

Potrivit art. 416 alin. 1 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Prin încheierea de ședința din data de 14.01.2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art. 242 alin. 1 C .proc. civ., ca urmare a neindeplinirii obligațiilor impuse prin încheierea din data 16.12.2014, de către reclamantă.

Se observă că de la acel moment până în prezent a trecut un termen mai mare de 6 luni, fara a se formula vreo cerere de repunere pe rol a prezentei cauze.

În aceste condiții, instanța urmează a admite excepția și va constata perimată acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

DISPUNE:

Admite exceptia perimarii.

Constata cauza perimata, privind pe reclamanta C. G., cu seidul ales la AV. M. F. în București, Sector 1, . nr. 12, în contradictoriu cu pârâtul C. C. S., domiciliat în P., ., J. Ilfov, Autoritate Tutelară P. P. - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, cu sediul în P., .. 32, J. Ilfov.

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Cererea de recurs se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.12.2015.

P. GREFIER

B. M. G. S.

Red. Jud. B.M./Thred. G.S.

4ex./22.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4943/2015. Judecătoria CORNETU